Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 797 din 07 martie 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (VII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Bogdan Davidescu îi ceru mamei sale să ia legătura cu Maria. Nu mai avea numărul ei de telefon şi fiecare clipă în care suspiciunea îi apăsa sufletul trecea greu. Răzvan se însănătoşea rapid iar doctorul îşi pregătea venirea în ţară, definitiv. De Simona se despărţise prieteneşte iar un coleg de serviciu îi dăduse deja vestea că ar fi văzut-o servind cina alături de un bărbat, într-un restaurant din Viena.
Pe Maria Cristache o sună îndată ce intră în posesia numărului ei de telefon. Aceasta nu se arătă prea încântată de apelurile sale, repetate. Găsea că niciun subiect nu mai poate fi comun iar comisarul îşi făcea cu precădere datoria. Din când în când însă, fuioare de nelinişte se derulau prin suflet, ca o iscoadă care sare ziduri să descopere înţelesuri înceţoşate, gândindu-se cum ar fi decurs relaţia sa cu Bogdan dacă nu s-ar fi întâmplat nenorocirea. Uneori vedea acest episod închis, alteori punea vreascuri pe focul care arsese mocnit vreme de mulţi ani.
Trecuseră aproape trei săptămâni de la moartea lui Tudor când scriitorul îşi făcu apariţia la uşa ei, însoţit de o tânără. Fata avea cam douăzeci şi opt de ani şi era îmbrăcată modest. Părea uşor stângace în gesturi: o salută timid lăsând impresia că n-ar vrea să deranjeze cu nimic. Maria îi privi mirată apoi îi pofti în sufragerie:
– Intraţi şi făceţi-vă comozi, zise, schiţând un zâmbet. Ştefan, sunt convinsă că mi-ai adus noutăţi. Fiecare vizită din partea ta e o pagină din carte, ştiu! Apoi privi spre necunoscută.
– Ea e Tania, o prezentă scriitorul. Şi…
– Spune, ceru Maria. Nimic nu mă mai miră!
Ştefan continuă:
– E… sora ta!
Câteva săgeţi au pornit să-i brăzdeze inima. Un vulcan stătea să erupă în fiecare colţ al sufletului. Misterul clocotea pe margine de cuţit, mereu mai pregătit de atac.
– Imposibil! exclamă fata. Eu nu ştiu să fi avut vreodată o soră. Mama mi-ar fi spus. Ştefaaan, insistă Maria, cu siguranţă nu face parte din scenariul tău?
Tania îi privea cu faţa senină. Urmărea reacţia Mariei şi, din când în când, îşi arunca o şuviţă de păr şaten, peste umăr. Avea părul lung şi drept, nevopsit. Rochia decoltată, cu mânecă lăsată, plină de flori mari cu albastru şi bej, din material ieftin, deasupra genunchilor, lăsa să se vadă picioare frumos bronzate.
– Nimic nu e imposibil, Maria, preciză scriitorul. E adevărat, am nevoie de un subiect amplu, picant, trebuie să-mi continui lucrarea, dar sunt şi mai mulţumit când descopăr că acţiunea e cum nu se poate mai reală iar succesul este garantat. Ştiu, e ultimul lucru la care te-ai gândit, dar trebuie să accepţi. Nici ea n-a ştiut până ieri că are o soră. Doar Emilia Cristache cunoaşte acest secret. E al ei, acum şi al nostru.
Maria făcu câţiva paşi prin încăpere. Privi pe fereastră şi dădu cu mâna draperia la o parte ca şi cum lumina de la acea oră n-ar fi fost îndeajuns. Însă un apel pe telefon salvă oarecum torentul pornit prin sufletul tinerei. Răspunse îndată, cu un ton blând, împrumutat din cine ştie ce taverne ale destinului. Era doctorul.
– Bună Bogdan! Ce bine că m-ai sunat!
– Dar nu e prima dată, ripostă tânărul. Ce se întâmplă, Maria? De ce nu vrei să vorbeşti cu mine?
– Vorbesc, Bogdan, uite, vorbesc! Ce vrei să ştii?
– Spune-mi că eşti bine! se auzi vocea neliniştită a doctorului.
– Sunt bine, cât se poate de bine! Tocmai făceam cunoştinţă cu sora mea.
Tăcerea se instală între ei, vreme de câteva clipe. Maria continuă, uşor iritată:
– Nu-mi cere amănunte, Bogdan. Nici eu nu le ştiu. Sunt aici, acasă la mine, faţă în faţă cu scriitorul Ştefan Deleanu şi o tânără care pretinde că-mi este soră. Abia acum începe povestea. Vom vorbi mai târziu, dacă vrei să ştii mai multe. Apropo, tu când vii în ţară?
– Mă întorc peste câteva zile. Să ştii că n-am nici un amestec în tot ceea ce s-a întâmplat. Îţi sunt alături, ştii asta, şi îţi voi fi mereu aproape.
– Mulţumesc, Bogdan. Am nevoie de tine. Am obosit şi mă simt atât de singură!
Închise şi se aşeză pe canapea, în faţa Taniei. Apoi i se adresă fetei:
– Vreau să-mi spui tu. Te voi asculta cu atenţie.
– E emoţionată, interveni scriitorul. Abia a vrut să vină cu mine aici.
– Dă-i voie, Ştefan, te rog! Tu notează! zise surâzând.
– Îţi va povesti, însă trebuie să fac introducerea măcar. Eu am săpat prin creierul munţilor drumul spre ea. Eu am căutat fiecare fir de apă, secat în urmă cu mulţi ani.
Maria se scuză şi aduse câteva pahare cu băuturi răcoritoare. Presimţea că urmează clipe apăsătoare, toate pe un singur ram al timpului de astăzi. Se făcuse aproape opt seara.
– Te ascult, Ştefan Davidescu.
Scriitorul atât aştepta. Avea un har de a povesti încât ar fi vrut să umple scena vieţii de curioşi şi să-i simtă acaparaţi de epicul său, să-i vadă pierduţi în relieful stărilor sale. Începu:
– Bunicul tău avea mare încredere în mine. În ultima săptămână din viaţa sa mă rugase să mă interesez, prin cunoştinţele mamei tale, despre un anume Georges Stoicescu, din Bruxelles.
– Din Bruxelles? Doamne, ce încrengătură! se miră fata.
Tania simţea că subiectul se depărtează vizibil, trece prin deşerturi, iar pe ea o aruncă între cioturi de timp, acolo de unde venise.
– O vreme, eu şi Emilia am fost colegi. Predam la aceeaşi scoală însă nu eram foarte buni prieteni. Puţini erau oamenii în care mama ta avea încredere. Era o fire rece, distantă. Apoi se opri o clipă şi îi întinse câteva file albe, scrise mărunt şi cursiv.
– Îţi voi da manuscrisul meu, în el vei afla despre secretul lui Tudor. Şi Dan Simionescu ştie asta.
Maria luă filele şi se aşeză la masă. Citi cu atenţie. Reluă câteva fraze de parcă ar fi dorit să le scrijelească, să le şteargă cu privirea ori să presare praf pe drumul acela întortocheat. Descoperi că Tudor avea un fiu, în Belgia, aşadar frate cu tatăl ei, despre care Emilia aflase şi îi reproşase bunicului ei la timp.
– Să vină toţi, să vină odată, să descoperim cine l-a ucis pe Tudor! strigă tânăra. Lăsă manuscrisul pe masă şi măsură iarăşi camera. Tania o privea uimită. Se ridică şi îi luă mâna în palmele sale:
– Eu nu vreau nimic de la tine, zise blând.
O lacrimă se prelinse pe obraz. O şterse în grabă apoi o privi în ochi. Femeia timidă de acum câteva clipe isi dezvălui brusc curajul care avea în el ceva înduioşător.
– Stai, că nu e tot, continuă Ştefan. O prietenă a mamei tale mi-a dat un indiciu despre Tania. Era singura persoană căreia Emilia Cristache i se destăinuise. Astfel am aflat că Tania s-a născut în timp ce părinţii tăi erau studenţi. Aceştia au vrut să se căsătorească dar Tudor a fost împotrivă. O sfătuise să avorteze, să-şi termine studiile. Mama ta însă a născut la Bucureşti şi a dat-o, spre înfiere, unei femei din judeţul Bihor pe care o cunoscuse în spital, internată pentru un tratament de fertilitate. După câţiva ani aceasta a murit iar tatăl adoptiv s-a căsătorit cu o unguroaică. La câţiva ani ai apărut tu iar părinţii tăi s-au căsătorit fără acordul lui Tudor. Dar pe Tania nu a mai vrut unguroaica s-o dea. Ba mai mult, nu le-a dat voie nici măcar s-o viziteze. Bineînţeles, bunicul tău n-a ştiut niciodată de existenţa surorii tale.
– Dumnezeule! exclamă fata. De aceea mama se temea de testamentul lui Tudor. Voia să-l elimine din moştenire pe Georges şi se gândea la Tania. Acum înţeleg.
– Nu înţelegi! preciză scriitorul. Fă-mi o cafea şi aşază-te lângă mine!
Maria simţea că se sufocă. Aerul condiţionat nu mai făcea faţă sau aşa i se părea ei. Aduse cafeaua şi se aşeză în stânga scriitorului, lână Tania. Aceasta părea desprinsă dintr-un tablou pe fundalul căruia trona o furtună de intensitate uriaşă.
Ştefan Deleanu deschise o servietă. Scoase din ea câteva fotografii vechi, care îl reprezentau pe pictor lână o femeie şi un copil.
– Ea e Valeria Stoicescu, zise. Iar copilul e Georges, în urmă cu mulţi ani.
Maria privi fotografia cu atenţie. Apoi luă alta, şi alta, admirând frumuseţea actriţei.
– Despre Valeria ştiam câte ceva, vag, însă bunicul nu a fost nicicând prea explicit. Ştiam că se întâlneau şi mă bucuram pentru asta. După moartea bunicii nu s-a mai căsătorit. Am bănuit că această femeie îi ţinea inima în şah.
– Pictorul i-a iubit foarte mult, spuse Ştefan. Mai ales pe Georges!
– Doar e fiul lui, completă Maria.
– Tocmai că nu este fiul lui, preciză scriitorul. Iar Tudor nu va avea cum să afle asta niciodată!
– Cum aşa? se miră tânăra.
– Aici, pe spatele unei fotografii, e numărul de telefon al Valeriei. Mi l-a dat Tudor, odată cu pozele. Mi-a zis că, în cazul în care el nu va mai putea să ia legătura cu ea, s-o fac eu. Am anunţat-o îndată ce a murit. I-am auzit suspinul femeii de la celălalt capăt al firului. I-am zis că George era fiul pe care l-a vrut mereu lângă el. Atunci a oftat din nou şi mi-a spus: scrie în cartea ta că i-am împrumutat fiul, atâţia ani, de dragul lui. Îşi dorea foarte mult să avem un copil împreună. Tocmai mă despărţisem de tatăl lui Georges când am aflat că sunt însărcinată. Într-un moment de euforie l-am minţit. Şi am trăit cu minciuna aceasta în suflet, ştiind că Tudor radiază de câte ori îi pronunţă numele.
– Mi-e sete, zise Maria. Tania, vrei să-mi aduci un pahar cu apă? Te rog! Vezi că este în frigider.
 

 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (VII) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 797, Anul III, 07 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!