Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Gina Zaharia         Publicat în: Ediţia nr. 766 din 04 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

PROMISIUNEA DE JOI (III)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Casa lui Tudor Cristache căpătase un aer pustiu. De cum pătrunzi în incinta acesteia te întâmpină mireasma trandafirilor şi sute de petunii. Dacă altădată te simţeai răsfăţat, acum aveai senzaţia că eşti într-un tablou împietrit într-o clipă nefastă.
Uşa era descuiată, semn că pictorul ieşise în grabă.

Maria însoţise echipa de criminalişti aproape mecanic. Avea senzaţia că a ajuns într-un coşmar de care trebuia să se descotorosească rapid.
– Aş dori să-mi explici cu lux de amănunte, ceru comisarul Simionescu. Mai întâi roteşte-ţi privirile peste tot, poate ne vei deschide o pistă. Tu cunoşti bine tabieturile bunicului. Crezi că e ceva misterios care trebuie punctat?
Tânăra deschise uşile, în grabă, de parcă ar fi putut surprinde într-un colţ al durerii un impostor pe picior de plecare. Pe masa din sufragerie era ceasul de mână al lui Tudor.
– Priviţi, exclamă Maria, e ceasul bunicului! O amintire dragă de care Tudor nu se despărţea niciodată. Aseară l-a avut la el, ştiu sigur asta. Am putea urmări fotografiile.
– Bună idee, aprobă comisarul, imaginile de la acel eveniment ne-ar fi de folos. Asta înseamnă că Tudor a stat pe acasă doar cât să-şi lase ceasul de la mână, aşadar nu mai mult de câteva minute.
– Da, începea să se facă lejer scoţându-şi acest obiect valoros. Şi nu spun asta referindu-mă la firmă, ci la faptul că i-a fost dăruit de o femeie la care ţinea tare mult, o prietenă dintotdeauna aş putea spune: actriţa Valeria Stoicescu. Locuieşte în Belgia, de foarte mulţi ani. Între ei era o legătură specială însă Tudor a fost rezervat în ceea ce priveşte relaţia lor. Se întâlneau când venea în ţară dar niciodată aici. În urmă cu câţiva ani au fost la Zăvoia, cu alţi prieteni. Valeria îi vindea tablourile iar bunicul avea mare încredere în ea. Îi depunea banii într-un cont, acolo. Nu ştiu însă ce sumă deţinea.
Gândul comisarului fugi spre biografia pictorului.
– Perfect! Pronunţă pe un ton apăsat, comisarul. Ai numărul de telefon al scriitorului?
– Da.
– Cu siguranţă vom afla amănunte din manuscrisul acestuia. Depinde pe ce aspecte s-a bazat mai mult.
În curând apăru menajera. Şi ea făcea parte dintre protagoniştii dosarului abia început. Când dădu cu ochii de poliţişti, îşi trecu iute mâna peste frunte. Părea că un fulger poposise pe chipul ei şi încerca să-l alunge.
– Ce ştiţi despre moartea lui Tudor Cristache? o întrebă direct, comisarul.
– Nimic, domnule comisar, sunt nevinovată!
– Dar nu v-a acuzat nimeni, doamna Toma. E doar una dintre întrebările la care vă vom ruga să ne răspundeţi. Când l-aţi văzut ultima oară pe pictor?
– Aseară, înainte de eveniment.
– Cam la ce oră?
– Să fi fost cinci, nu sunt sigură.
Femeia îşi freca palmele, privind în gol, încercând parcă să-şi amintească.
– Oricum, după ce domnul Tudor a vorbit la telefon cu doctorul, continuă aceasta.
– Care doctor?
– Bogdan Davidescu. I-a zis, de câteva ori, pe nume!
– Aţi auzit ce vorbeau?
– Da, spuneau ceva despre un tratament nou, despre faptul că Bogdan îi va supraveghea îndeaproape starea de sănătate. Domnul Tudor era încântat. Aminteau şi numele nepoatei sale, domnişoara Maria. Şi aruncă o privire spre tânăra care se aşezase pe canapeaua de pe terasă.
– În ultimul timp aţi observat ceva schimbat în comportamentul său?
– Nu, părea mulţumit. Spunea că şi-a trăit viaţa frumos, ca în pânzele sale.

– Despre Petre Stoica ce ştiţi? Am vrea să vorbim şi cu el.
– Cred că va veni astăzi. Îl chem eu, dacă doriţi, acum.
– Vă rog.
Femeia îl anunţă pe Stoica Petre că este aşteptat acasă la Tudor Cristache. Nu-i spusese motivul. Părea că acesta era străin de nefericitul eveniment.
– Te aşteaptă nişte domni, i-a mai precizat. Vor să vorbească cu tine.
Grădinarul nu mai trecuse pe la casa pictorului de două zile. Despre moartea acestuia aflase de la poliţişti. Fusese plecat la ţară, unde soţia îşi îngrijea părinţii bătrâni şi bolnavi. O umbră de regret îi brăzdă chipul. Tudor Cristache fusese pentru el un bulgăre de aur. Îl plătea bine, îi respecta îndemânarea şi îl lăuda cu diverse ocazii.
Comisarul Simionescu primi confirmarea medicului legist: decesul pictorului survenise în urma unui exces de medicamente, în combinaţie nepermisă. Aşadar, era vorba despre o crimă, dincolo de miezul nopţii.
Părinţii doctorului Bogdan Davidescu erau tot medici. Locuiau în Baia Mare, în partea de nord a oraşului, aproape de apartamentul acestuia. Persoane respecabile şi cunoscute în oraş, vestea că fiul lor ar putea fi implicat într-o crimă le trecuse ca un trăsnet prin inimă.
– De când n-aţi mai vorbit cu fiul dumneavoastră? dori să ştie poliţistul.
– De două zile, răspunse doctorul Davidescu. De atunci nu ne-a mai răspuns, nici nu ne-a sunat. Ca şi cum ar ignora dorinţa noastră de comunicare, concluzionă, pe un ton dezamăgit.
Aveau cheia de la casa lui Bogdan. Au mers acolo împreună cu comisarul Simionescu şi colegul acestuia, Doru Stroie.
– Am vrea să vorbim şi noi cu Maria, îşi exprimă, mama lui Bogdan, dorinţa de a o întâlni pe tânără. O ştim de mult, era o fată inteligentă şi bine educată.
Comisarul o privi oarecum mirat.
– Să nu înţelegeţi că ne vom implica în cazul dumneavoastră mai mult decât ne este permis, vă rog, se scuză doamna Davidescu. Dar sunt mamă şi orice veste despre fiul meu trece prin suflet.
Dan formă numărul Mariei. Aceasta era la serviciu unde îşi vărsa necazul şi primea susţinerea colegilor. Orice telefon de la poliţie îi apăsa gândurile, i le încurca şi simţea privirile colegilor înlănţuite în semne de întrebare.
– E în regulă, domnule comisar, daţi-le numărul meu de telefon. În trecut am avut o relaţie bună. Cred că sunt cumva încorsetaţi de aceste veşti.
Apartamentul lui Bogdan avea un aer relaxant, uşor boem. Trei camere luminoase, mobilă simplă dar modernă, câteva flori de apartament şi o bibliotecă bogată, cu numeroase cărţi de literatură universală dar şi religioase, acestea din urmă parcă prea multe pentru un bărbat de vârsta sa despre care nimeni nu amintise că ar fi ieşit din tiparul unui creştin ce nu păşea atât de des peste pragul uşa bisericii.
Însă adevărata surpriză se afla pe peretele de deasupra canapelei din sufragerie: un tablou sub semnătura pictorului Tudor Cristache. Despre acesta pomeniseră cei doi la evenimentul de joi seara. Era o amintire dragă, pe care Maria i-o lăsase lui Bogdan pe vremea când erau logodiţi. Nimic neobişnuit până aici, însă peisajul înrămat în acest obiect accentua de două ori valoarea picturii:
– Priveşte copacul acesta! exclamă comisarul Dan Simionescu, atenţionându-şi colegul. E... fenomenal! Un stejar de zile mari!
Apropie degetul arătător de tablou fără să-l atingă, urmărind coroana bătrână şi tot atât de verde precum celălalt pâlc de arbori care coborau dealul. Alături, cascada-mică, aceeaşi de pe proprietatea artistului din Zăvoaia. Părea un colţ de mister desprins din trupul naturii, adânc şi neprevăzut, ca un animal de pradă care-şi savurează cina la ceas festiv.
Doru Stroie urmărea atent discursul lui Simionescu.
– Iată, cascada se pierde în pârâu, continuă comisarul. Identic cu cel din spatele casei lui Tudor Cristache! Atenţie, aici are formă de şarpe, apoi se cristalizează ochiuri limpezi care învârtesc apa în cerc, pietrele astea mari, rostogolite din munţi, apoi prundişul de diferite mărimi... O, Doamne, şi arinul din partea stângă! Dumnezeule! Pictorul a murit în tabloul lui!

 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PROMISIUNEA DE JOI (III) / Gina Zaharia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 766, Anul III, 04 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gina Zaharia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gina Zaharia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!