Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 310 din 06 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

PRIMEJDIA NAŞTE EROI (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ne aflam pe la jumătatea lunii lui „Cuptor” a anului 1980 ori 1981… Începuse a treia „repriză” de ploaie din acea zi. Primele două au fost la lumina zilei, pe când acum se înserase. Trecuse de ora nouă…  

Şi? Ce-i cu asta? Nimic deosebit, desigur…  

Atâta doar că în vara aceea am auzit şi am văzut cele mai puternice manifestări ale fulgerelor, ale acelor descărcări electrice puternice, care se petrec pe timp de vară, de regulă, anunţând şi însoţind o ploaie puternică, torenţială, de scurtă durată, aria de răspândire a lor fiind uriaşă, adesea dincolo de zonele în care cerul este acoperit de nori. Prima manifestare a fost pe la miezul zilei. A durat cam o jumătate de oră şi fulgerele cădeau şi loveau platoul central al şcolii cu o frecvenţă greu de imaginat. Mi-amintesc ca şi când s-ar fi întâmplat azi. Lucram pe vremea aceea în Şcoala pentru pregătirea subofiţerilor de miliţie din Câmpina. Eram şeful biroului auto, înainte de a fi numit profesor la „catedra de circulaţie”…  

După ploaie, în lumina puternică a soarelui ce a uscat pământul în mai puţin de o oră, am văzut urmele lăsate de fulger în beton. Platoul central de adunare al şcolii se înfăţişa ca după un bombardament. Erau spărturi în el, orificii cu mărimi variabile, între doi–trei milimetri şi doi-trei centimetri, de culoare ruginie, uşor cafenie spre margini. Este uşor de imaginat ce energie puternică purtau aceste fulgere, dacă puteau pătrunde în betonul vechi, de foarte bună calitate, la o adâncime de aproape doi centimetri, spărgând acel material dur.  

Priveam cu uimire, aşa cum priveau toţi cei care veniseră să vadă, la sfârşitul programului de lucru; cadre militare, elevi, personal civil. Nu am rămas la discuţii. Am plecat grăbit şi îngrijorat spre acasă. Copiii erau mici, de cinci şi de şase ani, iar ploile din luna trecută, însoţite de puternice descărcări electrice, lăsaseră urme şi în zona blocurilor de locuinţe din apropierea şcolii, în care locuiam. În plus, ştiau şi ei, atât cât pricepuseră de la mine şi, mai mult, din ce auziseră de la tovarăşii de joacă, la grădiniţă, cum un asemenea fulger lovise un depozit de echipament, pe care-l incendiase, iar alt fulger, în altă zi, trăsnise trei-patru militari care jucau fotbal sub cerul senin, neameninţat în acea clipă de nori. Incendiul se declanşase cu o lună în urmă, pe la miezul nopţii, aproape simultan cu zgomotul infernal, care făcuse să trepideze toate geamurile din ferestre până spre centrul municipiului şi trecuse peste Poiana Câmpina şi peste dealurile Proviţei în doar două secunde, trezind lumea din somn. Am salvat noi, cei ajunşi primii, împreună cu pompierii sosiţi aproape în acelaşi timp, principalele bunuri, dar au fost daune materiale destul de mari.  

Copiii se înfricoşaseră. Când începea o nouă canonadă, asemănătoare cu un foc de baraj al unei divizii de artilerie, alergau temători în baie. Era încăperea cea mai izolată din apartament. Cu uşa închisă, nu se vedeau fulgerele care biciuiau aerul şi îi speriau atât de rău. Acolo îi obişnuise soţia mea, Dumnezeu s-o ierte! Se retrăgeau împreună şi ei ascultau poveştile mamei, ce păreau să fie mai liniştitoare ca orice alte explicaţii şi asigurări.  

A doua aversă puternică a fost puţin mai săracă în descărcări electrice. Parcă şi tunetele erau mai slăbuţe, cel puţin aparent. Presupun că veneau de la distanţe şi înălţimi mai mari. Atâta doar că trăsnetele au căzut înainte de a începe ploaia, cerul fiind senin! Cu atât mai mult au fost înfricoşătoare. Populaţia Câmpinei era în alertă. Se dusese vestea de acel incendiu şi despre „ploaia de fulgere” de care vorbea cam toată lumea, încercând să găsească explicaţii la fenomenul acesta destul de straniu…  

În seara cu pricina, înainte de culcare mă jucam cu cei doi copii în dormitor. Soţia trebăluia prin bucătărie. Nu am auzit primele tunete. Oricum, nu le luam în seamă. Eram acasă cu toţii şi asta însemna mare linişte pentru noi. Când joaca era în toi, s-a deschis uşa brusc şi soţia a intrat speriată, albă la faţă. Abia putea vorbi.  

- Musiu, lasă joaca şi vino repede la bucătărie!  

- Ce este, dragă? Că doar nu dau turcii năvală…  

- Hai repede şi lasă gluma! A rostit ea privind cu teamă la copii. Voi rămâneţi aici. Se întoarce tata imediat…  

Traversând sufrageria mi-a spus în şoaptă, la fel de speriată:  

- E groaznic! A trăsnit chiar în faţa ferestrei. Am văzut fulgerul… Închide fereastra! Mi-e teamă să mă apropii de ea.  

- Hai, fii calmă, draga mea! O închid imediat, am liniştit-o eu când deschideam uşa la bucătărie.  

Aici am auzit tunete puternice. Se formase curent ori vântul sufla, nu ştiu, dar uşa s-a închis cu zgomot în urma noastră în timp ce eu ajunsesem la fereastră din trei paşi. M-am uitat înapoi. Soţia s-a rezemase de perete cu mâna, privindu-mă înfricoşată.  

- Ai grijă! Nu sta la geam, te rog! a îngăimat ea, albă la faţă şi cu ochii mari.  

Dorind s-o liniştesc, nu m-am grăbit să închid fereastra. Trebuia să-i arăt că nu-mi este teamă, că nu există nici un pericol. Am privit afară. Cerul nu se mai vedea. Era acoperit de nori grei şi se vedeau fulgere frecvente departe, pe dealurile de dincolo de Poiana Câmpina. Tunetele pătrundeau aproape la intervale egale, uneori fiind prelungite. Erau mai înfricoşătoare pe timp de noapte. Dincolo de gardul de beton, cât puteam cuprinde din interiorul perimetrului şcolii, la lumina fulgerelor vedeam copaci îndoindu-se puternic şi acoperişul câtorva clădiri. Nici ţipenie de om nu am observat. Am întins mâna să prind fereastra deschisă de mânerul ivărului şi, pentru o fracţiune de secundă, am înlemnit. Un fulger puternic a căzut forte aproape undeva în şcoală. Lumina acea, desfăşurată sub forma unei linii frânte, a apărut atât de brusc din întuneric şi atât de puternică în intensitatea-i luminoasă, încât m-a paralizat de moment. Am tras fereastra cu forţa dată de teamă şi m-am retras la uşă după ce am zăvorât-o.  

Soţia m-a prins de mână. Tremura toată. Ne-am privit în ochi pentru o clipă. Nu am avut timp să scoatem o vorbă. Uşa s-a deschis şi copiii au năvălit spre noi ţipând. Se speriaseră foarte rău. I-am luat în braţe, fiecare câte unul. În dormitor i-am liniştit. Eu am plecat imediat la baie. Am aruncat puţină apă pe faţă şi am ieşit grăbit să mă echipez. Când eram gata de plecare a ieşit soţia din dormitor. M-a privit înlemnită de surpriză şi teamă.  

- Unde pleci pe vremea asta? Ce-i cu tine?  

- Fug la şcoală. Trăsnetul acela a căzut aproape. L-am văzut şi am impresia că tocmai la mine, la parcul auto, a lovit… Stai lângă copii. Mă întorc repede…  

- Lasă-l naibii de trăsnet! E personal de serviciu acolo…  

- Este, dar… în situaţii din astea, ştii cum se pune problema… Dacă a luat ceva foc?  

- Ia umbrela, de ce pleci aşa? Ufff! Ia o pelerină, mai bine, că pe vântul de afară ţi-o dă peste cap…  

Avea dreptate. Umbrela nu ar fi fost bună de nimic. Am îmbrăcat un fâş şi ea mi-a prins gluga în nasturi, grijulie. Exact când treceam pragul uşii am auzit amândoi sirenele maşinii de pompieri. Soţia mea şi-a dus mâna la gură. Ne-am gândit amândoi la acelaşi lucru.  

- Du-te! Ai grijă de tine. Te aşteaptă copiii, nu uita!  

Am sărutat-o scurt şi am năvălit pe scări. De la etajul patru până în faţa blocului am trecut ca o vijelie în câteva secunde. M-am apropiat de gard. Pe poartă era mult de ocolit. Făceam aproape un sfert de oră ocolind o parte din cartier până la muzeul Iulia Haşdeu, vecin cu intrarea principală în Şcoala de Poliţie. M-am săltat, l-am încălecat şi am sărit. Am aterizat cu bine dincolo, în ciuda întunericului din jur. Nu era prima escaladare! Curentul electric se întrerupsese. „Nu durează mult. Intră în funcţiune grupul electrogen…”, mi-am zis eu în timp ce traversam câteva parcele de legume pentru a ajunge direct în aleea ce ducea la parcul auto.  

Am ajuns acolo în acelaşi timp cu prima maşină de pompieri. Un ofiţer de-al lor, ieşind din cabină ca şi când ar fi fost catapultat, a strigat cu voce tare, să se audă în noapte printre tunetele ce nu conteneau:  

- Atenţie pentru toată lumea! Nu folosiţi chibrituri sau brichete sub nicio formă!  

Căutam cu privirea subofiţerul de serviciu pe parcul auto. Nu l-am descoperit în întunericul brăzdat de lumina strălucitoare a fulgerelor ce păreau că vin tot mai de departe, cum de altfel şi tunetele se auzeau din ce în ce mai lipsite de intensitate. Am strigat tare, într-un moment de linişte şi de întuneric deplin:  

- Planton!  

- Ordonaţi! s-a auzit răspunsul imediat, la fel de tare, de undeva dinspre prima remiză metalică în care se aflau adăpostite câteva autoturisme şi două autobuze.  

- Dă-mi o lanternă imediat! i-am ordonat, ştiind că trebuie să o aibă în dotare pe timp de noapte în serviciu de pază.  

Pompierii trebăluiau în viteză pe lângă maşina lor. Ordine scurte şi mişcări rapide, exacte era tot ce vedeam şi auzeam. Au dispărut în apropierea rezervoarelor de benzină. Din acea direcţie s-a desprins o siluetă şi s-a apropiat de mine, în acelaşi timp cu alta dinspre garaje.  

- Tovarăşe locotenent major, în timpul serviciului meu…  

- Lasă-l naiba de raport! l-am întrerupt eu pe plutonierul Oprea. Spune-mi repede de ce sunt pompierii aici, băiete!  

- Ne-a trăsnit, şefu’. Drept pe primul rezervor a căzut, a răspuns subofiţerul cu vocea încărcată de emoţie. Aproape că nu i-o recunoşteam. Am văzut lovitura pe gura de aerisire… ori pe zidul împrejmuitor… Am…, am fost… şi am raportat… imediat…, a mai adăugat el rar, greu, până ca vocea să i se frângă.  

Am luat lanterna de la elevul-planton ce se apropiase şi rămăsese în poziţia „drepţi” la doi paşi de noi. Ascultase şi el. Am intuit pericolul uriaş şi emoţia ce putea să o genereze oricui om vederea fulgerului căzut atât de aproape într-o zonă în care se aflau câteva zeci de tone de benzină şi motorină în rezervoare. Nu am avut timp să vorbesc. Ofiţerul-pompier se apropia în fugă strigând repetat şi scurt:  

- Hidranţii! Hidranţii! Repede, hidranţii!  

- Aici! i-am strigat eu şi am aprins lanterna să indic locul în care mă aflu. Planton! Ia-l pe plutonier în camera de serviciu! Pe aici tovarăşe căpitan!  

Cunoşteam perfect tot ce aparţinea de biroul auto. Am condus pompierii în fugă la primele două hidrante, cele mai apropiate de zona rezervoarelor. Am alergat imediat, cu lanterna aprinsă în mână, în clădirea birourilor, direct la panoul cu siguranţele electrice. Am decuplat coloana principală. La nici trei minute s-au aprins luminile afară, departe, la blocul de locuinţe şi la comandament. Noi am rămas în întuneric pe toată zona parcului auto.  

Referinţă Bibliografică:
PRIMEJDIA NAŞTE EROI (1) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 310, Anul I, 06 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!