Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 189 din 08 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

PRIMA LECTIE DE VIATA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP. 4. din romanul in lucru ANA, FIICA MUNTILOR 
  
“Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti,  
  
ceea ce spui şi ceea ce faci '' 
  
Mahatma Ghandhi 
  
Ana, a dovedit încă de mică, prin înclinaţiile sale spre artă, că este dotată atât cu talent muzical, cât mai ales cu cel creativ - artistic. Când nu hălăduia pe dealuri cu cârdul ei de copii năzdrăvani, tăia toată ziua la foarfecă cârpe şi confecţiona rochiţe pentru păpuşi. Le cosea aşa de bine şi avea atâta fantezie în crearea lor, încât credeai că a urmat niscai cursuri de croitorie. 
  
Pentru orele de muzică de la şcoala elementară din sat, a apărut un profesor din Câmpina, care ştia să cânte la chitara clasică. S-a gândit el la un moment dat că ar fi bine să formeze o formaţie de chitarişti din copiii cu înclinaţii muzicale. La aceasta formaţie a fost cooptată şi Ana. Mariei nu-i plăcea ce face sora ei. Considera că-i pierdere de timp să zdrăngăni toată ziua la chitară. Prefera ca timpul petrecut de sora geamănă cu repetiţiile, mai bine să-l petreacă la joacă cu ceilalţi copii pe coclaurile din împrejurimi. 
  
Anei îi plăcea ce învaţă la cursul de chitară şi mai ales faptul că atunci când ştia să cânte şi erau invitate cu formaţia Plai, cum o numise oficial profesorul, la serbările şcolare, concursuri artistice între şcoli sau la zilele festive organizate de primăria locală, cum era şi cea numită "Fiii Satului", atunci când toţi cei împrăştiaţi prin toată ţara reveneau în sat cu acest prilej. Formaţia era îmbrăcată în costum naţional şi cânta pe scena căminului cultural din sat, pentru toată suflarea satului. Îi plăceau fetei aplauzele pe care le primea de la public. Se simţea deosebită, importantă şi interesantă. 
  
Ana a început să înveţe câte ceva despre viaţă mai ales de la sora mai mare, de la Eleonora. Când aceasta o lua cu ea la pădure, unde aveau de obicei întâlnirile sale amoroase cu diverşi parteneri ocazionali, observa ce se întâmplă între cei doi şi de multe ori se întreba ce simte sora ei, când băiatul o sărută pe gură sau când o pipăie pe micuţele mere aflate în plină creştere, ori când mâinile lui curioase, îi pipăiau pulpele picioarelor. Stătea rezemată cu spatele de câte un copac şi-i privea atentă ce fac. La cei doisprezece ani ai săi încă nu avea nicio tresărire sexuală. Era insensibilă parcă la aceste reacţii. Chiar se întreba, ce poate fi aşa de deosebit, când eşti la vreun băiat în braţe? 
  
O mai lua Bibicu de mână când se plimbau de-a lungul străzii, dar îl considera un amic şi atât, încă nu i se înflăcăra imaginaţia. De multe ori, Eleonora, ştiind că ţigănuşul o place, o învăţa ce să facă atunci când se întâlnesc singuri seara pe uliţă. Ei nu-i convenea ce-i spunea Eleonora şi nu l-a lăsat niciodată pe Bibicul s-o pupe, cu toate că ţigănuşul tot încerca. Doar nu o dată, le auzise pe ţigăncile mai mari spunându-i lui Bibicu: "Mă, prostule, pune-o, mă, cu cracii în sus. Ce mai aştepţi? Vrei să o pună alţii înaintea ta?"Nu înţelegea ea despre ce este vorba, dar era sigură că nu-i plăcea să fie pupată de Bibicu sau de către alt copil. 
  
După ce rudarii au părăsit satul, când avea vreo doisprezece ani, au mai încercat şi alţi copii să o "înghesuie"pe la întuneric, când se jucau seara pitulita pe uliţă. Maria, sora geamănă, se mişca mai repede ca ea. Radia de plăcere când se lăsa antrenată în asemenea jocuri. Exista la căminul cultural un cinema, aşa că atunci când se dădea câte un film, băieţii profitând că le plăteau biletele invitatelor, încercau sa tragă spuza pe turta lor, să profite cât mai mult de întuneric, umblând cu mâinile lor curioase şi neastâmpărate pe sub fustiţele copilelor, cu voia sau fără voia acestora. Aşa s-a întâmplat şi cu Ana, când un băiat a încercat să facă acest lucru pe la vreo treisprezece ani. Cum a simţit mâinile acestuia pe pulpele sale, a şi sărit în sus ca arsă şi a părăsit sala, de l-a lăsat pe băiat cu buza umflată. Nici nu-i putea reproşa că i-a plătit biletul de un leu cincizeci, pentru că ea a refuzat să mai vadă filmul. S-a dus glonţ acasă să-i povestească Eleonorei, plângând, ce a păţit la film. Pe aceasta a bufnit-o râsul, de nu se mai putea abţine, auzind că Pavel al lui Cotrocea a băgat mâna sub fustă lui soră-sa. 
  
- Ia zi Ano, cum a fost cu mutul lui Cotrocea? Întrebă ea, râzând în hohote. 
  
- Cum să fie! Încercă să răspundă Ana, printre sughiţuri. Când s-a lăsat întunericul, hop şi el mai întâi că mă ia de după umeri, apoi umblă cu o mână pe la pieptul meu şi, dintr-o dată, hop că bagă mâna sub fustă, între picioarele mele. 
  
- Şi tu ce-ai făcut? Continuă ea interogatoriu, râzând cu plăcere. Ia auzi, mutul dracului! o făcu pe indignata Eleonora. Cine se aştepta de la el? Şi mai zici că-i mutălău. Tace şi face, al dracului de slăbănog. Aşa, şi? 
  
- M-am ridicat imediat şi am fugit afară din sală. 
  
- De ce? 
  
- Cum de ce? Ce căuta el cu mâna sub fusta mea? Ce dacă mi-a plătit biletul? Pentru un leu cincizeci poate face ce vrea? 
  
- Nu ştii ce căuta? se distra Eleonora cu naivitatea prâslei familiei. Să vadă dacă este privighetoarea în cuibar, că doar aşa fac toţi băieţii cu fetele când se întâlnesc. Se pupă, se mai pipăie, asta este. Nu trebuia să fugi. Te-ai speriat degeaba. Mai târziu ai să vezi că o să-ţi placă. Nu mai fi şi tu aşa de sălbatică. Ce dracu' eşti aşa de fraieră? Mai dezgheţată este Maria. Am văzut că ea nu se mai sperie de un pipăit, chiar desface piciorul să simtă mâna mai bine pe pulpa ei. Doar nu o să te mănânce şi nici păsărica nu o ia cu el. Rămâne tot în colivie. El doar o mângâie pe pene şi atât. 
  
- Leo, eşti nebună? Cum să-l las? Am văzut ce faci tu cu ai tăi, sau mai bine zis ei cu tine, dar mie nu-mi place aşa ceva. 
  
- Treaba ta. Nu-ţi place acum, dar mai târziu ai să te dai în vânt după ele, chiar ai să te cauţi singură. 
  
- Nu eşti sănătoasă. Cum să mă caut eu? 
  
- Mai vorbim noi mai târziu, peste un an - doi. 
  
Ana a rămas nedumerită de ce a spus soră-sa. Era la prima ei lecţie de viaţă, când începea să-şi descopere sexualitatea. Încă nu se considera pregătită pentru asemenea relaţii şi nici nu era supărată sau deranjată de faptul că sora geamăna i-o luase înainte. Fiecare cu temperamentul său. Deocamdată nu simţea nevoia să fie mai apropiată de vreun băiat anume, mai mult decât de altul.  
  
De Dany şi Bibicu se simţea atrasă ca prieteni. Dany cânta frumos, avea o voce caldă, odihnitoare şi parcă atunci când începea el să cânte seara pe uliţă sau la marginea râului unde se duceau să privească stelele în nopţile senine, cântau toate păsările din pădure împreună cu el. Erau mai mulţi copii şi mergeau la râu să se scalde, sau să caute licurici printre rădăcinile putrezite ale unor copaci bătrâni. Zgârmau cu un băţ în praful maroniu şi umed de rădăcini putrezite. Găseau licurici şi umpleau vârfuri de rămurele, apoi se jucau cu ele alergând pe marginea râului. Ziceau că sunt mici steluţe căzătoare. Când picau aceşti viermi strălucitori de pe beţişor, parcă cădeau scântei de jar. Dany, la rugămintea ei, începea să cânte cu vocea sa, încă în formare. Învăţase balade de la femeile bătrâne din sat. De fapt, Ana credea că prietenul ei ciocolatiu o moşteneşte pe bunica maternă, care avea o voce plăcută, duioasă când începea să cânte pe la clăci doine sau balade vechi. 
  
Pe Bibicu îl plăcea, chiar dacă era ţigan şi mereu murdar, pentru că îi simţea strălucirea din ochi când o privea. Parcă i se lumina faţa. Nu înţelegea ea atunci ce se întâmplă cu el, dar ştia că în preajma lui se simţea bine, mai ales când îi atingea părul cu pieptenul din os. După ce i-au tăiat cosiţele, nu s-a mai dus la casa bunicii să se mai joace cu ţiganii. Îi considera vinovaţi de necazul ei şi de pierderea pletelor, de care era aşa de mândră şi îndrăgostită. 
  
Timpul a început să se scurgă ireversibil. Mai era puţin şi terminau clasa a opta. După serbarea de sfârşit de an, se organiza la căminul cultural o seară dansantă cu muzică după un magnetofon, conectat la nişte boxe răguşite. Fiind sâmbătă, tineretul se gândea mai ales la acest eveniment. La ţară, între dealuri, păduri şi munţi nu prea ai unde te distra, decât dacă te duceai la oraş sau la Sinaia şi pe întreaga Vale a Prahovei, aşa că toţi erau nerăbdători să se lase cât mai repede seara şi să meargă la căminul cultural, la reuniunea tovărăşească, cum îi spuneau oficialii primăriei, care au organizat acest eveniment. 
  
Fetele Fanei şi-au luat cu ele prosoape şi schimburi şi au plecat la râu să se îmbăieze. După terminarea barajului de la Paltinu, exista trasă în sat şi apă curentă, chiar dacă existau şi fântâni, însă fiind vară, preferau o scaldă în Florei în locul unei ape fierte la aragaz şi o îmbăiere în albia din tablă zincată, ţinută în baia lor neterminată încă. Nu erau aşa de bogaţi ca să-şi permită construirea unei băi adevărate cu duş sau cadă dintr-o dată, aşa că după decesul tatălui, ce se începuse la baie, aşa a rămas. 
  
Ştiau ele undeva, după nişte copaci un loc mai ferit, unde s-a excavat de către un şantier de construcţii, pentru a scoate balast. Acolo era locul lor preferat de scaldă, chiar dacă era un pic mai departe de casă. La vârsta lor, nu mai contau distanţele de mers pe jos.  
  
Cea mai nerăbdătoare sa ajungă la dans era Valentina. Avea de acum douăzeci de ani şi îşi invitase un coleg de al său de serviciu, care îi tot făcea ochi dulci, să participe la seara dansantă. Era din Trăisteni, peste Florei, un sat mai mare ca al lor. Necunoscând pe nimeni din sat, se gândea ca nu cumva să mănânce bătaie de la băieţii din Teşila, aşa că s-a lăsat cam greu convins să vină la dans, fiind o fire mai temătoare. Valentinei îi plăcea de flăcău. Spera să se logodească cu el într-o zi. Se mai aventurase ea cu băieţii din sat, pe tărâmul lunecos al amorului, dar, ca la ţară, se mai auzea câte ceva despre aventurile fetelor, că, de, băieţii dacă nu se lăudau cu ce a mai trecut pe lista succeselor sexuale, nu se considerau bărbaţi, aşa că ar fi preferat să se mărite cu unul din alt sat, unde nu era cunoscută. 
  
Campioana la întâlnirile de amor însă era Eleonora. Nu rata nici o ocazie. Cum îi plăcea de câte un flăcău, cum se lăsa plecată în lumea simţurilor plăcerilor trupeşti. Chiar dacă acum era majora, prima deflorare o avusese încă de prin clasa a şaptea, cu un băiat mai mare, în poiana Lui Toader.  
  
În pădurea ce se întindea de la marginea satului spre munte, era la vreun kilometru o poiana întinsă plină cu flori şi fâneaţă. I se spunea a Lui Toader, că aici s-a spânzurat un consătean, cu mulţi ani în urmă, de l-au găsit oamenii atârnând de creanga unui fag rămuros. Aici au venit, vezi Doamne, să adune flori de iasomie şi băiatul a cules aşa de bine florile, până a cules-o şi pe a ei. Nu prea i-a plăcut cum a fost, nici ea nu prea ştia ce se întâmplă de fapt. A simţit doar o durere acolo jos şi cam atât. Spera ca data viitoare să fie mai plăcut. Nu regreta că a început aşa de devreme să se culce cu băieţi. De ce sa piardă timpul aşteptând până se mărită? La ce-i folosea?  
  
Eleonorei i-a plăcut atât de mult acest sport, încât tare şi-ar fi dorit să o iniţieze şi pe mezină. Chiar vorbise şi cu un băiat să o înceapă, însă Ana fugea de acest fel de întâlniri iniţiate de sora mijlocie, ca dracul de tămâie. De aceea mijlocia o tot târa după ea, când mergea la întâlniri cu partenerii din sat, poate - poate o păcăleşte să se distreze şi ea şi aşa va înţelege plăcerea acestor aventuri cu sărutări şi îmbrăţişări. 
  
Cele patru surori cu sacoşele în mână, au tras poarta după ele şi au urcat cărarea ce ducea amonte spre locul lor tainic. Aici nu prea veneau localnicii la scaldă. Preferau plaja din aval de sat, unde era o întinsură a apei, de unde s-a excavat nisipul amestecat cu pietriş, cărat de către camionagii de la şantierul de construcţii, formându-se şi o plaje frumoasă. 
  
Drumul de peste un kilometru, l-au parcurs vesele, comentând evenimentul şi ţinutele în care se vor îmbrăca. Era vară, erau tinere, se purta mini, chiar foarte mini, aşa că nu surprindea pe nimeni ţinuta lor. La băieţi era mai simplu. Un pantalon din blugi cât mai rupţi pe la genunchi şi o bluză sau tricou subţire în culori cât mai ţipătoare completa ţinuta de dans. 
  
Ajunse la locul lor de scaldă la vremea când soarele cobora leneş spre locul de pitire, după Piscul Caprei, pentru somnul din timpul nopţii, fetele constatară cu satisfacţie că nu mai era nimeni prin zona, deci se puteau simţi în largul lor. 
  
Scăpară în mare viteză de tot ce aveau pe ele, aruncând veşmintele unde se nimerea şi se aruncară în apa nu prea adâncă în acea parte a râului, însă deosebit de plăcută pentru căldura de afară. Acum un observator neutru putea să admire cele patru apariţii neaşteptate ale pădurii în toată splendoarea lor. 
  
Valentina, la cei douăzeci de ani ai săi, era o tânără cu un corp deja conturat de femeie. Lată în umeri, de înălţime mijlocie, până la un metru şaizeci, ochii verzi spre albastru, ce se încadra plăcut sub două sprâncene arcuite şi cu părul ce-i cobora în valuri pe umeri. De obicei, sânii la femei simbolizează sexualitatea acestora, atractivitatea lor şi feminitatea. Un bărbat când admiră un sân mare, plin, frumos conturat, simte un plus de excitaţie, iar atunci când mai are şi posibilitatea de a-l mângâia şi de a-l săruta, se îmbată de fericire. Aşa erau şi sânii Valentinei, spre deosebire de celelalte surori mai mici. Avea sânii mari, plini, generoşi şi încă fără urme de moliciune, chiar dacă gustase din plin la cei douăzeci de ani din plăcerile carnale. Picioare drepte cu pulpe pline, chiar dacă mijlocelul ei se cam mărise odată cu maturizarea, faţă de ce-şi doreşte orice tânără femeie. Mătasea castanie a triunghiului de la încheietura picioarelor contura o zonă atractivă şi demnă de cercetat, iar partea dorsală, cu o curbură obraznică, parcă te îndemna să-l tot mângâi cu o palmă uşor aplicată pe fiecare fesă din când în când. 
  
Eleonora era cea mai înaltă dintre toate, o brunetă cu nişte ochi mari, de parcă tot timpul erau aţintiţi asupra cuiva sau pe ceva atractiv, pentru a afla cât mai multe despre acel punct de interes ce-i captase atenţia. Părul îl era ondulat şi avea deja un bust bine dezvoltat, doi sâni ca doi pepenaşi drăgălaşi, ce se doreau admiraţi, mângâiaţi şi sărutaţi. Mugureii stăteau ridicaţi, gata sa iasă la atac la orice atingere. Era o fată frumoasă şi de aici interesul băieţilor pentru ea. Care mai de care şi-o dorea în braţe, mai ales că se aflase în sat că nu este o redută greu de cucerit şi că oricând era dispusă unei tăvăleli prin pădure sau unde putea fi linişte şi discreţie. 
  
Maria, ca şi Ana, erau în plină formare. Ambele cu ochii verzi - albăstrui, părul la fel de negru ca şi la celelalte surori mai mari. Nu aveau încă un metru jumătate ca înălţime, de aceea le plăcea să poarte pantofi cu tocul un pic mai mare, să pară şi ele mai înalte. Ana era un pic mai slăbuţă decât sora sa geamănă şi mai plăpândă, pe când Maria parcă era un băieţoi. Avea comportamente băieţeşti. Chiar uneori şi înjura ca un băiat. La cei paisprezece ani, încă nu-şi găsise un amic mai mare ca ea sau din clasă, de aceea mereu era însoţită de un frate al unei prietene, mai mic cu un an şi ceva, motiv pentru care era tachinată de către surorile sale. Şi la cele mici începuseră să le crească sânii ca la orice adolescentă, însă nu depăşiseră stadiul unei piersice ce încăpea în căuşul unei mâini de flăcău mai mărişor. Blăniţa le era micuţă, abia dacă se observa, motiv pentru care se şi ruşinau când se dezbrăcau în faţa surorilor.  
  
Scalda în apa râului era însoţită de gălăgia şi voioşia celor patru Iele ale pădurii, plăcut surprinse de temperatura apei, ce le dezmierda tinereţea corpului de fete zburdalnice şi dornice de distracţie.  
  
Drăcoaica de Eleonora veni pe la spatele Anei şi o prinse de abdomen cu o mână, iar cu cealaltă, începu să-i mângâie merişoarele micuţe.  
  
- Uite, Ana, ce-ţi fac băieţii când te prind la strâmtoare. Încep să te pipăie pe aici şi în timp ce vorbea, îi mângâia ţâţişoarele ei nedezvoltate încă, apoi pe aici - spuse mai departe Eleonora, introducând mâna la încheietura picioarelor surorii mai mici.  
  
Ana se zbătea să scape din strânsoarea agresoarei, până căzură amândouă în apă, îmbrăţişate. 
  
- Nebună ce eşti. Lasă-mă în pace ...  
  
- Lasă, Ană, că nu te-am mâncat. Aşa înveţi ce se întâmplă şi nu mai fugi ca o disperată de la film că vezi Doamne, te-a pipăit un băiat. O să te pipăie ei destui până te-oi mărita. 
  
Valentina râdea şi ea de nebunia mijlociei. Ştia că este o drăcoaică şi jumătate şi nu s-ar feri de la altele şi mai şi. 
  
- Ce zici, Ano, nu vrei să te învăţ cum se sărută un băiat, cum îl mângâi să aibă cu ce se juca cu tine pe la cuptoraş? 
  
- N-am nevoie de nici-un băiat. Opreşte-i pe toţi pentru tine că ştiu că-ţi plac.  
  
- Îmi plac, dar tot o să rămână destui şi pentru tine. Satu-i mare şi plin de băieţi. Ai să vezi la dans diseară că va fi plin căminul. Mai vin şi din satele vecine când se află că se lasă cu dans, bere şi fete. Invitatul tău vine? 
  
- Ce-ai fato! Eşti dusă? Nu am nici-un invitat. Merg şi eu cu Maria, să ne uităm la voi cum dansaţi. 
  
Maria era tipul de fată care vrea să se zică despre ea că ar cunoaşte mai multe decât ştia în realitate, aşa că se lăsă antrenată în nebunia Eleonorei, căreia chiar i se deschisese apetitul pentru o descărcare hormonală. Se postă în faţa celei mici şi cum era cu un cap mai înaltă decât ea, o luă în braţe şi strigă la Ana: 
  
- Hei, Ană, ia prima lecţie de viaţă, uită-te şi bagă la cap, că ce vă arăt este valabil pentru amândouă. Nu vă prezentaţi ca două proaste în faţa băieţilor. Sunt destui proşti printre ei care nu ştiu despre ce doreşte o fată tânără de la ei. Chiar dacă sunt nişte ţărani încuiaţi, pot face şi ei uneori mai mult decât au auzit din poveştile altora, aşa că deschide bine ochii ce trebuie să-ţi facă un băiat ca să te simţi bine şi atrasă de el. 
  
- Eleonora, lasă copilele în pace, nu te mai juca cu ele, strigă Valentina, care mai aproape de mal, unde apa ajungea abia până pe la brâu, se săpunea de zor să se spele. 
  
- Lasă-le să nu moară proaste. Trebuie să ştie de mici ce şi cum este cu băieţii, altfel trece viaţa pe lângă ele. 
  
- Ce crezi că toată lumea este într-un continuu mâncărici ca tine? La 18 ani, nici nu mai ştii câţi ţi-au desfăcut picioarele să te studieze. 
  
- Lasă, Valentina, că nu te-am întrecut. Am vrut poate doar să recuperez diferenţa celor doi ani de vârstă care ne despart şi asta nu că aş fi într-o competiţie continuă cu tine.  
  
- Treaba ta, dar lasă-le pe cele mici în pace. 
  
- Zi-i, Maria, vrei să înveţi? o întrebă mijlocia pe geamănă. 
  
- Eu ştiu ... ., dacă Vali spune să ne laşi ... aş vrea ... dar ...  
  
- Niciun dar, Ana uită-te aici, că nu repet de zece ori, sunt lecţii care nu se dau decât o dată în viaţă, dacă nu le înveţi singură. 
  
Ana, care scăpată din îmbrăţişarea surorii sale, se refugiase în preajma celei mari, în timp ce se săpunea de zor pe cap, trăgea cu ochii şi la ce se întâmplă cu cele două surori îmbrăţişate. Valentina se opri din spălat curioasă să vadă până unde putea duce nebunia mijlociei, gata să intervină dacă era cazul, pentru a opri joaca ei periculoasă pentru cele mici. 
  
Eleonora, începu să-şi sărute sora, ca şi cum ar fi sărutat un băiat. Simţea stângăcia partenerei sale de joacă. Când nu-i plăcea cum reacţionează, îi mai dădea câte un ghiont sub coaste şi îi explica cum să-şi ţină gura, limba, cum să răspundă la ce face partenerul în braţele căreia se afla. Cu o mână îi mângâia sânul şi cu cealaltă cobora, mângâindu-i abdomenul spre solduri, apoi îi alinta mătasea crescută rar şi, când degetul acesteia a ajuns să cerceteze scoicuţa surorii mai mici, mângâindu-i ţâmburuşul, aceasta se retrase brusc şi fugi de lângă Eleonora. 
  
- Nu mai vreau. Lasă-mă în pace. Maria, în ciuda lipsei de experienţă, sub mângâierile surorii mai mari, simţea cum ceva începea să o furnice prin tot corpul, iar când a simţit degetul surorii că-i mângâie ţâmburuşul, parcă a fost electrocutată, de aceea a şi fugit din îmbrăţişarea ei. Nu putea să-şi explice ce s-a întâmplat. Scăpată din braţele mijlociei, putea acum să-şi dea seama că totuşi i-a plăcut îmbrăţişarea surorii. Deci aşa este şi cu băieţii? se întreba ea. 
  
- Gata, fato, lasă-le în pace, se răsti şi Valentina.  
  
- Dacă nu vreţi să învăţaţi, treaba voastră. Nu aveţi decât să fiţi nişte proaste ca majoritatea fetelor din sat. 
  
- Io-te-te experta în amor. Ce să-ţi spun ... domnule, o ironiză sora cea mare. 
  
- Nu sunt eu chiar o expertă, dar mă descurc. Nu sunt nici o ignorantă ca altele, aruncă ea aşa, poate se prinde aluzia pe undeva. Ştiu să fac un bărbat fericit. 
  
- Măi, măi, ca să vezi! mai zise cea mare.  
  
Între ele era o mică rivalitate, din cauza unui băiat, care o curtase pe Valentina, însă aceasta, fiind la ora aceea puţin “ocupată”, cu toate că îi plăcea de băiat şi chiar se gândea să şi-l apropie, nu a putut să o facă cât şi-ar fi dorit de mult. Eleonora a făcut ce a făcut şi i l-a suflat cum s-ar zice. Acest lucru nu prea a fost pe placul Valentinei, insă cum nu putea să-i reproşeze ceva surorii sale, a înghiţit în sec şi a tăcut. Va găsi ea momentul să-şi ia revanşa, că doar sunt încă tinere. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PRIMA LECTIE DE VIATA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 189, Anul I, 08 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!