Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Prieten cu teroriştii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dintre ştirile zilei, cea mai importantă părea să fi fost o notiţă aruncată printre “puricii” de la sfârşitul ediţiei privind faptul că luna care de abia începea, conţine o zi neagră pentru preşedinte. Dar trecuse neluată în seamă de nimeni. Într-un reportaj de la mijlocul Magazinului, cineva relua de mult uitatele relatări despre călugării budişti care cu mai mulţi ani în urmă ieşeau în stradă ca ciupercile după ploaie dându-şi foc împotriva regimului lui Ngo-Dinh Diem! Oamenii-bombă care se căptuşeau cu trotil şi se amestecau în mulţime aruncându-se în aer şi omorând zeci şi zeci de nevinovaţi, nu mai suprindeau pe nimeni şi nu mai constituiau o noutate. În rest, ştirile de rubrică neagră abundau în amănunte macabre: violuri, crime, câte lovituri de cuţit fuseseră aplicate şi în care zonă a corpului de către un asasin stângaci şi pistruiat, lama cuţitului lată de atâţia centimetri şi lungă de atâţia centimetri, note de sadism care strică digestia oricărui om cu scaun la cap.  
  
Dar nu mă las până nu găsesc şi ceva mai vesel pentru restabilirea echilibrului psi: unui patron mai tânăr îi plăcea să se joace cu carbid, pocnind şi aruncând capacele cutiilor de metal, până când într-o zi nevastă-sa agasată de jocurile acestea de copil retardat, îi ia în lipsă instrumentarul şi-l aruncă în closet. Toate bune şi la locul lor. Vine omul acasă, mănâncă bine se duce în grădină, se gândeşte să-şi aprindă o ţigare şi sare în aer cu privată cu tot. 
  
Întrerup, caut nişte mărunţişuri fără importanţă şi văd doi pisoi, parcă erau din porţelan de Saxa, jucându-se peste grămada de lemne. Probabil ai vecinului. Mă privesc cu neîncredere sporită, îmi scanează fizionomia, iau o probă de miros să mă recunoască după, şi se retrag strategic.  
  
Mai târziu ne-am împrietenit, le puneam mâncare pe o tăviţă în bibliotecă, măcar cu mirosul să-i mai sperie pe şoareci. Dacă locuiesc singur şi nu prea gătesc, începuseră să facă nazuri la conserve şi chiar la carnea tocată (fac cuvenita precizare, de la pachet). Se apropiau în vârful lăbuţelor, miroseau atent după care se uitau la mine plini de inocentă compătimire: 
  
- Cum mă', tu eşti în stare să mănânci aşa ceva?! 
  
M-am simţit descumpănit în faţa lor şi mi-a fost ruşine să zic da. 
  
În schimb, se dădeau în vânt după peştele proaspăt, fără viscere, icrele tarama şi când nu aveam altceva mai bun, le puneam cojiţe de pâine peste care turnam ulei şi totul părea să fie în regulă. În ziua de pensie, îmi permiteam şi eu două biftecuri, găteam unul din care le făcem şi lor parte, în timp ce pe al doilea ţin minte că l-am pus într-un castron acoperit, gândindu-mă dacă merită să dau drumul la frigider numai pentru atât. 
  
M-am retras în dormitor, am dat drumul la televizor, am adormit ca de obicei cu el deschis şi când m-am sculat am constatat că neastâmpăraţii ăştia doi, împinseseră cu botul castronul până la marginea mesei, jos capacul sărise singur, iar ei se delectaseră în voie cu biftecul meu. Neştiind cum am să reacţionez, îşi luasaeră câte o pziţie de pândă strategică, pregătiţi la orice eventualitate. 
  
- Nu vreţi puişori şi câte o cafeluţă, o ţigare, hm, ce ziceţi? 
  
Dacă rămâneau peste noapte în casă, zgâriau giurgiuveaua, mieunau de parcă le tăia cineva coada fără anestezie şi trebuia să mă scol să le deschid uşa.  
  
- De ce nu mâncaţi, mă'? 
  
Unul din ei ridică lăbuţa dreaptă făcând cumva un semn spre stânga. 
  
- Ce vrei mă' să spui?  
  
Pe urmă îmi dau eu seama că data trecută le pusesem peste pâine, ulei de măsline din care nu mai aveam acum. Şi cred că el asta voia să zică, ulei din ăla de data trecută. 
  
- Şi ce, uleiul de rapiţă nu e bun? Regim de economat, ce vreţi? Am intrat în UE, nu se vede ? 
  
Deveniseră nişte obrăznicături simpatice, asta e. Va să zică pentru mine mâncarea era bună, dar pentru ei nu. Insultătoare atitudine faţă de regimul meu alimentar. 
  
Apoi a căzut ştirea zilei ca o bombă: la unul din liceele bucureştene din apropierea Grădinii Icoanei, cred că înainte se numea Zoia Kosmodemianskaia, seara când ieşeau elevii de la cursuri, a avut loc un atac terorist!!! 
  
Cineva a aruncat din stradă o grenadă şi apoi s-a făcut nevăzut. Nici un mort, dar erau răniţi destui. Când s-a constatat că la ora respectivă soţia primului ministru se afla în liceu, lucrurile au luat o întorsătură gravă. 
  
Îmi terminasem treburile mele mărunte şi mă minunam de motanul mare, un fel de Tom cat, parcă ar fi fost licenţiat la Oxford, atâta de manierat era. Dacă voia să iasă din bucătărie, se aşeza în faţa uşii şi aştepta în tăcere. Dacă se afla prin preajmă unul dintre neastâmpăraţii ăia mici gata să miaune la orice pas, îi trăgea pur şi simplu o lăbuţă peste bot şi-l punea repede la respect. Nu ştiam că şi motanii aplică astfel de corecţii celor mici, când nu sunt cuminţi. Au luat şi ei obiceiurile noastre, asta e. 
  
Dacă mă aşezam la masă neglijându-l, sta cuminte în două labe, numărându-mi dumicaţii şi atât. Sigur că îi făceam şi lui porţie, dar atâta de cuminte şi stilat era, că nu mă deranja în nici un fel. În timp ce cadeţii ăştia din ultima generaţie, mergeau numai înaintea mea, că eu de teamă să nu îi calc, am căzut odată cu tigaie cu tot răsturnând-o. 
  
Dintre ştirile după amiezii, mi-au atras atenţia încercările specialiştilor de a detecta de la distanţă şarjele de semtex pentru a le face să explodeze de la distanţă, cu terorişti cu tot, înainte ca aceştia să-şi atingă ţinta. Fiind vorba de un plastic special, fără miros, nici câinii dresaţi, nici detectoarele (de metal) nu dăduseră vreun rezultat. Se căutau alte metode de teledetecţie: unde, impulsuri, radiaţii, ceva compatibil cu afurisitul ăsta de semtex, dar deocamdată nimic.  
  
Şi o istorie cu iz de anecdotă: un om de afaceri nevoit să călătorească foarte des cu avionul în interes de serviciu, solicită unui institut de cercetări matematice să calculeze probabilitatea de a nimeri într-un avion cu un terorist înarmat, nedectat la urcare. Când i se spune rezultatul, rămâne stupefiat, atât de mare era probabilitatea. Şi cum aş putea să micşoreaz acest coeficient al morţii, să zicem la jumătate? Umblaţi, i se spune şi Dvs cu o şarjă explozivă pe dedesubt, că şansa ca doi din ăştia să nimerească în acelaşi avion, este aproape nulă!!! 
  
Odată ştiu că m-am întors supărat acasă, nu mai ştiu din ce motiv şi le-am aruncat din uşă: 
  
- Puişori, astăzi vă trec pe biscuiţi militari. Dacă vă plac, pot să vă asigur pe săturate. Voi aveţi dinţişori ca lumea, de ce nu mai am eu dinţi ca ai voştri? E drept că sunt cam vechi, provin din stocurile armatei scoase la reîmprospătare, dar sunt încă foarte buni, să ştiţi. 
  
I-am văzut luând poziţii individuale de atac iminent, tupilaţi, capul între omoplaţi şi consultîndu-se din ochi, ca şi cum ar fi spus: 
  
- Dacă nu ne dai ceva ca lumea, te zgâriem de nu te vezi, hodorogule! 
  
Aşa am ajuns să le iau frica şi mi-am adus aminte de păţania unui fost militar american, veteran al războiului din Vietnam care a vrut să se „distreze” şi a agăţat un exploziv de coada pisicii, a dat foc fitilului dar s-a întâmplat ceva la care nu se gândise deloc: când a simţit foc la coadă, pisica s-a ascuns de frică sub un şifonier iar el care ştia că fitilul nu arde mai mult de cinci secunde, nu a mai îndrăznit să o scoată. Şi aşa a rămas yankeul şi fără pisică dar şi fără mobila din sufragerie.  
  
Mai departe vă las pe dumneavoastră să socotiţi dacă aici a predominat nota de sadism care face ravagii în timpurile noastre, sau una de sminteală, care nici ea nu rămâne mai prejos, că eu unul nu am reuşit să-mi dau seama.  
  
Sau poate de sindromul războiului despre care nu ştia nimeni că există până când nu s-a manifestat în fel şi chip iar psihologii nu ştiu încă unde să-l încadreze sau pur şi simplu se tem să-l facă public. 
  
Între timp s-au clarificat lucrurile cu atacul terorist de la liceul din Bucureşti: un militar în termen avea o „gagică” (!), aţi auzit bine. Comportamentul tip „manele-manelism” face carieră dar şi victime, pătrunzând în mediile din ce în ce mai fragede, care acum câţiva ani numai, îşi vedeau cuminte doar de învăţătură. Şi ea, domnişoara elevă, fata lu' tăticu voia să-i dea papucii cu orice preţ, motiv pentru care şi el a aruncat o grenadă peste gard când ieşeau elevele de la cursuri!!! 
  
Când primesc vreo vizită, teroriştii ăştia mici atrag fără doar şi poate atenţia, cu giumbuşlucurile lor:  
  
“- Vai ce pisoi simpatici aveţi!”  
  
Şi cu toate astea nimeni nu pot să scap de ei. Eu îi ofer cu toată largheţea tuturor, dar parcă ar presimţi ceva necurat în insistenţa mea, pentru că nimeni nu cutează să zică da. 
  
Apropo, dumneavoastră nu vreţi doi pisoi simpatici? Simpatici foc!  
  
Vi-i ofer gratuit.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Prieten cu teroriştii / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 246, Anul I, 03 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!