Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 581 din 03 august 2012        Toate Articolele Autorului

PREZENTUL CA O PUNTE DINSPRE TRECUT SPRE VIITOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu pot să nu fiu nostalgic atunci când contemplu trecerea timpului şi constat cum urma prezentului se pierde într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Şi este tragic faptul că nimic nu mai rămâne din tot ce a fost, iar amintirile se proiectează virtual undeva în vecinătatea fantasticului amestecându-se cu plăsmuirile imaginaţiei până când nu mai poţi să mai faci distincţia dintre ele. Şi de aceea, confuzia dureroasă dintre realitate şi dorinţă produce o suprapunere de planuri ce te împinge spre abisul pierderii conştiinţei de sine şi a ceea ce eşti cu adevărat.  
 
De fapt, fiinţa umană comportă o definiţie dinamică, o transformare continuă dinspre copil spre adult, iar după aceea spre zenit şi apus de existenţă, dincolo de care logica se opreşte neputincioasă în a discerne un nou tărâm. Iar această limitare a orizontului te determină să te concentrezi strict pe ceea ce vezi, lucru ce îţi induce o senzaţie abisală pe măsură ce marginea acestuia se apropie tot mai mult de tine, fără a putea să eviţi în vreun fel coliziunea finală, în urma căreia nu poţi distinge decât neantul.  
 
Este tristă condiţia umană, cu accente dramatice progresând către o tragedie pe care o trăieşti în mod inevitabil pe drumul ce leagă trecutul de viitor, prezentul fiind doar o secvenţă scurtă ce dispare de îndată ce ai zărit-o. În acest sens, timpul este cel mai puternic agent corosiv al universului, transformând materia oriunde o găseşte în cuprinsul spaţiului şi simplificându-i tot mai mult formula de compoziţie până la dispariţia totală. Iar timpul este cel mai mare adversar al existenţei tale efemere, un devorator al vieţii şi al oricărei exprimări a naturii în mijlocul căreia trăieşti.  
 
Dar fără timp, nu am putea să mai trăim, derularea acestuia oferind această călătorie prin existenţă cu toată suita ei de bucurii şi tristeţi, împliniri şi dezamăgiri sau urcări şi coborâri abrupte. Timpul este cel mai mare creator de forme, el, cel care ulterior le şi distruge într-o plăcere masochistă a eternei prefaceri, a renaşterii a ceea ce a fost pentru a înlocui ceea ce este într-un joc nesfârşit, ale cărui reguli le intuim mereu fragmentar, dar niciodată în totalitatea lor.  
 
Chiar şi aşa-zisele legi ale naturii, nu sunt altceva decât observaţii mai mult sau mai puţin îndelungate ale acţiunii timpului asupra materiei, ale acestei eroziuni continue dinspre forme mai complexe către cele mai simple, pentru ca ulterior ordinea să se inverseze, iar maestrul creator al devenirii să nască forme tot mai complicate, până când acestea ajung să se prăbuşească sub propria lor greutate făcând loc haosului şi renaşterii simplităţii. Aşa se întâmplă şi la nivel social, ba chiar istoric, prefacerile urmând traiectorii nebănuite, ondulaţii în nisipul eternităţii din care provine şi unde se întoarce timpul.  
 
Şi propria ta persoană, supusă acţiunii acestui factor distructiv şi creator, se confruntă cu aceleaşi conflicte pe care trecerea timpului le generează, cu contradicţii parcă anume făcute pentru a produce o mişcare continuă, uneori spasmodică, alteori lină, către un final, care la momentul prezent nu îţi spune nimic precis. Copilul de ieri este străin de adolescentul de astăzi, prefacerea fiind profundă, chiar dramatică în disjuncţia pe care o realizează între aceste două etape ale vieţii. Iar adolescentul de astăzi va deveni un străin faţă de adultul de mâine, care va arunca la coş idealurile de o clipă ale unei perioade relativ scurte din viaţă, pentru a deveni fiinţa pragmatică şi dispusă la compromis din raţiuni de supravieţuire de mai târziu.  
 
Iar adultul puternic şi sigur pe sine va deveni în curând bătrânul şovăielnic şi mereu bulversat de o lume ale cărei reguli ne le poate înţelege, trăind în imaginaţie acele vremuri „bune”, când viaţa i se desfăşura la picioare cu ispititoare oportunităţi şi nesfârşite alegeri. Ce diferenţă de la o etapă la alta şi ce schimbare tragică între momentele vremelniciei condiţiei noastre umane!  
 
Am avut ocazia să trec prin locuri pe care nu le mai revăzusem de peste douăzeci de ani, deşi locuiam în acelaşi mare oraş Bucureşti. Senzaţia revederii unor fragmente de realitate care cândva îmi erau familiare a fost puternică, ca şi cum numai o săptămână trecuse din vremea când treceam pe străzile aglomerate şi pline de praf ale respectivului cartier. Dar totul nu era decât un joc al imaginaţiei, fiindcă deja „cochilia” a devenit goală, iar viaţa a dispărut din acea felie de realitate, rămânând doar anumite elemente fizice degradabile mai greu sub acţiunea timpului.  
 
Acest joc al iluziei amintirilor ce refuză să dispară, dar care generează impresii puternice chiar şi în prezent, îţi menţine pentru o vreme senzaţia că eşti stăpân pe situaţie, că poţi face aproape tot ce îţi doreşti, că mereu câmpul alegerilor se va deschide generos înaintea ta. Dar realitatea este cu totul alta, fiindcă fiecare pas făcut pe axa timpului reprezintă în mod dureros o restricţionare tot mai accentuată, până când „îngheţul final” pune capăt unei alergări ce s-a întins pe mai multe decenii, foarte puţine dacă stai să te gândeşti cât reprezintă aceasta la scara derulării naturii.  
 
Dar nu doresc să am o notă pesimistă, fiindcă viitorul totuşi există dincolo de momentul prezentului, valenţele sale nefiind totdeauna clar înţelese, iar posibilităţile pe care le aduce neputând fi restricţionate pe deplin. Uneori anumite porţi se închid pentru a face loc altor uşi să se deschidă, iar ceea ce a fost un exces de energie în clipele tinereţii se poate converti în profunzime şi pătrundere în tainele existenţei, undeva dincolo de suprafaţa spoită a prezentului. Iar în final, cine ştie dacă nu cumva stingerea existenţei efemere nu este altceva decât trecerea printr-un portal spre ceva mult mai înalt, o devenire într-o secvenţă a universului în care acţiunea timpului îşi pierde amprenta sa corosivă? Cine poate şti acest lucru? Greu de spus, dar intuiţia te poate ajuta acolo unde logica îşi descoperă limitele ei.  
 
Însă nu vreau să susţin necondiţionat demersul transcendent al religie sau filozofiei, fiindcă nu am calitatea de a recomanda o anumită cale, acest lucru fiind supus propriei tale deveniri, care poate diferi substanţial de cea pe care eu merg în clipa de faţă. Dar în acelaşi timp am intenţia de a sublinia necesitatea cugetării asupra naturii timpului, acest prieten şi vrăjmaş, deopotrivă, şi detaşării de implicarea excesivă în materialitatea lumii în care trăim. De multe ori, dorinţa de a avea, de a deţine tot felul de valori materiale, te poate bloca pe calea avansării în ce priveşte cunoaşterea lumii în care trăieşti. Sunt multe persoane care îşi dedică aproape tot timpul efemerităţii lor acumulării obsesive de obiecte şi mijloace, strângând provizii pentru sute de ani, lăsând o amprentă grotescă în urma lor. Mai există persoane ahtiate după putere, acaparând cu avariţie poziţii de răspundere, de unde să comande peste ceilalţi, care să le ofere senzaţia că sunt un fel de semizei plasaţi mai presus de muritori. Jocul politic se bazează pe o astfel de dominaţie iluzorie, ce sfârşeşte mai devreme sau mai târziu în cădere şi dezamăgire.  
 
Alteori, există situaţia când tot scopul vieţii este orientat către satisfacerea diferitelor plăceri costisitoare sau poftelor de tot felul, trecând dincolo de simpla, dar profunda, bucurie a vieţii. Şi aici, puterea de a chefui se micşorează în timp, slăbind fiinţa umană şi accentuând decăderea ei, ce se termină abrupt şi fără sens în mod neaşteptat.  
 
Şi tocmai de aceea, atâta vreme cât te afli pe puntea prezentului ce uneşte trecutul de viitor, este util să nu te ataşezi de jocul iluziilor, ci să priveşti şansa vieţii ca pe o experienţă a cunoaşterii şi ca o trecere către un orizont superior. Pornind de la această imagine a călătorului printr-o lume mereu străină, poţi să ajungi să te transformi împreună cu timpul, să sublimezi progresiv în structura sa, ce nu cunoaşte ataşament faţă de ceea ce este, ci mereu faţă de ceea ce va fi. Lăsând în urmă structuri nefinalizate şi ruine ale unor monumente veşnic dispărute, cel care călătoreşte împreună cu timpul, are satisfacţia de a nu se lega mai mult decât este necesar de materialitatea lumii, putând astfel să treacă la final prin portalul ce duce la nemurire, a cărei existenţă deşi pare ilogică, totuşi o simţim ca fiind adevărată în adâncul fiinţei noastre.  
 
Şi cine ştie? Poate fiinţa umană nu este altceva decât un fragment de timp ce traversează spaţiul şi materia, aşa cum cuantele de energie, sau fotonii, traversează nesfârşitele întinderi ale eternităţii. Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că timpul este chiar structura fundamentală a fiinţei noastre şi undeva, prin intermediul său, ne vom reîntâlni într-un alt spaţiu şi sub un alt orizont mai generos decât cel al prezentului clipei de faţă.  
 
Octavian Lupu  
 
Bucureşti  
 
03.08.2012  
 
Referinţă Bibliografică:
PREZENTUL CA O PUNTE DINSPRE TRECUT SPRE VIITOR / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 581, Anul II, 03 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!