Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Mihaela Arbid Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 313 din 09 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Prezent la intalnire
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc sa scriu.Motivele sunt simple ; mai mult de teama ca nu am sa reusesc dupa 16 ani sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving, ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.  
In vara lui 1993, intr-una din zile m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, considerand o banala alergie, pentru ca eram predispusa in mod deosebit primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat, intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca “o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care “asa zisul ciugulit “ crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa vad un doctor ortoped.  
Mi-a dat analizele de riguare si am facut o radiografie, in care se vedea ca osul avea o unflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si anti-inflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva banal. La cateva zile o prietena mi-a telefonat si mi-a spus ca mi-a luat o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Am acceptat, si foarte linistita mai mult sa-i fac placere am acceptat interferenta ei in problema mea de sanatate.  
Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat, ce varsta am, cati copii si altele, pe care le-am considerat banale.  
Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin distrata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii, si mi-a spus cu un calm convingator :  
-S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina. Am zambit.  
-Ai cancer la oase 99%. Ce ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale ?  
Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca m-as fi aflat intr-o centrifuga, sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si, gandul mi s-a dus la fata mea care nu avea inca impliniti cei 12 ani. Inainte sa-i pun o intrebare doctorului, sau sa-l ascult, planul era facut. Fata trebuia sa o duc la mama in Romania iar eu, sa ma sinucid. Doctorul, poate D-zeu l-a inspirat, inainte sa-mi faca raportul pentru spitalul american m-a privit, si ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta mi-a propus sa repet inca odata radiografia si analizele la un anumit spital, unde cunostea foarte bine radiologul. Am acceptat fara nici o sovoiala. Imi ramaneau cateva zile, timp in care mai aveam o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.  
Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, eram mai mult inebunita mintal. Se intampla cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment, si astazi cand imi amintesc, nu-mi pot explica, era ca si cum acceptasem diagnosticul, si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare ca pierzi contactul cu realitatea.  
Peste doua zile eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul ma astepta, era deja anuntat de doctorul meu.  
M-a primit zambind, si dupa cea mi-a facut mai multe radiografii m-a lasat sa astept, poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz, spunandu-mi fericit :  
-Nu ai cancer. Nu ai nimic. Poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.  
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie.  
A doua zi m-am prezentat la doctor cu aerul unei invingatoare. Pana si analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa ……. . nu avea importanta ce se intamplase, principalul ca nu aveam cancer.  
Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani m-am trezit ca am dureri ca la inceput de o intensitate mai mare.  
L-am sunat pe doctor, mi-a spus ca este psihic. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut inca odata radiografii, nimic.  
La doua luni dupa primele investigatii, numai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si la bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de rheumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar, … etc. Absolut normal. Toti ma tratau de nebuna. Plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie doctorul, m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994 aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartiau cand ma miscam. Intr-un fel ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut, am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si inconstient incepeam sa ma scarpin, sa bag unchiile in articulatie.  
Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte, pentru fata mea, incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte sa platesc mi-am aruncat privirea la standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte “Isus a facut din mine, martorul sau “, scrisa de un preot misionar Tardif. Am cumparat-o imediat si pana seara tarziu era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, D-zeu este mereu present, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de sud. La un momendat s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada isi astepta sfarsitul intr-un spital, unde zilele ii erau numarate.  
Intr-una din zile, au intrat la el in camera un grup de tineri care, i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat, pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea pe hall privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca din fericire “ Isus “ era deja intrat “. Se hranea artificial de mai mult timp si noua problema care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca de data aceasta au fost perfecte.  
Dupa ce s-a insanatosit si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui D-zeu cu si mai multa forta si convingere.  
Intr-o zi in timpul predicii a auzit in cap o voce care i-a spus, “vor fi vindecati, cei care nu vad “…. . etc.  
Au inceput miracolele in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate au inceput sa vina, chiar si cei de la distante mari, sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa.  
Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus, care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu pe drumul sau oameni care il sprjineau, dispusi sa-i faca mici donatii.  
Odata ajunsa la ultima pagina, am reluat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin, trebuia sa fie prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si privea pe fiecare in parte.  
Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si, nu mica mi-a fost mirarea, cand am citit pe coperta, ca pe data de 4 septembrie “Pere Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de nici un doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa fiu intr-o adunare in care Isus avea sa fie present. El Dumnezeul nostru, El care a murit si pentru mine, El care ne-a intors copii Tatalui, El care, de cand eram mica iL consideram, Prietenul, si Protectorul meu.  
La data fixata am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara nici un regret, “daca nu mor pana la vara viitoare, un lucru era cert, voi ajunge intr-un scaun, mobilzata pentru restul vietii “.  
Am ajuns devreme, am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut o problema. Dupa ce ne-a povestit cum viata lui s-a schimbat, si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari unde Isus l-a indrumat, si mai ales despre increderea si credinta lasata in urma lor, ne-a spus :  
“-Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant. ”  
Au inceput minunile ; zeci de oameni s-au sculat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi, la un moment dat a spus “, sunt doua femeii care au cancer la oase, ele nu stiu si, din acest moment incep sa se vindece “. In tot acest timp cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata, mi-L imaginam pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne la fiecare. Plangeam si ma rugam ;”Doamne nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci inapoi la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.  
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, au urmarit intalnirea cu Isus in fata micilor ecrane. Au fost personae care au fost miraculate in fata sticlei de la tv.  
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte sa se puna in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiam ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz am realizat ca nu mai aveam nici o durere, nici la bazin, nici la coloana, nici cervical, in sfarsit eram ca la 20 de ani. M-am culcat pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici ce-a mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nici o durere, il miscam si pe celalat si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun, de mai multe ori pe zi. Mi-am reancaltat pana si pantofii cu toc, adica tot ce numai faceam de un an de zile. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu gratia si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.  
La sfarsitul saptamanii l-am intrebat pe sotul meu, daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns “, da, dar asteptam sa-mi spui tu, ca este adevarat “.  
Timp indelungat, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus, sunt lacrimi speciale.  
Cu timpul m-am obisnuit ca si” umila pacatoasa“de mine, am fost privita si atinsa de gratia lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc, stiu ca in orice imprejurare ne priveste. D-zeu mi-a ascuns ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-i dovedesc iubirea pentru El, dezinteresata. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu present.  
La inceput mi-am propus sa incerc sa descriu exuberanta care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus cand am inceput sa scriu “Doamne da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta “ dar, la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar linistea interioara imi soptea;  
“-Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine, nu au nevoie de argumente, Eu sunt mereu present, chiar si atunci cand ei se indoiesc ……. “.  

Mihaela Arbid Stoica
Beirut 29. 08. 2010

 
Referinţă Bibliografică:
Prezent la intalnire / Mihaela Arbid Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 313, Anul I, 09 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihaela Arbid Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Arbid Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!