Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Recomanda > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 296 din 23 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Prefaţă la volumul de eseuri de Al.Florin ŢENE

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prefaţă la volumul de eseuri al lui Al. Fl. Ţene 
  
DE EMIL ISTOCESCU 
  
Sub titlul sugestiv „Metafore ce ţin de mână ideile să nu 
  
rătăcească”, Al. Fl. Ţene oferă cititorilor un nou şi bogat 
  
grupaj de eseuri, cu o mare diversitate de teme: creaţie 
  
literară, filozofie, sociologie, istorie, politică etc. 
  
Titlul volumului este, aparent, derutant, deoarece 
  
analizele nu se bazează necondiţionat pe efecte metaforice; 
  
trebuie perceput ca o provocare, ca o invitaţie la lectură, la 
  
stârnirea curiozităţii. In numărul mare de eseuri ( peste 30) se 
  
află totuşi două cu titulatura următoare: „Metafora ca ritm al 
  
gândirii poetice” şi „Metafora – ca mod de exprimare a 
  
vibraţiilor eului”, ceea ce ar justifica prezenţa unui astfel de 
  
titlu ales de autor. 
  
Fără datarea şi cronologizarea apariţiei acestei suite 
  
de eseuri, în presa de profil (radio difuzate sau încă inedite), 
  
volumul se deschide cu titlul „Universul lui Bergson”, în care 
  
se sintetizează trăsăturile gândirii filosofului francez. Astfel, 
  
intuiţionismul, accentul pus pe trăirile subiective, 
  
epicureismul, văzut ca o justă reglementare a plăcerilor 
  
sufletului este o replica dată lui Descartes, care punea accent 
  
pe supremaţia raţiunii, sunt câteva din particularităţile 
  
filosofiei bergsoniene. 
  
De observat că în literatura română, Camil Petrescu 
  
este un adept al intuiţionismului bergsonian, argumentând şi 
  
prin creaţia sa epică faptul că literatura este mijloc de 
  
cunoaştere, iar autenticitatea este realitatea trecută prin propria 
  
noastră conştiinţă. De aceea el va opta pentru relatare la 
  
persoana I, adevărul fiind perceput numai pe cale directă, nu 
  
prin intermediari. 
  
Suita eseurilor dedicate şi altor fiolosofi se continuă 
  
cu „Seneca,( ... ) robul destinului” un gânditor roman care 
  
desfide bogăţia materială şi crede în forţa destinului. Seneca a 
  
reprezentat curentul stoic roman alături de Epictet şi Marc 
  
Aureliu. 
  
„Inţeleptul trebuie să trăiască, potrivit concepţiei 
  
stoicilor, în conformitate cu raţiunea, să stăpânească 
  
pasiunile (durerea, frica, plăcerea, pofta), să considere 
  
virtutea ca un singur bun adevărat, iar bogăţia, gloria, 
  
sănătatea etc. ca lucruri neimportante şi indiferente” 
  
Într-un alt eseu se pune în evidenţă preferinţa 
  
filosofului Martin Heidegger pentru analizarea poemelor lui 
  
Hőderlin, motivul fiind că acesta stăpânea arta translării 
  
poeticului în poematic, avea capacitatea de a crea „poezie 
  
gânditoare” 
  
Blaise Pascal, matematician, fizician şi filosof francez, 
  
adversar al raţionalismului cartezian este prezentat ca spirit 
  
pozitivist, cu mari merite pentru contribuţia sa în domeniile 
  
ştiinţifice, dar şi pentru ipostaza sa de gânditor, care a optat 
  
pentru o cale mediană între apologia religiei şi apologia 
  
raţiunii. Este o navigare între raţiune şi sentiment. Alungarea 
  
somnului raţiunii duce la sporirea luminii cunoaşterii! 
  
Personalitatea complexă a filosofului german Martin 
  
Heidegger mai este ilustrată şi în eseul intitulat „Nostalgia lui 
  
Martin Heidegger după esenţa anistorică a omului”- din care 
  
se desprinde concluzia că filosoful aspira spre întoarcere în 
  
frumuseţea idilică/bucolică. 
  
În eseul dedicat lui Nietzsche, intitulat „Nietzsche între 
  
răsăritul zeilor şi amurgul lor”, se trece în revistă evoluţia 
  
gândirii acestuia de la apoteozarea, la abolirea zeilor, 
  
pendularea între adoraţie şi respingere. In partea finală a 
  
acestui eseu se trage concluzia următoare: „Nietzsche a 
  
considerat că de la natură omul posedă o fire demonică, 
  
predestinată pentru tragism.” Simbolul lui Prometeu, 
  
învingătorul zeilor este expresia unei imagini a zădărniciei 
  
condiţiei umane, care impune totdeauna un tragic sacrificiu. 
  
Trăsăturile esenţiale ale gândirii filosofice a lui Arthur 
  
Schopenhauer sunt analizate în eseul „Masca lui Schopenhauer 
  
- paradisul pierdut al nefiinţei”Fondator al pesimismului 
  
modern, cum a fost calificat filosoful, avea să influenţeze, în 
  
cazul culturii noastre, pe Eminescu. 
  
Totuşi, sub această mască, gânditorul a meditat asupra 
  
unor trăsături complet opuse pesimismului: despre fericire, 
  
bucurie, veselie, despre optimism şi despre privilegiul de a trăi, 
  
surâzând el însuşi când masca cea tristă îi cade. 
  
Despre Hegel se vorbeşte în eseul intitulat „Conştiinţa 
  
nefericită a lui Hegel, trăită prin gândirea epocii lui B. 
  
Fundoianu”. Benjamin Fondane (pseudonimul literar al lui 
  
Benjamin Wexler, născut la Iaşi în 1898 - m. la 2 oct. 1944 în 
  
lagărul nazist de exterminare de la Auschvitz), a fost critic, 
  
eseist, poet, teoretician literar franco-român de etnie evreiască. 
  
In 1936 a publicat în Franţa, unde se stabilise încă din 
  
1923, împreună cu Tristan Tzara şi Ilarie Voronca, lucrarea 
  
intitulată „La concience malheureuse”, în care zugrăvea epoca 
  
sfâşiată de conflicte, cangrenată de criză. După concepţia sa, 
  
omul nu trebuie să rămână închis în chinga nefericirii, 
  
deoarece fiinţa umană este, prin vocaţie, demiurgică, cu 
  
capacitate de autodepăşire, cu puterea de a transforma o clipă a 
  
suferinţei într-un timp al bucuriei, în timp ce conştiinţa 
  
nefericirii hegeliene rămâne pe un fond idealist o „trăire” 
  
veşnică pentru B. Fundoianu. 
  
Gândirea nietzsceniană este sintetizată în lucrarea 
  
„Aşa gândit-a Zarathustra“, carte despre care filosoful avea 
  
să afirme în „Amurgul zeilor”: „Am dat umanităţii cea mai 
  
profundă carte pe care o are al meu Zarathustra” Eroul său 
  
era văzut ca un nou Mesia, iar cartea şi-a caracterizat-o drept 
  
scriere filosofică, poem, carte sfântă, simfonie, în stilul primei 
  
părţi a creaţiei bethoveniene. 
  
In afară de consideraţiile privitoare la operele 
  
filosofilor, autorul eseurilor abordează şi alte teme de interes 
  
imediat, cu referire, de data aceasta, la anumite creaţii literare, 
  
care au intrat în conştiinţa umanităţii şi despre autorii acestor 
  
opere. Astfel, noutatea romanului „Jean Barois” al lui Roger 
  
Marin du Gard, publicat în urmă cu aproape un secol, consta în 
  
îmbinarea elementulor genului epic cu ale celui dramatic. 
  
Aprecierile personale ale autorului eseurilor de faţă sunt 
  
adesea însoţite şi sprijinite de consideraţiile altor critici şi 
  
comentatori notorii şi avizaţi ( în cazul de faţă Albert Camus, 
  
Andre Daspre) iar eseul cuprinde şi o sumară istorie a 
  
existenţei acestui roman.(anul şi locul apariţiei - !913 în 
  
Belgia), la care se adaugă şi consemnarea calităţilor artistice, 
  
pe lângă cele de natură documentară. (afacerea Dreyfus), iar 
  
eroul principal, care dă şi numele romanului, este prezentat ca 
  
o victimă a contradicţiei dintre religie şi ştiinţă. 
  
* 
  
Al. Fl. Ţene emite opinia cu nuanţă polemică despre 
  
faptul că istoriile literare nu trebuie să omită vreun scriitor şi 
  
să nu fie realizate după criterii partizane. Poate şi dintr-un 
  
motiv de precauţie, un critic şi istoric litarar de factura lui N. 
  
Manolescu, pentru a justifica subiectivismul în aprecierea şi 
  
erarhizarea valorică a creaţiilor literare analizate , a numit 
  
cartea sa „Istoria critică a literaturii române”,. Tot aşa, Ion 
  
11 
  
Rotaru şi-a intitulat cele patru volume „O istorie a literaturii 
  
române”, dând de înţeles că sunt posibile şi alte variante. Şi N. 
  
Manolescu, precum şi alţi mari autori de istorii literare, 
  
(Lovinescu, Călinescu ş. a.,) pe lângă trăsăturile subiective, au 
  
ţinut seama de criteriul valoric dat de latura estetică a 
  
creaţiilor. De altfel, toţi aceştia au făcut departajare între 
  
conglometatul de istorie literară al lui N. Iorga şi literatura 
  
propriu zisă. Pentru a nu se considera, totuşi, că scriitorii mai 
  
puţin valoroşi sunt ignoraţi, autorii de istorii literare, ca cei 
  
citaţi mai sus, au trecut astfel de scriitori la un capitol numit 
  
„Scriitori de dicţionar” 
  
În articolul „Toleranţa deosebirilor - baza constituirii 
  
solidarităţii” se face referire la noţiunea de pluralism cultural 
  
şi la nevoia de înţelegere şi cumpătare, precum şi la 
  
solidaritate, ca expresii ale democraţiei şi chiar la iertare, ca 
  
trăsătură a spiritului religios creştin, neîntâlnită, de exemplu, la 
  
fundamentaliştii islamici. Credem, totuşi, că toleranţa trebuie 
  
să funcţioneze reciproc. 
  
Se ştie ca după al doilea război mondial şi după 
  
instaurarea regimului comunist la putere, a existat o „regiune 
  
autonomă maghiară” care cuprindea judetele Covasna, 
  
Harghita şi Tg. Mures, iar după 1989 UDMR a făcut parte 
  
totdeauna din componenţa parlamentului şi a guvernelor 
  
postdecembriste. Nu acelaşi tratament îl au românii din 
  
Ucraina, din fosta Jugoslavie ( Banatul sârbesc, respectiv 
  
Valea Timocului), românii sud-dunăreni din peninsula 
  
balcanică şi cei din Ungaria. La noi s-a depăşit cu mult sfera 
  
toleranţei şi a egalităţii de drepturi şi s-a ajuns la ceea ce se 
  
numeşte privilegii. 
  
O paralelă interesantă, vizând atât asemănări cât şi 
  
deosebiri , este realizată între creaţia bacoviană şi a lui Mircea 
  
Ciobanu. Asemănările sunt date de „substanţa materiei”, adică 
  
de aspectele concrete, materiale ale universului înconjurător, 
  
ca sursă de inspiraţie. Gânditorii antici rezumau substanţa 
  
materiei în cele patru elemente: focul, apa, aerul, pământul, iar 
  
G. Călinescu într-un studiu dens alcătuit după principiile 
  
dialogurilor platoniciene, intitulat „Universul poeziei”, 
  
demonstrează şi el că există elemente ale universului 
  
înconjurător, printre care şi cele semnalate de gânditorii antici, 
  
unele elemente care au capacitate poetică, pe când altele nu. 
  
Deosebirile dintre cei doi poeţi stau, desigur, în stil, 
  
procedeele de structurare a creaţiei artistice precum şi în 
  
capacitatea metaforică cu care este dotat un autor. (Maiorescu 
  
vorbea de haina nouă, personală cu care se „îmbracă” un 
  
conţinut; forma artistică asigurând originalitatea, deoarece 
  
temele pot fi vechi de când lumea!) 
  
* 
  
Un spaţiu generos, în economia lucrării , a acordat 
  
autorul geniului eminescian, raportat la spiritul naţionalpatriotic 
  
al publicisticii şi prozei, autorului „Geniului pustiu” 
  
Spiritul naţional, se ştie că a capătat avânt şi consistenţă în 
  
epoca constituirii naţiunilor (jumătatea secolului al XIX-lea) 
  
pe întreg cuprinsul continentului european. 
  
În eseul intitulat „Spiritul naţional în publicistica şi 
  
proza eminesciană” se consemnează, pe lângă cunoscutele 
  
sentimente patriotice ale poetului, exprimate prin elogierea 
  
frumuseţii şi bogăţiei limbii(„fagurele de miere”), a tradiţiilor, 
  
istoriei glorioase, naturii patriei, dar şi spiritului naţionalortodox 
  
şi al rolului bisericii în dezvoltarea limbii literare 
  
(„limba vechilor cazanii / care-o zic şi care-o cântă / pe la casa 
  
lor ţăranii”) 
  
Un al doilea eseu dedicat marelui poet naţional 
  
„Mihai Eminescu şi dragostea de ţară”, amplifică şi 
  
completează tezele abordate în primul articol „Pe parcursul 
  
vieţii sale scurte, poetul va rătăci ani întregi de-a lungul ţării, 
  
trecând prin Ardeal, ajungând şi la Floreştii de Gorj ... va 
  
petrece o parte din tinereţe studiind la universităţi străine, va 
  
schimba locuri, dar nu sufletul” 
  
Binecunoscutul Mugur Isărescu, concitadin al lui Al. 
  
Fl. Ţene, ( oraşul podgoriei Drăgăşani şi al prozatorului Gib. I. 
  
Mihăescu), întrebat de acesta cum explica desele reveniri în 
  
urbea natală, a dat un răspuns magistral: 
  
-„Prima înghiţitură de aer pe care o inspiră copilul 
  
când se naşte, rămâne veşnic în plămânul omului. Aceasta face 
  
să ne întoarcem mereu pe locurile natale, pentru a o 
  
împrospăta” Mitologia greacă ne aminteşte de gigantul Anteu 
  
care a rămas neînvins cât timp atingea pământul. Sfârşitul său 
  
a fost provocat de Hercule care a reuşit să-l salte in aer, 
  
izolându-l de pământul care-i dădea forţă. Spiritul patriotic 
  
eminescian rămâne exemplu grăitor pentru noi, cei de azi: 
  
„Cine are dragoste de naţiune, nu-i cere nimic acesteia, dar îi 
  
dă totul” (spunea poetul) 
  
Din nefericire, în zilele noastre s-a ajuns la 
  
demonizarea noţiunii de naţionalism, acreditându-se ideea că 
  
ar fi expresie a xenofobiei. 
  
* 
  
„Rolul literaturii de după Marea Unire în 
  
europenizarea României” este titlul unui alt comentariu de 
  
istorie literară. (caracteristici, reprezentanţi, creaţii cu 
  
preeminenţa prozei de analiză. (cf. G. Ibrăileanu cu studiul 
  
„Creaţie şi analiză” în care face diferenţa între proza de 
  
acţiune exterioară ( de creaţie) şi proza modernă de analiză 
  
psihologică, şi cu tematică urbană, aceasta din urmă devenind 
  
dominantă în perioada interbelică) 
  
Observaţii corecte şi o luare de poziţie obiectivă ne 
  
oferă eseul intitulat „Revolta eroilor din oglinda 
  
răufăcătorilor”, în care se analizează atitudinea duală, 
  
subiectivă şi percepţia obiectivă a istoricilor şi criticilor 
  
literari ( observaţie făcută după 1989 şi de istoricul Lucian 
  
Boia în lucrarea „Istorie şi mit în conştiinţa românească”), 
  
scoţând în evidenţă doar laturi pozitive, nu şi aspectele 
  
umbrite. 
  
Autorul optează pentru o viziune duală în care să se 
  
aşeze ca într-o oglindă aspectele contrastante ( spre 
  
exemplu:Vlad Ţepeş – Avram Iancu; biruinţa istorică a lui 
  
Ştefan cel Mare de la Vaslui, dar si jenantul jurământ al 
  
aceluiaşi, de la Colomeea, depus în faţa regelui polonez.) 
  
Eseul „Relativitatea succesului în literatură”pune în 
  
lumină efemeritatea succesului şi a modelor, ca şi a 
  
mentalităţilor, concepţiilor şi gustului unei epoci. După 
  
Voltaire, succesul este „beţie de moment”Există şi multe 
  
pseudosuccese, care pot fi descurajate prin dezvoltarea 
  
spiritului critic demistificator. Timpul validează valorile 
  
perene, contrar părerii lui E. Lovinescu a cărui credinţă era că 
  
valorile estetice se perimează odată cu trecerea timpului. 
  
Numai actualitatea comediilor caragealiene poate servi ca 
  
dovadă dezicând opinia lovinesciană. 
  
Într-un alt articol dedicat scriitorului american 
  
Theodore Dreiser, autor al romanului „O tragedie americană” 
  
se evidenţiază interpretările contrastante, pro şi contra, ale 
  
cărţii sale (negative în America şi pozitive în lumea comunistă 
  
de la noi) Vederile de stânga ale acestui autor sunt amendate 
  
sever de criticii conaţionali, pe când la noi se admiră şi se dau 
  
ca exemplu. Geo Bogza a fost unul dintre autorii români care a 
  
practicat, în perioada interbelică şi o literatură de stânga, în 
  
vestitele sale reportaje, ridicate, graţie talentului, la nivel 
  
literar. 
  
Despre problemele presei, după ce se face un excurs 
  
istoric în articolul „Presa, „câinele de pază” al democraţiei 
  
sau „haitele de câini” care „muşcă' democraţia”, se 
  
reiterează acest adevăr de către Al. Fl. Ţene; se aduce apoi, în 
  
prim plan situaţia actuală a presei noastre (scrisă, audio sau 
  
video) Din nefericire, la ora actuală, presa, - o mare parte a ei - 
  
cea politică, s-a radicalizat, a devenit partizană, chiar agresivă, 
  
aparţinătoare unor grupuri de interese şi patroni, nemaiţinând 
  
seama de normele deontologice, transformată, practic în armă 
  
de atac împotriva adversarilor. 
  
Este lamentabilă pirueta jenantă, subiectivă pe care o 
  
fac mulţi ziarişti, onorabili cu puţin înainte, care au lăsat 
  
steagul onoarei în bernă şi s-au înregimentat patronatelor 
  
lipsite de scrupule şi de omenie. 
  
* 
  
Tinând seama de adevărul biblic, precum că toate sunt 
  
trecătoare ( panta rei- soartă alunecoasă!) şi potrivit concepţiei 
  
dialectice a lui Heraclit asupra mişcării ca schimbare 
  
neîncetată a universului, se reiterează acest adevăr de către Al. 
  
Fl. Ţene, într-un eseu intitulat: „Poeţii întemeiază dăinuirea 
  
prin cuvânt” 
  
Eminescu a consemnat acest aspect prin celebrele 
  
versuri din poezia „Numai poetul” din 1968: 
  
„Lumea toată-i trecătoare, Numai poetul. 
  
Oamenii se trec şi mor, Ca păsări ce zboară 
  
Ca şi miile de unde , Deasupra valurilor 
  
Ce un suflet le pătrunde, Trece peste 
  
Treierând necontenit nemărginirea timpului 
  
În ramurile gândului, În sfintele lunci 
  
Sânul mărei infinit Unde păsări ca el 
  
Se-ntrec în cântări” 
  
Dăinuirea prin cuvânt, sau ceea ce rămâne, se asigură 
  
prin creaţie, prin artă . Legătura dintre epoci şi generaţii se 
  
face prin artiştii creatori, aşa cum o spune atât de plastic şi 
  
poetul Al. Philippide în poezia „Ausoniuis”( poet cu dulce 
  
nume !): 
  
„C-un fir pe care-l trag din stele, 
  
Poeţii leagă vremile-ntre ele” 
  
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... . 
  
Sunt şaisprezece veacuri de la tine, 
  
Mai ard şi-acum făcliile latine” 
  
Articolul acesta face elogiul puterii poeziei, ca arta de 
  
a supravieţui, în pofida împrejurărilor neprielnice, când crizele 
  
şi războaiele ciclice fac să amuţească artele. 
  
În eseul cu titlul „Metafora - ca ritm al gândirii 
  
poetice”se face afirmaţia că metafora este de sorginte 
  
filosofică. De fapt, metafora este poezia însăşi şi este rezultatul 
  
exprimat al unei comparaţii subînţelese, unul din termenii 
  
comparaţiei fiind eludat (Tudor Vianu: Problemele metaforei şi 
  
alte studii de stilistică”, ESPLA, 1957) Vianu dă un exemplu 
  
banal: leul= regele pustiei, arătând mai apoi că originile 
  
metaforei sunt vechi şi au străbătut o evoluţie istorică, 
  
începând cu faza poetică a spiritului omenesc, faza metaforelor 
  
primitive, care sunt, de fapt, personificări : creştetul sau 
  
piciorul unui munte, braţul unui fluviu, măruntaiele 
  
pământului, coşul pieptului etc. 
  
Poezia lipsită de metaforă este un nonsens, deoarece 
  
cunoaşterea artistică se bazează pe cunoaşterea metaforică 
  
(comparaţii prescurtate) şi metonimică (transfer de însuşiri) 
  
În următorul eseu, dedicat tot metaforei, se 
  
exemplifică prin analiza creaţiei lirice a poetei Melania Cuc 
  
(Tablete şotron şi Vânătoare de şoim) 
  
* 
  
O temă în care se îmbină analiza cultural/literară cu 
  
cea sociologică, a relaţiei dintre democraţie şi literatură, pune 
  
în discuţie aportul diacronic şi sincronic al culturii la 
  
dezvoltarea democraţiei în ţara noastră („Literatura în folosul 
  
democraţiei şi democraţia în slujba culturii la români şi in 
  
folosul dictaturii comuniste”) 
  
Un paradox surprins şi analizat de autor este cel oferit 
  
de epoca paşoptistă când boierii, mulţi dintre ei, (dacă nu 
  
majoritatea , precum Dinicu Golescu, Iancu Văcărescu, 
  
Alecsandri, Kogălniceanu ş. a. ) manifestă comportament 
  
democratic. Dinicu Golescu a înfiinţat o şcoală la Goleşti unde 
  
aveau acces copii din toate categoriile sociale şi tot este cel 
  
care deplânge starea de rămânere în urmă de factură feudală a 
  
românilor în cartea „Însemnare a călătoriei mele..” Boierii 
  
noştri din această epocă sunt patrioţi şi promotori al culturii 
  
(Asachi, Eliade, Bălcescu) 
  
Tot aşa, în descursul istoriei noastre, în etapa 
  
interbelică, democraţia învinsese şi se instalase definitiv – 
  
subliniază analistul. După al doilea război mondial, literatura 
  
română devine unealtă de propagandă a partidului comunist, se 
  
produc epurări masive de autori şi opere, democraţia intră întrun 
  
întristător con de umbră. 
  
Momentul intrării trupelor „eliberatoare” ruseşti în ţară 
  
şi apoi neinspirata reformă a învăţământului, înfăptuită la ordin 
  
şi după model sovietic, în vara anului 1948, au condus la 
  
gâtuirea democraţiei. Faptul a fost posibil şi datorită unor 
  
intelectuali convertiţi la colaboraţionism ( de voie sau de 
  
nevoie, precum Sadoveanu, G. Călinescu, T. Arghezi) S-a 
  
instaurat teza realismului socialist, susţinută şi lăudată de unii 
  
critici literari ca Paul Georgescu, Mihai Gafiţa, Mihai Novicov 
  
şi alţii. De reţinut că, totuşi, au mai fost posibile apariţii ale 
  
unor cărţi de memorii (Vintilă Rusu Şirianu –„Vinurile lor”; 
  
Demostene Botez-„Memorii” etc.) Scriitorii români din 
  
diaspora au fost ignoraţi şi marginalizaţi, iar concluzia 
  
eseistului este că democraţia a avut de suferit din cauza 
  
imaginii deformate de literatura de după război a vietii noastre 
  
publice. 
  
O plăcută surpriză oferă lectorului debutul eseului 
  
„Liantul ideilor contradictorii”, unde stilul deconspiră pe 
  
poetul care este autorul eseurilor, făcând o descriere lirică a 
  
peisajului Feleacului clujean, intr-o dimineaţa de toamnă aurie. 
  
Se trece apoi la comunicarea şi demonstrarea ideii că 
  
interferenţele culturale, cu caracter regional-geografic şi 
  
tematic sunt realităţi care nu trebuie ignorate ( un exemplu 
  
concludent este al temei jertfei pentru creaţie din „Meşterul 
  
Manole” care are mare circulaţie şi în sudul Dunării (cu 
  
variante; jertfa pentru construcţia de poduri) În eseu se face şi 
  
afirmaţia că adepţii conservatorismului cultural-artistic sunt 
  
naţionalişti, aceştia manifestând dorinţa păstrării valorilor de 
  
patrimoniu spiritual şi artistic în stare pură, neschimbată. 
  
Considerăm că nu este un păcat dacă se susţine conservarea 
  
specificului naţional şi nu este nici o ruşine să dovedim spirit 
  
patriotic şi naţional. 
  
Ca om şi tribun al Cetăţii, Al. Fl. Ţene manifestă 
  
atitudine justiţiară, numind şi cauzele şubrezirii democraţiei 
  
de la noi cât şi pe unii autori-vinovaţi ai acestui proces. 
  
Ideea de egalitate, se ştie că este clamată încă din 
  
secolul al XIX lea (vezi paşoptiştii, după modelul revoluţiei 
  
franceze ), dar va fi ignorată , fapt creionat artistic de un Gr. 
  
Alexandrescu în fabula „Câinele şi căţelul” Tot aşa se va 
  
întâmpla şi cu ideea de libertate, care, la noi, după 1989 a fost 
  
interpretată cu totul fals, ajungându-se la devalidări ale 
  
valorilor materiale, la fraude, la domnia bunului plac. 
  
O altă temă sociologică o găsim într-o analiză cu titlul 
  
„Fericirea de a fi condamnat de confraţi”, în care se evocă 
  
persecuţiile la care au fost supuşi o mulţime de intelectuali 
  
înainte de 1989 (invidii, delaţiuni, trădări, colaboraţionism, 
  
plagiatori, piraterie intelectuală etc.) 
  
Abordând problema simbolicului visător, căutător al 
  
împlinirii speranţelor, Cavalerul Nebuniei care este Don 
  
Quijote, autorul trage concluzia că „scriitorii şi-au dorit şi îşi 
  
doresc să descopere în lume şi altceva decât „repetabila 
  
povară”, un fel de elice a „morilor de vânt” 
  
Unul din studiile eseistice din acest volum surprinde 
  
prin francheţea cu care autorul amendează o eroare morală şi 
  
estetică aflată în creaţiile folclorice ale literaturii noastre: 
  
„Mioriţa”şi „Meşterul Manole”, creaţii în care se acceptă crima 
  
ca răzbunare şi resemnarea în faţa destinului implacabil. 
  
Printre argumentele cu care se combate o atare eroare, se 
  
aminteşte una din cele zece porunci creştine: „să nu ucizi”, sau 
  
după cum se prevede în cunoscuta rugăciune Tatăl nostru „şi 
  
ne iartă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” 
  
* 
  
Cartea de faţă, complexă ca tematică, ilustrează 
  
preocupările de analiză şi apreciere o unui amplu domeniu al 
  
culturii naţionale şi universale de către Al. Fl. Tene care se 
  
află la deplina maturitate creatoare ca poet, prozator, 
  
dramaturg, eseist. Nu mai puţin valoroasă este iniţiativă de 
  
acum câţiva ani în urmă, când a înfiinţat „Liga scriitorilor 
  
români din ţară şi de peste hotare” ca variată alternativă la 
  
Uniunea Scriitorilor. Tenacitatea şi perseverenţa cu care 
  
abordează o aşa de diversă şi pretenţioasă paletă tematică îi 
  
fac cinste şi ne dau speranţa că şi pe viitor ritmul şi calitatea 
  
apariţiilor sale editoriale vor fi tot aşa de intense şi interesante 
  
ca şi până acum. 
  
Emil Istocescu 
  
Febr. 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Prefaţă la volumul de eseuri de Al.Florin ŢENE / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 296, Anul I, 23 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!