Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 970 din 27 august 2013        Toate Articolele Autorului

Prefaţă la romanul UN OCEAN DE DEŞERT de Al.Florin Ţene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prefaţă de Mariana Cristescu  
  
Cuvânt înainte la romanul “Un ocean de deşert “, de Al.Florin Ţene 
  
Binecunoscutul scriitor Al. Florin Ţene vine cu un nou roman, poate cel mai puternic opus al său, volumul „Un ocean de deşert”, remarcabilă saga a traiectoriei intelectualităţii româneşti, continuând seria cuprinzând „Chipul din oglindă”, „Insula viscolului” şi „Orbul din Muzeul Satului”: „o frescă a societăţii româneşti din secolul XX, un secol al experienţelor umane triste, dureroase şi ucigaşe ... ” – după cum însuşi autorul afirmă în paginile noii apariţii editoriale. 
  
Cu remarcabilă claritate narativă, cu talent descriptiv, sunt înfăţişate într-o succesiune alertă, metamorfozându-se, tablouri şi personaje, pornind din lumea patriarhală, tradiţională, a satului oltenesc, ucisă violent de ocupaţia bolşevică, incursiunea continuând în devenirea intelectualităţii Capitalei strivite sub cizma proletcultistă de sorginte sovietică, desăvârşită în „era ticăloşilor” şi adusă în contemporaneitate, într-o gradualitate emoţională perfect motivată de destinele sinuoase ale personajelor. 
  
Antologică este scena crimei odioase comise de ocupanţi.  
  
„Trecuse de miezul nopţii când a fost trezit de două împuşcături, schelălăit de câini, tăcere şi un alt foc de armă. «Asta e flinta lui Pătru!» A sărit din pat, a luat puşca şi pistolul şi a ieşit în pragul casei. 
  
- Ce s-a întâmplat, Pătrule? 
  
- Boierule! I-am prins pe rus încercând să fure purceaua. L-am închis în cămăruţa de la poartă. A mai fost cu unul, dar ăla a fugit. Dar, din păcate ne-au împuşcat câinii. 
  
- Bieţii de ei! Mâine să-i îngropi la marginea Şasei. Ăsta are arma la el? 
  
- I-am luat-o boierule!  
  
Gheorghe Roşianu a coborât scările şi s-a apropiat de Pătru, care avea în mână felinarul şi pe umăr două arme. Flinta şi o carabină cu încărcător. Din interiorul camerei se auzeau strigăte în limba rusă. 
  
- Vom sta de pază amândoi. Dau telefon să chem jandarmii din Lădeşti, să-l ia pe prăpăditul ăsta de aici. Le predăm şi arma. Mă duc să iau şuba pe mine, că este ger. (...) 
  
Nu au apucat să vadă mai bine arma, că la poartă s-a oprit un grup mare de oameni, unii văicărindu-se, alţii vorbind ruseşte. 
  
- Cine sunteţi? –a întrebat boierul cu glas de tunet.  
  
- России Patrol! 
  
- Ce căutaţi la ora aceasta?  
  
- Мы не понимаем румынском языках. 
  
Şi în clipa aceea au rupt poarta, şi au intrat. La lumina felinarului şi a celor câteva lanterne ale soldaţilor ruşi, Roşianu a văzut peste zece săteni împinşi cu ţeava armelor spre interiorul ogrăzii. 
  
- Товарищ! Товарищ! Где это? 
  
- Nu! Predăm la jandarmi! 
  
Sergentul rus, înţelegând puţin româneşte, a tras un foc în direcţia lui Pătru. Acesta a căzut ca secerat cu faţa la stelele. Boierul, înspăimântat, s-a aplecat cu durere asupra trupului neînsufleţit al lui Pătru, curgându-i lacrimile pe obraz. Sergentul a mai tras un foc în aer.  
  
Roşianu, speriat, s-a ridicat, îndreptându-se spre uşă. A deschis-o şi l-a eliberat pe rus. În momentul acela, sergentul, mirosind a băutură, l-a bruscat, împingându-l cu ţeava armei spre grupul de ţărani. Apoi militarii ruşi i-au împins pe toţi spre intrarea conacului. După ce au intrat în clădire toţi sătenii, soldaţii ruşi au rămas afară. Sergentul a luat cheia de la uşă, aflată pe dinăuntru, închizându-i pe toţi în conac. Între timp, la toate ferestrele s-a aşezat câte un soldat cu arma îndreptată înspre interior, după ce au spart ferestrele cu patul armelor. Din interior se auzeau strigăte, înjurături şi vaietele femeilor. Dintr-odată s-a lăsat tăcerea. După câteva clipe de linişte s-a auzit un cor de femei şi bărbaţi spunând: «Tatăl nostru Care eşti în ceruri,/ Sfinţească-se numele Tău...» (...) Un rus s-a uitat pe fereastră. După care a început să tragă foc automat, ca un nebun. Au început să tragă şi ceilalţi. Rugăciunea se înălţa ca un imn adus Cerului, se rotea deasupra satului ca un porumbel alb. Printre vaiete şi plânsete, versurile păreau mai dramatice, era o rugă a iertării pentru cei care vorbeau o altă limbă decât a lor. Un glas din înăuntru cu ultimile puteri a strigat: «Iartă-i Doamne! Că nu ştiu ce fac!». Ilie, ascuns după ulucile gardului de lângă grajduri, tremurând şi închinându-se, îşi zise în gând: «Asta este vocea boierului nostru». Ruşii au aruncat pe fiecare fereastră grenade în interior conacului. Exploziile, una după alta, au incendiat clădirea, care ardea ca o torţă. Toată valea Şasei se luminase. Oamenii, ascunşi după garduri, sau privind prin ferestrele întunecate, îşi făceau cruce şi blestemau.” 
  
Tulburătoare este şi scena morţii altui membru al familiei Roşiianu, redată cu un acut şi impresionant simţ al realităţii. 
  
„Într-un colţ de cer apăruseră stelele, licărind. Ascuns după o stâncă Roşianu căuta prima stea din proţapul Carului Mare, pe care o alesese împreună cu Mioara, ca steaua lor. «Când vom fi departe unul de altul, s-o privim şi să ne trimitem gândurile de iubire prin ea.» Nevăzând Carul Mare, Victor Roşianu a făcut un salt ca o panteră şi a pătruns în unghiul mort al mitralierei. L-au urmat şi ceilalţi doi. Neamţul, presimţind ceva, a început să tragă. Gloanţele fluierau pe deasupra lor. Căpitanul a început să se târască până sub prima fereastră prin care se trăgea cu mitraliera. A scos cu precauţie o grenadă. Le-a făcut semn celor doi soldaţi să se posteze în faţa ferestrei a doua, prin care se trăgea cu o armă automată. Apoi au scos din săculeţi câte o grenadă, desfăcând catarama. Colţul lunii ieşise dintr-o scamă de nor. Cei trei se înţelegeau prin semne. Au tras inelul, aproape concomitent, de la grenade, după care două au fost aruncate prin fereastra prin care trăgea mitraliera, şi una prin a doua fereastră. În momentul când Roşianu s-a ridicat şi a aruncat grenada, într-o fracţiune de secundă, mitraliera a început să tragă, secerându-l. A apucat să vadă exploziile şi flăcările din interiorul cazematei. Apoi s-a aşternut liniştea peste întreaga vale. În vale, uralele soldaţilor din Divizia 4 Vânători de Munte au acoperit vaietele celor doi soldaţi răniţi. 
  
Luna ieşise de după nori, luminându-i faţa căpitanului Victor Roşianu. Acesta murise cu ochii deschişi spre cer, căutând, parcă, prima stea din proţapul Carului Mare.” 
  
O lume în perpetuă schimbare, aşadar, deşertul de scrum al casei arse, cu gospodari cu tot, sub grenadele ocupantului mujic, se întinde, dus pe tălpi şi de fiul ajuns ofiţer, erou căzut în luptele cu armata germană din Munţii Tatra; deşertul instaurat de ciuma intrată pe tancuri ruseşti se lăţeşte şi pe caldarâmul Capitalei, pătrunde în casele furate intelectualilor de poliţia politică autohtonă în tandem cu KGB-ul, intelectualii români, „aurul cenuşiu” al ţării, fiind umiliţi şi martirizaţi de aceeaşi oroare comunistă adusă de „prietenii” de la Răsărit, cu gândul mârşav de a ne ucide memoria şi istoria, demnitatea şi conştiinţa identitară de români. 
  
„Nicoletta Roşianu a început să citească articolul: «La 50 de zile de la Paşte şi 10 zile de la Înălţare, se prăznuieşte Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor, Rusaliile în calendarul popular este acceptat de Biserică.» (...) 
  
- Termină, tovarăşă! - s-a răstit secretarul de partid. Tu vrei să îndoctrinezi clasa muncitoare cu obiceiuri putrede. Partidul şi tovarăşul Stalin ne învaţă să aruncăm la coşul de gunoi al istoriei tot ce vine de la capitalişti. 
  
- Aşa este, tovarăşe secretar! - a intervenit Parpală. 
  
- Trebuie să o trimitem la munca de jos. Să cunoască viaţa clasei muncitoare! 
  
Nicoletta se roşise la faţă, ştergându-şi lacrimile cu batista. 
  
- Tovarăşa Roşianu, din clipa aceasta vei fi femeie de serviciu! Să nu zici că partidul nu se gândeşte la oameni. Vei avea o pâine. I s-a adresat secretarul de partid. Redactori, corespondenţi, sunetişti, producători, realizatori de emisiuni trebuie să fie oameni proveniţi din clasa muncitoare. În care să avem încredere. Membrii PMR, tovarăşi care şi-au luat angajamentul în faţa organelor de Securitate că vor să demaşte pe cei care nu sunt cu...noi. Lozinca noastră, tovarăşe este: „Cine nu este cu noi este împotriva noastră!” Ai înţeles! Ieşi! Du-te la mătură!” 
  
De la mătură, Nicoletta Roşianu va ajunge în închisoare, unde va naşte un băiat, care... va deveni şi el personaj al cărţii. 
  
Soţul Nicolettei, scriitorul Georgică Roşianu, fiul boierului ars de viu de ruşi, este şi el victimă a „deşertului”. 
  
„«Întreaga anchetă era dirijată, din culise, printr-un sistem intergat de televiziune-radio, de către Dej şi Alexandru Drăghici, şeful Securităţii, iar Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte abia în octombrie 1954, împreună cu Remus Kofler, alt «trădător» al partidului. Apoi, după două zile, am aflat din «Scânteia» că a fost executat.» 
  
- De unde cunoşti toate aceste minciuni criminalule!? L-a întrebat civilul cu caietul în mână. 
  
- Sunt scriitor! Şi în baza dreptului de a mă informa şi a se cunoaşte, am scris aceste fapte. 
  
-Ha!Ha!Ha! Scriitor! Sabotor eşti! Tot cu S începe ... Eşti arestat! 
  
- Cu ce drept? 
  
- Ce obrăznicie la un burjoi! Dumnezeii mă-tii de sabotor! Luaţi-l! 
  
În timp ce-l împingeau spre ieşire doi soldaţi, a apărut administratorul Academiei. «Înseamnă că cei din conducere ştiau că mă vor aresta. Şi nu mi-au spus-o. Ce oameni fără caracter. Cu astfel de oameni nu este de mirare că ne-au pus ruşii şi criminalii de comunişti cizma pe grumaz.» L-au urcat în duba vopsită în albastru închis, având alături câţiva miliţieni ce miroseau a transpiraţie şi a băutură. Duba a demarat, îndreptându-se spre Calea Plevenei, unde se află renumitul Malmaison. «În mod sigur mă duc la Malmaison. Acolo au fost duşi la început Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, şi mulţi alţii»”. 
  
Regăsim şi aici tehnica abilă (riscantă uneori!) a lui Al.Florin Ţene, din romanul „Geamănul din oglindă” (Editura NICO, Târgu Mureş, 2012), de a utiliza intertextualitatea în sublinierea situaţiilor de culminaţie emoţională, cartea având, cred eu, deşi nedeclarat („Toate personajele şi întâmplările povestite în acest roman, în pofida unor asemănări cu realitatea istorică, sunt de natură fictivă” – ne asigură autorul, în preambul), un pronunţat caracter autobiografic. 
  
Este un roman puternic, emoţionant, mărturie şi document – fie şi sub drapaj literar – ale unor vremuri dramatice trăite de oamenii acestui pământ românesc.  
  
Cu siguranţă, îndrăznesc să afirm aceasta, romanul „Un ocean de deşert” reprezintă o culmea, de până acum, a creaţiei lui Al. Florin Ţene. 
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Prefaţă la romanul UN OCEAN DE DEŞERT de Al.Florin Ţene / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 970, Anul III, 27 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!