Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



Precaritatea istoriilor literare de la noi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Precaritatea istoriilor literare de la noi 
  
-Eseu- 
  
Pentru George Călinescu istoria literară şi critica sunt “ înfăţişări ale criticii în înţelesul cel mai larg “. Istoria literară înglobează şi critica propriu-zisă ca pe o uvertură indispensbilă ce pregăteşte marea “sinfonie“. Aşa că nu există nici o deosebire esenţială între istoria literară şi critica literară, ci între o istorie exterioară a literaturii şi una interioară, adevărată: dacă studiem mediul şi împrejurările politice şi sociale din care sa constituit observaţia din Moromeţii de Marin Preda face istorie exterioară literaturii, cine studiază universal însuşi din acest roman ca realitate cu toate conjucturile şi problematica ridicată emanate din ea, acela numai face istorie literară. 
  
Tangenţial accept şi istoria conjucturilor din care iese o operă, adică istoria culturală, însă refuz să o confund cu istoria literară adevărată, mai precis cu istoria de valori, cu istoria care include critica.În acest context am o îndoială, ţinând cont de faptul că gustul publicului se schimbă de la o etapă istorică la alta.Se cunosc destule exemple când o operă literară a fost mult apreciată într-o anumită conjuctură social-istorică şi apoi a fost uitată şi chiar criticată pe motivul lipsei de valoare.Criticul şi istoricul literar este format în contextul unei realităţi artistice date.Dacă acea realitate se schimbă în viitor, având în vedere că societatea, gustul şi mentalităţile omului se schimbă, există riscul ca aprecierile lui la un moment dat să-şi piardă valoarea. În această împrejurare judecata criticului şi a istoricului literar îşi pierde rostul. Putem noi, cei de azi, să impunem o judecată de valoare a unei opera de artă pentru o societate a viitorului? Cine ne dă dreptul să impunem stră-stră-nepoţilor noştri valenţele unei aprecieri valorice a unor opere de artă create, să spunem, în societatea strâmbă a comunismului care a bântuit pe la noi? Da! O să-mi răspundeţi, că, întotdeauna criterile valorice au fost şi sunt neschimbătoare.Că romanul Madame Bovary a fost apreciat la apariţia lui şi în prezent este citit cu interes, că Statuia lui David de Michelangelo Buonarroti Simoni a fost şi este şi va fi frumoasă şi privită cu interes întotdeauna.Aşa este, marile valori rămân repere de bază, jaloane în istoria artei şi literaturii.Dar ce ne facem când creatorul de artă, scriitorul, poetul, criticul şi istoricul literar a “jucat “cum a “cântat “ politicul? Prin anii `50 şi `60 multe poezii semnate de A.Toma, Mihai Beniuc,( volumele de poezii Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu Dej,1951, Partidul m-a învăţat, etc.) Marcel Breslaşu, Nina Cassian, Maria Banuş, Veronica Porumbacu, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu, Alexandru Jar sau romanele Pe muchie de cuţit şi Dispariţia unui om de rand( 1963 ), de Mihai Beniuc, Descuţii şi Rădăcinile sunt amare de Zaharia Stancu, Bărăgan de V.Em.Galan, apărut în 1959, şi multe altele, au fost lăudate în Gazeta literară, Tânărul scriitor, Contemporanul, de critici ca G.Călinescu, Mihai Novikov, Mihai Gafiţa, Horia Deleanu, Ion Negoiţescu. 
  
Mai exista o practică, poeţii amintiţi mai sus, se lăudau între ei, semnând de multe ori cu pseudonime, prin diferite ziare şi reviste ale vremii. Pentru unii dintre critici, opera literară nu are existenţă obiectivă ci se naşte din actul critic care se exercită mai mult asupra propriei sale forme. Ei caută iluminaţiile întâmplătoare sau cele ale gândirii revoluţionare ale unei opere.Toţi aceştia şi alţii promovau o literatură prolecultistă. 
  
Criticiiu nu priveau în mare măsură modernitatea clasicilor şi clasicismul modernilor pentru a scoate în evidenţă continuitatea arhetipală a literaturii şi nucleele ei de originalitate.Ei analizau mai mult operele din punct de vedere al mesajului şi ideilor revoluţionare pe care le trasmiteau. Şi nici decum din punct de vedere estetic şi stilistic. 
  
Diferenţa specifică a istoriei literare constă în aceea că faptelor ficţiunii trebuie să le dovedim realitatea artistică. Această demonstraţie nu se realizează prin raportarea la vreun model biografic sau istoric, printr-un paralelism cauzal exterior, ci prin căutarea unor argumente în implicitul însuşi al operei, prin explicitarea virtualităţilor ei. Perspectiva e aici imanent-estetică, nu genetică. 
  
La fel cum preciza George Călinescu şi eu subliniez că pozitivismul visează în felui lui la critical care prin explicaţie înţelege arătarea raportului causal.Aproape toţi criticii ştiinţifici au făcut această eroare, înţelegând opera de artă ca un simplu fenomen obiectiv şi arătându-i cauzele exterioare.A explica în critică, cum fac: N.Manolescu, Alex. Ştefănescu nu înseamnă a arăta cauza exterioară a emoţiei artistice, cauza adevărată a emoţiei fiind însăşi existenţa operei de artă. Etimologic vorbind, a explica înseamnă a lămuri, a face înţeleasă emoţia, a dovedi într-un cuvânt că opera în sine există ca obiect artistic, ca fenomen emoţional.Istoria literară nu trebuie disociată de istoria generală cum procedează criticii noştri, amintiţi mai sus.Condiţia lor comună este subiectivitatea. Dincolo de precizia datelor şi a documentelor autentice nelipsite în acumularea faptelor, conceptul obiectivităţii în istorie este lipsit de logică: în istorie, dar mai ales în istoria literară nu există structuri obiective, ci numai păreri şi puncte de vedere.Istoria literară este interpretarea însăşi, punctual de vedere, nu evantaiul de fapte, ci această analiză interpretativă presupune o privire formatoare. Istoria literară nu este succesiune absentă a faptelor şi a operelor, ci organizarea lor din punct de vedere subiectiv.Subiectiv nu înseamnă, pentru noi, arbitrar, întrucât orice punct de vedere trebuie să se bazeze pe fapte autentice, pe valoarea operei de artă. Dar, pentru aceleaşi opere sunt posibile mai multe scenarii şi aprecieri, în funcţie de obiectivitatea şi receptivitatea criticului. Nu se poate concepe istoria literaturii în afara unei posibilităţi, a unei făgăduieli subiective.Însă, există şi o parte obiectivă în studiul istoriei literare, constând în efortul preliminar de a înţelege opera, ideile pe care le trasmite, analiza estetică şi stilistică a acesteia. Aceasta constituie istoria literară “auxiliară “, ce pregăteşte momentul sintetic, momentul cu adevărat constitutiv al istoriei literare. 
  
Eseul teoretic al lui Barthes “Literature ou histoire “ face o distincţie între o abordare exterioară şi una interioară a literaturii.Scria el că literature poate fi privită în latura ei istorică, instituţională, colectivă sau în latura ei psihologică, îndividuală, creatoare. Cu toate că nu este numită ca atare, putem înţelege aici o distincţie între istoria literară şi critica literară. 
  
Istoria literară aşa cum a fost concepută de câţiva critici de la noi este o istorie a operelor şi nu a literaturii în care se neglijează obiectivele propriu-zis istorice, faptul că istoricii literari nu furnizează informaţii suficiente cu privire la tot ceea ce, în autor, nu este autorul însuşi.Nu este cuprins contextual istoric în care au fost înfăptuite operele şi care le-a înfluienţat. Într-un cuvânt, istoriile literare de la noi nu sunt în măsură suficientă istorie. Deficienţă care rezidă în însuşi statutul ambiguu al istoriei literare, ca disciplină căreia I se poate contesta fie obiectul, fie metodologia specifică. Unele titluri le consider a nu fi istorii ale literaturii. Acestea fiind în acelaşi timp semn al unei istorii şi opoziţie la această istorie. Este un paradox al istoriei literare de la noi. Istoria nu poate să se situeze decât la nivelul funcţiilor literare, producţie, comunicaţie, consum, şi nu la nivelul indivizilor care le-au exersat.Acestea sunt dicţionare cu autori. Istoria literară este posibilă decât printr-o abordare sociologică iar autorii cu lucrările lor să fie inseraţi în contextul evenimentelor sociale şi istorice în care au fost concepute. 
  
Trebuie să subliniem că toate istoriile literare de la noi sunt subiective. Şi George Călinescu a recunoscut această evidenţă. Critica literară sau abordarea psihologică a literaturii este fondată, ca şi istoria literară, pe un paradox ce defineşte mai întâi literature însuşi. Este vorba de subiectivitatea institualizată. În acest context Barthes spunea: “literatura este acel ansamblu de obiecte şi de reguli şi de reguli, de tehnici şi de opera a căror funcţie în economia generală a societăţii noastre este tocmai de a instituţionaliza subiectivitatea “. 
  
A instituţionaliza subiectivitatea nu înseamnă a o absolutiza, înseamnă numai a-i recunoaşte dreptul la existenţă într-un domeni elective, a-i acorda un statut sigur, adică bine conturat din punct de vedere theoretic. Obiectivitatea e limitată mai întâi prin factorul ideologic, prezent în orice interpretare critică.Fiindcă greşeala cea mai mare este ideologia şi tăcerea cu care aceasta e acoperită. Cum să accepţi că întradevăr opera e un obiect exterior psihicului şi istoriei celui care o interoghează şi faţă de care criticul ar avea un fel de drept de exterioritate? Limitarea prin ideologie e sinonimă cu limitarea prin istorie.Nu există un sens canonic al operei, opera deţine în acelaşi timp mai multe sensuri, prin însăşi structura sa, nu prin infirmitatea celor ce o citesc. Legitimitatea subiectivităţii în abordarea literaturii o explic atât prin calitatea receptorului cât şi prin calitatea receptatului. Trebuie să înţelegem fenomenul: critica este un expozeu asupra altui expozeu. Dar un limbaj nu este viabil sau fals, el e valid sau nu, valid cu alte cuvinte, constituind un sistem coerent de semne.definiţia criticii ca meta-limbaj implică şi convingerea că nu există un limbaj neutru şi nici unul totalizant. 
  
Concluzionând, critica şi istoria literară se unesc sub semnul artei.Istoria literară se asemenea cu istoria generală prin aceea că, deşi nu poate fi compusă decât de un critic formator de valori, ea are nevoie de un cap epic, care să scrie o epopee, fie de forme, fie de destine personale. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Precaritatea istoriilor literare de la noi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 260, Anul I, 17 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!