Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Prăjitura de duminică (prima parte)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Dragă mămico,
Te-am visat azi-noapte şi m-am trezit întinzând mâinile după tine. Când mi-am dat seama că te caut degeaba, mi-a venit să plâng. M-am culcat din nou să te mai visez odată, dar degeaba. Erai aşa de tânără şi frumoasă! Veneai de la serviciu, am alergat înaintea ta, m-ai luat în braţe şi plângeam amândoi de bucurie. Vorbeai cu mine blând şi drăgăstos, nu mai ştiu ce îmi spuneai dar eram cel mai fericit copil din lume.
Eu am trecut în clasa a şasea, am note bune, anul trecut am luat premiu.
Sper să nu te superi pe mine că îndrăznesc să-ţi scriu. Dacă nu vrei, nu trebuie să îmi răspunzi şi nici să mă cauţi la internat.
Din primul meu salariu am să-ţi cumpăr un buchet mare de flori şi un tort făcut din toate bunătăţile pământului. Poate că am să te recunosc pe stradă într-o zi şi am să alerg înaintea ta, sigur că nu mă mai înşel.
Te iubesc, mămico dragă, şi-mi e tare, tare dor de tine. Dorian  

*
Deşi compusese întreaga scrisoare în gând, băiatului i-a trebuit multă vreme să o aştearnă pe hârtie. Toţi copiii din lume au câte o mamă. Mai mult sau mai puţin iubitoare, dar au o mamă. Chiar mama lui pe care acum nu o cunoaşte, a avut la rândul ei o mamă, pe bunica lui care, poate mai trăieşte încă.
Despre tată pe care de asemenea nu-l văzuse niciodată, nu întrebase nimic. Pe umerii fiecărui tată apasă grijile mari ale familiei, în timp ce creşterea copiilor, insuflarea dragostei părinteşti, sădirea altarului de sensibilitate în acele suflete mici şi delicate, ţine de domeniul exclusiv al mamelor.
Şi toate aceste cuvinte rupte din inima lui de copil neajutorat i se aşternuseră ascultătoare pe hârtie de parcă i le-ar fi dictat cineva. Căutase doar să se ferească de pedagog care supraveghea sala de lectură, numită de ei stadion dar şi de ceilalţi colegi care l-ar fi luat peste picior.
- Ia uite dom'le că şi-a mai găsit unul părinţii!
- Tata, palatul telefoanelor şi mama gara de nord.
- Lăsaţi omu-n pace că acum are şi casă, are şi masă şi tot ce-i trebuie.
- Da, sigur, casa scânteii şi masa tăcerii, ha, ha, ha!
Rămăsese printre ultimii şi întârziase la masa de seară.
Pentru mai multă siguranţă a purtat scrisoarea în sân într-o dublură de plastic iar noaptea în cartea de istorie ascunsă sub pernă până când a reuşit să sară gardul şi să o pună la cutie.
Cu multă părere de rău, ajunsese să compare căminul de copii cu un soi de blestem care î-a zăvorăt copilăria în spatele unor ziduri groase, într-o companie care devenea din ce în ce mai greu de suportat din cauza celor mai mari.
- Unde-ai fost mă'?
În spatele lui se afla Velea dintr-a noua, căruia toţi îi spuneau Dihorul. Poate din pricina ochilor lui ascuţiţi cărora părea să nu le scape nimic şi care lăsau impresia că stau mereu la pândă. Pentru că altminteri era slab şi adus de umeri: doar braţele lungi şi tupeul căpătat după atâţia ani de cămin, timp în care trecuse prin mai multe găşti, îi dădeau mai mult o alură obraznică decât una curajoasă.
Nu ştie de unde răsărise. Probabil de la toaletă că mirosea a tutun.
- Unde ai fost gagiule, ai avut întâlnire?
- Întâlnire cu cine, cu muma pădurii? Spera să nu-l înfurie.
- Ce-mi dai să nu te vărs lu' Văru?
Văru' putea să fie pedagogul faţă de care totdeauna aveai ceva de ascuns, fie administratorul sau chiar directorul căminului, dacă avea norocul să-l întâlnească undeva prin curtea şcolii.
- Dă-mi bani.
- Cu plăcere. La prima chenzină. Dar mai e până atunci.
- Fără fiţe că nu-mi place. Dă-mi ţigări.
- Când oi primi pachet de acasă, dar nu ştiu de care fumezi.
- Dacă mă mai iei peste picior, nimereşti la infirmerie şi o să-ţi pară rău.
- Ţi-am mai spus că nu am ţigări.
- Nu ai ţigări, dar ai fumat.
- Mi-a dat Relu să trag din ţigarea lui dar m-am înecat şi m-am lăsat păgubaş.
- Cine trage din mahorcă odată, să ştii de la mine că trage şi a doua oară.
- Nu ştiu ce să-ţi dau.
- Prăjitura de duminică.
- Bine,... ţi-o dau.
Prăjitura de duminecă era ultima salvare a celui aflat la ananghie şi care altminteri nu avea cu ce să răscumpere o culpă mai mult sau mai puţin reală, pe care un altul, de regulă mai mare, i-o punea în cârcă. Sau preţul protecţiei să nu mănânci bătaie în recreaţie sau dormitor înainte de stingere.
Prăjitura la care apelai să nu ţi se pună noaptea poştă la degete, hârtia aprinsă petrecută printre degetele de la picioare şi din cauza căreia te trezeai urlând de durere şi de spaimă spre amuzamentul plin de răutate al celorlalţi, pe care laşitatea de care erau conştienţi, îi împingea să se arate viteji numai când se aflau în grup.
Aceeaşi prăjitură pe care trebuia să o pui la bătaie pentru meditaţii la mate ca să salvezi o corigenţă.
Tributul datorat celui mai tare era şi un exerciţiu al nedreptăţii care îl pregătea pentru viaţă. Cine dă mai tare cu pumnul, are un drept în plus, face legea.
Monedă universală, dar nu mai mult de una pe săptămână.  

Tributul datorat celui mai tare era şi un exerciţiu al nedreptăţii care îi pregătea pentru viaţă. Cine dă mai tare cu pumnul, are un drept în plus, face legea.  

Din gaşca Dihorului mai făceau parte Datu, pe care îl chema de fapt Lepădatu, Licu unu-unu, barbugiu şi măsluitor de cărţi, Harabagiu care era cunoscut sub numele de ,,Marocanu” şi cel mai tare dintre toţi Coco, de care nu îndrăznea să se atingă nimeni că una două te şi trezeai la podea, atât de repede era în stare să te lovească. Făceau cu toţi zile fripte oricărui prof pe care nu-l înghiţeau sau pur şi simplu din vedetism. Cine mai e în stare să strice ca noi ora cuiva? Nu-şi mai spuneau bătăuşi ci ciumeci după argou.  

În primele zile după trimiterea scrisorii, Dorian evitase pe cât posibil compania gălăgioasă a celorlalţi, retrăgându-se în sine şi urmărind-o în gând. O zi, două, trei, necesare pentru dus, sâmbătă şi duminică nelucrătoare şi apoi din nou, o zi, două, trei şi când îndrăznea să se gândească numai la posibilitatea unui final fericit, simţea copleşindu-l o căldură interioară, necunoscută.  

Tresărea ori de câte ori intra cineva în sala de meditaţii şi-l urmărea cu privirea până la pedagog şi înapoi. La fel şi pe administrator când acesta apărea pe neaşteptate în mijlocul lor căutând să-i prindă de la distanţă orice mişcare a buzelor.  

Pe tanti Ana de la spălătorie o rugase în mai multe rânduri să îi păstreze orice eventuală scrisoare care i-ar veni în lipsă căci dânsa avea mereu acces la biroul administratorului.  

,,Sărmanul copil aşteaptă şi el un semn de viaţă de la vreo rudă.“  

Seara avusese lc un control la dulapuri pentru obişnuitele reclamaţii de furt: alimente din pachetele favoriţilor soartei sau cărţi de joc care apoi se ofereau pentru ţigări la negru. S-au descoperit sticle cu băutură la cei mari, scrisori de la fete şi totul s-a confiscat.  

- Ce, domnule, dacă primesc scrisori de la fete? – aruncau ei peste umăr celor mai mici în ochii cărora se şi vedeau acreditaţi cu o viitoare celebritate. Nu scrie nicăieri că n-am voie să am şi eu o prietenă.  

Tentaţia unui act reprobabil e întotdeauna mai puternică decât chemarea unei binefaceri. Buruiana creşte şi singură în timp ce planta de cutură se udă cu sudoarea frunţii şi tot nu eşti sigur de recoltă.  

Timpul omului a fost mai necesar pentru supravieţuire decât pentru aflarea răspunsului.  

La două săptămâni de când făcuse cel mai mare pas din viaţa lui, Dorian se considera totuşi un copil fericit.  

Scrisoarea lui fusese oare, primită? Şi în ce fel? Pericolul de a fi refuzat şi umilit, pus la punct şi devenind apoi ţinta glumelor răutăcioase ale colegilor, parcă trecuse. Şi aşteptarea în sine era binecuvântată. Să fie acesta un semn al destinului?  

Oare femeia aceea înţelesese că el nu are nevoie de îngrijirtea şi binefacerile ei, ci numai de căldura ei sufletească?  

Peste o lună, încurajat parcă de tăcerea pe care, fără să ştie de ce, el o considera binevoitoare, i-a mai trimis, nici el nu ştie cum s-a hotărât, încă o scrisoare:  

 

Dragă mămico,  

Faptul că tu exişti şi că eu pot să te numesc mama mea, îmi dă puteri nebănuite. Zilele trec mai repede, nici una din materii nu mi se mai pare deosebit de grea iar eu mă simt aşa de uşor, că dacă aş vrea, aş putea să şi zbor.  

Acum am pentru ce trăi.  

Mă rog la Dumnezeu să te ţină sănătoasă, să te facă fericită iar pe mine să mă ajute să nu te dezamăgesc niciodată.  

 

Trecea acum printr-o stare de euforie care nu îi mai îngăduia să numerele caloriile fiecărui fel de mâncare cum făcea altădată. În sinea lui o considera mai bună ca înainte, deşi, în realitate, nu era. Găsea resurse de bunăvoinţă să-l mediteze pe Vârban şi pe Claudiu, repetentul clasei care înţelegea mai greu principiile abstractizării de exemplu şi nu putea să memoreze nici o teorie care număra mai mult de douăzeci de cuvinte, indiferent dacă aceasta provenea din domeniul matematicii sau al fizicii, că privea concordanţa timpurilor, principiile de bază ale esteticii sau caracteristicile triunghiului de aur despre care învăţase de curând la desen.  

Bucuria şi sentimentul de adâncă mulţumire sufletească i se citeau pe faţă şi îşi puseseră amprenta pe întregul lui comportament. De parcă şi-ar fi descoperit în propria lui inimă un izvor tainic, tămăduitor, de existenţa căruia nu ştiuse nimic înainte. Asemeni copacului vrăjit care îşi oferea cu dărnicie fructele drumeţilor osteniţi. Cu cât mai darnic, cu atât mai rodnic. Şi nu invers!  

Acum găsea timp liber mai mult ca altădată pentru bibliotecă şi lecturi particulare. În plus se înscrisese şi la un concurs de cuvinte încrucişate pe teme de istorie, la una din revistele la care era abonat căminul de copii.  

Referinţă Bibliografică:
Prăjitura de duminică (prima parte) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1109, Anul IV, 13 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!