Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 1110 din 14 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Prăjitura de duminică (partea a doua)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Descoperea că silnicia vieţii depindea şi de şicanele celor din jur, fiecare trăgând cu înveşunare în jos de destinul aproapelui. Că n-ar fi fost nevoie decât de puţină înţelegere dacă nu iubire, ca cel de lângă noi să nu se mai simtă părăsit.  

- Cu tine se petrece ceva ciudat de la un timp, Doriane.  

- Ce anume?  

- Asta ar trebui să ştii tu. Parcă eşti şi în acelaşi timp nu mai eşti tu. E prea devreme să spun că te-ai maturizat. O schimbare oricum s-a produs sau este pe cale să se producă. Una din cele bune oricum.  

Şi pedagogul continuă preocupat:  

- S-ar părea că te-ai înălţat dintr-odată deasupra multora dintre colegii tăi, că ai o altă viziune asupra celor ce se întâmplă în jur. Dacă nu vrei să îmi răspunzi, nu mă supăr.  

Simte inima bătându-i cu putere în piept. De nu i s-ar citi pe faţă secretul, marele secret al vieţii lui.  

O sfială şi o roşeaţă feciorelnică puseseră dintr-odată stăpânire pe obrajii săi împurpuraţi, încât vorbeau de la sine disculpându-l.  

M-oi fi dat cumva de gol? Nuse poate. Altminteri nu m-ar mai fi întrebat.  

Într-un cămin de orfani, familia este o instituţie sacră şi în acest domeniu să păşeşte în vârful picioarelor. Sufletele copiilor se pot răni foarte uşor.  

- Nu ştiu ce sfat pot să-ţi dau dar sunt alături de tine. Mi-ar place să ştiu că la timpul potrivit, voi fi prima persoană care va afla vestea cea mare, dacă despre asta e vorba.  

M-a prins totuşi, dar nu-mi pare rău.  

- Promit.  

Şi ceea ce nu mai făcuse nicioodată, înainte de plecare, pedagogul îl îmbărţişă ca pe propriul său copil şi după felul cum îşi mutase privirea în altă parte, Dorian înţelese că-i dăduseră lacrimile.  

Ce s-a întâmplat mai departe, parte a fi povestea unui prinţ care s-a trezit dintr-un vis vrăjit. Un vis neasemuit de frumos, din acelea care înfrumuseţează lumnea în care trăim.  

La început l-a chemat administratorul şi după felul grav în care l-a primit, şi-a dat seama că e vorba de ceva ieşit din comun.  

Trebuie să fie răspunsul negativ la cele două scrisori. Nu îmi pare rău că le-am scris, nu îmi pare rău că mă va mustra. Mi-ar pare şi mai rău dacă nu m-ar înţelege şi nu m-ar ierta. Conduce el treburile unui cămin de orfani, dar el nu a fost orfan să ştie.  

- Dumneata ai făcut ultimul timp cercetări, ca să spun aşa, pe cont propriu ca să îţi descoperi familia?  

Să-mi dea înapoi scrisorile dacă vrea. Dar să nu mă mai chinuie fără rost.  

…  

- De ce nu răspunzi?  

- Orice copil în situaţia mea doreşte să-şi cunoască părinţii.  

Mai bine aşa: nici da, nici nu.  

- În cămin sunt şi copii abandonaţi.  

- Nu e cazul tău, Doriane.  

Înseamnă că a ajuns până aici. Părinţii mei nu sunt părinţii mei.  

- Am spus că nu e cazul tău. Pe tine te recunoaşte familia şi duminică vine în vizită mama dumitale. În întinde o telegramă.  

Literele îi fug din faţa ochilor şi nu poate să citească. În cele dionn urmă mai mult intuieşte decât reuşeşte să descifreze: Primit scrisorile stop. Sosesc duminică stop. Te îmbrăţişează mama stop.  

Şi pentru că el continuă să-lm privească buimac pe administrator.  

- Te felicit. Mama dumitale vine să te vadă. Mai mult ca sigur că te va cere acasă. E un lucru nemaipomenit. Mă bucur pentru dumneata.  

Acasă? Acasă la cine? Acasă la mine? Ce frumos răsună aceste cuvinte! Îi vine să chiuie de bucurie. Reuşeşte doar să bâiguie: Da, mulţumesc.  

Pe urmă vestea a zburat din gură în gură în tot căminul. I se părea că se află dintr-odată în pragul altei lumi. O lume la care visase în permanenţă dar de care tocmai acum începuse să se teamă. O lume nouă în pragul căreia îl va aştepta femeia aceea. Mama lui.  

- Înseamnă că părinţii tăi trăiesc? A fost o eroare când te-a declarat cineva orfan sau eroarea e pe cale să se producă tocmai acum?  

La administrator găsise totdeauna înţelegere dar el aşteaptă acum un răspuns concret.  

- Nu cred. Nici atunci, şi nici acum…. Cred că ma degarbă este vorba de o minune.  

- Îmi este de ajuns. Nici nu trebuie sămi spui mai mult. Eu îţi mulţumesc. Eşti un băiat bun şi eu îţi doresc tot binele din lume.  

Apoi duminica l-a găsiut pe Doriian îmbrăcat ca de obicei, tanti Ana îi stopase costumul în câteva locuri, mai păstra în cufă o cămaşă aproape nouă, niţţel mai strâmtă dar nu se vedea, cravat o împrumutase de la un coleg, pantofii bine lustruiţi. Se sculase devreme şi patruala pe culoar făsă să scape o clipă din vedere poarta căminului.  

- Doriane, eşti aici?  

- Da, domnule administrator.  

- Poftim înăuntru. A venit mama dumitale.  

Parcă aude pentru prima dată astfel de cuvinte. Ce frumos răsună ele: A venit mama dumitale! Nici nu ştie ce ar trebui să facă mai bine. Ce mic i se pare biroul administraţiei! Şi ce căldură este acum aici! Geamurile, mobilele încep să danseze în faţa lui.  

- Doriane, dragul meu.  

- Mamă!  

Nici o altă femeie nu ar fi putut să pună mai multă căldură în aceste cuvinte.  

- Pe mine vă rog să mă scuzaţi puţin.  

Administratorul iese.  

Au rămas singuri. Amândoi au lacrimi în ochi.  

- Mi s-a spus că eşti un elev bun. Sper să fii şi un fiu ascultător. Promiţi?  

-. Da, mamă. Promit.  

- Câţi ani ai? Ai împlinit paisprezece?  

- Nu, treisprezece.  

- Nu este un număr cu ghinion, nu?  

- Sigur nu e.  

- Soţul meu nu a putut să vină cu mine, dar suntem amândoi la fel de hotărâţi să facem acest pas mare. Vrei să vii cu noi la Bucureşti?  

- Vreau.  

- Nu avem o situaţie materială înfloritoare. Vreau să spun că nu stăm pe roze. Dar avem cu ce trăi. Oricum, o vei duce mai bine ca la cămin.  

Se prăbuşeşte cu fruntea înfierbântată sărutându-i mâinile.  

- Mulţumesc, mămico!  

- Dumnezeu îmi e martor că te voi considera fiul meu până la moarte. Cum de mi-ai scris… tocmai mie?  

- Nu ştiu. O minune.  

Referinţă Bibliografică:
Prăjitura de duminică (partea a doua) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1110, Anul IV, 14 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!