Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Liviu Gogu         Publicat în: Ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Poveşti din cârciumă - 2. Viscol şi flori
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fumul gros şi înecăcios din cârciumă fu serios ameninţat de încercarea lui Fanică Iubăreţu de a părăsi încăperea. În clipa în care omul, cu echilibrul grav afectat de cantitatea semnificativă de „adio mamă” ingurgitată, deschise uşa, viscolul nărăvaş de afară încercă să-şi facă brusc loc înăuntru, smulgându-i clanţa din mână, aruncând în interior o masă semnificativă de fulgi mărunţi şi sclipitori de zăpadă şi agitând aerul înnegrit de fumul de ţigară şi îmbibat cu vapori puturoşi de rachiu ieftin.  
  
– Închide uşa, Fănică! Răsună o voce iritată, de undeva din mijlocul speluncii. 
  
– Fănica, fir-ar a dracu'!... îmi puseşi gheaţă-n whisky, strigă cineva de lângă uşă, iar remarca haioasă stârni hohote de râs printre comesenii săi, care ştiau cam ce fel de „whisky” consumă respectivul. 
  
Fănică însă părea că nu se sinchiseşte de comentariile celorlalţi, înaintă cu greu un pas spre infernul de afară, dar se pare că nu fu pe placul lui ceea ce descoperi acolo, căci făcu lent şi cu mişcări nesigure, stânga-mprejur, după care se returnă pe un traseu destul de sinuos, la locul pe care tocmai îl părăsise, cu câteva clipe înainte, lăsând uşa dată de perete. 
  
– Ce dracu', bă! V-aţi anesteziat toţi? Nu-nchide nimeni uşa? Se răţoi Procuroru' către ocupanţii meselor dinspre uşă. 
  
– Marine, închide mă tu uşa aia, te rog io! se simţi Petrică Vişinoiu obligat să facă uz de autoritatea lui de patron, manager, barman şi ospătar.  
  
Se adresase, plin de importanţă, unui individ de vreo treizeci şi ceva de ani, ce purta o căciulă soldăţească, bine îndesată pe ochi. Îşi însoţise spusele şi de o mişcare amplă a braţului stâng, ce se terminase printr-o uşoară zvâcnitură a mâinii, ce-i plasase cu precizie degetul arătător spre locul unde tăblia de lemn a uşii ar fi trebuit să se interpună între „Siberia” de-afară şi căldura năclăită-n fum de ţigară din interior.  
  
Cel vizat se ridică brusc, ca şi când abia atunci ar fi simţit vântul rece care-i sufla în ceafă şi care-i lipise deja o cantitate însemnată de fulgi mărunţi de nea, pe scurta de postav bleumarin. Se duse la uşă, prinse cu o mână de clanţă, iar cu cealaltă, proptită-n tăblie, împinse până când reuşi s-o închidă, după ce patină caraghios de câteva ori, pe linoleumul umezit de zăpada topită. 
  
Odată rezolvat incidentul, viaţa din incinta cârciumii reveni la normal, iar discuţiile de la mese fură reluate, evident pe teme noi, întrucât subiectele vechi fuseseră deja uitate.  
  
Singurul care nu fu nevoit să reia nimic, pentru că nici nu întrerupsese nimic, era nea Marmy, care-şi făcea somnul „de înfrumuseţare” pe colţul mesei, cu capul sprijinit pe propriile-i antebraţe. 
  
– Vremea asta, fraţilor, mi-aduce aminte de prima mea întâlnire c-o gagică, glăsui Procuroru' cu-n aer nostalgic. 
  
Nea Marmy se foi un pic, bolborosi ceva, apoi îşi continuă somnul. 
  
– I-auzi, nea Marmy, e vorba de gagici! Scoală-te! Strigă în zeflemea, Milică Săpunaru, care, în mintea-i aburită de alcool, făcuse probabil vreo conexiune între foiala bătrânului şi ultimele cuvinte rostite de Procuror.  
  
Milică, scund şi uscăţiv, cam la treizeci de ani, era client de duminică, sau de vreme rea, al „bombei” lui Petrică Vişinoiu. Lucra ca agent de vânzări la o firmă de băuturi răcoritoare şi alerga de dimineaţă, până-n noapte, cale de două judeţe, cu un hârb de maşină de serviciu, încheind contracte şi adunând banii din plata facturilor. Azi însă, deşi marţi fiind, primise o zi liberă de la viscolul de-afară, ce-i blocase cu generozitate, toate traseele. 
  
– Lasă-l în pace, Agentule, că-i boală care se ia! Interveni Procuroru' în scopul protejării somnului bătrânului Marmy. I se adresa cu „Agentule” din prima zi când îl întâlnise, tot aici, cu vreo trei-patru ani în urmă. „Ce-nvârţi, flăcău?”, îl întrebase el atunci, nu că ar fi vrut să ştie neapărat, ci doar ca să dea un punct de pornire conversaţiei. „Îs agent de vânzări la ... ”, încercase Milică să dea un răspuns mai detaliat, dar n-apucase, întrucât Procuroru' îl întrerupsese, rostind înveselit: „A!... Agent, deci!... Hai să trăieşti, Agentule!”, în timp ce-şi ciocnea sticla de bere de a sa, printr-un gest arhicunoscut tuturor bărbaţilor. Revenise apoi, sesizând stânjeneala tânărului: „Nu-i nimic rău în munca asta. Nu te simţi jicnit! Doar că mă distrează ceva!... Ştii ce? Faptul că-n ţara asta, toate meseriile au devenit de agenţi: agenţi de vânzări ... agenţi comerciali ... agenţi de marketing ... agenţi de circulaţie ... agenţi, agenţi, agenţi ... ”. 
  
– Să nu-mi spui ca te-ai dus la întâlnire, p-o vreme ca asta, Procurorule! Eu pe canceru-ăsta, nu m-aş duce să mă-ntâlnesc nici cu nevastă-mea, încercă să-l provoace Bebe Tâmplarul, dornic să-i audă povestea, neratând însă din instinct ocazia de a slobozi o uşoară referire la nurlia de nevastă-sa, care era unanim recunoscută ca una dintre frumoasele cartierului şi de care el era extrem de mândru, deşi ea nu rata nici un moment prielnic pentru a se şterge cu el pe picioare. 
  
– Ei! Io-s mai bleg, mă Bebe! M-aş duce şi la o întâlnire cu nevastă-ta, pe orice vreme, veni promptă replica celui vizat. 
  
– Procuroruleee!... mârâi ameninţător Bebe. 
  
– Hai bă, c-am glumit! Mai bine să vă spun povestea, continuă Procuroru'. I-auzi întrebare şi la tine, băi Bebe: „la întâlnire pe o vreme ca asta?” Păi era vorba de prima întâlnire, fraţilor! La prima întâlnire, te urci şi pe Everest, cu-n trandafir în mână. Apropo!... Nici eu nu m-am dus cu mâna goală. Am luat trei garoafe, de la florărie, de la „Codlea”, că aşa-mi spusese mie tata, că la întâlnirea cu o fată, mai ales dacă e prima, „te duci şi tu c-o floare, nu ca mogâldanu' cu mâna-n gură”. 
  
Petrică Vişinoiu, de la „înălţimea” postului său, situat înapoia barului, urmărea şi el, cu-n zâmbet îngăduitor, povestea Procurorului, care-i aminti fără să vrea, de singura dată din viaţa sa când cumpărase şi oferise flori: anume când se născuse Mihăiţă – „ala micu'” – iar el, în drum spre Maternitate, trecând pe lângă piaţa de flori, simţise aşa ... un impuls necunoscut lui până atunci şi cumpărase un braţ de lalele de toate culorile, pe care le depusese mai apoi destul de stânjenit, pe noptiera de lângă patul de spital al Vişinicăi. 
  
De pe colţul său de masă, nea Marmy se foi din nou, mormăi ceva la fel de neinteligibil ca şi prima dată şi din nou se linişti. Agentul ar fi mai avut un comentariu, pe seama bătrânului, dar se abţinu la timp, amintindu-şi ca Procurorului nu-i plac astfel de chestii, aşa că se mulţumi doar să lanseze o întrebare legată de subiectul în discuţie: 
  
– Şi nu ţi-au îngheţat, dracu', garoafele-alea, p-o astfel de vreme? 
  
– Nu ştiu dac-or fi-ngheţat, da' ştiu bine cât m-am chinuit să le ţin să nu mi le rupă vântul, de la „Codlea” şi până-n faţă la cinema Tineretului, unde trebuia să aibă loc fericitul eveniment, îl lamuri Procuroru'. Asta n-a fost insă nimic, continuă el, pe lângă jumătatea de oră tremurată printre coloanele de la intrarea în cinematograf şi pe lângă disperarea ce m-a cuprins, când am înţeles că duduia nu mai vine ...  
  
– Ha, ha, ha! Ti-a tras ţeapă, comentă înveselit Petrică Vişinoiu, care nu se aşteptase ca prima „întâlnire” a Procurorului să fi fost doar o tentativă eşuată. Da' cu florile ce-ai făcut? Ai dat cu ele de pământ, aşa-i?... mai fu el curios să afle. 
  
– De ce? Ce vină aveau florile?... Nu, domn' Petrică, continuă cel întrebat. Am intrat în cofetăria cinematografului, să mă mai încălzesc la o cafea, că simţeam că până acasă-mi pică degetele de la picioare. Acolo m-a servit o bruneţică, cu nişte ochi verzi minunaţi, pe care, cum am zărit-o, am ştiut deîndată ce destinaţie vor căpăta florile mele. Fata a fost atât de încântată şi mi-a zâmbit atât de gingaş, încât a doua zi n-am rezistat tentaţiei de a mă încălzi c-o altă cafea, în aceeaşi cofetărie ... Şi uite-aşa, după vreo două-trei zile, ne giugiuleam deja pe-aleile mai dosnice din „Crâng”, îşi încheie Procuroru' povestea cu-n licăr melancolic în priviri. 
  
Bebe zâmbea încântat. Îi plăcuse povestea, deşi era foarte sceptic în legătură cu veridicitatea finalului acesteia, motiv pentru care, deşi nu intenţiona să facă nici un comentariu verbal, în gând nu se putu abţine să remarce: „Al dracu'!... P-asta cu fata de la cofetărie, a scornit-o ca să dreagă maioneza.” 
  
– Dom' Petrică!... strigă el – după ce ultimele cuvinte din cugetare i se stinseră în minte – întorcându-se spre cel numit şi arătându-i trei degete răsfirate, orientate în sus. 
  
– Gata, Bebiţă! răspunse prompt Petrică Vişinoiu şi se puse imediat pe treabă, „basculând” rapid trei măsuri din lichidul incolor, în trei pahare ... nu tocmai incolore, după care le împinse spre marginea barului, făcându-i sugestiv semn cu privirea, că poate să vină să le ia.  
  
Bebe se ridică, împingând cam repede şi cam mult, scaunul înapoi şi păşi ţeapăn spre bar, încercând să controleze un echilibru ce cunoscuse şi momente mai bune. Ajuns la locul cu pricina şi realizând mai mult din reflex faptul că trebuie să plătească băutura comandată, începu să se caute conştiincios prin toate buzunarele. 
  
– Te trec pe caiet, Bebiţă? întrebă Petrică, convins fiind că respectiva căutare nu era decât o reeditare a unei binecunoscute „scenete”, pe care clientul sau o „interpretase” de nenumărate ori, stând de fiecare dată în acelaşi loc şi cu aceleaşi gesturi dezordonate şi cam neconvingătoare.  
  
De data asta însă Bebe nu se mulţumi să accepte jenat propunerea şi, cerându-i printr-un gest al mâinii să aştepte, reluă căutarea, începând cu buzunarele pantalonilor, amintindu-şi probabil că are unul şi la spate, de unde extrase jubilând, o bancnotă de cinci lei, pe care o depuse apoi cu-n aer triumfal, pe blatul melaminat al barului. 
  
După ce-şi primi restul, adună la un loc, ca-ntr-un fel de mănunchi, cele trei pahare şi, prinzându-le cu ambele mâini, făcu stânga-mprejur, întorcându-se, la fel de ţeapăn cum venise, la masa prietenilor săi. După ce oferi câte un pahar celor doi care aveau capul încă sus, îşi reluă locul pe scaun şi se trezi mărturisindu-le acestora, fără nici o legătură cu noua discuţie despre cauzele crizei mondiale, începută în absenţa sa: 
  
– Să ştiţi, fraţilor, că eu tot îi duc o floare lu' Corinuţa mea, după ce plec d-aicea. Ştie cineva până la ce oră e deschis la florăria aia de lângă Şcoala 11? 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Poveşti din cârciumă - 2. Viscol şi flori / Liviu Gogu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 278, Anul I, 05 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Liviu Gogu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Gogu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!