Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Eugen Oniscu         Publicat în: Ediţia nr. 429 din 04 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Povestea unei vieti
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Povestea unei vieti  

Intr-o frumoasa seara de vara eram cu un prieten in parc. Ne odihneam pe o banca discutand, pe diverse teme dupa care el mi-a istorisit viata unui om. Am ramas impresionat de tot ce am auzit, si m-am hotarat sa astern in scris aceasta istorisire mai ales pentru zguduitoarea imagine a vietii unui om, dar sa nu ma grabesc eu sa trag concluziile ci sa-i ofer aceasta posibilitate cititorului. (as dorii sa scriu aceasta povestire exact in felul cum mi-a fost istorisita)  

Imi aduc aminte de un om ce se numea Costica. Era un fel de cumatru de-al mamei mele, o parte din adolescenta mi-a fost marcata de personalitatea si viata lui. Era un om istet avea ceea ce se numeste scoala vietii. L-am cunoscut cand aveam intre 12 si 13 ani si pina la 24 de ani cand l-am vazut ultima data m-a marcat destul de profund. Era divortat de sotia lui cu care avea doi copii. Uneori ii mai visita si le aducea alimente si bani. In adolescenta mea am petrecut lungi perioade cu el. Mergand la lucru cu el, luand parte incetul cu incetul intr-un fel de initiere la un mod de viata de aventura. Avea atatea istorisiri ce mi le istorisea, unele vazute de mine; cum intra la cineva in casa, ajutandu-l pe om jucand rolul de un perfect altruism si companierism, ca in final sa-l fure pe om sau sa aiba o aventura cu sotia bietului om. Avea un farmec irezistibil nu numai pentru mine ca adolescent ci si pentru unele femei. L-am cunoscut in perioada cand avea 44 de ani si ultima oara cand l-am vazut am inteles ca trecuse ceva peste 50 de ani.  

Corpolent cu prezenta barbateasca parul negru, putina chelie, o mustata neagra, fata rotunda plina de viata, expresia fetei lui parea un amestec a celor doua filozofii de viata pe care le avea. Una sa faca din viata un fel de carnaval, adica fac tot ceea ce imi place. Iar a doua calc in picioare toate legile divine si umane, toate normele sociale si civile. Dar in asa fel incat sa nu fiu prins. Ma fascina acest om, ca adolescent incepusem constient sau inconstient sa-l imit. Eram captivat de optimismul lui, setea lui de viata.  

A fost o perioada cand mama lucra la un gratar in piata noua din orasul Tulcea. Acolo se vindeau mici si suc, insa cei din anturajul lui Costica puneau bauturi alcoolice in sticlele de suc, se ajezau in jurul meselor, si beau, vorbeau, glumeau. Costica era ca pestele in apa in acele locuri. Pe atunci nu bea peste masura, regulat de fapt se imbata foarte rar, avea o rezistenta fenomenala la bautura, numai cel auzeai:  

- Gica da ranita jos din spate, ha, ha, ha, (se referea la un biet om cocosat) de ce porti sacul ala in spate. Si incepea sa rada cu voce tare iar cei de la masa il acompaniau. Apoi deodata zgomotos saluta pe cineva de la distanta:  

-Cumetre, cumetre sa traiesti, ce faci vino aici cu noi.  

Impresiona sociabilitatea lui, optimismul lui, bucuria cu care uneori isi traia viata. Avea o adevarata pasiune pentru alcool si femei. Imi tinea uneori lungi cuvantari despre aventurile lui amoroase, despre sexualitatea umana, sau cel putin vorbea despre felul cum el o intelegea si traia. Cand imi aduc aminte de discutiile noastre, de influenta pe care o avea asupra mea, era numai spre rau, parca ma impingea spre o prapastie in care el cazuse de mult si se simtea atat de bine acolo, insa uneori era trist ceva in interiorul sau il durea.  

Era interesanta acea piata numita piata noua unde lucra mama. Orasul Tulcea ca poarta de intrare in delta Dunarii arata destul de bine pe atunci, (si la ora actuala cred ca este un orasel destul de frumos) iar piata noua era o oglinda a ceia ce erau oamenii si orasul in acei ani. Hala principala a pietii unde erau o sumedenie de magazine in interior era inalta, mare, incapatoare, cu vitrine curate aveai de toate in acea piata: carne, fructe si legume, dulciuri, peste. Pe atunci Tulcea era un oras industrial. Avea doua combinate, santierul naval, cateva fabrici, era de lucru si oamenii se bucurau de o viata decenta. Desii sub regulile comunismului care nu conveneau, dar se invatasera sa-l elogieze pe Ceausescu pe fata, iar pe la spate sa-l injure. Era interesant de urmarit cum in acest context al dictaturii comuniste oamenii stiau sa fie totusi fericiti. Acel orasel impresiona pe atunci cu acele blocuri cladite cu gust, hotele care pe atunci aratau destul de bine iar ca arhitectura la nivelul vremii, apoi faleza pe unde trecea Dunarea. Era un adevarat loc de refugiu pentru copii, adolescenti, tineri si adulti. Era ceva fascinant in a privi cum curge Dunarea, atragea ca un magnet. Mai ales duminica era un adevarat spectacol sa vezi acea masa umana, imbracata in haine de sarbatoare, plimbandu-se si discutand pe faleza. Daca mergeai luni era aproape pustie faleza insa duminica era arhiplina. Totul parea mai plin de viata cand oamenii erau prezenti.  

Treceau pe Dunare vaporase mici, apoi veneau vapoarele mari, pescadoarele. De pe faleza puteai sa privesti celalalt mal al Dunarii numit Tudor Vladimirescu, un sat de pescari era un adevarat contrast intre cele doua maluri, aici in oras civilizatia, hotelele turistice, blocuri inalte, faleza ornamentata cu gust. Se simtea pulsul vietii de la oras, zgomotoasa o viata plina de viteza. Iar dincolo, barci de lemn la tarm, case simple de pescari, ulite de tara, viata la tara cu oamenii ei cu ritmul vietii de atunci.  

In acel orasel Costica se simtea atat de liber si fericit. Daca nu fura lucra putin ca hamal in port sau la zidarie, pe la oameni. Era un adevarat meserias in a lucra ca zidar. Insa curios de cate ori ma lua cu el ca sa lucrez intotdeauna ma punea sa fac munca cea mai necalificata, mai grea. Nu ma lasa sa invat o meserie in timp ce lucram cu el. In schimb nu inceta ca cunostinta si experienta lui despre viata sa mi le impartaseasca continuu. Ajunsesem intr-un timp sa am multe lucruri de ale lui in gandirea si comportamentul meu, si cred ca as fi ajuns mult mai periculos ca el. De fapt exista o prestiinta divina la cirma tuturor lucrurilor ce m-a salvat de la dezastru. Providenta divina a asezat evenimentele vietii mele, sau mai bine zis cursul vietii mele in asa fel incat la 20 de ani m-am intalnit cu Evanghelia si totul s-a schimbat. Iar Costica dintr-o data si-a pierdut farmecul pentru mine. L-am privit si nu l-am mai vazut decat ca un biet pacatos pierdut in noaptea vietii.  

Ultima data cind ne-am mai intalnit, aveam pe atunci 24 de ani eram liberat de armata, lucram la drumuri sau mai bine zis la asfaltat sosele. Intr-o dimineata de simbata eram in curtea bisericii, ma pregateam sa intru la serviciul divin de inchinare si aud o voce puternica barbateasca:  

-Andrei tu esti?  

Nu ne mai vazusem de cativa ani. Era Costica ochii nostrii sau intalnit inca odata, arata inca bine, imbracat intr-o haina de piele scumpa, berberit proaspat, aranjat, ma privii cu ochii sai negrii cercetatori analizand mereu oamenii si cadrul. A privit biserica, pe mine in curtea bisericii, si a inteles totul intr-o clipa. De asemenea nu ma intrebat: cum de nu mai esti acelasi de altadata, sau poate ca anumite cunostinte comune i-au spus ca eu mi-am scimbat directia in viata. Parca eu eram intr-o barca a salvarii iar Costica ar fi vrut sa fie acolo dar nu putea era prins in niste curenti puternici ai vietii ce il impingeau doar intr-o directie, doar intr-un sens. Sint atatia ani de atunci cred ca i-am spus:  

-M-am intors de la felul de viata de altadata, acum traiesc altfel… n-am apucat sa termin pentruca el m-a intrerupt:  

-Stiu ce inseamna sa fii aici, pentruca multi ani in urma si eu am fost in aceasta biserica ca vizitator, sunt oameni de treaba te primesc bine, insa sa stii ca daca am facut rau altora si altii mi-au facut mie le-am raspuns inapoi cu aceeasi moneda.  

Am mai schimbat doar cateva cuvinte apoi ne-am despartit. L-am privit cum pleca parca ganditor, impresionat acea intalnire ceva atinsese in fiinta sa interioara. Nu am stiut ca elemental sacru ii producea o asa teama sfanta. De fapt imi aduc aminte ca nu l-am auzit niciodata injurand la adresa lui Dumnezeu.  

Oare de ce nu am stat mai mult atunci de vorba cu el. Nu am fixat o intalnire, nu imi explic nici acum totul a decurs repede pe neasteptate intalnirea noastra a fost marcata de elementul surpriza. Nu l-am mai vazut niciodata doar un var deal meu dupa mai multi ani mi-a povestit finalul vietii lui Costica. In ultimii ani ai vietii sale a trait in satul Mineri in concubinaj cu o femeie dupa un timp s-a imbolnavit de cancer, medicii iau spus sa inceteze cu stilul sau de viata dar nu a dorit sa asculte. A murit suferind de cancer ce l-a distrus incetul cu incetul.  

De cateva ori pe strazile vietii i s-a conturat in fata prin prisma Evangheliei, un orizont maret luminos demn de urmat. Dar el la contemplat doar ca apoi sa se intoarca spre acele orizonturi ale vietii sale pline de intuneric moral si in final s-a prabusit. Insa si astazi pe strazile vietii, Evanghelia deschide acel orizont luminos in fata oamenilor, si ceea ce este atat de minunat este faptul ca unii oameni se decid sa raspunda la chemarea iubirii divine, si astfel incep o calatorie spirituala inca de pe acest pamant ce are ca destinatie cetatea lui Dumnezeu.  

 

Referinţă Bibliografică:
Povestea unei vieti / Eugen Oniscu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 429, Anul II, 04 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Oniscu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Oniscu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!