Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 720 din 20 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

POVESTEA SFINTEI SĂRBĂTORI A CRĂCIUNULUI - Autor: Denis Marian MALCIU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

De „Crăciun”, Biserica Ortodoxă celebrează „Naşterea Domnului”, sărbătoare a cărei importanţă nu mai are nevoie de nicio subliniere, taina „Întrupării” având un rol central în creştinism sub toate aspectele (doctrinar şi liturgic). Ne puteam întreba însă de ce numim „Crăciun” sărbătoarea religioasă a „Naşterii”; cu alte cuvinte, ce legătură există între acest eveniment sacru definitoriu pentru religia creştină şi pentru viaţa creştină şi numele de „Crăciun”, ţinând cont că acest nume nici nu se regăseşte în revelaţia creştină (Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie). Dacă aici nu găsim nici un fel de date despre „Crăciun”, vom descoperi însă o întreagă literatură despre acest „personaj” în ceea ce am putea numi „tradiţia” populară.  

Se ştie că „Bătrânul Crăciun” este invocat în primul rând în „colinde”. De remarcat că aceste „cântări”, deşi nu izvorăsc din tradiţia creştină propriu-zisă, au în centru tocmai evenimentul „Naşterii” şi îndeplinesc rolul de a „vesti Naşterea”, de a răspândi „vestea cea bună” în popor, rol cu un caracter „ritualic”, puternic înrădăcinat în viaţa tuturor, mai ales la sate. Este mai puţin cunoscut însă faptul că „Bătrânul Crăciun” figurează constant în ceea ce numim folclor, având de altfel un statut surprinzător de important. Astfel, dacă vom cerceta culegerile de folclor, vom observa că Bătrânul Crăciun este considerat „regele românilor”, „regele păstorilor”, regele rohmanilor”; tot aşa, se spune că a domnit peste „uriaşi”.  

Sintetizând, să conchidem că, pe de o parte, în colinde, Bătrânul Crăciun este descris stând alături de Maica Domnului, de Bunul Dumnezeu, de Ion-Sânt-Ion în Mănăstirea cu Nouă Altare, iar pe de altă parte, în restul tradiţiilor populare, el este înfăţişat ca fiind regele sau împăratul românilor.
Faţă de toate aceste date, putem presupune că atât colindele, cu tot ritualul interpretării lor, cât şi personajul „Crăciun”, sunt elemente care, ca origine, au aparţinut tradiţiei pe care a avut-o poporul nostru înainte de a primi şi a-şi însuşi tradiţia creştină, şi care au fost păstrate şi adaptate la noua tradiţie. Să remarcăm că nu putem despărţi sărbătoarea religioasă a Naşterii de sărbătoarea populară a Crăciunului, că ele sunt una şi aceeaşi sărbătoare, ceea ce înseamnă că adaptarea acestor elemente provenite dintr-o altă tradiţie la creştinism s-a făcut într-un mod organic, şi nu se poate vorbi în acest caz de „împrumuturi” ori de „sincretism”. Acest caracter „organic” sugerează că adaptarea s-a făcut pe baza unor corespondenţe reale între cele două tradiţii, iar cunoaşterea unor astfel de corespondenţe nu poate fi atribuită niciodată „poporului”, fiind o posibilitate proprie elitelor spirituale ale celor două tradiţii. Este evident că tradiţia aflată pe punctul de a se stinge şi care, prin elitele sale, transmite elementele sale valabile noii tradiţii, nu poate fi alta decât tradiţia dacică, astfel că, devine necesar să cercetăm ce a reprezentat Crăciun pentru această tradiţie, iar în acest scop putem să ne raportăm la o civilizaţie contemporană din antichitate, şi anume, la civilizaţia greco-romană.
 

Etimologic, „crăciun” vine de la latinescul creatione, astfel că face trimitere la „ciclu”, „veac”, „eon”; cum personajul cu acest nume este arătat în tradiţia românească ca „Bătrân”, „Moş”, îl asimilăm imediat cu zeul timpului, tată al zeilor la greci şi romani, şi anume Cronos sau Saturn. Asimilarea nu este forţată pentru că elementul caracteristic al lui Saturn este tocmai „bătrâneţea” (Saturnus Senex). El este desemnat ca „bătrân” în tradiţia greco-romană pentru că este primul dintre zei şi, prin urmare, este zeul care a regentat prima etapă din istoria omenirii, „vârsta de aur”.  

Potrivit acestei tradiţii (a se vedea Hesiod), existenţa actualei umanităţi se desfăşoară într-un ciclu format din patru faze (vârsta de aur, de argint, de aramă şi de fier), care sunt tot atâtea etape ale îndepărtării omenirii de spiritualitatea primordială, caracteristică primei vârste. Această întunecare a spiritualităţii originare şi această îndepărtare a lumii de ceea ce a constituit centrul ei primordial, au drept echivalent în tradiţiile iudaică şi creştină simbolismul „căderii”, al alungării primului om din Rai ca urmare a „păcatului originar”. În tradiţia greco-romană, Saturn este zeul vârstei de aur, al vârstei „adamice”, şi este descris ca „bătrân” în raport cu momentul ciclic în care ne situăm, acela al ultimei faze a ciclului, „vârsta de fier”. Fiind prin excelenţă zeul vârstei de aur, Saturn era, pentru greci şi romani, zeul care a revelat omenirii tradiţia primordială, spiritualitatea originară. Nu trebuie însă să uităm că nu numai tradiţia iudaică vorbeşte despre „ţinutul suprem”, despre centrul spiritual al lumii (Edenul, Raiul), ci şi tradiţia greco-romană, care îl denumea „Hiperboreea”, populaţia originară fiind numită „hiperboreană”, iar tradiţia originară a omenirii, fiind, de asemenea, numită „hiperboreană”. Prin urmare, Saturn, ca regent al vârstei de aur şi revelator al tradiţiei originare, era, prin excelenţă, zeul „hiperboreenilor”, zeul poporului care deţine tradiţia primordială.  

Aşadar „Bătrânul Crăciun” din tradiţia românească pare a fi identic cu Saturnus Senex de la romani, zeul vârstei de aur şi al hiperboreenilor. Un argument în plus pentru această echivalare este şi identitatea dintre expresia românească „Crăciun sătulul” şi expresia întâlnită la autorii latini „Saturnus a satu dicitur” (Macrobius).  

Dacă vedem legătura dintre „Bătrânul Crăciun” şi Saturnus Senex, ne putem însă întreba ce legătură există între Saturn şi tradiţia dacă. Răspunsul foarte clar îl vom putea desprinde pe baza mărturiilor autorilor antici. Astfel, istoricul Mnaseas din Patre spune că „geţii îl adoră pe Saturn pe care îl numesc Zalmoxis”; Diogen Laertius arată că „Geţii îl numesc pe Saturn Zalmoxis; Hesychius precizează că „Zalmoxis este Kronos”. Iată deci că pentru antichitatea greco-romană Zalmoxis este numele dacic al lui Saturn. Şi, mai mult decât atât, Saturn era considerat în lumea greco-romană drept zeul dacilor prin excelenţă, el fiind numit Zeus Dakie şi Dokius filius Coeli (Pliniu).  

Că lucrurile stau exact aşa, ne vom lămuri imediat ce vom lua în calcul faptul că scriitorii antici afirmă în unanimitate că dacii sau geţii erau un popor „hiperborean”. Mărturiile în acest sens sunt foarte multe. Vom nota doar spusele lui Strabon („Primii care au descris diferitele părţi ale lumii spun că Hiperboreeni locuiau deasupra Pontului-Euxin şi a Istrului” – Geografia, XI, 6, 2), Clement din Alexandria (care îl numeşte pe Zalmoxe „Hiperboreanul” – Stromata, IV, 213), Apollonius din Rhodos (care spune că hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei – Argonautice, I, 5, 675), Marţial (care într-o epigramă dedicată unui soldat plecat în expediţie în Dacia spune: „Soldat Marcelin, tu pleci acum să iei pe umerii tăi cerul hiperborean şi astrele polului getic” – Epigr., IX, 45 şi care numeşte victoria lui Domiţian asupra dacilor „Hiperboreus triumphus” – Epigr. VIII, 50). Cum pentru greci şi romani Saturn era zeul primei vârste a omenirii şi al hiperboreenilor şi cum pentru aceştia dacii erau un popor hiperborean, în mod firesc Saturn era prin excelenţă zeul Daciei (Zeus Dakie).  

Analizând compunerea numelui Zalmoxis, dacă eliminăm sufixul grec is, rămâne Zal-mox, adică Zeul Moş, Zeul Bătrân, echivalent cu Saturnus Senex sau Bătrânul Crăciun. Mai mult decât atât, Platon (în Charmides, 5) spune că dacii îl numeau pe Zalmoxis „Zeul nostru şi Regele nostru”. Să ne amintim acum datele din folclor potrivit cărora în popor Crăciun este numit „regele românilor” (sau al „rohmanilor” şi „blajinilor”) şi astfel tabloul devine complet: Crăciun, „rege al românilor”, nu este altul decât Zalmoxe, pe care dacii îl numeau tot „regele nostru”.  

Dar ce legătură există între Saturn/Zalmoxe/Crăciun şi evenimentul creştin al Naşterii Mântuitorului? Pentru a răspunde, trebuie să lămurim că „ideea mesianică” nu este proprie tradiţiei mozaice, ci era răspândită în toată lumea antică, îmbrăcând însă forme diferite, corespunzător mentalităţii fiecărui popor. Sub forma profeţiilor Sibilei din Cumae, antichitatea greco-romană păstra străvechea tradiţie a venirii unui Mântuitor ceresc, menită să pună capăt „vârstei de fier” şi să restaureze „vârsta de aur”, vârsta lui Saturnus Senex. Această doctrină a fost „reactualizată” de Virgiliu în Egloga IV, când, în termeni aproape identici cu aceia ai profetului Isaia, vestea naşterea unui mântuitor din Fecioară, care va restaura „domnia lui Saturn” (jam redit et Virgo, redeunt Saturnia regna). Mai mult decât atât, în timpul sărbătorilor lui Saturn (Saturnalii), care aveau loc la solstiţiu de iarnă şi la calendele lui Ianuarie, copii din Roma antică mergeau din casă în casă pentru a vesti iminenta reîntoarcere a timpurilor lui Saturn, a vârstei de aur. Să remarcăm asemănarea izbitoare dintre calendele romane şi colindele româneşti.  

Dacă romanii şi-l reprezentau pe Mântuitor ca pe un Imperator care va prelua conducerea imperiului şi va instaura pacea universală, armonia „vârstei de aur” a omenirii, evreii îl aşteptau pe Mesia pentru a pune capăt stăpânirii romane şi a elibera „poporul ales”. Iată cum străvechea doctrină a mântuirii s-a transmis din ce în ce mai diminuată şi micşorată, prin adaptarea la mentalităţi din ce în ce mai reduse, specifice vârstei de fier, vârstei întunecate a omenirii. Niciun popor nu a păstrat însă, nici măcar într-o formă diminuată, adevărul mântuirii în două etape, acesta fiind motivul pentru care nici iudeii şi nici romanii nu l-au recunoscut pe adevăratul Mesia, născut în familia unui dulgher dintr-o provincie săracă de la marginea Imperiului, „fiu al durerii”, cum vestea Profetul Isaia. Naşterea Sa avea să producă însă un cutremur în lumea antică; germenele de aur nu a putut fi ţinut ascuns sub obroc, lumina neînserată a izbucnit la suprafaţa istoriei şi Creştinismul a cuprins Imperiul Roman şi s-a revărsat.  

Astăzi însă, când civilizaţia creştină însăşi a ajuns la amurg, lovită puternic şi micşorându-se sub întunericul laicei civilizaţii moderne, ştim că într-o primă etapă, Hristos, născut din Fecioară, neatins de păcatul originar, a luat asupra sa păcatele lumii, ca „fiu al durerii”, pentru a le răscumpăra, şi aşteptăm să vină a doua oară, în Slava Sa dumnezeiască, când ştim că va distruge cu putere „domnia lui antihrist”, ultima şi cea mai de temut emanaţie a vârstei de fier, va pune capăt acestui veac trecător şi va deschide veacul cel nestricăcios („Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut” – Apocalipsa, cap. 21, 1), restaurând „vârsta de aur”, Saturnia regna, domnia Bătrânului Crăciun.  

Să rostim aşadar, ca primii creştini „Vino, Doamne Iisuse!”.  



Surse: „Dacia hiperboreană”, Vasile Lovinescu
„O icoană creştină pe Columna Traiană”, Vasile Lovinescu
 

 

autor,  

Denis Marian MALCIU  

 

P.S.  

Articolul de mai sus a fost publicat exact în urmă cu un an în acest spaţiu virtual.  

Referinţă Bibliografică:
POVESTEA SFINTEI SĂRBĂTORI A CRĂCIUNULUI - Autor: Denis Marian MALCIU / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 720, Anul II, 20 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!