Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ioan Alexandru Despina         Publicat în: Ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Povestea lui Belay
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Povestea lui Belay 
  
Cu două ceasuri înainte de lăsarea întunericului, Belay părăsi riada gazdei, trecu de Jbel Lakhdar şi pătrunse în Arset el-Bilk, unde căută adăpost din calea arşiţei necruţătoare la umbra unui palmier. Aici adăsta zi de zi scăpătatul soarelui, privind prin ochii înceţoşaţi de albeaţă colcăiala medinei. Îi plăcea să amuşineze prin nările fremătânde odorul pământului bătucit, năduşeala cailor înhămaţi la caleştile înşiruite de-a lungul străzilor ori mirosul dulceag de harissa. Toate îl încântau şi-i trezeau amintiri, toate în afară de putoarea grea de benzină a motoretelor ce goneau năuce printre oameni. Îşi mută apoi privirea asupra vânzătorilor de mirodenii şi-şi mji ochii pentru a desluşi grămăjoarele colorate de scorţişoară, şofran, ardei iute, piper, ghimbir şi kharkoum.  
  
Hassan, negustorul ce vindea riifa dimineaţa şi băuturi reci după-amiaza, de cum îl văzu turnă ceai de mentă într-un pahar, apoi veni să i-l dăruiască lui Belay:  
  
- Salam aleikum! zise acesta. 
  
- Wa Alaikum as-Salam! îi răspunse negrul, plecând capul într-o parte în semn de mulţumire, apoi dădu pe gât ceaiul şi-i înapoie negustorului paharul.  
  
- Şi ce poveste o să spui astă-seară? îl întrebă Hassan, aşezându-se lângă el şi frecându-şi tâmplele cu mânecile largi ale jellabiyei. 
  
- Astă seară am să spun povestea primului rege al Tumbutului, zise Belay trist şi rar, mestecând fiecare silabă în parte. Pentru el totul era un ritual, de la primitul şi băutul ceaiului de mentă şi până la intrarea în Djemaa el-Fna.  
  
Cum destăinui numele istorisirii, un cârd de copii apăru ca din pământ şi începu să chiuie şi să se scălâmbe în jurul negrului, implorându-l să le spună câteva ceva despre acel rege. Însă Belay îi refuză promiţându-le totuşi că o să le-o istorisească tuturor mai târziu, după maghrib. Iar puştanii, mulţumiţi de răspuns, o apucară care încotro pe străzile înguste ale medinei pentru a le da tuturor de veste că Belay o să spună în acea seară povestea regelui maimuţă al Timbuktului.  
  
Pentru Belay şi asta făcea parte tot din ritual. Învăţase să-şi pregătească aşa cum se cuvine ascultătorii şi niciodată nu se aşeza în piaţă decât după ce numele poveştii pe care avea de gând s-o spună făcuse ocolul medinei şi aţâţasea imaginaţia copiilor. În vreme ce negrul privea pierdut soarele alb şi pal scoborându-se în spatele zidurile scorojite, Djemaa el-Fna începea să se umple de lume. Îmblânzitorii de şerpi şi negustorii de apă plecară, iar în locul lor sosiră zeci de tarabagii ce vindeau cuşcuş, harira şi tajine, mâncăruri al căror miros inunda văzduhul. Ceva mai departe copiii acrobaţi, îmbrăcaţi în sirwal roşu cu verde şi cu pieile goale, făceau tumbe, iar cântăreţii bantu se apucară să bată frenetic în tobe. Belay însă nu se grăbea. Aşteptă să audă din minaretul Kautoubiei vocea muezinului, apoi se ridică, îşi strecură în buzunar misbaha din fildeş de cămilă şi intră în piaţă. Numai îndată o droaie de copii îl învălui şi îl însoţi pe negru până la locul preferat al acestuia, lângă vrăjitorii ce întindeau în drum borcane cu fel de fel de animale. Pentru mai multă atmosferă, Belay îl chemă pe Ashur, un negru bantu ce nu ştia araba, să-l acompanieze bătând din tobă. Ashu, deşi nu înţelegea ce povestea Belay, se ghida întotdeauna după mişcarea buzelor şi agitaţia negrului yoruba.  
  
După ce Belay se asigură că toţii copii stau roată în jurul său, se puse să istorisească, mişcându-se dintr-o parte în alta, unduindu--şi mâinile şi vânturându-şi neîncetat poalele galabiyyei: “Istorisirea ce v-o spun acum - începu acesta să vorbească -, sub lumina palidă a lui Sigui nu-i despre Olokun, zeul adâncurilor, ori despre Abassi, creatorul omului Efik, şi nici despre Legba, spiritul Fon ce-a încurcat limbile oamenilor. Istorisirea ce v-o spun acum, sub lumina palidă a lui Sigui, este despre Kete, primul rege al Tumbutului şi se petrece pe vremea când Nyame şi Odomankomo se mai luptau încă între ei pentru îmblânzirea animalelor. În timpurile acelea de demult pustiurile dintre Isa Ber şi Barbaria arareori erau umblate de oameni, iar cel mai nordic oraş, unde Kete era rege, se găsea în savana de la poalele muntelui Hombori Toro. Doar duhurile rele şi stafiile ce căutau calea înapoi spre lume locuiau pustiul, precum şi spiritele Abiku ce scoborau uneori până dincolo de valea râului Isa Ber pentru a mistui trupurile copiilor rătăciţi. Însă niciunele nu se comparau cu Musso-Koroni ce intra în sate şi sădea zânzanie între oameni ori de câte o caravană se avânta să străbată pustiul fără nume. Iar când plecau, oamenii nu se mai întorceau. Pentru a zăgăzui spiritele rele, regele Kete s-a urcat pe muntele Hombori Toro pentru a cere ajutorul Minonei. Dar cum în vremurile acelea poporul lui Kete îşi trata urât femeile, Minona nu era de găsit. Aşa că a trimis în căutarea ei oameni încărcaţi cu daruri. O parte s-au dus înspre sud şi au intrat în pădurile Ghineei, alţii au purces spre apus, acolo unde se varsă-n mare ţinuturile Senegambiei, iar cei din urmă au apucat-o spre răsărit, acolo unde se-ntinde Bangana, cu ale ei nisipuri umblătoare. Vreme de şapte săptămâni a aşteptat Kete întoarcerea lor. Iar în acest timp pustiul înainta cărat de spiritele rele ce căutau calea înapoi spre lume. Care, deşi arătau la înfăţişare ca nişte oameni, dar cum îţi luai ochii de la ei se năruiau la pământ şi se prefăceau în movile de nisip. Când s-au întors cei dintâi oameni trimişi în ţinuturile Banganei, pustiul trecuse deja râul Isa Ber. Însă oamenii întorşi din ţinuturile Banganei dăduseră de Minona care şedea ascunsă în trupul unui tamarin. Oamenii au împodobit-o cu daruri şi i-au adus apă ca să-i ude rădăcinile, iar Minona s-a învoit să îi ajute. Ca să ţină spiritele rele-n frâu le-a spus să construiască un oraş înăuntrul pustiului fără nume şi să ţină aprinse-n el, noapte de noapte, lumini. Apoi să-l înconjoare cu păduri de tamarini pentru a stăvili spiritele de nisip. Cum a auzit acestea Kete a poruncit oamenilor să clădească un oraş pe malul nordic al râului Isa Ber, acolo unde un pârâu firav izvora din nisip doar ca să se piardă în nisip. Dar oricât se străduiau oamenii să care după ei stânca şi să aşeze piatră peste piatră, la căderea nopţii nisipul şi vântul pustiului le dărâmau şi le împingeau în râu. Timp de şapte săptămâni, zi după zi, s-a străduit poporul lui Kete să ridice ziduri în deşert şi timp de şapte săptâmâni, noapte după noapte, zidurile le-au fost doborâte la pământ. Până ce-au sosit oamenii trimişi în ţinuturile Senegambiei şi i-au zis că au dat de Minona în apele adânci şi nesfărşite ale mării. Iar la primirea darurilor Minona le-a spus să nu construiască oraşul din piatră, ci din nisip şi pământ, lipite între ele cu apă. Căci între zei aşa este obiceiul. După cum Ebore şi-a făcut casa din nori, tot aşa şi oamenii trebuie să-şi facă oraşele ori satele din ce se află împrejur şi să nu caute mai departe. Iar poporul lui Kete a purces să făurească un oraş din pământ şi nisip pe malul de nord al râului Isa Ber, după cum i-a învăţat Minona. Au culcat copaci mulţi, apoi i-au despărţit pe de-a lungul şi au aşezat între cele două părţi pământ amestecat cu nisip şi apă şi s-au rugat la zeul soare să-l zvânte cât mai degrabă. Apoi au luat trunchiurile, le-au pus deasupra şi iar au turnat între ele noroi. Ca să nu cadă le-au sprijinit cu alte trunchiuri. La lăsarea nopţii luau cu ei lemnul şi se retrăgeau la sud de râul Isa Ber, într-o vale unde pustiul fără nume nu ajunsese încă. Iar zidurile de noroi pe care le lăsau în urmă păcăleau spiritele rele care nu-şi dădeau seama ce vor oamenii să facă. După ce au clădit zidurile, tot din noroi au făcut şi casele, unele deasupra altora. Apoi, ca să poată locui în oraşul din noroi, poporul lui Kete a făcut din trunchiurile copacilor uşi mari din lemn pe care le-au pus la cele trei porţi: Bab Sahara pentru spiritele rele ce se duc după moarte în pustiu, Bab Neel pentru spiritele bune ce se duc după moarte la zeul râului şi Beb el Kibla pentru spiritele ce mai trebuie să trăiască o dată şi care se nasc după moarte în maimuţe. De cum se lăsa seara oamenii se retrăgeau în oraşul de noroi şi zăvorau porţile cu drugi grei din lemn, apoi aprindeau la ferestre lumânări din seu. Însă imediat spiritele Abiku au priceput că au fost înşelate şi au început să urle turbate. Nu mai aşteptau venirea nopţii pentru a ieşi din pustiul fără nume, ci se năpusteau sub lumina năucitoare a soarelui şi mistuiau copiii ce se avântau să se scalde în râu ori femeile ce-şi spălau hainele în pârâul din apropiere. Chiar pe atunci s-a întâmplat să sosească şi oamenii trimişi de Kete în pădurile întunecate ale Ghineei. Ei au găsit-o pe Minona ascunsă în umbra neguroasă, iar după ce i-au oferit darurile pe care le aveau, Minona le-a spus ce să facă. Pentru a scăpa de spiritele Abiku poporul lui Kete trebuia să aducă maimuţe şi să le gătească asemenea oamenilor, apoi să aleagă una dintre ele rege, iar pe celelalte să le lase să se joace prin oraş şi prin împrejurimi. Şi atunci oamenii au pornit prin păduri şi au făcut întocmai cum i-a sfătuit Minona. Păcălite, spiritele Abiku răpeau din maimuţe crezând că sunt copii şi se retrăgeau apoi cu ele în pustiul fără nume. Oamenii se îngrijeau aşa cum se cuvine de maimuţe temându-se că altfel spiritele or să pătrundă în cetate şi or să răpească dintre ai lor. Fără spirite care să-l năruiască, oraşul din noroi a început atunci să înflorească. Când nu petreceau cu wargi şi wasa, oamenii lui Kete, însoţiţi de maimuţe, porneau să cutreiere deşertul pentru a face negoţ, ducându-se înspre apus până la Sana, unde locuiesc oamenii al-Bukum ce umblă goi, iar spre răsărit până în valea Eghellal, la poalele munţilor Baghzem. Oamenii lui Kete cumpărau sare din Bilma, takawt din Kugha şi săruri epsom din Kalimari. Dar oamenii din Bilma, Kugha şi Kalimari doreau şi ei să vină în oraşul lui Kete pentru a lua mai multe m'hoad de aur şi saas din grâul pe care oamenii îl păstrau în matamore. Însă Minona îi povăţuise să nu lase pe nimeni din afară să pătrundă ori să se apropie de oraşul din noroi, căci atunci aveau să bage de seamă că oraşul e condus de o maimuţă, iar spiritele Abiku, văzându-le mirarea, aveau să-şi dea seama că iarăşi fuseseră înşelate. Dar poporul lui Kete, fermecat de sare, takawt şi epsom a uitat de vorbele Minonei şi i-a lăsat pe străini să se apropie. Şi atunci, spiritele Abiku, aflând numaidecât vicleşugul poporului Kete, şi-au juruit să se răzbune. Cum ieşeau din oraşul cetate oamenii erau atacaţi de spiritele rele ale pustiului şi oriunde se duceau nu mai aveau scăpare. Nisipul le intra în gură, în ochii şi-n urechi, apoi le mistuia măruntaiele. Doar negustorilor veniţi din afară spiritele nu le făceau nimic pentru că ele nu se puteau atinge de cei care nu se tem. Şi ştiind acestea, oamenii veniţi din afară, pe cămile sau asini, au ucis maimuţa-rege, iar din oamenii oraşului de nisip au făcut robi. S-au stabilit în casele lor şi s-au culcat cu nevestele lor. Au adus deşertul înăuntru şi au lăsat porţile deschise pentru ca poporul Kete să sufere caznele spiritelor rele. Adevăratul rege, mâhnit peste măsură de neghiobia de care dăduse dovadă, a pornit atunci în căutarea Minonei pentru a-şi cere iertare. A cutreierat de la un capăt la altul pădurile Mungo, şi-a cufundat trupul în râul Komadugu şi a rătăcit vreme de ani prin pustiul Kakagum. A pătruns în Agad, Halk, Wadi, Teder, Housa şi alte sute de oraşe fără nume, oprindu-se de fiecare dată în kasserea pentru a povesti cum a înflorit şi decăzut regatul său, Tumbutu, şi a-i întreba pe localnici dacă au văzut-o pe Minona. Oamenii se strângeau roată în jurul său şi îl priveau nedumeriţi. Se hlizeau la maimuţărerile lui şi îi aruncau monezi de argint ori tablă. Dar de priceput cu adevărat, nimeni nu-l pricepea, pentru că nimeni nu mai auzise până atunci de Minona. Iar Kete strângea banii şi trecea apoi la alte oraşe repetându-şi descumpănit întrebarea: ştie cineva unde-i Minona, zeiţa care a ajutat omul să înfrângă pustiul?”  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Povestea lui Belay / Ioan Alexandru Despina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 246, Anul I, 03 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Alexandru Despina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Alexandru Despina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!