Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Lică Barbu         Publicat în: Ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Povestea gândului fermecat
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

-De ce zboarǎgândurile, bunicule?  

-Gândurile nu zboarǎ, Mara.  

Zboarǎ timpul din ele spre câmpuri stelare,  

adunǎ muguri de dor şi se întoarce în gânduri.  

Atunci se naşte clipa.  

 

Povestea gândului fermecat  

 

Astǎ-searǎ, dragǎ Mara, îţi voi spune o poveste cum nu s-a mai auzit, cum nu s-a mai povestit. O poveste fantasticǎ.  

 

-Adicǎ, e mare?  

-Nu neapǎrat. Fantastic este ceea ce visǎm altfel decât ştim din tot ce ştim, iar gândul ne dǎ ajutor.  

-N-am înţeles, dar ai dreptate. Eşti fantastic, bunicule!...Dar.... şi eu!...Nu-i aşa?  

-Mai ales tu!....  

 

Undeva în Univers, dincolo de Calea Lactee, colţ cu Andromeda, la zece ani luminǎ de mers pe sus, se aflǎ un ţinut ca-n basme, plin de stele. Care mai de care mai colorate, mai strǎlucitoare. Lumina lor puternicǎ nu te orbeşte – te atrage. Eşti magnetizat de atâta frumuseţe. Vibraţiile cosmice te ţin pe loc chiar prin voinţa ta, n-ai mai pleca în veci.  

Se numeşte Ţara Stelelor Cudor.  

Peste acest ţinut feeric domnea, de milioane de ani luminǎ, un împǎrat mare şi puternic, Împǎratul Meteor. Era un domnitor bun şi iubitor de stele. Se spune cǎ cine poposea la curtea lui, oricine, şi bun, şi rǎu, primea în dar o stea cu numele celui care o primea, iar cǎlǎtorul prin spaţiu uita sǎ mai plece. Rǎmânea în veci cu steaua lui.  

 

-Dacǎ mǎ duc şi eu, îmi dǎ şi mie o steluţǎ?...micǎ-micǎ, mǎcar..  

-Desigur! Tu vei primi douǎ steluţe albastre, asemenea ochilor tǎi şi vor fi pe cer patru steluţe.  

-Ei, na!...Asta-i de la tine, bunicule. Nu-i din poveste.  

-În poveşti e posibil orice, Mara... de ce, nu?  

 

Ei, şi într-o zi de datǎ stelarǎ, împǎratul i-a chemat la sfat pe toţi dregǎtorii şi supuşii sǎi.  

În fruntea tuturor se aflau Boier Galaxie, Vornicul Asteroid, Viestiernicul Soare, cu tot alaiul lor de planete şi sateliţi. Era prezent pânǎ şi bufonul împǎratului, Colţ de Stea.  

Au intrat rând pe rând în sala mare a palatului şi aşteptau cuvioşi venirea împǎratului şi a împǎrǎtesei lor, Meteor şi Cometa.  

 

-Ce înseamnǎ cometǎ, bunicule?  

-Este o doamnǎ împǎrǎteasǎ cu o trenǎ luuungǎ-lungǎ, strǎlucitoare, picuratǎ cu flori de gheaţǎ.Vine pe la noi, când şi când , pe cerul nostru, sǎ vadǎ dacǎ totul e în regulǎ cu noi, oamenii.  

Se spune cǎ atunci când trece ea pe cer, toţi oamenii ies în stradă sǎ o priveascǎ şi atunci, ei devin mai buni, mai aproape unul de altul.  

-Ei, aşa sunt toţi oamenii, sǎ nu se supere ea, nu?  

-Sǎ zicem!...sǎ zicem mai departe!  

 

Când a intrat în sala mare alaiul împǎrǎtesc, toţi curtenii s-au ridicat şi s-au înclinat, iar Colţ de Stea a fǎcut o tumbǎ micǎ intrând cu capul într-un stâlp de-a vǎzut stele verzi, stele de care se auzise, dar care nu au fost văzute decât de acei ce se lovesc la cap.  

-Bine aţi venit, dragii mei supuşi! – a glǎsuit împǎratul. Dupǎ cum ştiţi, ţinem sfat la un milion de ani luminǎ însǎ, necazuri mari s-au abǎtut asupra ţinutului nostru stelar şi de aceea v-am chemat cu trebuinţǎ la sfat împǎrǎtesc.  

Curtenii, murmurarǎ cu neînţeles şi teamǎ, iar împǎratul slǎbi puţin din strǎlucirea Luminǎţiei Sale pentru a întǎri gravitatea spuselor sale.  

-Gândurile Universului au luat-o razna, s-au împrǎştiat în tot Infinitul. Au luat cu ele visele şi speranţele. Timpul, Dumnezeul nostru, ne-a dǎruit cu Veşnicia împreunǎ, toate gândurile, gânduri inocente, gânduri de drag şi dor...le ştim cu toţii.  

Oracolul împǎrǎţiei, Cǎlǎtorîntimp, mi-a şoptit la ceas de tainǎ cǎ, gândurile rele, în nebunia lor, au luat cu ele şi l-au ascuns pe cel mai pur gând pe care l-a creat Mǎria Sa Timpul vreodatǎ, gândul aducǎtor de bine, de înţelegere şi iubire fǎrǎ oprelişti – Gândul Fermecat.  

Scopul gândurilor rele este de a stǎpâni împǎrǎţiile astrale. Fǎrǎ Gândul Fermecat se vor nǎrui toate visele, se va rǎspândi Întunericul şi vom pieri.  

O undǎ rece de vibraţii strǎbǎtu întreaga adunare. Împǎratul Meteor tuşi cu înţeles şi continuǎ:  

-Destinul astral mi-a prescris cǎ voi mai domni încǎ vreo zece milioane de ani luminǎ. Deci...  

 

- Bunicule!...ce înseamnǎ ani luminǎ?...E de la tanti Any cu lumina?  

- ....grea întrebare!...Pentru tanty Any e şi mai greu sǎ înţeleagǎ ce e cu anii luminǎ...îmi trebuie ani luminǎ sǎ o fac sǎ înţeleagǎ...Cu tine e mai simplu...Câţi ani ai tu?  

- Patru ani juma’te...  

- Ei, şi un an luminǎ are miliarde cu Mara de patru ani juma’te la un loc...aşa-i de mare!  

- Adicǎ multe Mare din luminǎ, nu?  

- Cam aşa!...Cǎ-i aşa, cǎ nu-i aşa, dacǎ tot mǎ întrebi, uit povestea!...şi nu e frumos sǎ întrerupi un mare împǎrat în timp ce ţine sfat.  

 

...şi zicea împǎratul Meteor:  

-...deci, viaţa mea e pe sfârşite şi din pǎcate nu am niciun moştenitor. Trebuie sǎ rǎmânǎ cineva în locul meu pentru a continua Marea Mişcare a Universului. E timpul sǎ hotǎrâm încǎ de pe acum cine-mi urmeazǎ la tron, sǎ fie capabil de a continua Mişcarea.  

 

-Adicǎ, sǎ facǎ gimnasticǎ?  

- Ei, na!...Suntem în Cosmos Mara, ai uitat?...Unde-ai vǎzut tu stea sau planetǎ sǎ facǎ gimnasticǎ?  

-Chiar aşa!...pǎi, tu nu eşti planetǎ şi nu faci gimnasticǎ...şi ce zicea împǎratul?  

 

-Înainte de a porunci ce am hotǎrât eu, vreau sǎ aud şi pǎrerea voastrǎ – cǎutǎ sǎ încheie împǎratul cuvântul sǎu. Ei! Ce spui Boier Galaxie?  

-Mǎria Ta! În provincia mea e linişte şi pace, chiar prea multǎ linişte. De când nu mai avem gânduri, totul s-a oprit în loc...şi nu e bine Mǎria Ta! Fǎrǎ Mişcare...Nimicul ne va nimici. Eu zic sǎ le rugǎm, sǎ le chemǎm într-un fel, sǎ le promitem înţelepciune, spaţii mari de gândire...  

-De unde atâta înţelepciune, Boier Galaxie, dacǎ noi nu mai avem gânduri? – tunǎ Vornicul  

Asteroid fǎcându-l pe Colţ de Stea sǎ cadǎ leşinat pe spate. Mǎria Ta!...Sǎ-mi fie cu iertare! Ai fost prea bun cu noi şi ni s-a urcat prostia la cap, iar gândurile au fugit speriate....Chiar nu ştiam de ce mǎ plictisesc de la o vreme. Eu nu am cǎscat în viaţa mea...Vǎrul meu, Dregǎtorul Meteorit, zice cǎ e de la vreme. Care vreme? Vremea prostirii neamului ceresc? Sǎ fim serioşi! Fǎrǎ gânduri vom sfârşi în uitare, vom adormi. Şi somnul raţiunii naşte...ştiţi voi!...  

 

-Eu nu ştiu, bunicule!  

-Mai bine!...De aceea spun povestea asta – ca sǎ ştim!  

 

-Eu zic sǎ ne organizǎm la luptǎ – trâmbiţǎ mai departe vornicul. Voi strânge oştile de meteoriţi şi asteroizi, îi trimitem în spaţiu, iar unde gǎsesc gânduri, sǎ le punǎ pe fugǎ spre împǎrǎţie. Apoi,... iertare Mǎria Ta! Le vom judeca!  

În sala mare se aşternu o linişte de mormânt. Doar clipǎcitul pleoapelor lui Colţ de Stea se mai auzea. Teama de Judecata de Apoi era cel mai temut lucru şi această teamă-i amuţise pe curteni. Foşnitul pe tron al împǎratului îi fǎcu sǎ-şi dea seama cǎ sunt încǎ vii. Împǎratul pǎru cǎ nici nu a auzit.  

- Tu ce spui Vistiernice Soare? Vǎd cǎ vrei sǎ eviţi în a ne da un sfat. Sunt cumva probleme cu vistieria?  

- Oh nu, Mǎria Ta!...Treaba mea la vistierie merge bine, chiar mai bine ca de obicei. De când au plecat gândurile, vistieria se umple vǎzând cu ochii. Supuşii tǎi aduc la vistierie de trei ori mai mult praf de stele ca de obicei. Ce o fi cu ei, nu ştiu!...Eu nu am timp sǎ gândesc. Eu am mereu calcule de fǎcut.  

- Pǎi, d’aia ne tot ciocnim ca chiorii în spaţiu şi strângem praf de stele fǎrǎ noimǎ – pentru cǎ nu gândeşti...O sǎ ajungem cu toţii într-o Gaurǎ Neagrǎ unde şi Timpul e sfǎrâmat – se zbârli Vornicul Asteroid.  

- Linişte! – domoli spiritele Meteor-împǎrat. V-am ascultat pǎrerile şi am dovada sigurǎ cǎ nu mai sunt gânduri – pentru cǎ nu gândiţi. De aceea, când am simţit cǎ mǎ pǎrǎsesc gândurile am cerut sǎ se scrie o poruncǎ. Citeşte porunca Cronicare Atom!  

- Prea bine, Mǎria Ta!  

Cronicarul Atom desfǎşurǎ în vǎzduh o pânzǎ finǎ de raze violete ce îl gâdilǎ uşor pe Colţ de Stea provocându-i râsul. Cu glas calm, mângâiat de neutroni, citi:  

-Eu, Meteor-împǎrat, domnitor al Ţǎrii Stelelor Cudor, înnobilat cu titlul de Cavaler al Timpului şi Veşniciei întru Infinit, în data stelarǎ Nuştiucând şi Nuseştie, cu toatǎ Forţa mea de Luminǎ şi Energie, poruncesc:  

 

-Bunicule!..Vreau la baie!  

- Tocmai acum? Trebuie sǎ auzim porunca!  

-Bine! Poruncesc: Vreau la baie!  

-Hai la baie!...Porunca-i poruncǎ!  

.......................................................  

-Mara!..Nu vrei sǎ dormi?  

-Nuuuu!...Cum o sǎ adorm fǎrǎ gânduri şi vise?..Zi şi tu!  

-Aşa-i!...Zic...zic mai departe dar, unde am rǎmas?  

-La...la Nuştiucând şi Nuseştie...  

-Ah, da!  

 

...poruncesc:  

-Vistiernicul Soare, scânteind în Lunǎ Plinǎ cu fulgere prin Norii lui Magellan, va deschide cu Cheile Zorilor din corola sa solarǎ, lacǎtele Lacrimilor Îngheţate ce au ferecat Porţile Speranţelor ale vistieriei. Praful de stele, adunat de milioane de ani va fi împrǎştiat de meteoriţi şi asteroizi pe Sfera Celestǎ, în tot Neantul, în toate inelele galactice, pânǎ dincolo de Proxima Centauri. Puneţi suflet şi dragoste la aceastǎ lucrare spaţialǎ.Praful de stele trebuie sǎ se depunǎ peste tot cu emoţia vibraţiilor magice şi afecţiunea voastrǎ. În acest fel, praful de stele va da roade acolo unde se va aşeza şi împreunǎ vom asista la naşterea unei noi forme de energie pe care o vom numi Viaţǎ. Gândurile sunt pe aceeaşi undǎ cu praful de stele şi de aceea noua formǎ de energie le va atrage într-o completǎ contopire. Viaţǎ fǎrǎ gânduri şi gânduri fǎrǎ viaţǎ, nu se poate. E un tot şi în el sunt toate.  

Noi ceilalţi, fauri ai acestui Univers, vom primi undele de vibraţii ale Gândurilor Vieţii şi le vom pune în constelaţiile zodiilor.  

Se va da veste-n ţarǎ cǎ, acela care va gǎsi Gândul Fermecat, fǎrǎ de care nu vom putea supravieţui, acela va moşteni tronul meu. Aşa sǎ ne ajute, Mǎria Sa Timpul!  

 

-De ce e fermecat, bunicule? Poţi sǎ zbori cu el?  

-Cine are Gândul Fermecat poate zbura peste tot, în toatǎ Lumea, poate vorbi cu pietrele, cu animalele,cu florile, poate inventa alte lucruri fermecate, poate face visul realitate, poate stǎpâni Timpul...dar, mai ales poate iubi ca-n poveşti...  

-Vreau şi eu sǎ am Gândul Fermecat!  

-...Îl poate avea oricine. Trebuie doar, rǎbdare şi înţelegere.  

-Şi de ce se plânge lumea mereu cǎ nu are timp? Cǎ doar el e mare şi ajunge la toţi.  

-Timp au destul, draga mea!...dar nu vor sǎ-l sacrifice pentru ceilalţi de lângǎ ei. Îl vor doar pentru ei şi niciodatǎ nu le ajunge...şi asta, pentru cǎ nu au Gândul Fermecat.  

 

Toatǎ Ţara Stelelor Cudor era într-o activitate fǎrǎ oprire. Cu mic, cu mare luau praf de stele cât puteau şi fuguţa în Univers la pulverizat steluţe. Era o muncǎ plǎcutǎ pe care toţi o faceau zâmbind, era ca o joacǎ.  

Colţ de Stea era aşa de bucuros încât, în graba şi tumbele lui, mai se ciocnea de o planetǎ, ba se urca în Carul Mare sǎ zboare cu el şi acesta nici chip sǎ se urneascǎ de pe bolta cereascǎ sau uita sǎ ia coşuleţul cu praf de stele şi-l cǎuta bezmetic prin toate zodiile...Râdeau toţi de el, pânǎ şi Vornicul Asteroid scǎpǎ un hohot de râs de se cutremurarǎ toate inelele galactice. Ba, şi nebuloasele râdeau una de alta când strǎnutau de la praful de stele.  

Împǎratul Meteor privea din palatul sǎu de cristal cum totul se desfǎşura conform poruncii zâmbind şi el de zǎpǎcitul Colţ de Stea... Deodatǎ,...se luminǎ!...Dacǎ toţi sunt veseli şi bucuroşi, asta înseamnǎ cǎ...  

 

-S-au întors gândurile. Nu-i aşa, bunicule?  

-Aşa este! Dar, de unde ştii?  

-Nu ştiu dar, ar fi frumos sǎ fie aşa...  

-Şiiit!!...sǎ vedem dacǎ e aşa!  

 

...şi împǎratul dǎdu poruncǎ sǎ se înfǎţişeze imediat Vistiernicul Soare la palat.  

Vistiernicul veni în cea mai mare grabǎ, crezând cǎ ceva nu e în regulǎ.  

-Mǎria Ta! Am îndeplinit porunca şi...  

-Vistiernice, se pare cǎ totul merge bine...Gândurile au început sǎ se adune şi Universul se mişcǎ. Vreau sǎ ştiu dacǎ praful de stele a dat roade, dacǎ a încolţit Viaţa?  

-Mǎria Ta, nu am primit încǎ veşti de la toţi mesagerii din Spaţiu în schimb, la mine în ogradǎ am împrǎştiat praf de stele peste tot. Cea de-a treia fiicǎ a mea, Terra, a fost mai harnicǎ şi a umplut planeta ei cu tot felul de forme de Viaţǎ. E drept, am ajutat-o şi eu... cǎ mi-e mai dragǎ...  

-Şi care sunt acele forme de Viaţǎ, Vistiernice Soare?  

-Unele-s mai mari, unele-s mai mici...unele se mişcǎ, altele stau înfipte-n planetǎ, iar unele care nu sunt nici mari, nici mici şi se mişcǎ de colo-colo, se uitǎ mereu spre noi şi ne venereazǎ.  

-Cum adicǎ se uitǎ la noi?  

-Da, Mǎria Ta!...Privesc spre cer se închinǎ şi se bucurǎ...ba, ne-au dat şi nume. Pe mine m-au numit la început Ra, apoi Helios, Mitra, Tezcatlipoca..Auzi?...Tezcatlipoca!..Hm!..Nu mi-a plǎcut!...Acum mǎ numesc Soare... şi-mi place !  

-Pǎi, nu te cheamǎ Soare?  

-Ba da, dar mǎ întreb de unde ştiu ei?...  

-Ha-ha-ha!...Vistiernice, ai îmbǎtrânit şi caldura ta solarǎ te-a zǎpǎcit. E clar ca lumina zilei pe care o stǎpâneşti. Gândurile s-au întors în aceste forme de Viaţǎ şi au transmis datele noastre.  

Deci, ceea ce am poruncit, se îndeplineşte.  

- Mǎria Ta, un singur lucru nu-mi place: se cam bat între ei pe nimicuri, se urǎsc din te miri ce...  

- Asta, nu e bine!...dar, iubire..existǎ?  

- Mǎria Ta, pot sǎ spun cǎ existǎ, atâta timp cât privesc la cer şi transmit gânduri bune şi frumoase, existǎ...dar, e prea puţin.. nu au intensitatea pe care ne-o dorim, nu zâmbesc, nu râd...  

- Eram convins cǎ aşa va fi...pentru cǎ nu au Gândul Fermecat, vistiernice. A plecat careva sǎ caute Gândul Fermecat?  

- Oh, da!...mulţi au purces în Neant sǎ-l caute şi...nu s-au mai întors...  

- Ce taine ascunde acest Univers, vistiernice?...şi unde poate fi acest gând suprem?...Sǎ plecǎm la luptǎ cu cei care-l ascund?  

- Am produce haos, Mǎria Ta!  

- Sǎ-l cǎutǎm prin viclenii?  

- Nu l-am mai gǎsi în veci...  

- Grea hotǎrâre!...Vistiernice!...eu cred cǎ tu îmi ascunzi ceva...şi de ce ai petele alea pe faţǎ? Eşti bolnav?  

 

-Bunicule!...Ce înseamnǎ visternic?  

-Vistiernic se spune, draga mea!...şi este acel om care deţine toate comorile lumii, tot ce poate cuprinde Frumosul, chiar şi mai mult, dincolo de gândirea noastrǎ. Poveştile sunt comorile lui şi magia lor este strǎjerul vistieriei.  

-Vreau sǎ merg şi eu mâine la un vistiernic...E bine cum am zis?  

-Da, este bine!...vom merge mâine într-o bibliotecǎ şi te lǎmuresc. Povestea mea continuǎ...  

 

-Iertare Mǎria Ta!...Prea bine!...Aşa este!...Fiul meu, Luceafǎrul, îndatǎ ce a auzit de porunca domniei voastre, a insistat sǎ plece în aceastǎ aventurǎ, iar eu nu prea am fost de acord..Ce, vreţi? Tinereţe, na!...Este singurul meu fiu mai harnic...lumineazǎ şi la Miazǎnoapte, şi la Miazǎzi...Mǎ ajutǎ la treabǎ...şi...off!...în egoismul meu nu-mi doream sǎ-l las...Gândurile îmi sunt martori.  

A plecat fǎrǎ voia mea...a încǎlecat pe Vântstelar şi dus a fost. Nu am nicio veste de la el...De dor şi drag de fiul meu mi-au apǎrut aceste pete...Mǎ sting şi nu mai apuc sǎ-l vǎd...  

- Mǎria Ta! – ceru voie Paharnicul Pulsar tocmai intrat.  

- Ce este paharnice?  

- A sosit la palat fiul Vistiernicului Soare, Luceafǎrul. Cere îngǎduinţa Mǎrie Tale de a se înfǎţişa.  

- Sǎ intre, paharnice! Sǎ intre!...Azi avem numai veşti bune.  

Paharnicul Pulsar fǎcu loc sǎ intre Luceafǎrul, dar intrǎ primul Colţ de Stea fǎcând o tumbǎ superbǎ pe care nici el nu ştia cum de i-a reuşit. Împǎratul şi vistiernicul nici nu au bǎgat de seamǎ. Ochii lor erau aţintiţi la intrare. Vistiernicul îşi revenea. Încǎperea era plinǎ de luminǎ şi crescu în intensitate când în pragul uşii apǎru Luceafǎrul.  

-Mǎria Ta! – salutǎ cu o plecǎciune Luceafǎrul. Sǎrut mâna, tatǎ!  

-Fiule!...  

-Bine ai venit, voinice!...Ce vânt te aduce la împǎrǎţie şi unde ai cǎlǎtorit pânǎ acuma?...Hai, povesteşte, povesteşte!...  

-Vântstelar, cǎluţul meu nǎzdrǎvan, m-a adus Mǎria Ta...şi tot el m-a purtat în tot Universul pentru a gǎsi Gândul Fermecat – rosti Luceafǎrul prin vorbe ce împrǎştiau zeci de steluţe în jur.  

-Şi l-ai gǎsit voinice?...Unde e?...Te vǎd bucuros şi plin de luminǎ.  

-Mǎria Ta, rogu-te sǎ-ţi povestesc!...Am ajuns, în cǎlǎtoria mea, la al noulea cer, acolo unde sunt stǎpâni bǎtrânii Quasari şi zburam mai departe dar, când au aflat ce cǎutam, energia puternicǎ a bǎtrânilor nu m-a lǎsat nici sǎ trec, nici sǎ mǎ întorc şi dacǎ vreau Gândul Fermecat trebuie sǎ rǎspund la trei întrebǎri: Ce este Iubirea? Ce este Râsul? Ce este Speranţa?  

-Offf!...grele întrebǎri! – oftǎ împǎratul. Şi ce ai rǎspuns, voinice?  

-La prima întrebare a fost uşor. Iubirea este însǎşi legea Vieţii. Când iubim gândurile noastre vor fi mai luminoase şi mai pline de energie decât toţi sorii din Univers. A iubi înseamnǎ a trǎi Viaţa celuilat...şi multe ştiam sǎ mai spun dar, mi-au cerut sǎ rǎspund la a doua întrebare...  

Nu mi-a fost uşor la a doua...m-am gândit o vreme pânǎ m-a pufnit râsul...şi le-am rǎspuns: Râsul este o stare care creşte nivelul de energie, ne apropie de Fericire şi alungǎ Rǎul. Zâmbetul şi Râsul mişcǎ Universul. Dacǎ rǎspund şi la a treia întrebare pot sǎ-mi iau Gândul Fermecat şi sǎ plec. N-a fost greu sǎ rǎspund: Speranţa m-a adus la voi, bǎtrâni Quasari. Datoritǎ ei, totul e posibil, putem avea Vise, dǎ energie gândurilor noastre bune.  

Bine! Poţi sǎ pleci, mi-au spus Quasarii. Şi Gândul Fermecat?...i-am întrebat. Nu mi-l daţi?  

Ce gând, care gând?...s-au zburlit bǎtrânii la mine. Gândul Fermecat cautǎ-l mai bine, e la tine, l-ai avut mereu, doar El te-a ajutat sǎ rǎspunzi la întrebǎri. Hai, pleacǎ şi lasǎ-ne sǎ ne bucurǎm de liniştea Universului!  

-Şi?  

-Şi am venit la palat. A fost singurul gând în acel moment. Altul n-am.  

-Ha, ha, ha!– râse cu poftǎ Împǎratul Meteor.Adicǎ, Gândul Fermecat este în noi şi nu ştiam?  

- Da, Mǎria Ta! – aprobǎ Luceafǎr. Aşa e! Trebuie doar sǎ-l cǎutǎm în noi şi sǎ-l scoatem la Luminǎ. Pentru asta ne trebuie Iubire, Râsul şi Speranţa.  

-Ce simplu era!...Ha, ha, ha!...Voinice Luceafǎr! Ne-ai luminat calea! Sǎ fie precum am poruncit şi vei moşteni tronul împǎrǎţiei – hotǎrî împǎratul hohotind de bucurie. Tot Universul vibra de râsul lui. Gândul Fermecat era acasǎ.  

 

-De ce râzi, Mara?  

-Pentru cǎ te iubesc şi mâine sper sǎ-mi spui o altǎ poveste frumoasǎ. Gândul Fermecat e cu mine. E aşa de magic! Noapte bunǎ, bunicule!  

-Noapte bunǎ, Colţ de Stea!  

Referinţă Bibliografică:
Povestea gândului fermecat / Lică Barbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1112, Anul IV, 16 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Lică Barbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lică Barbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!