Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 267 din 24 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Poveste despre un jurnal şi câteva coji de portocală
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Am învăţat să tac după primii trei ani de şcoală. Până pe la zece ani, vorbeam de toate cu oricine. Dar la zece ani, când ajunsesem în clasa a patra, colegii m-au ales comandată de detaşament. Acela a fost momentul când am ştiut că trebuie să încep să tac. Am devenit comandantă de detaşament la începutul anului şcolar, în luna septembrie, iar în luna ianuarie a anului următor, 1978, învăţătoarea a decis că trebuie să numească un alt comandat de detaşament în locul meu, pentru că eu nu îmi făceam datoria. Avea dreptate tovarăşa învăţătoare, nu prea mă preocupa să păstrez şefia. Principala sarcină pe care nu am dus-o la îndeplinire a fost aceea de a completa jurnalul clasei. Acesta era un caiet în care eu trebuia sa descriu detaliat acţiunile detaşamentului nostru. Că mergeam în excursie, colectam sticle şi borcane ori îi învăţam pe preşcolarii de la grădiniţa vecină cu şcoala să confecţioneze ad-hoc cuiere din traforaj, eu nu aveam voie să las să treacă nici cel mai mic eveniment fără să îl consemnez în jurnal.  

 

Când a fost să mă apuc să pun pe hârtie prima acţiune a detaşamentului de la numirea mea în fruntea lui, am decis că jurnalul clasei nu va conţine nici măcar un rând, că voi tăcea. Mâna mea refuza să scrie, mintea – să încropească frazele. Aceasta a fost forma mea de rezistenţă, modul meu naiv de a protesta faţă de lipsa de comunicare de la şcoală, faţă de faptul că dacă încercam să exprim ceea ce simţeam, eram pusă imediat la punct. Când învăţătoarea mă întreba dacă sunt la zi cu jurnalul clasei, îi răspundeam invariabil, „Da”. Când tovarăşa îmi cerea să îi arăt jurnalul, îi spuneam: „Îl aduc mâine, azi l-am uitat acasă.” Şi astfel, am mai deprins un lucru: că e important să ştii să duci cu vorba. Până la urmă, n-a mai ţinut nici asta. Învăţătoarea s-a înfuriat, m-a obligat să îi prezint jurnalul şi când a dat de paginile lui albe, nescrise, lucrurile s-au încheiat abrupt: un coleg a preluat conducerea detaşamentului de pionieri.  

 

Într-o zi, la ora de rusă, profesoara, aflând ca predasem ştafeta, a întrebat nedumerită clasa:  

 

- De ce aţi ales un alt comandant de detaşament? Nu învăţa suficient de bine cel de până acum? (Eu eram singura din clasa cu premiul întâi în fiecare an.)  

- Ba da, a răspuns un coleg mai obraznic, dar nu se ţinea de treabă.  

 

Asta eram eu, o elevă care nu se ţinea de treabă? Mi se făcuse o nedreptate? Făcusem o nedreptate? Greşisem sau nu? Cine eram eu, de fapt? Cea care mă ştiam sau cea descrisă scurt şi cuprinzător de colegul cel obraznic? Cum mă vedeau ceilalţi? Astfel de întrebări mi s-au rotit multă vreme în minte, fără să găsesc un răspuns. Am înţeles atunci că una era să ai note mari şi să te intereseze cartea şi alta era să te ţii de treabă la pionieri, oricum, cele două n-aveau legătură.  

 

Timpul a trecut şi am ajuns la liceu. Când eram într-a zecea, am fost convocaţi într-o duminică dimineaţa, toată clasa, să facem muncă patriotică în parcul de vizavi de clădirea liceului. Noi, ceilalţi, munceam, iar şefa UTC ne dădea instrucţiuni.  

 

- Uite, mi s-a adresat ea mie, adună şi cojile de portocală de sub banca asta.  

 

Coji de portocală sub o bancă, într-un parc, primăvara, în 1983? Păi unde găseai portocale pe vremea aceea, în România, când omul de rând făcea foamea sau se lupta pe la cozi, să prindă un rest de te miri ce, împănat cu soia? Cine o fi fost cel ce a mâncat portocale în parc şi a mai lăsat şi cojile sub bancă? Am luat cojile de portocală şi le-am pus într-un coş de gunoi. N-am zis nimic atunci, dar mă întrebam ce s-ar fi întâmplat dacă rupeam tăcerea şi spuneam exact ceea ce gândesc – că acel individ needucat care lăsase cojile de portocală sub bancă era mai mult ca sigur un nomenclaturist, că eram sătulă de infatuarea şi răutatea din jur, că nu dădeam doi bani pe apartenenţa mea obligatorie la tineretul comunist?  

 

De fapt, nici eu nu ştiu ce mă lovise cel mai mult – tonul afectat pe care preşedinta UTC îmi comandase să adun cojile de portocală de sub bancă sau gândul că dacă eu vorbeam, toţi ar fi crezut poate, despre mine că sunt o persoană care nu se ţine de treabă? Şi dacă nu m-aş mai fi reprimat şi aş fi dat drumul cuvintelor ce îmi stăteau pe limbă, ce ar fi gândit după asta profesorii, colegii, părinţii, prietenii despre mine? M-ar fi discutat? M-ar fi condamnat? M-ar fi izolat? M-ar fi arătat cu degetul?  

 

Aceste nedumeriri şi-au găsit simplu dezlegarea câţiva ani mai târziu, în următoarea afrimaţie a lui Marin Preda din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, pe care l-am citit pentru examenul de literatură română din anul patru de facultate: "Fiinţa noastră e la discreţia celorlalţi, nu apari tu în ochii unuia aşa cum eşti, ci cum au reuşit alţii să sugereze o imagine despre tine”.  

 

Corina Diamanta Lupu  

Bucureşti  

24 septembrie 2011  

Referinţă Bibliografică:
Poveste despre un jurnal şi câteva coji de portocală / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 267, Anul I, 24 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!