Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Popas în Ciclade
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

POPAS ÎN CICLADE



…Rămăsesem în urma grupului şi mă plimbam stingher printre chiparoşi, oleandri şi palmieri. Împrejurul meu, o vegetaţie densă, mustind de sevă, întinzând lascivă ramuri şi frunze către lumină, părea să oficieze ritualul de adoraţie a unei zeităţi păgâne. Un adolescent nud, turnat în bronz, se hlizea vărsând apă dintr-un chiup ţinut pe umăr într-un havuz cu peşti roşii. Pe piept avea dâre de cocleală verzuie. La capătul aleii mărginită de chiparoşi se zărea silueta unei clădiri însorite, spre care te chemau să urci şiruri de trepte largi, flancate de alte statui. Cea mai apropiată înfăţişa scena răpirii Persephonei, fecioara se zbătea cu graţie în braţele unui Pluto vânos, jubilând la gândul împerecherii. Văzută de la capătul treptelor, clădirea se avânta spre înălţimi, smulgându-se cu semeţie dintre terasele înţesate de iederă, înfigând parcă în azurul cerului o campanilă acoperită cu olane roşii.
Amalgam specific limitei dintre civilizaţii, îmi spuneam, încercând să definesc particularitatea locurilor. Izolarea de grup fusese voită. Simţeam dorinţa de solitudine, tentaţia de a trăi netulburat satisfacţia descoperirii acelei lumi noi. N-aveam nevoie să urmez pasul întotdeauna cam grăbit al ghidului, să mă întorc ca un mecanism telecomandat către ceea ce, cu un gest cam teatral, el îmi impunea să contemplu. O vreme fusesem oaia neagră a grupului, mereu aşteptat, mustrat din priviri, îndemnat la drum mai cu blândeţe, mai cu ironie, apoi începusem să fiu uitat, lăsat de capul meu, dacă aşa voiam, prea pusesem răbdarea tuturora la încercare.
Rămăsesem aşadar iarăşi în urmă, în dreptul havuzului cu peşti roşii. Adolescentul îmi arunca un zâmbet viclean, crea impresia că, într-un fel sau altul, fusese şi el implicat în raptul pus la cale de Pluto, dar, întorcându-se la ale lui, se prefăcea că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Zâmbea poate ticluind în minte vreo minciună ca s-o deruteze pe Demetra, care urma să se ivească încercând să dea disperată de urma fiicei sale. Sau, cine ştie, poate făcuse deja asta şi acum aştepta cu satisfacţie răsplata generoasă a celui mai bogat dintre zei.
Mă hotărâsem cu greu să părăsesc acel loc în stare să-mi stimuleze atât de mult imaginaţia, luând-o la întâmplare pe una dintre aleile imensei grădini. Pe măsură ce înaintam, aveam senzaţia că mi se întâmplă ceva neobişnuit: oamenii cu care ici-colo îmi încrucişam paşii începuseră să manifeste brusc şi dintr-un motiv inexplicabil interes faţă de mine. Îmi erau adresate zâmbete amabile, eram condus, îndrumat, ocrotit. Mi se făceau semne de simpatie, de înţelegere, de complicitate. Un copil îmi oferise pachetul său de biscuiţi, iar un tânăr îmi adusese la urechi căştile unui casetofon în care se auzea melodia săltăreaţă a unui buzuki. Asta da muzică, părea să-mi spună, legănându-şi cu graţie mâna în ritmul ei.
În cele din urmă, toropit de soare, obosit, mă aşezasem să mă odihnesc pe iarbă la umbra firavă a unui tulipier. Gestul meu stârnise nedumerire. Ba chiar îngrijorare. Pe loc se adunaseră câţiva laolaltă ca să aprecieze situaţia. Păreau să dezbată asupra motivului care mă determinase să mă aşez acolo, când proxima bancă se putea zări la doar câţiva zeci de paşi depărtare. Unul dintre cei adunaţi în vecinătatea mea vădea, prin peroraţia pe un ton înalt şi prin gesturile largi, că descoperise cauza modului meu de a proceda. Dacă nu putusem să ajung până la bancă, logic nu exista decât o singură explicaţie: mi-era peste măsură de rău! Poate chiar fusesem rănit!... Explicaţia lui stârnise numaidecât o explozie de voci, gesturi şi priviri compătimitoare. Cea dintâi care se hotărâse să treacă la acţiune fusese o băbuţă cu faţa adânc ridată, ea se apropiase de mine scotocind în poşeta ei veche împodobită cu mărgele negre, în care dibuise curând, între batiste şi mătănii, o pastilă îngălbenită, învăluită în celofan. Mi-o întinsese, îmbiindu-mă cu gesturi sugestive s-o înghit. Bătrânica avea calităţi reale de mim. Cum nu mă grăbeam să dau curs îndemnurilor ei, un tip rotofei, repede edificat asupra motivului ezitării mele, scosese un cornet de hârtie din buzunar, îl umpluse cu apă la o cişmea din apropiere şi mi-l întinsese, înclinându-şi cu deferenţă capul.
În grupul compact deliberările continuau. O pereche tânără, venită de la vreo nuntă, el mai păstra un bucheţel de flori artificiale albe la reverul hainei, se oferise să mă ducă cu maşina la spital. Înţelesesem asta din imitarea mânuirii volanului şi din indicarea unei mici cruci roşii pe un calendar de buzunar. Între timp, rotofeiul îmi lipise o batistă umedă de frunte. Batista mirosea a tabac. Cineva se repezise cu o fisă în mână spre cabina telefonică. Dădusem să mă ridic, dar mai multe mâini ferme mă aduseseră la orizontală. Printr-o pădure de picioare zărisem doi indivizi apropiindu-se cu o brancardă. Profitând de concentrarea atenţiei celorlalţi în direcţia lor, toţi făcându-le semne să sosească mai curând, mă strecurasem pe brânci afară, ca dintr-o grămadă organizată, luând-o numaidecât la sănătoasa spre ieşirea din parc, pe care o nimerisem orientându-mă după nişte repere dinainte alese. Mulţimea de binevoitori se repezise să-mi calce pe urme, strigând şi gesticulând. De undeva se făcea auzit sunetul unei maşini de intervenţie. Spre norocul meu, tocmai trecea prin faţa parcului un tramvai hârbuit, în care mă urcasem cu uşurinţă din mers, graţie abilităţii dobândite în copilărie, pe când mă dădeam la vale cu vagonetele de transportat var rezidual pe linia cu ecartament îngust a fabricii de sodă din O.M.

(Abia atunci îmi amintisem că, văzându-mă îmbrăcat cu el în dimineaţa aceea, cineva mă sfătuise să nu cobor la ţărm purtând tricoul cumpărat în ajun, cel cu conturul insulei zeiţei frumuseţii, având trei litere, ΣΤΥ, trasate cu roşu pe fond alb în interiorul ei. Fireşte că ignorasem, râzând în sinea mea, acest sfat. Şi ce mi se poate întâmpla? îl întrebasem cam peste umăr. Depinde cu cine te întâlneşti, venise răspunsul celuilalt.)

…Mă trezisem apoi singur pe malul mării. Singur e un fel de a spune, căci împrejurul meu forfoteau oameni, care însă nu mă băgau în seamă – în tramvai îmi întorsesem prevăzător tricoul pe dos – . Începeam să înţeleg nostalgia celebrităţilor după anonimat, după condiţia omului de rând, ignorat cu desăvârşire de semeni.
Plaja mi se părea neospitalieră, fără nisip, un prundiş grosier se întindea până în talazuri, silind oamenii să se deplaseze cu mişcări caraghioase, aplecaţi de spate, făcând gesturi convulsive cu mâinile la fiecare înţepătură mai dureroasă în talpă. La soare se stătea pe nişte priciuri cu picioarele scunde, aşa cum mai văzusem în nişte reviste ilustrate vechi, dinainte de război. Pe tăblia unora dintre priciuri se mai păstra, deloc îmbietoare, cu chenar alb, urma umedă a trupului celor care le ocupaseră cu puţin înainte. Apa mării, pentru mine neobişnuit de caldă, foşnea aducând la mal rumeguş şi bucăţele de lemn carbonizat.
Mă aruncasem în valuri. Ca de obicei, senzaţie de reconfortare. Lume pestriţă şi gălăgioasă în jur, venită din toate colţurile continentului, copii blonzi cu ochii roşii de prea mult stat cu capul sub apă, mame corpolente purtând căşti din cauciuc cu modele în relief, taţi dispuşi să facă giumbuşlucuri alături de odraslele lor. Un ins purtând echipament de scufundător stârnea curiozitate în preajmă. Undeva către larg, îngăduită doar înotătorilor mai buni, distracţie în toi. Nişte indivizi se întreceau în a-şi menţine echilibrul pe o muchie de dig, ascunsă vederii sub apa crescândă, încercând temerari să reziste pe poziţie în calea şirurilor necontenite de valuri ce se apropiau de ţărm. Năvălind în răstimpuri, ele luau cu sine, purtându-i spre mal, pe cei mai mulţi dintre competitori. Zadarnica lor zbatere, în dorinţa de a nu fi măturaţi de valuri, era însoţită de râsetele răguşite ale celor ce izbuteau să rămână pe locurile lor. Mă căţărasem şi eu pe muchia colţuroasă, mâncată de ape, a acelui dig, puţin mai într-o parte, cu modestia ultimului venit. Primul val mă aruncase ca pe o coajă de nucă în apa fierbând în spume dindărătul meu. Cu câteva mişcări energice ale braţelor revenisem pe muchia digului hotărât să rezist. Un alt val, aceeaşi poveste. Măi, să fie!... îmi spusesem înverşunat. Degeaba, un nou talaz, o altă tumbă în lichidul efervescent. Îmi pătrunsese pe nas, pe trahee, pe esofag, pe oriunde putea să strecoare în mine. Tuşeam măgăreşte, spre hazul unui tip bărbos, care îmi arăta degetul mare al unei mâini, ridicat ca un falus în erecţie. Îndesat, cu un tors de halterofil năpădit de păr, tipul părea întruchiparea lui Neptun însuşi într-un moment de dispoziţie ludică.
Apoi, într-o clipă de respiro, când marea părea să-şi ia un nou avânt împotriva pigmeilor ce se încăpăţânau să-i ţină piept, descoperisem un belciug de metal încastrat în muchia zidului subacvatic. Tot pipăind sub apă pentru a găsi un mai bun punct de sprijin. Îmi fixasem laba unui picior în belciug şi aşteptasem cu inima strânsă. Venea un val cu creasta albă, rostogolindu-se. Izbitura fusese violentă. Însoţită, fireşte, de o ascuţită durere în piciorul imobilizat. Rămăsesem însă acolo sus. Ura! Un strigăt de triumf mi se ridicase din gâtlej în locul tusei de până atunci. Ceilalţi se prăbuşiseră, încercau să revină suflând greoi şi scuipând. Un alt val se anunţa. Ura! Bărbosul mă privea cu stupoare. Se simţea pus în crescândă dificultate. Era evident că valurile creşteau. Unii începeau să renunţe. Le-am făcut semne, încrucişându-mi deasupra capului de mai multe ori braţele. Unde plecaţi? le strigasem. Daţi bir cu fugiţii? Deşi ştiam că nu mă pot înţelege. De altfel, vocea îmi fusese curând acoperită de vuietul unui alt talaz. Trecuse, mugindu-mi în urechi ca o cireadă întărâtată de vite. Pe creasta valului ce se îndepărta câţiva dintre rivalii mei se agitau în încercarea de a se reîntoarce. Bărbosul, şi el la apă acum, pufnea ca o locomotivă. Veniţi, îi încurajasem. Aşa! Nu vă lăsaţi!...
Urmaseră alte câteva momente de acalmie. Parcă marea, furioasă din pricina încăpăţânării noastre, s-ar fi recules pentru un atac decisiv. Bărbosul se afla din nou pe baricadă. Pe muchia digului, apa ne scăzuse până sub genunchi, ca absorbită de o pompă misterioasă. Îmi aruncasem privirea spre larg. Un perete cenuşiu astupa orizontul. Venea ca un tăvălug. Urmase curând impactul. Îmi simţisem trupul adus la orizontală, presat din toate părţile şi subţiat ca o suveică. Durerea piciorului imobilizat ameninţa să devină insuportabilă. Neptunul meu se agita undeva către ţărm. Atunci, în timp ce mulţimea de pe mal începea să se adune în grupuri, care mai de care arătându-mă cu mâinile întinse, profitând de altă acalmie, într-o pornire de entuziasm şi sfidare, începusem să recit cât mă ţinea gura, fragmentul meu preferat din Cicero: Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra? Quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet? Quem ad finem sese effrenata iactabit audacia?...

Curând după ce citise întâmplător aceste pagini, uitate de Valentin, cu tot cu mapa care le conţinea, pe măsuţa rabatabilă a cabinei, doctorul Werner se oferise a doua oară să-i înlesnească acestuia stabilirea în Germania.

(fragment din romanul Croaziera)



 

Referinţă Bibliografică:
Popas în Ciclade / Dan Floriţa Seracin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 360, Anul I, 26 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Dan Floriţa Seracin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Floriţa Seracin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!