Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 1179 din 24 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Celebrarea Unirii Principatelor Romane, Moldova si Munteania
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CELEBRAREA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, MOLDOVA ŞI MUNTENIA 
  
Domnitorul Alecsandru Ioan I a fost Domn al Principatelor Române Unite ale Munteniei şi Moldovei până în anul 1862, iar din 24 Ianuarie 1862 a fost Domnitor al ROMÂNIEI. În data de 5 ianuarie 1859 a avut loc alegerea lui Alecsandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei; Adunarea electivă a fost prezidată de Preasfinţia Sa, Mitropolitul Sofronie Miclescu. În prima telegramă, din aceeaşi zi, prin care anunţa evenimentul, contelui Walewski, Victor Place – consulul general al Franţei la Iaşi, între 1855-1863 – îl prezenta pe Alecsandru Ioan Cuza ca pe „ un om inteligent şi unul din luptătorii cei mai înfocaţi pentru Unire”. Dimitrie Dăscălescu, a scris cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, aşa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: 
  
„Azi, Românul dovedeşte 
  
Că-n sfârşit s-a deşteptat,` 
  
Si că-n faptă vredniceşte 
  
Libertatea ce-a visat”. ` 
  
Unirea Principatelor Române constituie un moment deosebit, excepţional de istorie naţională, înfăptuit de către colonelul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorii săi apropiaţi: Mihai Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu, generalul Ion Emanuel Florescu ş.a., pe competenţa, talentul şi devotamentul cărora s-a sprijinit, de partea lor fiind tot poporul. Este meritul marilor cârmuitori de popoare, care ştiu să se înconjoare de elemente reprezentative, de cei mai înzestraţi. Europa veacului al XIX-lea a stat sub semnul afirmării principiului naţionalităţilor. În a doua jumătate a sa, „Primăvara popoarelor” , cum a intrat în istorie valul revoluţiilor de la 1848, a rodit. Unirea Principatelor Române, a Italiei şi a Germaniei sunt doar câteva puncte ale marilor idei ale secolului. Unirea cea Mică, a Moldovei şi Ţării Româneşti a fost un triumf al conştiinţei naţionale, care s-a creat şi consolidat prin credinţa creştină şi lupta de a păstra şi cultiva limba strămoşilor. Dorită din totdeauna şi realizată efemer de Mihai Viteazul, Unirea din 1859 ne apare, astfel, firească în contextul politic al momentului.  
  
La 24 Ianuarie/5 februarie 1859, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti a ales drept Domnitor, tot pe Alexandru Ioan I. Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă au dat votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiaşi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. Mihail Kogâlniceanu a dat citire, la acea dată, adresei către „ Adunarea suroră din Valahia în care se precizau: „ Vă rugăm dar ca să vă uniţi şi voi cu cererea ce am adresat lui Alexandru Ioan I, ca aşa în curând, povăţuiţi de marea idee şi sub steagul unirii, să ne întâlnim la Focşani, unde, puind mână în mână, să ne legăm atât de strâns, încât chiar soarta cea mai rea să nu le mai poată despărţi / ... /Aşa dar, fraţilor, dispară dintre noi toată forma, toată deosebirea din afară! Chiar numele Milcovului contenească de a mai exista in limbajul românesc! Dumnezeu ne-a făcut un singur şi acelaşi popul./ ... /Acum a sosit timpul ca să şi lucrăm ca un singur şi acelaşi popul. La Focşani, la Focşani dar! Si acolo, împreună, cu binecuvântarea Dumnezeului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: învierea României” 
  
Theodor Aman: Unirea Principatelor 
  
Consulul austriac Elder consemna contextul în care s-a pronunţat votul de la Bucureşti: „Prezenţa mulţimii adunate în curtea Mitropoliei a contribuit mai mult decât elocvenţa vorbitorilor minorităţii să facă majoritatea înţelegătoare”. Menţionăm Procesul Verbal al Adunării Elective din Bucureşti, despre alegerea lui Al.I.Cuza ca Domn al Ţării Româneşti. 1859, Ianuarie 24 / Bucureşti, februarie 5. !”(acad. Ştefan Pascu, lect. univ.Liviu Maior „CULEGERE DE TEXTE PENTRU ISTORIA ROMĂNIEI „Vol. 1, Ed- Didactică şi Pedagogică, Bucureşti- 1977, pg. 219) 
  
Stema Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi  
  
a Ţării Româneşti la 24 ianuarie 1859. 
  
Dubla alegere a fost o soluţie de înaltă inteligenţă politică. Aceasta consfinţeşte maturitatea şi europenismul elitei politice româneşti din acea vreme. Românii, istoria îi păstrează în memorie pe făuritorii Unirii de la 1859. Înaintaşii noştri au ştiut atunci, (şi ar trebui şi azi), să stea laolaltă, ignorând diferenţele dintre ei şi s-au dedicat singurei cauze ce merita a fi slujită în acele zile, pentru a asigura mersul înainte al poporului. A început constituirea Statului Român Modern Unitar. Unirea s-a realizat prin puterile morale, prin armele spirituale. Aflat în Bucureşti, George Bariţiu încheia astfel corespondenţa către un ziar transilvănean: „Faptul este atât de mare, bucuria atât de mare, încât pana tremură în mâna mea şi o lăs”. Călătoria lui Cuza – Vodă de la Iaşi spre Bucureşti şi sosirea în Capitală, la începutul lui februarie, într-o zi de duminică, au fost un adevărat triumf. 
  
În august 1859, Domnitorul îi scria lui Napoleon al III-lea despre intenţia sa de a acorda o deosebită atenţie organizării militare. Prima cerinţă a Statului Naţional a fost realizarea deplinei unificări a Armatelor celor două Principate. A fost numit un singur ministru de război, s-a creat Statul Major Unic, steagul nou ce s-a instituit, întrunea culorile ţărilor surori: albastru, galben, roşu, măsuri adoptate înainte de unificarea politico-administrativă a celor două Principate. Unirea s-a dovedit ireversibilă. Recunoaşterea ei de către Poarta Otomană în noiembrie 1861, formarea primului guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, în 1862, deschiderea primului Parlament al ţării, când Domnitorul a proclamat Unirea definitivă a Principatelor, sub numele de România, consolidarea Unirii, cerea din partea tuturor o abnegaţie completă, să renunţe dar la însăşi amintirea dezbinărilor din trecut. România va fi de aci înainte una şi nedespărţită. A fost proclamat, cu acest prilej, Bucureştii, drept Capitală. ( Datele au fost luate din revista „Radio România”, nr. 260, din 21-27 ianuarie 2002). Domnitorul a fost situat de Eminescu alături de marii săi înaintaşi, fiind cel care a înţeles să-şi exercite prerogativele cu autoritate şi energie pentru înfăptuirea reformelor interne şi modernizarea României, prin introducerea instituţiilor din Ţările apusene. Eminescu evoca frecvent domniile marilor înaintaşi, nu ca o pledoarie pentru întoarcerea la trecut, ci ca o realitate istorică. Poetul aprecia că Al. I. Cuza este unul dintre Domnii cei mai patriotici din câţi au fost vreodată în Ţările Dunării Române: „Nu restabilirea trecutului, stabilirea unei stări de lucruri oneste şi sobre – iată ţinta la care se mărgineşte oricine din noi”.( Mihai Eminescu) Dintre marile realizări ale Domnitorului Cuza mai menţionăm: adoptarea codurilor moderne în legislaţia românescă după modelul francez şi belgian. Aşa a apărut Codul civil, Codul penal şi legile privind învăţământul şi introducerea alfabetului latin etc. Astfel, la noi se scrie cu caractere latine, numai din 1863. Înainte scriam ca ruşii, bulgarii, sârbii, cu litere chirilice, dând impresia Occidentului că facem parte din familia slavă. ( Datele au fost luate din Informaţia Cluj-an 12, nr.3/2002, 22-28.01.2002). 
  
Jacques Poumay, reprezentantul diplomatic al Belgiei la Bucureşti a realizat portretul fizic şi moral al Domnitorului, care s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad: „În vârstă de doar 38 de ani, prinţul este înalt şi zvelt, blond, ochiul său este strălucitor, privirea dreaptă; distins în maniere, un fel de a fi original, agreabil şi serios, în acelaşi timp. Este un magnific soldat, purtând cu graţie uniforma; vorbeşte italiana şi franceza cu multă acurateţe. A făcut, asupra tuturor, o excelentă impresie; este foarte deschis în conversaţie şi nu ascunde deloc dificultatea poziţiei sale. S-a convins de sinceritatea şi de patriotismul Domnitorului. Este un bărbat cum nu există altul în Principate, care doreşte fericirea ţării sale; este foarte hotărât, fără exaltare însă, este modest şi dezinteresat, gândeşte cu înţelepciune”. Poumay arăta hotărârea pe care o manifesta Cuza în apărarea cuceririlor poporului său. El consemna pregătirea militară iniţiată de Domnitor: ”Prinţul este un bărbat inteligent, de acţiune, energic, animat de un devotament de nezdruncinat pentru apărarea cauzei care l-a adus la putere”. Domnitorul a fost înlăturat de la domnie la 11 februarie 1866. A plecat în exil la 13 februarie 1866, de la Palatul Cotroceni. Aflat în exil, Prinţul român s-a stins din viaţă la 15 mai 1873, la Hotelul „Europa” din Heidelberg, în prezenţa soţiei şi a medicului care îl îngrijea. Fostul Domn nu era amărât împotriva duşmanilor, adevărata sa ambiţie, fiind prosperitatea ţării sale. A fost coborât în cripta de la Ruginoasa, la 29 mai 1873. Atunci, Vasile Alecsandri spunea:  
  
„Cât or fi români pe lume, 
  
Cât va fi pe cer un soare, 
  
Al lui Cuza mare nume, 
  
Să fiţi siguri că nu moare”. 
  
A trecut timpul şi, din păcate, unii n-au mai recunoscut valoarea lui Cuza sau istoria pe care trebuie să ne-o asumăm.  
  
Unele date au fost extrase din „CULEGERE DE TEXTE PENTRU ISTORIA ROMÂNIEI” – VOL. 1, de Acad. Ştefan Pascu şi colaborator, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti-1977.  
  
Prof.univ.asoc. Pompiliu COMŞA 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Celebrarea Unirii Principatelor Romane, Moldova si Munteania / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1179, Anul IV, 24 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!