Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Pamflet > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 461 din 05 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Politichia noastră de fiecare zi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sastisit de truda zilei, ajung seara să deschid televizorul şi de cele mai multe ori mă minunez de ce văd, de ce aud şi (câteodată) chiar mă întreb în ce ţară trăiesc. Parlamentul ca instituţie a democraţiei pluripartite şi televiziunea ca mijloc media de informare cetăţenească au căpătat valenţe noi, surprizătoare, fără ca acestea să le apropie mai mult de funcţia lor de bază, de inima cetăţeanului, în postura lui de telespectator. Pe unele canale de televiziune, showul politic a devenit un fel de estradă cu program continuu, cu cât mai grotesc, cu atât mai gustat(!), cu un rating în permanentă creştere şi cu care se mândresc. 
  
Opoziţia critică puterea şi aceasta mi se pare normal. Dar şarja unor parlamentari deviază de la miezul problemei, eşuând în penibile atacuri la persoană. Preopinenţii nu mai sunt adversari politici ci consideraţi potenţiali inamici şi trataţi ca nişte duşmani personali! De aici şi până la persiflări, incriminări şi insultă, nu mai este decât un pas. Pas pe care unii dintre ei îl trec cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună. Nu-mi dau seama cum s-ar mai putea privi unul pe altul peste câţiva ani, dacă soarta i-ar mai pune faţă în faţă, ca persoane particulare. 
  
Eu sunt un om de modă veche, conservator în sensul bun (consider eu) al cuvântului. Am învăţat că cine dispreţuieşte şi insultă pe aproapele său, pe sine se insultă şi se descalifică. Lumea este ca o oglindă: ce faţă îi arăţi tu ei, pe aceea ţi-o întoarce şi ea ţie. Dacă tu nu respecţi lumea în care trăieşti, nici ea nu te va respecta pe tine. Şi la o neaşteptată răsturnare politică, proaspăta opoziţie începe să atace vehement propriile ei principii şi măsuri pe care (voit sau nu) de abia le abandonase! Nu vorbesc neapărat de cameleonism dar las loc unei (ne)obişnuite mirări şi nu mai aduc vorba despre principii şi doctrine care au ajuns atât de laxe că încep să nu se mai diferenţieze prea mult între ele. 
  
Cu câtva timp în urmă am rămas surprins de uşurinţa cu care un parlamentar părăsea partidul pe listele căruia fusese ales, trecând în tabăra celorlalţi şi făcând să se încline balanţa majorităţii mai mult în partea (ne)dorită decât în cea dreaptă. Acum se practică (tot din discursurile politice am aflat), chiulul (dez)interesat la ora votării, schimbarea subită sau cumpărarea opiniilor politice la introducerea bilelor în urnă. 
  
Am stat şi m-am întrebat de ce se întâmplă astfel de lucruri şi am ajuns la concluzia că omul nu-l mai iubeşte pe aproapele său aşa cum ar trebui, ca pe sine însuşi şi pentru câteva efemere şi deşarte avantaje lumeşti, cedează la multe compromisuri. Iar principiul sănătos al învăţăturii spune că pomul care face poame bune este un pom bun iar omul după roadele lui se cunoaşte şi după acestea va fi judecat. 
  
Beţia puterii (a puterii care co-rupe), îi face pe câte unii să se considere deasupra tuturor celorlalţi, deasupra legilor, scoţând din sufletele lor şi puţinătatea smereniei care le-a mai rămas, în loc să o cultive şi să o ridice la rang de principiu moral de cea mai mare importanţă. De aceea consider că smerenia a fost şi rămâne o culme, un pisc la care foarte puţini oameni ajung! Nu mai vorbesc despre dezamăgirea că România nu a avut, decât cu foarte rare excepţii, o full-bright-political-generation care să vadă departe, cât mai departe, viitorul destin al ţării pe care sunt chemaţi să o conducă. 
  
Când ne aflăm în pre-campanie electorală pentru cea mai înaltă demnitate în stat cu mai mulţi candidaţi, îmi dau seama că aceştia vor face tot, tot ce depinde de ei, pentru a ajunge la acest înalt fotoliu de la Cotroceni. Iar eu în calitate de simplu alegător, mă simt flatat de importanţa care mi se acordă, de promisiunile cu care sunt, cu care voi fi tentat să optez pentru unul sau altul dintre candidaţi. Dar şi aici mă întorc la învăţătura care nu dă greş niciodată şi anume că toate stăpânirile vin de sus, de la Dumnezeu. 
  
Şi pentru apropierea sau depărtarea de Dumnezeu, vom fi mângâiaţi sau mustraţi după caz. Mi-a trebuit mult timp să înţeleg, să mă conving de aceasta şi nu este locul potrivit să intru în amănunte. Şi ca să nu lungesc inutil excursul, spun numai atât: privesc showul politic şi zâmbesc. În felul meu desigur.toată viaţa cu un semn de întrebare pe faţă deşi nu la toţi ceilalţi nu am văzut aşa ceva. uneori mă simt obosit de lestul pe care îl port în spate şi care sunt tot eu de fapt. ştiu că are o putere egală cu a mea dar poartă un semn contrar. nu sunt sigur însă la cine se află plusul şi la cine minusul. uneori convieţuim, alteori ne războim fiecare dând vina pe celălalt. şi nici care dintre noi va învinge, nu ştim. de fapt, acela care va fi hrănit mai bine. siguranţa îndoielii se obţine numai printr-o interogare continuă. şi asta durează uneori toată viaţa. configuraţia destinului se află în palma fiecăruia dintre noi. adică în mâinile noastre. atunci de ce eşuează atât de multe, majoritatea în apele cele mai puţin adânci? nimeni nu face corvoadă de plăcere şi în faţă nu se ajunge niciodată pe uşa din dos. 
  
neînţelegând că este aşezat între libertate şi necesitate, omul îşi provoacă mai multă suferinţă decât toţi duşmanii săi la un loc. interpretează libertatea ca anarhie iar în faţa necesităţii încearcă tot felul de expediente: eu sunt mai egal în drepturi decât ceilalţi, „descurcăreţul” are întotdeauna reţetele lui: ciupituri din stânga, ciupituri din dreapta, el ascunzându-se sub un potop de vorbe din care nu crede o iotă. principalul să tragă un ce folos de partea lui, cât ar fi de mic. şi cu cât are frigiderul mai plin, are sufletul mai gol. 
  
nimeni nu face toată viaţa numai bune, nimeni nu face toată viaţa numai rele. unde încetează liberul arbitru şi unde începe trecerea pe sub furcile caudine? canioanele sorţii nu înseamnă predestinare. 
  
un suflet viteaz se ridică întotdeauna deasupra circumstanţelor înscriindu-şi numele pe pergamentele istoriei. ferice de cei care ajung pe pisc sau în apropierea lui! 
  
în vârful piramidei nu se află decât un singur loc. căţărătorii îşi asumă riscul fără plasă de siguranţă. tăria de a nu abandona când pentru ajutor nu poţi decât să-ţi ridici ochii către cer. 
  
când oamenilor din jurul meu le-a fost sete, m-am apucat să sap o fântână pe care apoi am împodobit-o în fel şi chip. iar când am terminat-o, am aflat că oamenii aceia care suferiseră de sete, muriseră de mult... 
  
cel mai înalt zenit mi se pare din fundul unei prăpăstii, de unde mă aşteaptă şi cel mai greu drum. cel mai uşor drum este acela care coboară continuu, dar unde mă voi opri?  
  
dacă sunt avertizat să nu cobor dar nu ascult şi nu las în urmă nici un fir al Ariadnei, înseamnă că-mi asum toate riscurile. ajuns la strâmtoare, strigând după ajutor, ultima speranţă de mântuire rămâne DUMNEZEU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Politichia noastră de fiecare zi / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 461, Anul II, 05 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!