Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



ARS POETICA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

ARS POETICA  

 

Despre Vergică Burlan se putea spune doar că era un om obişnuit. Adică, avea o mare sfială când venea vorba de muncă, se dovedea extrem de abil şi înzestrat când venea vorba de băutură şi se născuse, ca noi toţi de altfel, poet.  

Ziua lui de trudă începea la ora cinci dimineaţa când nevastă-sa, Arghiriţa, îl trezea din somn şi-l trimitea la baie rostind unele vorbe de duh. El nu prea înţelegea ce i se întâmplă decât după ce se aşeza pe tron şi continua moţăiala. Apoi, recunoscător se învârtea năuc prin casă, lovindu-se de pereţi cu o figură foarte preocupată chipurile dorind să-i fie de ajutor soţiei care se pregătea să meargă la slujbă. Era femeie de serviciu la o bancă şi nu-şi permitea să întârzie!  

La plecare, ea, foarte drăgăstoasă, îi mai făcea unele recomandări cu pumnul ca să nu o audă vecinii şi trântea uşa, iar el cădea, epuizat de aceste eforturi supraomeneşti, într-o binemeritată comă din care mai ieşea spre ora zece, mult după ce plecau copii la şcoală. Acum era sprinten ca un cintezoi la vremea reproducerii şi gemea de foame. Cum foamea este un stimulent formidabil al imaginaţiei peste câteva clipe găsea şi ultimul loc în care nevastă-sa ascunsese banii pentru încălzire, şutea exact suma necesară, îşi lua caietul de creaţie şi traversa fericit strada. Peste drum, la bufetul pieţii, prima dată dădea cu ochii de monstrul antediluvian numit „nea Brabete” patronul, căruia îi cerea cu lacrimi în ochi (o tehnică foarte eficientă, dar nu şi pentru Brabete!) un mic, o chiflă şi o halbă. Ochii precum stafidele într-un cozonac ai patronului rămâneau impasibili până când Vergică scotea bani din buzunar. Abia atunci, cu toată scârba, îi arunca în faţă cele comandate. Vergică, mdeh, suflet de poet, nu băga în seamă micile ghiorlănii şi, pentru început, sorbea halba. Apoi mânca micul şi mai cerea o halbă. De data asta cu guler, aşa cum văzuse el în filme că beau scriitorii. Aici avea şi declicul de inspiraţie poetică. Scotea caietul, cel mai probabil o moştenire de la o rudă decedată în mileniul trecut, un ciot de creion şi, acolo pe tejghea, începea să transcrie gândurile care-l bântuiau. Cel mai probabil în cuneiformă, fiindcă asta nu are reguli gramaticale cunoscute. Apoi, la sfârşitul celei de-a doua halbe, începea recitalul poetic. Spre deliciul celorlalţi muşterii, la fel de poeţi ca el, dar numai în suflet, poemele proferau înjurături şi blesteme, foarte mult gustate, la adresa guvernanţilor şi a aleşilor poporului fiindcă nu dădeau bani la şomeri, alocaţii mai mari pentru copiii şomerilor, mai multă mâncare de pomană pentru cei săraci, adică exact ei, cei din cârciumă şi, eventual, o lege care să le oblige pe neveste să muncească dar salariul să-l dea bărbatului, fiindcă numai el ştie cum să-l rostuiască spre binele ţării.  

E! Ce să mai spui!? Aplauzele şi strigătele de încurajare sub diferite aspecte se ţineau lanţ. Cam până la a patra halbă când dicţia poetului se prăvălea către o limbă necunoscută iar Brabete, fin psiholog, îl dădea afară sub pretextul că-l caută nevastă-sa. Aici o nimerea! Fără nici un comentariu Verginel o tulea spre casă ca să fie sigur că va fi adormit când va voi nebuna să-l interogheze despre bani. Nu că nu l-ar fi sculat din somn, dar avea motive să pară atât de confuz încât să nu poată răspunde la nici o întrebare.  

Poate că lucrurile ar fi intrat în cel mai desăvârşit anonimat dacă la recitalurile lui Vergică nu ar fi participat şi un fost poştaş, acum şomer şi el, domnul Casandru. Nume predestinat pentru a contura destine! Într-o bună zi acesta îi spuse lui Vregică:  

- Băi, băiete, io-l cunosc pă dom’ Istrate, ăl cu revista dă poezii, care-i om d-al nostru, dăn popor. Ia să scrii tu poeziile tale, frumos, pe coală albă, iar io vorbesc să te asculte şi cine ştie, poate dai o ţuică la apariţie… Eee, ce zici!  

Evident, ca orice poet, Vergică nu putea rezista tentaţiei de a fi publicat. Prin urmare, în ziua aceea bău numai trei halbe şi de restul banilor vorbi cu o dactilografă mai în vârstă ca să-i tipărească lizibil, o parte din operă. Biata femeie nu a înnebunit încercând să descifreze opera lui Vergică, fiindcă lucrase la Uniunea Scriitorilor şi era obişnuită. Desigur, acolo unde nu înţelegea nu pierdea vremea ci completa cu ceea ce credea ea că merge. Inclusiv lungile pasaje pline de porcării. Era obişnuită şi cu acestea!  

Peste vreo două zile Vergică, fericit, îşi recitea opera şi nici nu-i venea să creadă cât de mare şi profund este. Lăcrimă puţin şi o aşteptă pe Arghiriţa ca să-i arate cam ce poate el, nu cum crede ea căăă… Doar că nevastă-sa când s-a întors de la slujbă deşi era frântă de şale a început să spele rufe şi bodogănea cam periculos. Însă Vergică prinsese, între timp, ceva diplomaţie de la Brabete şi se făcu că nu observă, prin urmare, adormi liniştit. Oricum, a doua zi avea audiţie la redactorul revistei „Poetica Contemporana” şi nu se făcea să o dea chix.  

Domnul Istrate, redactorul-şef al numitei reviste încă de la apariţia ei, în urmă cu treizeci de ani, îi primi în pivniţa vilei sale, desfăcu sticla de whiski adusă cu multă ceremonie de cei doi, bău un pahar mare şi îl invită pe Vergică să citească:  

- Bă, da scurt şi cu intonaţie, că n-am timp!  

Ca să fim mai bine înţeleşi, domnul Istrate, pe vremuri tovarăş de care tremura toată suflarea literară a urbei, promova atunci tinere talente muncitoreşti aşa că era pregătit pentru orice. Totuşi când Vergică începu să declame îşi dădu seama că se află în faţa unei producţii poetice atât de tâmpite încât nimeni nu o va ignora, ba chiar, mulţi se vor grăbi să spună că este genială. Totuşi, omul avea multă experienţă!  

Cum la fiecare poem mai rădea câte un pahar, la sfârşit era suficient de beat ca să-i dea lacrimile (nu ştim de ce!) şi să declare:  

- Băiii, om te fac! Te public, bă, în revista mea care-i cea mai tare! Da’ şi tu tre’ să ai grijă dăăă…  

- Vaiii, se poate maestre, io, oricând ziceţi matali, mă prezint! Vergică încerca să îşi ascundă spaimele, că mde, de unde bani pentru maestrul, însă poştaşul îi făcu cu ochiul şi asta-i mai dădu un pic de curaj. Prin urmare, lăsă opera pe mâna maestrului şi plecară amândoi la cârciumă să discute amănuntele istoricei vizite.  

Spre norocul său, când a ajuns acasă nevastă-sa adormise frântă de muncă, iar el s-a strecurat sub plapumă, uşurel, a adormit şi a visat frumos. Dacă a visat!  

Cert este că după câteva zile intra pe uşa cârciumii zbierând fericit şi fluturând în mână un ziar unde, pe pagina debutanţilor îi apăruse numele, două poeme şi o scurtă prezentare făcută de însuşi marele Istrate. „Talent viguros, frust, plin de resurse, exponent al durerilor poporului,… bla, bla, bla, ca de obicei.  

Stupoare! Cârciuma se umplu de un aer triumfal iar Brabete încercă să-şi holbeze ochii. Deşi nu a reuşit, efortul l-a făcut să transpire abundent, prin urmare, se şterge cu o cârpă, aceeaşi cu care se făcea, din când în când, fără exagerare, că lustruieşte paharele. Veselia capătă dimensiuni cosmice, se strigă tot felul de măscări, se dă cu basca de pământ, Vergică este înjurat cu drag şi se comandă băutură din plin, fiindcă uite, nu în fiecare zi apare câte un poet care să plângă durerea şi suferinţele poporului.  

A doua zi, la fel, mai ales că într-o gazetă concurentă un alt cronicar îl făcea praf pe poet, iar epitetele de analfabet răpănos, beţiv aflat în sevraj, sau dement suferind de diaree verbală erau doar câteva dintre cele mai blânde cuvinte folosite în articol. Însă polemica s-a extins, nici alţii nelăsându-se mai prejos. Domnul Istrate scria despre elitiştii nenorociţi care vor să fie numai ei publicaţi, iar talentele autentice sunt ignorate, mai publică vreo cinci poeme, ca să convingă cititorii că el, nimeni altul, descoperise, pe cel mai curajos şi mai implicat poet al contemporaneităţii.  

În cârciumă, evident, petrecerea avea acum o motivaţie serioasă, Brabete fiind cel mai câştigat din afacere nu-l mai gonea pe Vergică, ba chiar şi nevastă-sa, observând că nu îi mai lipsesc bani din poşetă se hotărî să-l lase pe bietul om să doarmă când ea pleca la serviciu. Nu a fost o hotărâre bună şi a regreta-o imediat, a doua zi. De altfel, publiciştii, cronicarii şi literaţii, uitând de la ce porniseră cearta, în scurt timp au ignorat subiectul şi au continuat păruiala doar aşa pe teme intelectuale ca să nu se piardă spiritul de mahala atât drag lor.  

Deci, foarte trist, Vergică redeveni consumatorul banal huiduit acum de toţi şi alungat de Brabete când nu mai avea bani. Era şi timpul deoarece se vehiculase chiar ideea că „marele rapsod al poporului” să fie introdus ca materie de studiu în şcoli, aşa cum se mai întâmplase şi cu alţii.  

Probabil însă că lui Dumnezeu îi place poezia şi din când în când ne mai ajută…  

Mihai Batog-Bujeniţă  

 
Referinţă Bibliografică:
ARS POETICA / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1160, Anul IV, 05 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!