Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



POLITEŢEA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
POLITEŢEA  
  
„Politeţea este pentru spirit ceea ce graţia este pentru trup”.  
  
Voltaire 
  
În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara şi-a făcut ultimele bagaje şi a plecat tot „în călduri” fiind, iar nori nervoşi vizitează cerul după atâtea zile secetoase, iată că evenimentele politice se succed, lumea se agită. Lupta politică devenită acerbă în ultimele luni ale acestei veri fierbinţi, a agitat spiritele şi în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnaliştii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat bălăcăreala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmboviţa la Strasbourg” etc. Mândria exagerată, lipsa de politeţe, şi-au arătat feţele în luările de cuvânt ale unor politicieni. După tot bâlciul referendumului, minciunile şi fariseismul multora, ar fi fost cazul să se fi schimbat comportamentul într-unul de atenţie cuvenită, analiză, dialog cuviincios, înţelegere a situaţiei şi a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greşelile pe care unii le-au făcut. Sau aşa cum se pomeneşte în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralelă” -, să fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotrivă, s-au auzit învinuiri, ofense, buricări, din partea unor persoane care înţeleg libertatea în felul lor, călcând în picioare părerile opuse dar şi sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat şi noi. Poate ar fi fost cazul ca năravul recent, cel al dezbinării, să nu-l fi dus acolo, departe de ţară, să fi spălat rufele întâi în familie. Poate mai multă politeţe nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Dacă nu putem să fim buni, să încercăm măcar să fim politicoşi.”  
  
Politeţea este o atitudine, o disciplină a vieţii care se învaţă. Un om politicos este un om demn. Politeţea nu este fandoseală, ipocrizie, cum afirmă unii, ci este o datorie; datoria omului de a-şi şlefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de conştiinţă, care înclină balanţa spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdărit, se manifestă grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politeţea trebuie să redevină un imperativ al societăţii moderne, pentru ca regulile de convieţuire socială, principiile şi normele de muncă şi comportare într-o societate liberă, să poată fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifică uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui său.  
  
Corectitudinea este un element necesar politeţii, dar este în primul rând o manifestare de respect faţă de celălalt. Omul care a învăţat politeţea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodată încrezător în forţele proprii şi în buna-credinţă a celorlalţi.  
  
Politeţea se impune omului civilizat, prin înţelegerea necesităţii de a găsi un limbaj comun cu alţi oameni. Ea implică controlul instinctului barbar care sălăşluieşte în fiecare dintre noi. Octavian Paler mărturisea sincer: „Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că toţi introvertiţii au o noapte interioară, prin care bâjbâie şi pe care o ascund de alţii, deoarece nici ei nu ştiu ce ascunde ea) ... ” Dar ce ne facem cu extrovertiţii care nu au probleme în a-şi ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natură a omului; deprinderea devine reflex, reacţiile devin automatisme binefăcătoare.  
  
În această idee, filozofii greci propovăduiau preţuirea esenţialului din interiorul nostru, nu înşelătoarea aparenţă, ci stăpânirea de sine ce duce la adevărata forţă şi fericire; conducerea vieţii potrivit bunului simţ şi raţiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. „La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”, sfătuia Epictet. Omul trebuie să-şi fixeze un model de conduită, adică o regulă şi un comportament ideal, cărora să se conformeze atât în singurătatea lui, cât şi între oameni. Este necesar să căutăm în jurul nostru atmosfera de înţelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecţi. Dar, faţă de cei care manifestă rea voinţă cu privire la politeţe, fermitatea este justificată şi chiar necesară. 
  
Un om politicos este un om stăpân pe purtarea şi pe reacţiile sale, sigur de el, mişcându-se liber, dezinvolt. Necunoaşterea regulilor de politeţe se poate manifesta şi prin nesiguranţă, bâjbâială, lipsă de fermitate sau dimpotrivă - excesul ei. Să ne gândim la ieşirile neaşteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educaţional, cel al politeţii?  
  
Politeţea trebuie aplicată în toate locurile şi momentele vieţii noastre, pe cât posibil, ea ţinând seamă şi de cunoscutul proverb: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” 
  
Trist este când privim şi pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lecţii nu de politeţe, ci de lipsa ei, de neobrăzare, oameni care, aşa cum spunea tot Octavian Paler, se manifestă instinctual, îndemnând la călcarea în picioare a politeţii, adică la nerespectarea regulilor de convieţuire avute până acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistenţă, vor să schimbe în rău principiile care au condus societatea românească, preţuită cândva nu numai pentru însuşirile sufleteşti cu care oamenii din această ţară vin pe lume, ci şi după nivelul spiritualităţii la care poporul nostru a izbutit să se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod şăgalnic spunea: „Eram şi noi, ca animalele, fiinţe sigure pe noi şi pe instinctele noastre, şi-a venit să ne zăpăcească spiritul, cu problemele lui, cu isprăvile lui.” 
  
Se ştie bine că din fire românul este în primul rând credincios şi cuviincios, are o fire blândă, este darnic, răbdător şi încrezător în soarta lui şi a ţării în care s-a născut. Credinţa profundă a poporului nostru în menirea sa istorică trebuie să reînvie din acele însuşiri sufleteşti, cu care a fost dăruit de la natură. Ce i-a însufleţit pe acei oameni trăitori cândva, să îndure oboseala, jertfele, lipsurile şi suferinţele, de care pomenea şi Mihai Eminescu? Credinţa ce o aveau în eternitatea ţării! Şi credinţa nu i-a înşelat, căci ceea ce era veşnic în ţara noastră, „viază şi astăzi şi va via şi în viitor”; lucrurile bune trebuie să se întâmple, iar oamenii să se bucure de ele.  
  
Trebuie găsite mijloacele prin care se poate realiza pacea internă. Vor fi preferate legile care să decurgă din idealuri frumoase. Găsirea de idealuri cât mai frumoase trebuie să fie ocupaţia cea mai nobilă hărăzită omului pe pământ; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, după cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie să-şi găsească locul oamenii care respectă idealurile poporului şi care au credinţă în Dumnezeu, oameni curajoşi, cu judecată dreaptă, căci orice judecată greşită ne poate compromite. Şi mai este ceva foarte important şi anume, să se înţeleagă cine din exterior ne vrea binele şi cine doreşte a ne pune piedici în atingerea acestui bine.  
  
Să nu ne iluzionăm cu calităţi exagerate, dar să fim încrezători în cele pe care le avem. Nu este bine nici să ne decepţionăm – se aud destule glasuri în prezent -, deşi aceste momente nu pot lipsi cu desăvârşire din viaţa noastră. La ora actuală, oamenii obişnuiţi sunt decepţionaţi de conducători şi conducătorii de oamenii pe care-i conduc. Decepţia a depăşit pragul şi a trecut în mizerabilul spaţiu al urii. Se urăsc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fără Dumnezeu” cum se spune la noi, cei trăiţi în comunism şi tinerii născuţi şi educaţi în mod ateist. 
  
Avem nevoie de o spiritualitate care să scoată la lumină virtuţile adevărate ale sufletului românesc, să nu le îngroape printr-o veşnică blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru, cunoscutele sale calităţi. Hegel într-o lucrare a sa atenţiona: „ ... orice spiritualitate, orice conţinut al conştiinţei, este produs şi obiect al gândirii; religia şi moralitatea, în primul rând trebuie să fie date omului şi pe calea sentimentului – şi ele sunt în realitate aşa.”  
  
Unul dintre filozofii noştri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimuţărelilor a trecut, fiecare popor rămâne să-şi realizeze prin însuşirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iată că această „vreme a maimuţărelilor” a reapărut şi asistăm la un joc periculos pe scena vieţii noastre politice. Snobismul, lipsa de politeţe şi ignoranţa se manifestă în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile şi alegerile deviate de la bunul simţ. 
  
Credinţa trebuie să înflorească în sufletele generaţiei noi. Oamenii care ne conduc trebuie să fie şi ei conduşi de Dumnezeu, adică, atunci când iau o hotărâre, ea să fie pe placul celui de Sus şi al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul să se elibereze de angoase, ajungând la linişte, înţelegere, la un singur scop nobil pentru ţară, iar „războaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune socială bazată pe respect, politeţe, pe spiritualitatea care, repet, defineşte fondul nostru sufletesc comun. Iată ce am putea exporta şi nu comportamentul opus, al celor puţini, dar care, din nefericire, astăzi ne conduc destinele. Dezbinarea continuă nu poate aduce decât răul, degradarea. 
  
Europa ne cerea şi ne cere în continuare să fim ceea ce suntem: „pe rădăcinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar să respectăm angajamentele făcute, pentru a se putea auzi în final o frumoasă „simfonie”. Armonia porneşte de la cetăţenii fiecărei ţări. Nu este uşor a construi o clădire după un proiect nou! Rădăcinile nu ni se vor putea smulge niciodată, fiindcă ele sunt prea bine înfipte în pământul ţării! Suntem la noi acasă! Un scriitor scria într-un articol de revistă: „...Rădăcina actualei porniri antioccidentale se găseşte în mlaştina naţional-comunismului...” Da, comunismul s-a năruit, dar moştenirea sa a rămas! Mai sunt, de ce să nu recunoaştem, cei în a căror minte sclerozată, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la răsărit!” Unde ne este gândirea clară, unde ne sunt aparatele de măsură?  
  
Starea de sărăcie nu ne dă dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morală şi pe credinţă trebuie să se sprijine gândirea, gesturile şi acţiunile noastre; adevărurile morale de origine divină fiind, rămân eterne, imuabile.  
  
Şi să nu uităm nici proverbul românesc: „Politeţea este cheia de aur care deschide toate uşile!” 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
POLITEŢEA / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 634, Anul II, 25 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!