(1) Ion VANGHELE:
E VIAŢA O CONTINUĂ OGLINDĂ

E viaţa o continuă oglindă
Privesc în ea cu ochii tăi cei verzi
Şi fruntea sprijinindu-se de grindă
Când eu mă uit, tu, oare, cum mă vezi?

Deschide-ţi gândul risipind fereastra
Spre universul celor patru zări
Şi ai să vezi din nou fecioara asta
Cu-amurgurile nechezând călări.

În foamea ta de patime închide
Un labirint de raiuri ce se şterg
Şi ziua pe tarabă de voi vinde
Spre noaptea noastră pribegind eu merg

În mine o fecioară pătimaşă
Emoţiile mi le-opreşte-n crâng
Molatec când desface din cămaşă
Doi îngeri de mireasmă care plâng.

(1) Georgeta RESTEMAN:
TE VĂD OGLINDĂ-N TRUPUL DEPĂRTĂRII

Te văd oglindă-n trupul depărtării
Pe tâmpla de fecioară plânge clipa
Eşti lacrimă-nsetată-n gustul sării,
Un pescăruş ce-şi arcuieşte-aripa

În zbor sublim spre piscul neuitării.
Deschid ferestrele drapate-n vise
Nădejdi târzii ivite-n pleoapa zării
Renasc dorinţi de-nchipuiri ucise.

Fecioarei din oglindă-i simt fiorul
Când gândurile împletesc cunună
E viaţa piesa-n care joacă dorul,
Un rol tivit pe-un colţişor de lună.

De-acolo se revarsă-n lume, tainic,
Şi-ascute-n spinul rozelor simţirea
Oglinda sparge, dorul cel năvalnic,
În ochii-i verzi înmugurind iubirea.

***

(2) Ion VANGHELE:
IARNA CA O COAPSĂ DE FEMEIE

Iarna-i ca o coapsă de femeie
Şi mă joc în nopţi pe derdeluş
Luminând în cerul ei scânteie
Ursuleţ cu lacrime de pluş.

Iarna vine-n mine vălurită
Şi se leapădă de feregea
O iubesc de patimi stăpânită
Şi-o sărut pe pleoapa de mărgea.

Se lumină totul, când, bezmetic
Carnea rece, dulce, o ating
Când iubind tăcerile frenetic
În fereastra viselor mă sting.

Este între noi o sănioară
O speranţă duce către poli
Îngerii care în ceruri zboară
De iubirea iernii sunt matoli.

Beat şi eu stau neclintit de veacuri
Somnul ei în mine îl răstorn
Gura ei de îngheţate lacuri
Viu trozneşte-n paşi de unicorni.

Zânele în alb iar se drapează
Trec tăcând pădurea de argint
Şi la vara care-o fi visează
Scuturându-şi stelele de mirt.

Hai să ne iubim în noaptea lungă
Eu pe tine alb-al lunii sol
Să-ţi sărut suflarea ta profundă
Şi tot jarul trupului tău gol.

Dar tu ai plecat iarăşi departe
De plecări parcă nu osteneşti
Şi apoi îmi laşi ca semn de carte
Când îmi spui ce tare mă iubeşti.

Poarta a-ngheţat astăzi cu totul
Peste pomi a nins cu fulgi, mocnit,
Voi mânca de ziua mea eu, tortul,
De-amintirea visului pocnit.

Neaua se va strânge jucăuşă
La fereastra stelelor ce mor
Am să las zăvorul de la uşă
Poate vii cu noaptea în pridvor.

Ne-om iubi imaginar prin basme
Tu, o zână stând la răsărit
Eu, o umbră rătăcind fantasme
Într-un colţ de casă încălzit.

(2) Georgeta RESTEMAN:
MAI CERNE IARNA TIHNĂ, FULGI ŞI VISE

Mai cerne iarna tihnă, fulgi şi vise
Când se-aprind luminile-n tăcere
Cu roi de fluturi albi, aripi deschise
Peste noian de gânduri – mângâiere.

Zvâcnesc în trupul iernii începuturi
Speranţe îngheţate-n haina-i albă
Când fulgii dau văzduhului săruturi
La gât purtând dorinţe prinse-n salbă

Păşim într-un meleag de prospeţime
Umplând potire de cleştar cu doruri
Freamăt de clipe-n ceas de curăţime
La geam, iubire lină-n loc de storuri

Pervazuri de argint, o floare albastră
Ce se-oglindeşte-n licăr de scânteie
Clipiri de fulgi peste trăirea noastră
Când iarna-i ca o coapsă de femeie.

Se zbate gându-n pleoapele-nserării
Lăsând pe scutul clipei urme frânte
Şi-mbrăţişând fantasma depărtării
Când în ninsori i-e dat să se-nveşmânte.

***

(3) Ion VANGHELE:
PRIN MINE CAD TARDIVELE ÎNGHEŢURI

Prin mine cad tardivele îngheţuri
Cu degete-mbrăcate-n staniol
Din versuri scot uitate înţelesuri
Ca din veşminte trupul tău cel gol.

Mă-ngână basmul cu povestea rară
Şi ninge alb, cu furii de poet,
În nostalgia ta crepusculară
Ce înfloreşte arborii încet.

Aripa ta s-a legănat la poartă
Cuvintele s-au prăbuşit troian
În clipa care, albă ca o moartă,
A început solfegiul ei la pian.

Păgâni ne ducem undeva, aiurea,
Prin nopţile de patime şi dor
Unde din umbre va cânta pădurea
Şi licuricii stelelor în cor.

Ne muşcă crivăţul plin de ninsori
Cu turţurii cuvântului ce-ngheaţă
Îţi spun acuma, între două flori,
Că e schimbarea gerului la faţă.

Cai negri ne gonesc întru galop
Spre înălţimea muntelui Parnas
Chiar dacă uneori mi-e versul şchiop
Şi ninge cu colinde fără glas.

(3) Georgeta RESTEMAN:
ALUNG-ACUM ÎNGHEŢURI ÎN ABIS

Alung-acum îngheţuri în abis
Şi lasă-ţi inima-n caldura lină
Să împletim cuvinte-n paradis
Ţesute-n doruri fine de lumină.

Te-ntoarce-n basmu-acela ostenit
Al viselor meleag care te-mbată
De-n braţe-ţi tremur, poate-am ameţit
Mă iartă-n palma lunii preacurată.

Strivindu-mă-n decor înnămeţit
În alb de nea şi-o stea nevinovată
Ne cântă clipa valsul nesfârşit
Pe-o ciutură de vremuri îngheţată.

Lăsa-vom nopţii vraja de argint
Când umbrele pădurii se-nfioară
Din cer ne curgă-n taină dulce-alint
Doi îngeri trişti şi-o strună de vioară.

De gerui-va crivăţul prin noi
Cu limbi de foc îi risipim popasul
Viclean, de vrea să vină înapoi,
În zeghe-şi va afla de-a pururi masul.

Din basmul nostru ninge în cuvânt
Cu nestemate de trăiri sublime
Nu sunt o sfântă, tu nu eşti un sfânt,
Dar ne-mbătăm cu-a iernii prospeţime.

***

(4) Ion VANGHELE:
RUP HIENELE DIN MINE

Rup hienele din mine, carnea dulce - aburindă
Cerul noptilor, în cruce, cu dizgraţii mă colindă
Numai tu, pierdută-n vreme calci prin iarna mea săracă
Să-mi săruţi iubito, gura, cu mustăţi de promoroacă

Şi în şal de umbre moarte,şi în frunze care nu-s
Umbra mea, tăcut o poartă în sărutul din apus.
Cu îmbrăţişări mă plimbă în oglinda ta de lacuri
Printre tot atâtea clipe, care curg prin noi ca veacuri

Când de doruri şi dorinţe, ca o salcie se-ndoaie
Inima mea nevazută în penumbra din odaie
Tu să vii călcând, prozaic, cu conduri de poezie
Şi să-mi dărui caldă, gura cu speranţe, numai mie.

(4) Georgeta RESTEMAN:
VIN CU FULGI DE NEA ÎN PLETE

Vin cu fulgi de nea în plete şi-ţi aduc în seară tihna
Peste munţi îmi arcui gândul căutâdu-ţi azi odihna.
Umbre reci alung din juru-mi şi pe jar de clipă dulce
Te cufund în ochii-mi tandri, ruga, poate, te-o aduce

Într-un leagăn de visare pe-un tăpşan al nesfârşirii
Să ne cânte-un lied vioara săvârşind versul iubirii
Şi-ntr-o limpezime sacră, cotropiţi de-atâtea doruri,
Să scăpăm de-ncătuşare şi tristeţi, în dulci fioruri.

Gurii tale să-i fiu roabă, braţului să-i fiu alintul
În nepământeşti dorinţe, tâmplelor-lucind argintul-
Să le dăruim doar linişti, în oglinda dintre lacuri
Curgă nestemate-clipe de acum şi până-n veacuri!

***

(5) Ion VANGHELE:
SĂRUT MÂNA, DOAMNA MEA

Sărut mâna, doamna mea,
Mi-a fost dor de tine-aseară
Dorul meu nu se compară
Nici cu arderea de stea.

Unii zic că dorul trece
Şi rămâne doar nimicul
Te iubesc în infinitul
Care nu mai vrea să plece.

Într-un univers de gânduri
Te păstrez în mine, doamnă,
Pomii scuturaţi de toamnă
Zac pe-aleea vieţii, singuri.

Te iubesc ca pe-o vioară
Cu emoţii, nostalgie,
Când scriu asta pe hârtie
Nu las sufletul să-mi moară.

Ne-om vedea poate-n târziul
Îngerilor care pleacă
Va rămâne ziua seacă
Plin de umbre doar pustiul.

Păsările se vor duce
În amurgul lor să doarmă
Te iubesc, frumoasă doamnă,
Cu ochi mari, cu gura dulce.

(5) Georgeta RESTEMAN:
FII TU CLIPA MEA - ODIHNĂ

Fie-ţi ziua, domnul meu,
Ca un râu ce curge-n tihnă
Prin hotar de Dumnezeu
Fii tu clipa mea-odihnă.

Căci de-aseară, zăvorâtă
În castelul meu de ceaţă
Sorţii jur, mă-ntărâtă
Să zâmbesc de dimineaţă!

Şi-mi îndrept apoi spre tine
Sufletu-n alai de muguri
Când sclipiri diamantine
Ţurţuri curg sub streşini-ruguri.

Lasă taina ta să umple
Caneluri în trup - scânteie
Că de-o fi să se întâmple,
Iarna - coapsă de femeie -

Se va stinge-n rug de floare
Când va-nmuguri mălinul
Din tristeţea care doare
Vom topi-n iubire crinul.

Şi-n amurg de-nsingurare
Vom lăsa viori să cânte
Din cenuşi răscolitoare
Vor renaşte aripi frânte.