Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   



Poezia: o „crinolină de fluture” - impresii de lectură

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!




Întâlnirea mea cu poezia Mihaelei Oancea a fost o reală surpriză, în condiţiile în care, cunoscându-ne de foarte multă vreme, nu am ştiut şi nu am crezut că muzele o pot îmbrăţişa atât de tare încât, deşi aflată la început de drum literar poate oferi atâtea imagini schiţate natural pe fondul unui lirism intens şi autentic.
„Lasa-ţi părul cu miros de lămâiţă
Să danseze ca o crinolină de fluture
Pe cerul de cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!” (din poemul Vară)
Tablourile astfel create, uneori contrastante, abundă de simboluri bine alese şi cu multă atenţie inserate creându-ţi impresia că ai de-a face cu un autor cu state vechi în breaslă, dar descoperit de tine târziu.
„Târziul întârzie să calce lasciv,
În ritm de sarabandă
Pe vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi ofer-un răgaz de a coase
Cu albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i înscrisă-n celulele noastre!” (din poemul Armonia contrariilor)
De fapt, vorbim despre o poetă, care, în sfârşit, cu emoţie, modestie şi cu un real respect pentru cuvânt s-a hotărât după ani întregi de studiu şi analiză, să păşească atent pe această scenă a creaţiei pentru care, până acum nu a fost decât un spectator fidel şi comentator avizat. De ce avizat?... mă veţi întreba, bineînţeles, mai ales că am vorbit despre poetă că se află la început de drum...Mihaela Oancea este profesor de limbă şi literatură română, de aici şi neologismele cu care îşi construieşte versul, expresiile corect inserate, toate acestea transformând deseori poemul într-un puzzle cu ample conotaţii, uneori greu de descifrat, chiar şi la o a doua sau a treia lectură.
„Pământul sângerând umblă desculţ peste urmele iernii..
În asemenea zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic concret!” (din poemul În asemenea zile)
Fără a mai lua în discuţie teama nejustificată de a cădea în ridicol, teamă pe care o simte poeta cu fiecare apropiere de coala de hârtie, am certitudinea că, în spatele timidităţii şi a prea marii modestii la umbra cărora poeta se adăposteşte mai mult decât este necesar, se ascund gânduri, idei, trăiri şi sentimente deosebite, care odată redate în scris - cu talentul pe care îl posedă din plin - pot fi adevărate bijuterii lirice.


Vară

Apariţie venustă de cariatidă
Răspândeşti misterioasă un surâs calin
Mi-eşti leac şi otravă, rană şi cuţit!
Rosteşte negrăitul ascuns în ochii tăi de peruzea,
Deschide-ţi braţele să adulmece
Adierea răcoroasă a dimineţii montane
În timp ce te-ntinzi leneşă pănă la norii de fildeş.
Lasa-ţi părul cu miros de lămâiţă
Să danseze ca o crinolină de fluture
Pe cerul de cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!
Ţiuie timpul răsucit sub tălpile-ţi feciorelnice
Pădurile se-adună sa-ţi cânte
Din foi subţiri de mesteacăn şi-alun
Brânduşe violete te-aşteaptă pe cărări de munte
Să ţi se-aştearnă coroană
Vino!
Istovită de soare, mă-ntind pe câmpul de smarald
Cu braţele în cruce, în galbenul de miere
Ca-n patul unui râu....
Te-aştept!


Armonia contrariilor


Un clarobscur liliachiu mânjit cu mangal
Înrămează impozant infinitul
În vreme ce Armonia şi Entropia îşi dau mâna deasupra hârtiei
Ce-şi aşteaptă rândurile – fosile săpate-adânc în timp.
Târziul întârzie să calce lasciv,
În ritm de sarabandă
Pe vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi ofer-un răgaz de a coase
Cu albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i înscrisă-n celulele noastre!
Există forme de rezistenţă! Să alungăm târziul din noi!
Tic-tac! Orologiul destrămării ţese felii de existenţă..
,,Să-i stricăm mecanismul!”– propune perfid osul.
,,Să-i zădărnicim planul!” – chicoteşte mefistofelic retina.
Ei...şi dac-am putea faustian sa-i poruncim clipei
Să stea în loc, oare ce-am schimba?
Cum poţi opri moartea când te-ai născut cu ea?


În asemenea zile


Grele mirosuri pestilenţiale se caţără afară din crăşma mlăştinoasă.
În asemenea zile seci, de metal, neînduplecate,
Timpul încleştează clipa, o polizează..
Explozia inimii sparge trupul ce tresaltă spasmodic,
Iar imaginea oaselor calcinate pictată pe retină
Te face să te zvărcoleşti în somn.
Fumul se înalţă spulberat şi plin de durere,
Floarea roşie moare în sobă c-o albastră vâlvătaie
Păsările ţipă – năluci aducătoare de primejdii!
Pământul sângerând umblă desculţ peste urmele iernii..
În asemenea zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic concret!
Sufletul se-neacă de cenuşa cea mai rece....
Cât de mult ai vrea atunci să călătoreşti pe tăcerile tale
Pe gândurile-nsingurate..dorinţe-nspăimântate...
Ţi-ai aminti, desigur, de anii trecuţi, de priveliştea casei cu pridvor.
Meditaţie despre trecerea timpului, gânduri tulburi, tardive regrete...
Îngheţi împreuna cu clipa! Nici gândurile nu te mai ascultă..
Lumânările ard în sfeşnice de aur, în pulberi de argint
Şi ceara li se prelinge ca lacrimi de sânge îngheţate...
În asemnea zile te cuprinde o stare patetică de nostalgie
Cu mult mai ucigaşă decât tăcerea.
În asemenea zile priveşti pierdut în depărtare
Te adânceşti în lume până devine adâncul din tine
Şi, treptat, observi cum pulberea de pe nisipuri brodează cu aur irizat
Un petic de speranţă...
Cum strigătul pădurii trezeşte păsăretul..
Cum reîncepe viaţa alunecând în sus.


Solstiţiu de iarnă

Mahalaua îşi mestecă măruntele-i drame –
Istorisiri picante şi febră viscerală...
Adorm conştiinţe-n fetide lupanare
Bolborosind despre diverse dizeuze obscure
Când întunericul muşcă din trupul fraged al nopţii.

Precepte mustesc în minţi înfierbântate
Gonind tumultoase prin ţarcul gândirii...
Se deapănă-n crepuscul teorii fulminante
Despre realităţi hiperfizice ori despre Anunnaki,
Când Uranus face cuadratură cu Jupiter.

Solstiţiul de iarnă – noaptea cea mai lungă –
Adună laolaltă pe cei ce vieţuiesc sub catapeteasma
Templului ranforsat cu iluzii şi zâmbete de prunci.
Tăcere...
Îngheţ...


poeme scrise de Mihaela Oancea
impresii de lectură de Gabriel Dragnea
 

Referinţă Bibliografică:
Poezia: o „crinolină de fluture” - impresii de lectură / Gabriel Dragnea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 975, Anul III, 01 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gabriel Dragnea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriel Dragnea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!