Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Reflectii > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 137 din 17 mai 2011        Toate Articolele Autorului

POEME TRISTE

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
GÂNDURI
 
Suspine pierdute ’ntre pietrele reci
Răsfirate pe creste golaşe de munte
Năzuinţe crescute pe-albastre poteci
Contrarii ce vor destine să-nfrunte
 
În scorburi de suflete triste se-ascund
Dureri neştiute de minţi prigonite
Ce-acum văd pământul pătrat, nu rotund
Şi se zbat să învie dorinţe-mpietrite.
 
Noian de speranţe se sting în tăceri
De focuri aprinse în nopţi liniştite
Potire de suflet râvnesc primăveri
Limpezime de cer şi iubiri împlinite.
 
Deschid larg fereastra, spre lume privesc
Ce mulţi stau la coadă...la vise în drum
În vremuri atât de perfide ... zâmbesc
Căci visele-s vise...dispar ca un fum...
 
 
ÎNROBIŢI DE VISE
 
Trăim sub zăpezi ce-s de doruri ucise
Şi stânci care tânguie doine în noapte
Cu suflete triste ce murmură şoapte
Suntem înrobiţii aceloraşi  vise.
 
Aşteptăm primăveri să renască în noi
Iar viaţa să zburde-n crâmpeie de gând
Ghiocei să ne scalde în albul flămând
Şi linişti adânci să coboare din ploi...
 
Râvnim bucurie şi mai cernem tristeţi
În lacrimi de-argint să se stingă-n uitări
Speranţe-minciuni, dorinţi, dezmierdări
Albastre lumini conturând dimineţi.
 
Sunt tainice vise ce-n munte se-adună
Se strâng printre pietre nespuse dureri
În izvoare-aşteptări, în păduri mângâieri
Şi  iubiri îngheţate sub raze de lună...
 
 
SUFLETUL NOSTRU NU-I DE RĂSTIGNIT
 
Împovăraţi de griji şi de nevoi
Cu sufletul fărâme, trist si gol
Găsim puterea de-a răzbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor să ne zdrobească
Şi să ucidă ce ne-a mai rămas
Din moştenirea dulce strămoşească,
Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas...

Ne-au pus impozite şi pe simţire
Metafora din ei a dispărut
Noi tot vom scrie ce ne stă în fire
Suntem plămadă din destin durut.

Lor nu le pasă că păşim tăcuţi
Ori că strigăm spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncunună pe frunţi
Speranţele, ne-aduce alinare.

Nu au măsură în nimic ce fac
Ţintesc, lovesc şi spulberă în cale
Conduc cum vor şi după bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.
Dar n-o să fure ce ne aparţine
Căci le ajunge cât au prăduit
Pământu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de răstignit!
 
 
SĂTUI DE MINCIUNĂ
 
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună
Nu mai ştim să zâmbim dar în noi o dorinţă se zbate
Vrem linişte-n suflet, visând la o viaţă mai bună.
 
Copiii ne pleacă , batrânii ne mor de durere
Pe străzi felinare murdare şi gemete surde
Săraci urgisiţi de tristeţi aşteptând mângâiere.
Cei ”mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.
 
Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi
Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri
Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi
Noi n-avem nici azi şi nici mâine şi n-avem nici  ieri...
 
Mi-e-o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare
Sătui de minciună ai mei sunt mereu oropsiţi
Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare
De-a pururi să zaceţi în temniţi, spurcaţi ipocriţi!
 
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună
Poate ştim să zâmbim... de scăpăm de potăi  însetate
De averi şi de glorii, înghiţi-i-ar ţărâna străbună!
 
 
REVOLTĂ
 
Noapte de mai cu stele reci pe boltă
Şi flori de măr pe ramuri împietrite
Gânduri icnind arar dintr-o retortă
În care disperate, durerile-nfrăţite
De-atâta chin în mine se revoltă.
 
Părinţi plângând neputincioşi destine
Copiii pribegind prin lan de vise
Pândind grăuntele de dor de bine
Atunci când bat timid la uşi închise
Şi-s nevoiţi s-apuce căi străine.
 
O ţară-n care-i rege-acum minciuna
Bătrâni cerşind - cu lacrimi ruginite -
Un colţ de pâine... şi doar mătrăguna
Cu-amar le umple cupele-alămite
Din care sorb când îi mângâie luna.
 
Indiferenţi, în jilţuri aurite
Sfidează un popor şi vând iluzii
N-au teamă de nimic, căci sunt elite
Ce nu mai văd şi care fac pe surzii
La disperarea ţării de puteri sleite...
 
Frici răzleţite-n suflet, disperare
Cozi la speranţe spulberate-n vânt
Biserici înţesate şi strigăte-n altare
Cât mai răbda-vom pe acest pământ
Atâta umilinţă şi-a lor neruşinare?
 
 
VOCILE STRĂBUNE DIN CETATEA BOLOGA
 
Sus, în deal, lângă Cetate
Se-aud vocile străbune
Plânge iedera-n ruine
Căutând din nou dreptate.

Răvăşită-i astăzi ţara
De orgolii şi de ură
De prin colţuri - sare zgură
Şi ne-aduce iar ocara.

Ei au reuşit s-oprească
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turceşti, pripite
Spre Apus să năvălească.

Astăzi noi privim cu teamă
Înspre cei care se luptă
Între ei şi se înfruptă
Fără ca să deie seamă.

De s-ar ridica străbunii
Şi-ar vedea cum se dărâmă
Tot ce s-a clădit  fărâmă
Prin orgolii-n faţa lumii...

Au uitat cum bunii noştri
Şi-au dat viaţa şi-au luptat,
Cu zapisul la-mpărat
Au putut să-nfrunte monştri.

Glorie acelor care
Ne-au facut neam de eroi
Oare nu putem şi noi
Să fim OAMENI fiecare?
 
 
TATĂLUI MEU
 
E ziua Sfântului tău nume
Şi-n zori ţi-am sărutat icoana, TATĂ!
Mă simt stingher-acum în astă lume
Când nu-ţi mai simt privirea-ngândurată.

Pe creştet, tu ades mă mângâiai
Şi ochii-ţi plini de lacrimi de iubire
Mă-mbărbătau în serile de mai
Când număram trifoii...ce dulce amăgire.

Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munţi
Mă aşteptai cu-n zâmbet şi-mi aşterneai în cale
Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.

Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi şoptind cu glasu-ţi drag
Aceleaşi vorbe calde...iar eu te văd în zori,
Ca-n dimineţi de basm - trecând al casei prag...
 
GÂNDURI
 
Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită
Cuprinzând orizontul cu palma mea udă
Sub cerul de vise, în liniştea serii
Un munte de piatră-s, cu rouă sfinţită
Pe care-a rămas umbra verii, zăludă
Şi tainic în noapte-ascult glasul tăcerii.
Parcă simt un fior ce-mi străbate fiinţa
Cu raze de Lună mistere dansează
Maestru tangou, reci umbre de ceară
Se mistuie-n gânduri - recheamă dorinţa
Iar undele-albastre, de suflet vibrează
Când dorul din mine începe să doară.
.............................................................
Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită...
 
SUNT
 
Sunt umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb şi el poartă sub falduri Lumina!
Suntem fraţi cu toţii în toate, şi-asemeni
Copacului-ţară, sfinţim rădăcina

Cu picuri de rouă ce lin se-nfiltrează
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina şi Pacea mereu ne veghează
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.

Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie
Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul...

Sub raze de Lună o pânză de vise
Aşterne-se tandru-n pridvorul Iubirii...
Desfac legătura de chei, uşi închise
Deschid - lasănd loc cuvenit implinirii.
................................................................
Sunt  umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.
 
SINGURĂTĂŢILE MELE
 
Seara şi-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Şi-n umbre reci tăcerile sihastre
Curg lin pe coli de viaţă 'nămeţite.

Îmi iau în tihnă sufletul de mână
Împreunat cu dorul... si-n visare,
Singurătăţii, veşnica-mi stăpână
Mă strădui să-i aprind o lumânare.

Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheaţă îmi întinde
Nu vrea să plece şi mă ţine-aproape
Mă împresoară, viaţa mi-o cuprinde.

S-a cuibărit demult la mine-n casă
Şi-a răsfirat prin colţuri trena-i veche
Printre zăbrele-o văd, e colţuroasă
Şi-o egoistă-i... fără de pereche.

Singurătate, pleacă-n depărtare
Şi lasă-mi liber sufletul să zburde
Slăbeşte-mă din veşnica strânsoare
Tu dăruie-mă dragostei flămânde!

Mă năpustesc spre-a inimii fereastră
Cu gândul bun deschid acum cărare
Şi-n dragoste sădesc o floare-albastră
Precum singurătăţii-i aprind o lumânare...
 
INCERTITUDINI
 
Încerc să mă adun...
şi să-mi răspund
tot eu la întrebări...
mi-e capul plin de gânduri
de-atâtea căutări
ce-mi dau târcoale-n şoapte
pierdutele visări
sunt triste orologii
ce sună goale-n noapte...
încerc timid să merg
precum o fac ologii
dar drumuri ce converg
în puncte de lumină
dispar înceţoşate
şi-n sufletul-grădină
de flori înrourate
te caut cu privirea
iar peoapele-mi plecate
regretă rătăcirea
rămân înlăcrimate
căci asta mi-e menirea
 
 
DEZAMĂGIRE
 
Am aşteptat un semn dar nu mi-e dat
Să-mi bucur sufletul însingurat de vreme
Ce-i ferecat de nu ştiu ce blesteme
Iar tot ce mă-nconjoară e trist şi-nnegurat.
 
Demult, când totu-n jur se năruise
M-am cufundat într-un ocean de-amar
Şi chiar de-aş vrea să scap e în zadar
Rămân neputincioasă şi mă hrănesc cu vise.
 
Viaţa dură, tristă şi plină de blesteme
Mi-a călit trupul, mintea şi destinul
Ce nu se schimbă şi rămân cu chinul
Speranţelor deşarte din vis, sub clar de lună.
 
Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare
Răspunsuri lapidare roiesc în jurul meu
Încertitudini, temeri ce-au stăpânit mereu
Fiinţa-mi răvăşită de-un straniu val de mare.
 
Se răzvrăteşte-n mine-o mulţime de cuvinte:
De azi noi suntem unul...fiinţă adorată...
Trăieşte nebunia căci clipa-i minunată...
Şi altele atâtea ce-mi bântuie prin minte...
 
 
ZBUCIUM
 
O ploaie măruntă de toamnă e-n mine
Şi-mi biciue trupul şi gândul pribeag
Sub frunze-arămii rătăcind în suspine
Îmi sprijin speranţe de-un firav toiag.
 
Se zbat întrebări iar răspunsuri bizare
Încearcă să-mi spună: aşteaptă-n tăcere
Căci lacrimi de toamnă şi raze de soare
Şi versul curgând îţi vor fi mângâiere.
 
Sub picuri ce cad potolind fierbinţeala
Din doruri născută sub soare de vară
Refuz disperarea, ignor amorţeala
Iubirea-mi alin într-un cânt de chitară.
 
Ascult liniştită-n decor de-ntristare
Refrenul ce unduie lin şi-mi şopteşte
Alungă tristeţea ’ntrupeazăte-n floare
Urmează-ţi destinul, fetiţo, iubeşte!
 
 
SINGURĂ-N TOAMNĂ
 
Mi-e sufletul gol şi cu paşi tremurânzi
Mă zbuciumă toamna în vise pierdute
Cu mâinile-mi reci peste ochii flămânzi
Împrăştiu speranţe spre lumi neştiute.
 
Frunze-ofilite pe-alei mă-nfioară
Şi vântul prin codri sălbatec vuieşte
Bruma pe flori şi pe ierburi coboară
Iar sufletu-mi singur în toamnă trăieşte.
 
Caut în mine puterea de-a-nvinge
În lupta cu gândul rebel şi-ntristarea
O lacrimă caldă obrazu-mi atinge
Mi-e muntele frate şi soră mi-e marea.
 
Îţi simt depărtarea... te-afunzi în tăcere
Eu ştiu că ţi-e teamă iubirea să-mi dărui
În tine musteşte o veche durere
De ce fugi, iubite şi-n ceaţă te-nvălui?
 
 
BLESTEM
 
În aceeaşi limbă sfântă
Plângem...nimeni nu mai cântă
Cum făceam odinioară
În această ţărişoară
Bătută de vânt şi ploi
Şi cu câini ce rup din noi
Ne rămâne azi cuvântul
Cu care sfinţim pământul
Sfâşiat şi pângărit
De cei ce ne-au osândit
Să trăim încrâncenaţi
Despărţiţi de-atâţia fraţi
Fie-le pământu’ rug
Celor ce ne ţin în jug
Şi ne-alungă pruncii-n lume
Dunărea-i înnece-n spume
Să se zvârcolească-n tină
Că au smuls din rădăcină
Un popor, l-au decimat
Slugi la Occident au dat
Iar cei mari ...s-au îmbuibat
Fie-le viaţa amară
Ducă-se de-aici, să piară!
 
 
TRISTEŢE
 
Seara tristă,
goală pe dinăuntru
vuiet de vânt
săgeţi de lumină
şi-un suflet rezemat de un vers
îşi caută liniştea
pierdută-n pământ
umezit de ploi
năpădit de nevoi
sau rătăcită
pe un colţ de stea
în univers...
 
 
AZI NU MAI VREAU SĂ ŞTIU DE SUPĂRARE!
 
Azi nu mai vreau să ştiu de tine, supărare!
Te-alung şi te condamn pe veci la penitenţă
Departe de tumultul din sufletul ce doare
De-atâta apăsare şi cruda-ţi insistenţă.
 
Nu te mai vreau, rămâi în temniţa uitării
Destul mi-ai stat aproape, vreau pace şi credinţă
M-ai asuprit atâta şi-ai vrut ca disperării
Să mă încredinţezi, nu fac a ta voinţă!
 
M-au întărit necazuri, am plăsmuit speranţe
Nu las să mă atingă sărutul tau bizar
Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepanţe
Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.
 
Şi-i harăzit să dărui iubire tot mereu
Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc
Tu supărare pleacă şi de-o vrea Dumnezeu
În linişte şi pace de-acum o să trăiesc.
 
Georgeta RESTEMAN
Săcuieu, Munţii Apuseni
10 mai 2011 
Referinţă Bibliografică:
POEME TRISTE / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 137, Anul I, 17 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!