Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Suzana Deac         Publicat în: Ediţia nr. 315 din 11 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Podul suspendat
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Podul suspendat 
  
-Spuneţi-mi, vă rog, unde este podul de peste gară? Acela, care lega oraşul de periferie? 
  
-Podul acela? De mult nu mai este! De vreo 30 de ani! Privirea ceferistului părea neverosimilă, parcă încerca să pună un diagnostic femeii, cu asemenea întrebări. 
  
... De ce ne întoarcem mereu în trecut? Într-un trecut pe care suntem tentaţi să-l idealizăm?! Ori de câte ori când prezentul nu ne ajunge, încercăm să păşim în magazinul de antichităţi, să căutăm cu efervescenţă glasuri, chipuri, gesturi. Cu melancolie roasă de timp mişcăm obiectele rococo şi Ludovic al XIV-lea, în căutare de ceva. Vânzătorul, cu barba lungă, se uită prin noi, parcă ar vedea în zare. Ştie că nu ne dăm seama ce căutăm, ştie că ne întoarcem ori de câte ori vrem să căutăm. Şi caută şi el între timp, faldurile vieţii. 
  
... Eu ştiu ce caut, dar mi-ar fi jenă s-o denumesc faţă de ce am devenit, caut între identităţile mele în evoluţie, oare de ce nu mă simt atunci din ce în ce mai bine?! 
  
Caut între patul Bieder Mayer şi maşina de cusut Singer, podul suspendat peste gara Clujului, care lega sufletele oraşului cu cele de pretutindeni. Uneori mirosai a spray şi te adulmecam cu nările, alteori te miroseam să descifrez din ce legume, fructe şi crengi eşti făcut? Mă lipeam de spatele tău, dar dinţii clănţăneau de frig, bătea un vânt năpraznic pe motor. Nu aveai lumină, dar noi mergeam spre viitor cu mult curaj. Te avertizam înainte, acum e o curbă la dreapta, apoi la stânga, noroc că mergeai cu viteză redusă şi nu venea nimeni din faţă. Mi se părea că sunt mai multe curbe decât fâşii drepte, le făceam recensământul corect să nu avem probleme.  
  
După o curbă ascuţită te-ai oprit din senin sau nu mai puteai asculta clănţănitul dinţilor şi căutai după haine pentru mine care nu ştiam că pentru motocicletă trebuie să te îmbraci mai gros, dacă se poate, cu ciorapi lungi sau bocanci cu tureac înalt ca să nu pătrundă vântul nebun printre crăpături. Picioarele nu mi le simţeam de atâta frig, era bine, durerea mă amorţise. Te-ai oprit brusc şi mi-ai întins pantalonii tăi de pijama, în plină noapte, pe şoseaua naţională de la Cluj spre Târgu Mureş. Numai pe ăştia îi am. Nu te-am întrebat nimic, mi-am dat jos pantalonii fără un cuvânt ca să trag pe mine pijamaua dedesubt, aşezând ciorapii peste ea, apoi pantalonii. A dispărut zona goală de pe picioare, preferata vântului iraţional, dinţii clănţăneau mai puţin şi mai rar, după ce am luat pe mine tot ce aveai de luat.  
  
Ochii mi s-au mărit de atâta atenţie, curbă la stânga, curbă lungă la dreapta. Noroc că maşinile au ales garajul de acasă în acea noapte, iar cele care ne depăşeau nu ne permiteau luxul de a merge în urma lor, cine ar fi stat să conducă un motor prin întuneric. S-a dilatat distanţa până la Mureş, convingerea mea era imbatabilă fiind măsurată cu timpul subiectiv. De unde atâta obiectivitate chiar în toiul nopţii? Când mi-ai spus că vezi luminile Mureşului, eram ferm convinsă că mă minţi, dar mă încălzea minciuna ta într-un mod ciudat, străzile căpătau forme şi lumini, dintr-odată ne-am trezit din orbire şi puteam vedea. Mai ziceam aşa prin inerţie, curbă la dreapta, curbă la stânga, nu puteam închide gramofonul din mine şi dacă ştiam că nu mai ai nevoie de informaţiile mele. Uneori repetăm informaţii superflue chiar şi conştient. Vidurile aşteaptă să fie umplute. Problema: crăpături există mereu, dar nu orice var se potriveşte.  
  
... Dâmbul Pietros la dreapta, blocul numărul 41 la stânga. Etajul 4, ultimul, l-am escaladat cu forţe ascunse, uşa ne aştepta descuiată, am putut să mă prăbuşesc direct în pat, aruncându-mi ghetele din picioare pe covorul persan. 
  
-Ce aţi păţit dragii mei, de ce aţi venit aşa de târziu? – ne întreba cumnata, dar eu eram scufundată în patul nupţial cu plapuma creponată pe urechi şi dârdâiam de frig în voie, nu mai era nicio curbă nici la stânga, nici la dreapta, puteam să stau îngheţată, cu atenţia încordată asupra încălzirii mele globale şi să număr curbele liniştite. Ce senzaţie unică să păşesc până la urmă la baie, Mureşul avea să mă mângâie cu căldura apei, contrar programului comunist. Peste o oră am devenit eu, cu povestea pe buze. 
  
Fratele ne-a simţit din prima şi vroia poze. Multe şi vesele. La început parcă ne stingherea prezenţa lui, ca până la urmă să ne placă să ne jucăm în faţa aparatului ca doi tineri care se iubesc cu viteza aparatului de fotografiat, cu zâmbetul despre care n-ar fi zis nimeni că ar putea muri vreodată, dar eu ştiam: niciun zâmbet nu trebuie să trăiască peste timp, riscă să se transforme în strâmbătură. Aveam o deschidere largă spre lume, atâtea aveam de dat că flenduram hainele, gesturile în faţa lumii, tot ce aveam era de prisos, clipe care purtau semnificaţii de ani, mă ridicai în braţe şi râdeai cu amândoi ochii, cu braţul, cu pieptul, râdea fericirea peste cameră, ziduri şi balcoane. Am depăşit Târgu Mureşul, călătoream peste judeţul Cluj, peste România, peste lume. Eram uriaşi, cuceritori, privirea noastră devora câmpiile şi cărările, nu se pierdea în păduri sau în noi înşine. 
  
Uneori purtai mirosul părinţilor tăi de la ţară. 
  
M-ai făcut să râd: la nunta surorii mele, ai spus, a venit tot satul. Cum adică, te întrebam neîncrezătoare. Jumătate din stimă că tata era primar şi jumătate de frică că tata era primar. Râdeam amândoi cu dinţi albi la vedere. 
  
... La Iaşi am plâns pentru tine. S-a rupt un pian în mine. Trăiai la Pădureni, între nebuni şi acel bolnav, la care a greşit chirurgul operaţia şi i-a înţepenit gâtul, condamnarea lui fiind să se uite mereu la stele, niciodată spre pământ. Şi ca să nu se afle malpraxisul crunt, l-a închis într-un spital de psihiatrie, la Pădureni. Nici nu ştiţi ce loc minunat e, un lac şi o pădure, un lac şi o pădure. Acolo aş duce suferinzii de inimă şi de suflet, nu nebunii care nu ştiu că suferă. Acolo era dragul meu asistent, acolo, unde doar o dată pe săptămână venea un doctor din Iaşi, în rest femeile de la bucătărie furau tot ce era de furat, inclusiv carnea din mâncare. Ce ştiau bolnavii ce mănâncă?! Şi totuşi ştiau ceva. Cel care a tras o femeie în tufe, nu trebuia să se mai dezbrace că amândoi sufereau de sindromul goliciunii, noroc că era vară. Dar şi aceea care mi-a prins cordonul halatului din spate şi nu mai puteam călca în ritm cu asistentul meu. Am făcut nişte ochi mari cât roata morii către el, iar el m-a avertizat: stai, nu te mişca. Am rămas în rama unei fotografii cu expresii îngrozite pe faţă şi aşteptam dezlegarea. A fost o obişnuită criză de gelozie din partea unei femei tinere şi frumoase, dar cu privirea mult prea rătăcită, căreia nu-i convenea că mergeam la pas cu asistentul lor şi astfel mă avertiza, cu viclenie. Când mă gândesc ce se putea întâmpla şi bolnavii nu puteau fi acuzaţi de nimic, fiind lipsiţi de discernământ. 
  
... Ai vorbit cu calm şi blândeţe cu acea femeie, i-ai explicat că eu sunt o simplă vizitatoare care vrea să-i vadă, după care va pleca, şi încet femeia tulburată s-a liniştit, dându-mi drumul la cordon. A doua oară n-aş mai păşi pe pajiştea acea alunecoasă. 
  
M-ai îndrumat câtre dormitoarele femeilor, unde mă simţeam în cărţile lui Dostoiesvki şi Cehov. Dacă aveţi de ales, intraţi numai în saloanele bărbaţilor, la femei nu, ele nu rabdă cuverturile, le scot pe toate, dorm doar pe saltelele pline de pete de sânge, nici când sunt bolnave nu acceptă nimic pe corpul lor, de acolo provin şi petele de sânge, parcă ar fi un salon al criminalelor, faceţi bine, nu intraţi acolo. 
  
... Omul cu gâtul înţepenit m-a impresionat cel mai tare. Nu avea ce căuta la psihiatrie, iar între asemenea bolnavi gravi, nici atât. Dar el îngropat în instituţie, lupta din greu să fie eliberat. Bărbatul nu era însurat, iar părinţii de la ţară nu cunoşteau mersul pe treptele tribunalului. Avea puţine rude care se încumetau să se revolte, mai mare şansă avea cu asistenţii de aici care îi semnau rând pe rând actele doveditoare, cum că el e în toate facultăţile mintale. 
  
Ce fel de om poate fi un asemenea chirurg care l-a paralizat pentru o viaţă, dar să-l mai şi îngroape de viu între morţii sufletelor?! O fi vreun ciuntit la suflet. 
  
... Aveai miros de la ţară, când ne rostogoleam între paturi, pe duşumeaua de la internat, unde am făcut 3 săptămâni practică de specialitate, când toţi au plecat, tu ai venit cu toate uşile deschise, şi ne rostogoleam pe duşumea, unde era cel mai larg. Mă întreb şi acum, acesta este cel mai important lucru, să ne înscriem în amintirile cuiva, apoi al neamului sau al universului? De multe ori universul începe cu mine.Te-am pierdut pe drum, între curbele spre stânga şi dreapta. Deşi vroiai să mă duci sus pe munte, la soare, la poalele universului mic, m-am strecurat afară din sacul tău. 
  
Acum mă duc la magazinul de vechituri şi caut şi nu mai contenesc să nu găsesc nimic.  
  
... Lumea merge întotdeauna înainte, niciodată 
  
înapoi. Doar memoria joacă feste şi ne plimbă  
  
în peisaje de mult apuse. Căutam podul aerian de peste gara Clujului, în inima magazinului de vechituri. Vânzătorul cu barba timpului, a renunţat de mult să-mi pună întrebări de genul: Cu ce vă servesc doamnă? Dacă doamna ştia, mergea la magazinele specializate. Aşa îşi făcea pelerinajul între vechituri, ştergând praful de pe servante şi acordurile trecutului. 
  
Periodic ne întoarcem la magazinele noastre clădite în timp, ticsite cu antichităţi şi perturbăm liniştea lucrurilor vechi, cu o dorinţă de nestăpânit. 
  
Căutăm măsura cea veche, ochii care se pierdeau în voalurile vieţii, zâmbetele cu semnificaţii nemuritoare, atunci era prea mult, acum e prea puţin, nu ştim să le manageriem în chip optim, le-am îndesat în saci cu forţă şi am închis gura sacilor, conservând trecutul care moare pas cu pas, lăsând câteva panglici de prezenţă. 
  
...Acum aş vrea să dezleg sacii, aceiaşi saci reduşi la tăcere şi observ că mi se adună saliva amară, toţi sacii sunt dezlegaţi de molii, a zburat spiritul din ei, nu mai găsesc aceleaşi priviri, angajamente sau tonusuri generoase, lipsesc cele mai multe piese din puzzle, doar tabla adunării mă mai ajută să aduc concomitent în scenă timpul şi personajele. 
  
Suzana Deac 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Podul suspendat / Suzana Deac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 315, Anul I, 11 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Suzana Deac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Suzana Deac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!