Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1097 din 01 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

PLANSUL PUIULUI DE LEBADA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Plânsul puiului de lebădă  

Afară, vântul turbat al Dobrogei sufla puternic, spulberând zăpada aşezată peste întreg oraşul, în cele trei zile de ninsoare continuă. Un ger năpraznic, cum nu a mai fost pe litoral din 2006, a început să îngheţe marea la mal. Stolul de lebede stătea la adăpostul digului din zona hotelului Paradiso, plutind pe apa puţin adâncă. Erau toate cele 36 lebede adunate în familii, care întregul an au încântat privirile turiştilor şi ale localnicilor. Nu existau rivalităţi între grupurile de păsări, însă fiecare familie avea un mascul dominant, care o conducea. În cazul unei “agresiuni” externe, masculul dominant se lupta cu aventurierul ce dădea târcoale vreunei femele din grupul său.  

Lebedele stăteau adăpostite, plutind la picioarele stabilopozilor din incinta bazinului şi se încălzeau între ele, ferindu-se de urgia de afară. Printre cele mai mature se aflau şi puii din vara aceasta, fără experienţă şi fără adaptare la urgia vremii de afară. Incă aveau penele colorate gri, abia din anul trei de viaţă vor deveni albe complet.  

Valurile se izbeau cu forţă de diguri, aruncând cu furie apa înspumată peste îngrămădirea de pietroaie şi stabilopozi, care se împrăştia pe suprafaţa digului şi îngheţa instantaneu.  

La fiecare val se depunea un strat de gheaţă, din ce în ce mai gros. La un moment dat, masculul dominant al cârdului ieşi din apă şi se adăposti pe plajă, sub malul falezei. Stăteau toate păsările adunate la un loc, pentru a se feri de urgia iernii. Niciodată nu a mai fost o asemenea vreme, de când aceste prinţese ale naturii s-au aclimatizat şi nu au mai părăsit litoralul, pentru a însoţi stolurile de păsări migratoare. Doar acum trei ani a mai fost un asemenea ger năpraznic, când marea a îngheţat la mal peste două sute de metri spre larg.  

Noaptea se apropia de întâmpinarea zorilor. Era o noapte întunecoasă, fără stele, fără posibilitate de orientare. Doar licăritul slab al becului de veghe de la staţiunea meteorologică de lângă hotel mai arunca o scânteie de lumină spre cârdul de lebede îngheţate.  

Zorile începeau să-şi facă apariţia. Situaţia era dezolantă. Valurile se repezeau cu forţă în dig, aruncând cu putere sute de hectolitri de apă rece spre cârdul de lebede. Stratul de gheaţă îşi mărea mereu dimensiunile. Cum începu să se mijească de ziuă, masculul dominant, îşi luă întreaga comunitate de păsări graţioase şi se ridică în zbor, îndreptându-se spre lacul Mangalia, lac cu apă mică, cu hrană şi cu adăpostul oferit de pâlcurile de stuf.  

Aici, ele se puteau adăposti împotriva vitregiei vremii şi aveau ca hrană peştişorii amorţiţi de apa îngheţată. Întregul cârd ateriză pe luciul lacului, grupându-se spre mal. Apoi, începu pescuitul, afundându-şi ciocurile în mâl şi căutând moluşte sau peştişori.  

Gerul strângea tare şi vântul sufla cu putere şuierând printre stufuri. Sesizând pericolul îngheţării apei, gânsacul dominant ieşi pe un plaur din turbă şi stuf, cu întregul cârd de lebede după el. Doar un pui nevolnic şi neexperimentat mai rămăsese să caute de mâncare, ignorând pericolul de-a rămâne prizonierul gheţii.  

Gerul îşi intensifică tăria, vântul suflă tot mai tare. Întreaga suprafaţă de apă se cristaliză instantaneu, prinzând puiul de lebădă în ghearele necruţătoare ale gheţii. Văzând că nu mai poate înota spre plaur, puiul începu să ţipe după ajutor.  

Tot grupul de pasări intră în panică. Ţipau, băteau din aripi pornind spre malul plaurului, sau se retrăgeau într-o gălăgie generală, chemându-şi puiul pe plaur. Păsările cu experienţă au început să spargă gheaţa de la mal cu ciocurile, încercând să ajungă la pui, pentru a-l salva. Se agitau cu aripile, învârtindu-se mereu în porţiunile sparte, să nu îngheţe apa la loc, însă gerul era prea puternic, iar puiul prea departe. Deja, exista riscul ca întreg stolul să rămână prizonier al gheţii nemiloase.  

Doar la câţiva metri de stol, puiul plângea după ajutor, văzând cum păsările pornesc spre plaur, abandonându-l. Plângea puiul, plângeau şi lebedele, scoţând sunete de jale. Erau neputincioase. Nu aveau cum să-l ajute pe nesăbuitul pui. Într-un târziu, s-au retras toate pe plaur pentru a nu pieri întregul stol în capcana gheţii.  

Afară, gerul deveni din ce în ce mai tăios. Peste drum, a început să îngheţe şi marea la mal. Stabilopozii şi bolovanii de piatră erau deja albi şi acoperiţi cu ţurţuri de gheaţă. Doar puiul de lebădă mai era acolo captiv şi plângea în strânsoarea gheţii, însă glasul său era din ce în ce mai slab.  

Deodată, căţeluşa Molda, o corcitură maidaneză, cu picioarele scurte şi strâmbe, ce se pripăşise pe lângă clădirea bufetului sezonier al ADRAS- ului, auzind ţipătul de disperare al puiului de lebadă, alergă repede la malul apei, apoi făcu imediat calea întoarsă şi lătră la uşa paznicului, zgârâind tocul uşii cu ghearele, pentru a-i atrage atenţia, determinând-ul să iasă afară în gerul ce crăpa pietrele.  

Nea Ghiţă zis “Mami” după cum se adresa el fiecărui interlocutor, fost electromecanic la farul “Verde” trecut de şaptezeci de ani, păzea de ani de zile această clădire. Acum moţăia la căldura unui calorifer electric. Era cald şi bine în cameră. La un moment dat, i se păru că o aude pe Molda lătrând şi-şi puse întrebarea: “Cine putea să apară pe o asemenea vreme vitregă?”  

Molda însă, lătra cu putere la uşa camerei, apoi fugea spre malul lacului, într-un “du-te, vino” neîncetat. Când nea Ghiţăse uită pe fereastră, văzu cursele repetate ale căţeluşei. Aceasta zgârâia cu insistenţă la uşă şi lătra continuu. Omul nu prea avea chef să părăsească căldura camerei, să vadă ce vrea căţeluşa. Dinspre lac nu putea să vină niciun pericol, care să ameninţe siguranţa clădirii aflată în paza sa.  

Totuşi, enervat de insistenţele căţeluşei şi intrigat de cursele acesteia, peste şosea, spre malul lacului, îşi învinse repulsia de a ieşi în ger şi vânt şi porni pe urmele Moldei, luându-şi pe umeri şuba călduroasă. Ajungând împreună cu căţeluşa pe malul lacului îngheţat, văzu puiul de lebădă prins în strânsoarea nemiloasă a gheţii, cum dădea din aripi din ce în ce mai slab. Îşi dădu seama de dramatismul situaţiei.  

Ştia că apa este mică, însă nămolul adânc. Nu putea risca să intre direct cu cizmele în apă. Lăsă şuba jos şi fugi repede spre clădirea bufetului, de unde începu să care pe mal blaturile meselor folosite vara la servirea clienţilor. Aşeză un blat pe gheaţă, apoi păşi pe el, montând altul în continuare, până când ajunse la puiul de lebădă.  

Gheaţa se spărgea sub greutatea omului, dar blatul de masă nu se scufunda mai mult de câţiva centimetri, abia de îi uda cizmele. În sfârşit, ajunse foarte aproape de pui. Pasărea ştia că nu îi este duşman, fiind obişnuită cu prezenţa oamenilor, aşa că se lăsă luată din apă, după ce nea Ghiţă sparse gheaţa din jurul ei.  

Cu puiul în braţe fugind cât îl ţineau picioarele sale bătrâne, nea Ghiţă intră în camera încălzită şi, acoperindu-l cu o haină, îi cercetă aripile şi picioarele. Constată cu regret că are un picior fracturat. Lăsă puiul jos şi reveni din magazia cu materiale cu o scândurică, din care cu ajutorul cuţitului, confecţionă repede două atele.  

Puiul fusese prins de gheaţă exact pe încheietura unuia dintre picioare, care se frânsese. Nu va mai putea înota cîteva săptămâni, însă după vindecarea completă de zburat va zbura şi va înota la fel de bine ca şi înainte de accident.  

După această operaţie, se hotărî să-l păstreze în cameră, până la vindecarea piciorului frânt. Aşa va avea şi el o ocupaţie, nu se va mai plictisi şi poate îl va îmblânzi. Nu era o problemă să-l păstreze. Lebedele sunt învăţate cu oamenii, care le aduc de mâncare în timpul anului, aproape zilnic. Vin şi mănâncă direct din mână, mai ales de la copii.  

A urmat o perioadă de timp, în care puiul, cu piciorul între atele, păşea prin căldura camerei, fără să se mai ferească de salvatorul său. Ridica aripile încercând să se echilibreze şi ţipa uneori chemându-şi familia. Nu era mofturos, mânca fără nazuri pâinea pusă într-o farfurie de bătrân. “Se va obişnui cu timpul!”, îşi spunea moş Ghiţă. Trebuia să-i dea un nume, să-l poată striga să vină la masă. Aşa şi făcu. Pentru că era salvat din ghiarele gheţii, s-a gândit să-l botezeGheţuş. Acum avea o nouă ocupaţie şi un nou prieten, care îi ţinea de urât în lungile zile de plictiseală ale iernii geroase.  

Când mergea ziua acasă să-şi ia de mâncare şi să se schimbe de îmbrăcăminte, soţia sa geloasă din fire, nu-l slăbea nici la bătrâneţe, mai ales că-l ştia singur pe malul mării, unde putea să primească orice vizită. Văzându-l că de la o vreme îşi ia mai multă hrană ca de obicei, a devenit bănuitoare când îl vedea îndesând în sacoşă mai tot ce era comestibil prin casă, în general produse de panificaţie.  

- Pe cine ai cu tine la baracă omule? întrebă ea intrigată într-o zi.  

- De ce?  

- Uite aşa, văd că mai hrăneşti pe cineva.  

- Deocamdată nu ştiu ce este, băiat sau fată, răspunse el mucalit.  

- Cum aşa?  

- Pur şi simplu. Nu am cum să ştiu ce este.  

- Păi, nu ai observat, are sâni sau…., mă rog….  

- Nu.…  

- Şi, unde ai agăţat-o?  

- Nu am agăţat-o, ci am găsit-o, sau… poate… l-am găsit! Dar, de ce te grăbeşti cu întrebările? făcea el pe misteriosul, dornic să-şi fiarbă soţia în oală fără apă.  

- Eşti întreg la minte?  

- Da,…. într-un fel.  

- Crezi?  

- Da, cred.  

- Poate că eşti bolnav cumva.  

- Eu?... El sau ea… sigur este.  

- Ce are? Nu înţeleg.  

- Un picior rupt din cauza gheţii.  

- Unde l-ai sau ai găsit-o?  

- Pe lac, prins în gheaţă.  

- Omule, vrei să mă omori? Ce căuta un copil pe lac, în gheaţă?  

- Nu am spus că este un copil.  

- Dar ce este atunci, dacă nu este copil?  

- Un pui de lebădă.  

- Ah! Vai! Chiar ai vrut să fac infarct?  

- Nu! Ţi-am răspuns doar la întrebări.  

- Eşti nebun, omule! Du-te la medic să te cauţi. Cred că singurătatea din camera ta bântuită de vânturi ţi-a luat minţile.  

- Deocamdată nu mi le-a luat, dovadă că la bătrâneţe am devenit din nou “tată”, cu responsabilităţi, aşa că mai bagă o pâine în sacoşă pentru pui. Sper ca atunci când i se va vindeca piciorul şi voi putea să-l redau familiei sale, să mă simt fericit că am salvat un suflet.  

- Treaba ta! Ia şi nişte mălai şi pune-i cu puţină apă, ca la gâşte, că tot un fel de gâscă este.  

- Am să-i transmit că este de la tine.  

- Am spus eu! Singurătatea nopţilor ţi-a luat mintea, omule!  

Nea Ghiţă îşi luă sacoşa cu mâncare şi plecă la noul său prieten, rămas doar cu Molda la căldura caloriferului din cameră. Erau acum buni prieteni cei doi, dar meritul salvării păsării era al căţeluşei maidaneze.  

În mai puţin de două săptămâni piciorul puiului s-a vindecat şi bătrânul, cu el în braţe, începu să caute stolul de lebede pe lângă malul mării. Trecuse pericolul îngheţului, iar zăpada se topise destul de mult. A găsit stolul de lebede tot lângă cazemata de la Spitalul Municipal, acolo unde trăiau, pescuiau şi se întâlneau cu cei ce le iubeau şi le aduceau de mâncare, de ani de zile.  

Când a văzut stolul, nea Ghiţă i-a dat drumul lui Gheţuş pe plajă. A zburat până s-a alăturat stolului ce plutea elegant pe luciul mării, apoi după ce toate lebedele l-au înconjurat şi s-au bucurat gălăgios de venirea lui, puiul a părăsit cârdul şi s-a întors la mal, la picioarele bătrânului şi ale căţeluşei, ciugulindu-i, de pantalon pe bărbat şi de lăbuţe pe Molda. A ridicat gâtul şi l-a scuturat în aer cu bucurie. Bătrânul a înţeles mesajul: vor rămâne prieteni pentru totdeauna.  

În momentul când Gheţuş a plecat din nou spre apa mării, Molda porni în fugă după el spre cârd, lătrând disperată. Îşi pierduse prietenul care i-a ţinut de urât timp de două săptămâni. La mal şi-au luat “la revedere”... dar, oare, aveau să se mai vadă vreodată? Unul aparţinea apei, ceilalţi doi - uscatului. Aşa s-au despărţit, rămânând prieteni pentru totdeauna, o pasăre, un câine şi un om de omenie...  

 

Referinţă Bibliografică:
PLANSUL PUIULUI DE LEBADA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1097, Anul IV, 01 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!