Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1119 din 23 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Pisoiul năzdrăvan - pentru copii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pisoiul năzdrăvan 
  
Liliana venea adesea la casa părinţilor ei, să se bucure de câteva zile de vacanţă în linişte, retrăind amintirile tinereţii. Îi făcea plăcere să ia un şezlong, să-l ducă în livadă, sub pom şi să citească în tihnă cărţile ei preferate. Îşi lua adesea ce-i era mai drag, romanele lui Balzac, Proust, Hugo cu intenţia să le dea gata în vacanţă, însă, de cele mai multe ori operele marilor clasici rămâneau necitite. 
  
De data asta venise cu gănduri mari. Dar nu reuşi nici acum, să vedeţi de ce. 
  
În acea livadă se întâmplau multe lucruri bizare care o sustrăgeau de la citit. În primul rând, observase că într-o scorbură de copac îşi făcuse cuib o păsărică frumos colorată, cu moţ roşu şi cu pene ca cicoarea. Nu era singură, avea pereche, şi cărau de zor pene, muşchi şi fire de iarbă uscată, să-şi zidească cuibul lor. Liliana lăsa semnul de carte la pagina unde rămăsese cu cititul, şi urmărea îndelung acea febrilă strădanie a micilor vietăţi pentru ]ntemeierea unui cuib liniştit. Nu trecuseră prea multe zile, şi această muncă asiduă se încheiase. 
  
Se întâmplă, însă, ca în timp ce Liliana îşi lăsă cartea şi ochelarii pe pătură, în livadă, şi se duse în casă să-şi dreagă o cafeluţă şi să-şi ia pălăria cea largă, de soare, pe când se întoarcea la citit la umbra pomului, reveni tocmai la timp să prindă momentul când pisoiul ei, Mărgeluş, se urcase în pom deasupra cuibului, şi, curios să vadă ce era înăuntru, mârâia având colţii scoşi în afară ca de poftă a ceva ouşoare, sau de pui. Atunci Liliana se supără rău de tot pe motănel, îi porunci să se dea jos din pom, îi trase o muştruluială binemeritată, şi-i interzise să mai urce în pom. Avea impresia că Mărgeluş al ei înţelesese care era treaba, şi că a doua oară nu va mai fi nevoie să-i spună acelaşi lucru. 
  
Mai trecură câteva zile, şi la cuibul din pom reîncepu o activitate febrilă de dute-vino, cele două păsări pereche plecau şi veneau de zor, hrănind puii lacomi din cuib cu insecte prinse în jurul casei. Liliana nu se putea sătura admirând munca harnică a păsărilor pentru odraslele lor. Semnul de carte în romanul lui Balzac cam stătea pe loc. 
  
După vreo două săptămâni, mai avusese loc un fapt nostim petrecut în livadă, atunci când ieşind din casă să mai citească sub pom din cartea neterminată de Balzac, Liliana văzuse pe Mărgeluş, la rădăcina pomului de sub cuib, jucându-se cu ceva. Tot întorcea ceva cu lăbuţa lui fină şi tot sărea în sus de bucurie, apoi se tăvălea prin iarba moale şi mătăsoasă. Când se apropie să vadă mai bine ce se întâmplă acolo, văzuse că jos era un mic pui de pasăre, încă golaş, cu cioc galben, care ţipa speriat. Pesemne, neastâmpărat, căzuse din cuib, iar părinţii săi ţipau cu disperate de pe ramurile pomilor din jur, văzănd duşmanul de motan jucându-se cu puiul lor căzut. Atunci Liliana luă de jos puiul, îl mângâie, apoi, urcând pe o scară, îl pusese înapoi în cuib, spre marea mulţumire a păsărilor părinţi, care, cu ciripitul lor melodios, parcă mulţumeau pentru salvarea progeniturii lor. 
  
După încă cinci zile, pe crengile pomului unde se afla cuibul, apărură cinci puişori firavi, supravegheaţi cu sfinţenie de părinţi lor. Livada se umplu de ciripitul lor vesel şi melodios, prin care parcă binecuvântau natura pentru dărnicia ei. Se-nţelege, Liliana nu mai avea spor la citit, semnul de carte rămăsese tot acolo. Cum era să se concentreze ea la Proust şi Balzac, dacă motănaşul ei, Mărgeluş, urmărea curios fiecare mişcare a păsărilor celor tinere din livadă. Dar privirile lui erau acum cât se poate de senine, şi nici nu mârâia pofticios la vietăţile de prin pomi! 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pisoiul năzdrăvan - pentru copii / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1119, Anul IV, 23 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!