Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - meditaţie...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - meditaţie ...  
  
Sfânta Evanghelie după Luca cap.16, vers. 19 - 31 
  
19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.  
  
20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,  
  
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.  
  
22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.  
  
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.  
  
24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.  
  
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.  
  
26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.  
  
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,  
  
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.  
  
29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.  
  
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.  
  
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. 
  
Îndepărtându-mă de această parabolă aşi spune că parcă viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi. Însă parabola dată este unica parabolă de acest gen şi este amintită de sfântul Luca, mai ales pentru păgâni, ca să cunoască şi ei ce ne aşteaptă dincolo. S-ar părea, de multe ori, că viaţa aceasta pământească nu mai are nici o prelungire dincolo. Trăim aici, până la cimitir, ne îngroapă, ne pun o cruce pe mormânt şi urmează uitarea. Dar nu este aşa, fraţilor! Prin Evanghelia de azi ni se deschide o perspectivă cu totul şi cu totul nouă. Viaţa aceasta o trăim aşa cum o trăim, dar dincolo începe altceva. Ce anume? Nu e indiferent unde mergem dincolo. Pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr se desfăşoară în două acte consecutive primul redă evenimentele petrecute pe pământ (v. 19-22) ; iar al doilea ne prezintă viaţa de dincolo (v. 23-31). În parabolă (pildă) sunt prezentate două personaje: bogatul este personajul negativ al pildei, nu pentru că este bogat, ci pentru că îşi foloseşte bogăţia numai pentru sine. El se îmbracă numai în porfira şi în vison, adică în haine care în acea vreme erau cele mai luxoase şi scumpe. Dar nu numai în îmbrăcăminte era excesiv bogatul; spunând că se veselea în toate zilele în chip strălucit, parabola arată că bogatul îşi oferea continuu o viaţă de lux şi plăcere. 
  
Este foarte interesant că nu este prezentată prea mult situaţia bogatului din această lume. Această simplă prezentare(într-un singur verset v. 19) vrea să ne înveţe că "viaţa aceasta este umbră şi vis". Viaţa bogatului înainte de moarte este prezentată într-un singur verset. Şi mai este amintit puţin în versetele în care se redă necazul lui Lazăr. Lazăr nu s-a învrednicit de pomenirea numelui său în casa bogatului, iar numele bogatului s-a învrednicit în versetele care erau pentru Lazăr. De aici vedem diferenţa între bunătatea Dumnezeiască şi cea lumească, diferenţa între natura divină şi cea umană! Săracul Lazăr sa învrednicit de puţine lucruri în viaţa de zi cu zi, de aceea situaţia lui s-a învrednicit de o descriere în două versete. Pe când bogatul a avut de toate şi ia fost tăiat din spaţiul scripturistic pentru prezentarea situaţiei. Nu pentru că e lipsă de spaţiu în paginile Scripturii, ci pentru că Iisus Hristos nu a considerat de cuviinţă să vorbească prea multe despre lucrurile trecătoare şi care sunt supuse molimei şi ruginii. Dar fiţi atenţi la un lucru! Prezentarea situaţiei pământeşti a bogatului este îndoit de scurtă decât cea a lui Lazăr, însă nu aceasta vreau să scot acum în evidenţă ci priviţi cât de puţin este tratată scena din această lume faţă de tratarea scenei din lumea de dincolo. Doar 3 versete vorbesc despre situaţiile acestei lumi - un verset(şi acela e prea mult) pentru redarea situaţiei bogatului şi 2 pentru Lazăr (deşi Lazăr nu necesita mai multe, dar i s-a oferit mai mult). 3 versete sunt suficiente pentru redarea evenimentelor din aceasta viaţa, deşi aşi zice că cele două versete a lui Lazăr nu prea sunt pentru această lume. Iar scena din viaţa de dincolo este prezentată în restul parabolei. Vreau să mă opresc puţin asupra celor două versete care prezintă situaţia lui Lazăr, iar de versetul bogatului nici nu mă ating cu mintea, pentru că poate fi înţeles de toţi cei care sunt asemenea lui şi care îşi doresc un astfel de viitor. Iar cei care nu îşi doresc un asemenea viitor nici nu-l va interesa despre bogat şi exegeza asupra cuvintelor care îl caracterizează pe bogat. Un simplu lucru vreau să spun că bogatul era iudeu şi ca urmare era un cunoscător al poruncilor lui Dumnezeu. Dar el a uitat că era răspunzător de felul cum îşi foloseşte mijloacele şi capacităţile sale. Binecuvântările Sale, Dumnezeu şi le-a revărsat peste bogat, dar el le folosea în mod egoist spre slava sa şi nicidecum spre slava Creatorului său. Aşa este omul când toate ne merg bine, seul din noi, grăsimea, ne închid ermetic pe dinăuntru şi nu ne mai pasă de necazurile altora, devenim cumplit de egoişti. "Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube". Cuvântul "un sărac" nu vrea să-l prezinte pe Lazăr ca şi un om virtuos. Sărăcia nu este o virtute. Voi aminti puţin mai jos de ce în unele cazuri sărăcia nu poate fi considerată o virtute. A fi sărac înseamnă un început în a avea pe Dumnezeu în suflet. Atunci când cămara inimii este plină cu cele lumeşti nu mai are Dumnezeu loc acolo. Această accentuare a stării lui Lazăr Mântuitorul o face nu pentru a arăta că bogăţia e rea, ci pentru a arăta că numai cel sărac poate să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Poţi fi bogat(în cele ale lumii) şi să fii sărac în cele dumnezeieşti dar poţi fi bogat(în cele ale lumii) şi totodată să fii şi bogat în cele dumnezeieşti. Aşa sunt adevăraţii economi, cei care îşi chivernisesc bine talantul. Iar în ce priveşte sărăcia să amintim că poţi să fii sărac în ambele direcţii dar poţi fi şi sărac dar şi bogat pe de ambele părţi. Cuvântul "a zace" vrea să prezinte aici lipsa puterii de mişcare. Lazăr era lipsit de acea putere trupească. Această lipsă de putere este întărită în partea a doua a versetului următor(vers. 21): "dar şi câinii venind, lingeau bubele lui." Atât de lipsit ce era Lazăr de putere că nu mai putea nici măcar câinii să-i alunge de la corpul lui. Mă încântă ideea să vă spun că poate din această lipsă de alungare a câinilor se poate vedea bunătatea lui Lazăr. Era prietenos chiar şi cu animalele. El nu avea de unde să se hrănească însă era bun cu animalele lăsându-le să se hrănească din izvorul hranei lor. Câinii puteau să mănânce resturile de la masa bogatului, câinii erau sprinteni, dar Lazăr, bolnav fiind, nu putea. El răbda de foame, nu înjura, nu ţipa, nu osândea pe cei care chefuiau cu nepăsare sub ochii lui, nu judeca - aşa cum fac unii care, în necazurile lor, îi înjură pe toţi. Şi pe Dumnezeu Îl înjură: de ce ceilalţi au şi ei nu au? Lazăr nu osândea pe nimeni, ci aştepta aşa, fără pic de revoltă contra cuiva. Iată de ce a fost dus în rai: nu numai pentru sărăcia lui, ci mai ales pentru aceste virtuţi ale lui cu totul dumnezeieşti. Lazăr nu voia decât să nu moară de foame, atât. Văduva din Evanghelie striga la bogat, dar Lazăr tăcea. Faţa lui era istovită de durere, de boală, de foame, dar el tăcea şi răbda. Stătea acolo, la poartă, liniştit, resemnat şi desigur, se ruga - altfel n-ar fi putut răbda grozava lui suferinţă. Nu hulea, nu judeca, nu cârtea. Alţii ar fi zis: „Ce-i asta? Eu nu am o fărâmă de pâine, iar la bogat toate curg ca un pârâu şi el îi hrăneşte pe toţi lingăii aceştia. Unde este dreptatea lui Dumnezeu?" Dar Lazăr nu zicea nimic din toate acestea, dovadă că în clipa morţii este îndată înconjurat de îngeri. Dacă ar fi hulit, n-ar fi avut parte de o aşa de mare cinste. Boala lui era cumplit de grea, de vreme ce câinii îi lingeau bubele şi nu putea lua nici fărâmiturile de pe masă, iar sărăcia lui era cea mai aspră. Unii sunt bolnavi, dar au hrana trebuincioasă; alţii sunt săraci, dar sănătoşi - şi una o uşurează pe cealaltă. Lazăr însă era şi sărac şi bolnav, în cel mai înalt grad. Era total părăsit, de toţi, o părăsire cu atât mai amară, cu cât zăcea la poarta unui mare bogătaş, lângă acei beţivi şi îmbuibaţi care chefuiau în toate zilele. Noi, de obicei, simţim parcă mai mare nenorocirea noastră, atunci când avem în faţa ochilor norocirea altora. Cât de greu i-o fi fost lui Lazăr, să vadă pe toţi chefuind şi el să rabde, fiind parcă sortit să simtă nenorocirea în toată adâncimea ei! Era ca acela care se chinuieşte de sete la marginea unui izvor. Lazăr nu mai vedea pe un al doilea care să sufere ca el, ci era absolut singur în suferinţa lui şi nu era nimeni care să-l mângâie măcar cu un cuvânt. Spune un cuvânt în Biblie: „Nu este suferinţă mai mare decât suferinţa mea". Unii care suferă, [atunci] când văd că alţii o duc bine, deşi sunt chemaţi să se roage, se satură grozav de această învăţătură creştină. Mai uşor se îndreaptă către vrăjmaşul, când aud că altora le merge bine. Zilele trecute îmi spunea cineva despre o femeie că îi riposta aşa: „Lasă-mă în pace, domnule, cu rugăciunea! De acum m-am săturat. Mai bine mă rog la dracu', că el mă ajută. Dumnezeu nu mă ajută!" Cumplit lucru, cu adevărat! Aceasta înseamnă să nu înţelegi rostul suferinţei. „Dumnezeu, pe cine iubeşte, îl bate", spune sfânta Scriptură, pentru că altfel omul se înrăieşte şi se trândăveşte. Dumnezeu, când ne pedepseşte, ne arată de fapt dragostea Lui, ca atunci când ai un copil obraznic: îl mai baţi ca să-l cuminţeşti şi-i prinde bine mai târziu. Copiii care nu sunt bătuţi în copilărie, te bat ei pe tine când se fac mari. „Dumnezeu, pe cine iubeşte îl bate"; spune Sirah: „Găteşte-ţi sufletul spre ispitire şi fi statornic, plecând inima ta, de vrei să slujeşti Domnului". Aşa era încercat bietul Lazăr. Şi poate că mulţi socoteau că este vinovat, ticălos înaintea lui Dumnezeu: „când eşti necăjit, sigur ispăşeşti ceva". Aşa facem toţi. Când vezi pe cineva care suferă, îi pui îndată nota la purtare şi-ţi vei lua răsplata pentru judecată. Tot aşa îi spuneau şi lui Iov: „Dacă ai fi fost bun înaintea lui Dumnezeu, n-ai fi suferit atât!" Tot aşa îl judecau şi pe sfântul Pavel când au văzut vipera atârnând de braţul lui: „E un păcătos". Suntem întotdeauna foarte dispuşi să-i osândim pe ceilalţi, în necazurile şi nenorocirile lor. 
  
Bogatul a fost îndată osândit la iad. Pentru ce? Sfântul Ioan Gură de Aur, analizând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, scoate şi (de) aici nişte înţelesuri cu adevărat dumnezeieşti. Şi aşa cum găseşte multe virtuţi săracului Lazăr, tot aşa descoperă bogatului multe însuşiri negative pentru care a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu. Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea şi lipsa de dragoste; el nu ştia ce este mila. Era nemilostiv nu numai faţă de Lazăr, ci faţă de toţi, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Şi apoi, oricine, oricât de aspru ar fi, când îi merge bine se face mai blând, mai prietenos, dar acel îmbuibat a rămas ca o fiară sălbatecă. Căci una este ca un lipsit să nu ajute pe un alt lipsit şi alta este ca un bogat să nu ajute un sărac, cu atât mai mult să-l vezi de multe ori pe un sărac şi să nu-l ajuţi. Se întâmplă uneori să fim de faţă la o nenorocire - de pildă s-a înglodat căruţa cuiva şi tu treci nepăsător şi mai încolo îţi vine un gând: „Ce-ai făcut? Omul acela suferă - ce-ai făcut?" Şi te mustră conştiinţa şi te întorci înapoi şi-l ajuţi. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui şi rămânea la fel de nepăsător. 
  
Desfătările îl fac pe om crud şi împietrit, fraţi creştini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogaţi, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în faţa lui Dumnezeu. Fiind nemilostivi, ei sunt ca nişte furi, fură şi ascund dreptul săracilor. Furii mai pot scăpa din mâna oamenilor, dar din mâna lui Dumnezeu nimeni nu poate scăpa, fraţilor. Plăcerea durează un timp foarte scurt, iar pe urmă vine chinul, o veşnicie de chin. Chiar şi luxul este împovărător pentru sufletul nostru, spune sfântul Ioan Gură de Aur. Tu dormi pe pat luxos, moale şi altcineva moare de frig într-un culcuş de paie şi pe tine nu te mustră conştiinţa! Nimic nu e mai grozav decât desfătarea, pentru că ea te face să uiţi de Dumnezeu. Şi David era bogat, dar cum spune el: „Toată noaptea ud aşternutul meu cu lacrimi". Ziua avea foarte multe griji, grijile domniei, iar noaptea, când alţii se dădeau la somn, el, regele, folosea acest timp pentru rugăciune. Noi de multe ori uităm să facem măcar o cruce de mulţumire după masă. Pofta şi plăcerea sunt minciuni, iluzii, fraţi creştini. „Şalele mele s-au umplut cu ocări"- spune David. De aceea, să căutăm adevărata cinste şi bucurie, şi nu umbra - care este păcatul şi ispita. De aceea, fraţi creştini, să nu cârtiţi niciodată contra necazurilor. Nu uitaţi că bucurii cea adevărată nu vine din mulţimea bogăţiilor, ci din fapta cea bună şi din apropierea de Dumnezeu. De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toţi prin mărimea suferinţei lui, pe care purta plin de bărbăţie şi curaj. Toţi sfinţii au suferit şi au fost bolnavi. Sfântul Ioan Gură de Aur n-avea dinţi de aur ca noi şi era foarte bolnav, mai ales bolnav de stomac. După o viaţă foarte chinuită, prin peşteri, prin pustietăţi, el nu putea niciodată să mănânce cu altul la masă, pentru că voma tot timpul; el mânca foarte puţin, foarte sobru şi ducea o viaţă cu adevărat dumnezeiască. De aceea încă o dată vă sfătuiesc, nu cârtiţi contra necazurilor. Gândiţi-vă la Iisus, a cărui viaţă a fost plină de lacrimi şi de sânge, mereu înjurat şi blestemat, până la Crucea de pe Golgota. „Toţi care vor să trăiască după legea lui Iisus Hristos, vor fi prigoniţi" - spune sfântul Pavel. Toată viaţa aceasta este lăsată ca un câmp de luptă, nu de repaus. Prin necazuri ne desăvârşim, prin necazurile acestea, de fiecare zi. Noi astăzi nu trebuie să mai suferim persecuţie, ca şi cei din trecut dar trebuie să suferim cu răbdare necazurile acestea zilnice. De multe ori întâlnim oameni cărora - deşi aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine - le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Şi văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Aflăm aceasta de la spovedanie, mai ales din pomelnice. Dar spun sfinţii Părinţi aşa: nici un rău aici pe pământ, nu e rău total, ci are în el şi ceva bun. Numai diavolul este răul total. La fel, orice faptă bună, sau orice bine, are şi un grăunte de rău (de pildă, posteşti, dar te mândreşti). De aceea, oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conţine binele lor - aşa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, şi pentru bine şi pentru rău. Dumnezeu nu este nedrept. Prin suferinţele din această lume suntem curăţiţi de păcate la care noi de multe ori nici nu vrem să ne gândim sau nici nu le bănuim. Dar Dumnezeu, la lumina Lui, vede tot acest praf care se depune pe sufletul nostru, acest praf păcătos care ne întinează şi noi nu vrem să-i dăm importanţă. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru şi ne întinează haina albă a botezului! Suntem murdari pe dinăuntru, aşa cum ne murdărim pe mâini şi pe haine. Şi pruncuşorul de o zi are păcatele lui, fraţi creştini! Dar noi! Stăm de vorbă la spovedanie cu femeile. Ele fac avorturi şi primesc canon greu pentru aceste crime. Dar bărbatul? La aceste avorturi contribuie şi bărbatul, nu numai femeia. Să mă iertaţi, fraţi creştini, dar e clar: dacă femeia face avortul, bărbatul e mai vinovat decât ea. Câţi ne gândim la acest lucru? Să ne gândim cât de vinovaţi suntem în faţa lui Dumnezeu, că de am trăi numai o zi, tot n-am scăpa de păcat aşa spune dreptul Iov. Şi când stărui în păcat şi nu te ridici, nu te cureţi, şi nu accepţi suferinţa ca Lazăr cel din Evanghelie, când te revolţi împotriva suferinţei şi împotriva lui Dumnezeu, atunci nu faci altceva decât să te răzbuni pe tine însuţi, curmându-ţi veşnicia, şansa veşniciei în lumina lui Dumnezeu. Noi avem înainte viaţa şi ne angajăm atât de mult în viaţa aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea priveşte pe altul, nu ne priveşte pe noi, şi aceasta este o mare înşelare. Pentru că, (şi) dacă ne-ar suporta Dumnezeu cât de multe în această viaţă, tot murim. Trăim o sută de ani şi până la urmă tot murim; şi murim când nu ştim, căci moartea este totdeauna neaşteptată. Pentru unii, moartea este intrarea în neant: „s-a terminat cu mine!" Ei, nu-i chiar aşa. Murim ca bogatul din Evanghelie şi intrăm într-un imperiu în care nu putem face nimic pentru binele nostru. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redată într-un singur verset, vers. 22. Şi ce este interesant. Faptul că în cazul lui Lazăr se vede trecerea de la prezentarea vieţii de aici cu cea de dincolo. Deci se face o continuitate, pe când la bogat se termină cu mormântul: "Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. " Deci ce frumos ne învaţă Scriptura dacă coborâm la miezul cuvântului. Dacă privim atent la cuvintele versetului 22 vedem că în cazul lui Lazăr se vorbeşte de o singură moarte: "Şi a murit săracul" şi a fost dus în faţa dreptului judecător. Iar bogatul are două morţi: "A murit şi" şi "şi a fost înmormântat". Dacă la săracul Lazăr putem vorbi de o trecere de la moarte la viaţă la bogatul nemilostiv suntem împiedicaţi în a gândi aşa ceva. Viaţa bogatului se termină prin cea de a doua moarte, adică: mormântarea. A fi mormântat înseamnă a fi dat uitării. Pentru acel bogat se termină totul la mormânt. Lazăr însă continuă să rămână în nădejde. Dacă vom începe să privim mai departe vom vedea despre ce se vorbeşte mai mult. În primul act unde se redă evenimentele petrecute pe pământ a fost descris mai mult suferinţa lui Lazăr, în cel de-al doilea act unde se prezintă viaţa de dincolo (v. 23-31) se prezintă mai mult chinul şi suferinţa bogatului. Este foarte interesant faptul că nu se vorbeşte prea multe de Lazăr. Se spune numai "el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui". Deci Lazăr a fost văzut de bogat. Mai mult nu se spune nimic de natura prezenţei lui Lazăr în rai. Această vedere de care ne vorbeşte Scriptura poate prezenta şi motivul chinului bogatului. Bogatul văzându-l pe Lazăr la loc de cinste primea dureri şi mai mari. Acesta era chinul iadului pentru bogat. Coborârea de la loc de cinste în chinurile cele care nu pot fi vindecate prin mijloacele proprii. Dar totuşi mila lui Dumnezeu este mare, pentru că a fost învrednicit bogatul să vadă chipul lui Lazăr în sânul lui Avraam. Dar şi mai mult, bogatul l-a văzut şi pe Avraam. De ce mare cinste a fost învrednicit bogatul, deşi nu merita el mai nimic, totuşi bunătatea lui Dumnezeu nu se compară cu cea a noastră. Deci Lazăr a fost văzut în sânul lui Avraam, în sânul drepţilor. Dacă în lumea pământească Lazăr era neputincios şi fără apărători în sânul lui Avraam era înzestrat cu de toate. Versetul 24 vrea să ne arate că şi la comportament cei doi sunt diferiţi. Lazăr trăia în nădejde şi nu striga la nimeni în lumea cea plină de chin, pe când bogatul: "Şi el, strigând, a zis:". Nădejdea lui Lazăr este credibilă, însă şi deznădejdea bogatului. Pentru că acel moment este ultim. Iadul nu mai poate fi depăşit. Acel loc vindecă orice boală însă este o lecuire veşnică. Cerinţa bogatului pare prea ieşită din comun. Dar totuşi este acceptată de părintele nostru Avraam. Şi ce este interesant este faptul că: "Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine". Bogatul cere de la Avraam milă, pe care el nu a ştiut să o ofere. Nu-i cere lui Lazăr milă, pentru că ştia. Cum să-i cer lui Lazăr milă. Căci doar putea să-i ceară lui Lazăr: "Lazăre, roagă-te lui Avraam să trimită pe cineva să îmi udă buzele". Însă, după cum vedem nu există comunicare directă între cele două persoane cunoscute. Sigur iar fi fost bogatului mult mai uşor să-i ceară ajutor lui Lazăr, om care a trăit ca şi el şi se cunoşteau. Însă din mândrie, poate, sau din ruşine, probabil, nu a îndrăznit bogatul să strige la Lazăr. Comunicarea bogatului este directă cu Avraam. Aşi spune că pare a se prevedea aici o interdicţie de comunicare între bogat şi Lazăr. Şi din ce cauză aşi spune eu aceasta? Gândindu-mă la multa bunătate a lui Lazăr. La sigur Lazăr, dacă avea să fie rugat de bogat, avea să insiste în rugăciuni pentru stropirea buzelor bogatului. Şi din această cauză, din marea dragoste a lui Lazăr, discuţia era directă cu Avraam. Deci bogatul discută direct cu părintele nostru Avraam cerând trimiterea lui Lazăr să-i "răcorească limba". Limba îi era chinuită pentru că nu a fost dezlegată în timpul desfătărilor pământeşti spre porunca pe care putea să o dea în vederea îngrijirii celui sărac. Propria limbă acum îl chinuie, limba care putea să-l salveze de la acele chinuri! La sigur, el fiind bogat toate se făceau la el prin porunci. El poruncea şi se făcea. Nu a porunci, nu a fost în stare din cauza lăcomiei, mândriei ...., să-şi dezlege limba spre ajutor, acum este timpul să sufere. Versetele 25-26 reprezintă decizia părintelui Avraam cu privire la soluţionarea problemei prezente la cel bogat. În aceste cuvinte se simte puţin din tristeţea părintelui Avraam. Din aceasta aşi îndrăzni să spun că şi sfinţii din cer suferă pentru oamenii care nu îşi doresc îndreptarea. Ei nu-l urăsc pe omul care păcătuieşte. Însă nu pot face nimic dacă acel om nu-şi doreşte singur acea îndreptare. Omul este liber şi acest lucru îl vorbeşte şi cuvântul: "adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta". Aici nu se face referire numai la cele pământeşti, cele pentru trup, ci şi la raţiune şi la liberul arbitru(libertatea de a alege). Bogatului i se aduce aminte numai ce a avut şi câte a avut de pierdut prin toate câte a avut.. Aceste bunătăţi l-au îndepărtat pe bogat de sânul lui Avraam: "între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare". Bogatul (din pildă) îi cerea lui Avraam să-l lase pe Lazăr să-i potolească setea. Răspunsul lui Avraam ne interesează acum în mod deosebit. A zis aşa: "între noi şi voi mare prăpastie este" (este vorba de depărtarea între rai şi iad, între fericire şi nefericire), este o distanţă mare. Aici doar ne pregătim locul din lumea cealaltă. Cuvintele acestea: „între noi şi voi mare prăpastie este", se potrivesc şi pentru viaţa pe care o trăim noi. Toţi oamenii buni sunt depărtaţi de oamenii răi. Toţi oamenii cumsecade sunt depărtaţi de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiaşi familie. Nu se potriveşte soţul cu soţia, nu se potrivesc părinţii cu copiii, nu se potrivesc fraţii între ei. De ce? Pentru că între unii şi alţii e mare prăpastie. Ce fel de prăpastie? Să ştiţi că nu vin toţi oamenii la fel în lumea aceasta: unul aduce o moştenire rea, altul una bună; din părinţi, din bunici, aduc în lumea aceasta o moştenire. Talanţii pe care îi dă Dumnezeu în existenţa lor. Şi această stare cu care vine omul, îl desparte de la început pe unul de celălalt. 
  
Şi zice cineva: „Mă, parcă nu-s fraţi ăştia". Şi totuşi sunt fraţi. Dar unul aduce o moştenire rea, din străfunduri de existenţă, şi altul aduce o moştenire bună, tot din străfunduri de existenţă. Dar nu-i numai atâta. Omul trăieşte, fiecare într-un fel, fiecare învaţă ceva: o meserie, o învăţătură şi cu ceea ce face, se face şi el pe el însuşi. Şi iarăşi se face distanţă între oameni. Bunătatea unuia, răutatea celuilalt, îi desparte pe unul de altul. Pentru că omul e fiinţa care gândeşte. Mai ales gândurile-i despart pe oameni, în viaţă nu-i aşa, ca la socoteli, că 2 plus 2 totdeauna fac 4, că 4 fără unu totdeauna-i 3. Nu-i aşa! Ci fiecare om gândeşte cu gândurile lui, fiecare om are mai întâi viaţa care a trăit-o şi apoi înţelegerea la care ajunge. Şi de aceea nu se pot oamenii înţelege unii cu alţii, pentru că nu au toţi acelaşi fel de viaţă şi fiecare are viaţa lui şi viaţa îi formează gândirea şi după această gândire îşi formează viaţa, că este o legătură între ceea ce gândeşte omul şi ceea ce face, şi apoi între ceea ce face şi ceea ce gândeşte. Aşadar, pe ce drum plecam din această lume acela este şi definitiv: "ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.". Insistenţa bogatului nu se încheie una cu două. Comportamentul bogatului pare puţin amăgitor. Se pare că el se arată puţin grijuliu faţă de alţii deja. Poate că urmăreşte scopul de al determina pe Avraam să creadă ca totuşi are bunătate faţă de alţii. Grija faţă de cei apropiaţi lui: "am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin" ne îmbibă ideea cum că bogatul era foarte iubitor de alţii. Însă el se îngrijea pentru fraţii săi, care la sigur erau ca şi el şi nu respectau cele ale Domnului. Căci altfel nu îmi pot explica de ce anume aşa de tare se îngrijeşte el de fraţii săi. De erau să fie fraţii lui mai bun ca el poate că avea să fie şi pentru el un plus. Însă garantat că şi ei aveau acelaşi comportament distrugător de dragostea faţă de săraci, poate că şi mai multe. Dar nu aceasta este important pentru noi, ci răspunsul părintelui Avraam: "Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei".Luaţi aminte, că n-a zis Domnul Hristos de pildă: Au Evanghelia şi Apostolul, să creadă, ci au pe Moise şi pe prooroci . De ce? Pentru că pilda a fost spusă până când Evanghelia nu se răspândise în lume şi Domnul Hristos nu se putea referi la ceva de viitor, ci s-a referit la ceva din vremea aceea. Să creadă în cele pe care le aveau ei până atunci. Noi avem mult mai mult decât cele din vechime. Avem Evanghelia, avem învăţătura Sfinţilor Apostoli, avem învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Să credem în ele şi atunci va veni şi vremea când, crezând în ele, ne vom schimba spre bine, vom putea aduce mărire lui Dumnezeu ca apostolii, care cu glas tare preamăreau pe Dumnezeu, chiar dacă vor mai fi farisei dintre aceia care vor mai zice: „învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii". Aceia nu-s vrednici să vorbească, nu-s vrednic să spună ceva, şi de aceea, noi să ne ţinem calea de a preamări pe Dumnezeu prin sfintele slujbe, de a preamări pe Dumnezeu prin rânduielile Sfintei Biserici. 
  
Motivarea bogatului din versetul 30 pare logică, însă lipsită de sens în cele dumnezeieşti: "dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi." Ideea bogatului pare a fi actuală şi pentru lumea de astăzi. La sigur sunt mulţi care nu pot să creadă în ceva ce nu a văzut ochi, pe când o înviere poate să-i trezească la realitate. Dar vă spun nu din cuvintele mele ci din cuvintele Mântuitorului: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!". Şi Părintele Avraam întăreşte siguranţa învăţăturii Dumnezeieşti: "Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi". Verset care încheie aceasta parabolă. Aceste cuvinte s-au dovedit a fi adevărate în istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului Iisus Hristos, şi care încoroneazã activitatea Lui, a fost învierea lui Lazăr din Betania, după patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost datã aceastã minunatã dovadã a divinităţii Domnului Iisus Hristos, dar ei au respins-o. Lazãr s-a sculat din morţi şi a dat mãrturie în mijlocul lor, dar ei şi-au împietrit inima faţã de toate aceste dovezi, şi chiar au cãutat sã-i ia viaţa. Ioan 12, 9-l1. Legea şi profeţii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Domnul Iisus Hristos a spus ca sã ia seama la aceste semne. Dacã nu ascultã de vocea lui Dumnezeu din Cuvântul Sãu, chiar mãrturia datã de cineva înviat din morţi, n-ar fi ascultatã. 
  
Acei care au ascultat pe Moise şi pe profeţi, nu vor cere ca Dumnezeu sã dea o luminã mai mare decât aceea pe care a dat-o Dumnezeu; dar dacã oamenii leapãdã lumina, şi nu folosesc ocaziile ce le sunt oferite, unii ca aceştia nu vor auzi, chiar dacã cineva dintre morţi ar veni la ei cu o soluţie. Ei nu vor fi convinşi nici chiar de aceastã dovadã; cãci aceia care leapãdã Legea şi profeţii îşi împietresc în aşa mãsurã inima, încât vor ajunge sã respingã orice luminã. Convorbirea dintre Avraam şi cel care fusese cândva bogat este figurativã. Lecţia ce trebuie învãţatã din ea este aceea cã fiecãrui om îi este datã suficientã luminã pentru îndeplinirea îndatoririlor ce se cer din partea lui. Rãspunderea omului este proporţionalã cu ocaziile şi privilegiile sale. Dumnezeu dã fiecãruia suficientã luminã şi destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o facã. Dacã omul nu îndeplineşte ceea ce lumina cea micã îi aratã cã este de datoria lui a face, o luminã mai mare nu va face decât sã dea la ivealã necredincioşia lui, neglijenţa de a pune binecuvântãrile ce i-au fost date. "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari." Luca 16,10. Aceia care refuzã sã fie iluminaşi de cãtre Moise şi profeţi şi totuşi cer sã se facã minuni extraordinare, nu vor fi convinşi, chiar dacã s-ar împlini cererile lor. Aşi spune că această parabolă este întâlnită în viaţa de zi cu zi: un om bogat şi egoist nu vrea să ajute un om bolnav şi sărac. 
  
Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vieţii, nesocotind şi nevoile semenilor lor. Domnul Iisus ne arată însă că viaţa noastră nu se încheie în momentul morţii ci, continuă şi după moartea trupului. De asemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ influenţează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferinţă veşnică, pentru viaţa sa egoistă, iar săracul, pentru virtuţile sale a ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu. 
  
Bogăţia obţinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, şi nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avuţiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Eşti bogat? Nu sunt împotriva ta! Eşti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!" Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: "Fiule, adu-ţi amine că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta." Adică nu ai suferit nimic, ţi-ai făcut viaţa ta pe pământ un paradis. Acum vremea vieţii pământeşti a trecut şi totul s-a schimbat, binele şi desfătările s-au prefăcut în chinuri şi scrâşnire de dinţi. Iată, deci crima bogatului: o viaţă petrecută în chip egoist, în desfrânare, în trândăvie şi nepăsare, o viaţă lipsită de fapte bune. Deci bogatul a săvârşit nu numai păcatul zgârceniei ci şi pe cel al trândăviei, al lăcomiei, al lipsei de dragoste ş.a.m.d. Şi în ziua de azi se întâmplă la fel: omul bogat/îndestulat, trece nepăsător pe lângă cel lipsit, ca şi cum ar trece pe lângă un gard. Cum să înţeleagă el suferinţa săracului, valoarea banului sau să aibă simţul cumpătării dacă el are mereu de prisos? Înţeleptul Solomon spune că : "Sătulul calcă mierea în picioare, iar flămândului şi ce este amar i se pare dulce"(Pilde 27:7). Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei şi a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerşetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. Nicolae Iorga spune: "Dacă aş fi scris eu cele 10 porunci aş mai fi adăugat una "să nu cerşeşti!". Deci fapta milosteniei trebuie să aibă ca persoană de destinaţie chiar pe oamenii nevoiaşi. Şi acest lucru este forte bine vizibil dacă veţi privi cu ochii sufletului la situaţia oamenilor. Nu cel care stă cu mâna întinsă este nevoiaşi ci cel care are nevoie. Niciodată nu va ajunge cel nevoiaş să stea cu mâna întinsă şi asta din prezenţa conştiinţei în subconştientul lui(cu excepţia unor cazuri). Iar cel care stă cu mâna întinsă a ajuns să practice această virtute a sărăciei ca pe o meserie aducătoare de bani şi de fapt ei sunt asemenea bogatului nemilostiv. De fapt păcatul lor este cu mult mai mare decât a bogatului nemilostiv căci bogatul nemilostiv a agonisit averea sa nu prin virtutea sărăciei, cerşind, ci pe alte căi. Pedeapsa celor care profită de fapta milosteniei va fi cu mult mai mare decât cea a bogatului nemilostiv. Pentru că ei încalcă în agoniseala lor nu numai o poruncă, ci pe toate! Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiţi, care trebuie ajutaţi. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe creştini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai puţin norocoşi şi se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni şi şcoli au luat naştere pe lângă biserici şi mănăstiri. Viaţa din această lume nu poate fi comparată cu cea de dincolo. Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vieţii noastre. Mică pentru că dincolo ne aşteaptă veşnicia, dincolo nu mai murim; şi importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar şi merităm să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viaţa pe pământ depinde locul unde vom fi trimişi pentru totdeauna: la fericire veşnică sau la osândă şi chinuri veşnice. 
  
Pentru a ne putea mântui sunt necesare trei condiţii obligatorii: 
  
-Trebuie să primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăşit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine şi a Sfintelor Slujbe.  
  
-Trebuie să avem credinţă în Dumnezeu. 
  
-Trebuie să demonstrăm credinţa noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a condiţie vorbeşte şi pilda de azi(a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr).  
  
Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelaşi lucru îl spune şi Sf. Ap. Matei: Nu oricine Îmi zice: "Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri."(Mt.21:7) Căci "credinţa fără fapte este moartă"(Iacov 2:20). La judecată, fiecare va fi judecat după faptele de dragoste, milostenie şi întrajutorare pe care le-a făcut aproapelui său suferind, părăsit, lipsit şi neajutorat. Există atâtea pilde care vorbesc despre osândirea atât aici pe pământ cât şi dincolo a celor care nu vor să împartă belşugul lor cu cei defavorizaţi. 
  
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, prin rugăciunea Maicii Preacurate şi ale tuturor sfinţilor, să ne întărim în gânduri bune, să ne întărim în dorinţa de a spori binele, în dorinţa de a curma relele din noi. Să ne ajute Dumnezeu să desfiinţăm distanţele dintre noi, să dorim fiecare binele celuilalt, întru aceasta să se preamărească Dumnezeu, care este unirea tuturor, spre fericirea noastră, aici pe pământ, spre fala lui veşnică şi spre fericirea cea veşnică în care nădăjduim să ajungem, după ce vom trece din viaţa aceasta. Nădăjduiesc şi sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinul nostru, ştiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri pentru mâine ...  
  
Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - meditaţie... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!