Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 431 din 06 martie 2012        Toate Articolele Autorului

PICASSO ŞI INTIMITATEA LUMII PUDICE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PICASSO ŞI INTIMITATEA LUMII PUDICE 
  
dr. Ştefan Lucian Mureşanu 
  
Motto: Dacă iubirea ta este atât de mare pentru a conţine şi renunţarea, numai atunci se poate numi iubire. Dacă renunţarea este destul de mare ca să conţină şi iubirea, abia atunci este cu adevărat renunţare. Şi cea mai mare creştere posibilă este atunci când un om le manifestă pe amândouă. (Osho, Calea iubirii) 
  
Cuvinte cheie: iubire, Picasso, intimitate, senzualitate, cubic, uman 
  
Rezumat: Picasso eliberează arta de încorsetări, seduce înţelesul şi îl maschează sub forme pe care numai un iniţiat îi putea descoperi, la inovatorul de linii, fremătările în umbre cubice ale culorii de roz, ca spasm al senzualităţii, de ocru, ca deschidere spre larg, de maroniu, ca trezire telurică sau de gri, ca amintire a unei zile a sfârşitului. În cele aproape 50000 de picturi Pablo Picasso a dăruit universului artei culorilor materializate pe pânză un înţeles al existenţei, o altfel de formă de reprezentare a obiectelor şi a omului. 
  
Iubirea a fost creată tocmai pentru a da prilejul entităţii om să îşi poată defini existenţa prin perpetuare a speciei sale şi prin nemăsurata dorinţă de a se simţi alături prin căldura trupului hămesit de o plăcere, pe care numai ei, perechea, o resimt în clipele pierdute în fericire. Creatorii de artă, în lucrările lor, au sesizat frumuseţea trupului uman în unduirea fantasmelor orduriere şi au mişcat voit simţurile însă au trezit mâniile celor închişi în cercul obscur şi viciat a ceea ce doreau să rămână neexprimat şi nesesizat, doar realizat în ascunzişul pereţilor camerelor ascunse, cu sunete mugite, răguşite şi înecate în lichidul ademenitor al fructului lui Bachus.  
  
Creatorul de artă superrealistă este un dezvelitor, un luminator al ascunsului tăinuit de semeni, ce se doresc neştiuţi în vicii, al iubirii, un purificator al interzisului ordurier şi un perpetuator al adevărului despre dorinţa de a se dezgoli. Toţi aceia care se ascund de fapta iubirii sunt dedaţi plăcerilor dosite, chinuite în inimile lor încărcate de vreri. În pictură, parcă menit a fost să sugereze prin linii şi culori, ideorealistul Picasso, senzualistul şi doritorul de exprimări pătimaşe, bărbatul pierdut în lipsurile vieţii pe care şi-a trăit-o umezită de culoarea picturilor ce l-au înconjurat. El avea în permanenţă trezite simţurile plăcerii şi dezgolea voit femeia în pictură, o mângâia cu pensula lui, iar culoarea era cea care umbrea voia. În permanenţă amorezat Pablo Picasso îşi trăia viaţa împlinindu-se prin artă, jinduind şi exprimând după senzualitate în forme bizare pe care ochiul şi mintea lui au dat să le aşeze în ceea ce s-a numit cubism. Anul 1907, când pictează Domnişoarele din Avignon, îi va decide soarta prin noile forme pe care imaginaţia lui (de acum înainte, pensulele cu care va marca conturul siluetelor umane vor avea izvorul minţii sale), lipsindu-se de modele, va decide într-o cu totul altă formă şi culoare corpul uman, îi va uni destinul cu produsul uriaş şi semnificativ a tot ceea ce a însemnat creaţia magnificului pictor spaniol.  
  
Geniul său pictural va lumina minţi, va crea şcoli prin care se vor ridica doritori de imagini imaginate, oameni purtând iubirea şi dând frâu senzualităţii prin culoare şi forme. Pasional şi predestinat goliciunii, diurne sau nocturne, iubit de lumea care se voia să trăiască în preajma lui, Picasso îşi trăia viaţa intens. Îndrăgostit la vârsta de 23 de ani, de tânăra Fernande Olivier, artistul va cădea de acul săgeţii lui Cupidon, în mrejele aprinse ale iubirii pe care şi-o dorea cu ardoare, mutându-se împreună cu bruneta, ce îi va linişti pentru un timp instinctele lumeşti. Dar el era un geniu ce nu putea dărui peste măsură iubirea, pentru că arta îi cerea sacrificiu şi o dezvelire a interiorului mult mai puternică în pictură, decât în senzualitatea umană. Pentru el acele manifestări legate în iubiri pătimaşe nu erau decât eliberări de moment, adevărata lui menire era apropierea languroasă de pânza goală, ce aştepta umplerea cu tot ce avea mai tainic în imaginaţia lui inspirată din plinul deusian, care producea reverberaţii ce îi umplea golul de femeie. Când picta, Picasso auzea şi simţea femeia lângă el, iar pensula sa unduia în mişcări senzuale pe un trup imaginar ce se contura şi trăia într-un spaţiu al lui, în alunecări trăite, de unde trupul femeii dorite îl uşura de instincte, iar el cobora şi urca plutind în artă pe braţele angelice ale demiurgului.  
  
Cubismul în pictura lui Picasso măreşte sugestia şi îl apropie de creaţia deusiană, de începuturi, când totul era neclar însă înţeles şi plin de forme: Materia ce sfântă e, / dar numai sunet în ureche (Lucian Blaga, Răsărit magic).  
  
Pictura de după anul 1907, culminând cu 1914, a părăsirii albastrului nefericit, a definitivării artistului, ca formatician expresiv al formei detaşate de teluric, într-o concepţie apropiată entităţilor celeste, măreşte aspectul senzual al culorii, curiozităţii, posibilizând imaginaţia spre forme dorite pipăibil şi încercabile. Privirea alunecă treptat pe fiecare linie, contemplând Femeie pe fotoliu, o leagă de alte linii, creează un contur şi îi dă forme care excită simţurile atunci când cu ele se naşte trupul unei femei şezânde, ai cărei sâni alungiţi ca perele, de culoarea crudă a piersicii, se odihneşte sau aşteaptă să fie invitată la o nouă acţiune a vieţii. Tinereţea acesteia este sugerată de artist tocmai prin prezentarea sânilor dezgoliţi, dar şi prin jumătatea bustului gol, cu o dermă creolă, impecabilă de fină.  
  
Culorile pipăie simţurile, senzualitatea picturii dilată volumul contemplatorului pierdut într-o lume căreia nu îi aparţine, iar imaginaţia lui succedă altor culori şi linii ale tabloului. Sunt stări uşor perceptibile şi un ochi iniţiat constată mişcări de sens în formele trupului femeii, care se dezmembrează parcă, adunându-se sub alte forme care te îmbie să-ţi laşi privirea să curgă pe liniile ei, căci numai atunci vei descoperi trupul gol cu culori sensibilizatoare fiindului.  
  
Dacă nu ai trăirea în forma şi culoarea artistului nu te încumeta să îi priveşti pictura, pentru că luneci în neant şi neînţelesul te va domina în întunericul lipsit de puterea de a admira, pentru că nu vei şti ce să admiri: culoarea, linia sau forma. Pictura lui Picasso este un întreg, nu ai cum vedea doar unul dintre elementele pe care le-am enumerat mai înainte, pentru că a te rezuma la a privi numai una dintre cele care formează triunghiul echilateral al creaţiei sale, înseamnă a rupe un sistem, a deforma înţelesul creaţiei lui Picasso. Tabloul său se admiră, se studiază în întreg, pentru că atunci se creează trioul senzualităţii, putând spune că în acţiunea pentru care cineva depune cel mai mare efort, străduinţa va creşte dorinţa numită pornire din inimă, iar fiindul va dori să primească împlinire pentru deficienţa sa. Picasso a îmbinat figurile, obiectele şi spaţiul într-un fel de grilă, paleta fiind limitată la ocru, marouri şi griuri monocrome. Includerea elementelor abstracte şi reprezentaţionale în acelaşi tablou l-a făcut pe artist să reexamineze ce însemnau elementele bidimensionale, cum ar, de exemplu, literele de ziar. Pictorul trăia, de altfel, în creaţiile lui, într-o lume ce nu aparţinea formelor celei în care se desfăta întru adâncirea simţurilor, pentru că aceste tablouri evidenţiau funcţii ale elementelor picturale plate sau motivele curbilinii. Picasso era un revenit în iubire, el niciodată nu îşi părăsea definitiv amantele. Atunci, când se întrezărea melancolia, se aşeza în faţa pânzei şi începea să le contureze formele şi asta îl făcea să îşi trădeze viaţa dublă, pentru că imaginile amantei sale secrete se transformau în imagini terifiante, subiecte lirice, uneori erotice, în care combina culori intense cu forme fluide, expresiv tabloul Fata în faţa oglinzii, pictat în anul 1923, la vârsta de 42 de ani, când trecuse prin multe evenimente ale vieţii sale agitate. 
  
Picasso eliberează arta de încorsetări, seduce înţelesul şi îl maschează sub forme pe care numai un iniţiat îi putea descoperi, la inovatorul de linii, fremătările în umbre cubice ale culorii de roz, ca spasm al senzualităţii, de ocru, ca deschidere spre larg, de maroniu, ca trezire telurică sau de gri, ca amintire a unei zile a sfârşitului. În cele aproape 50000 de picturi Pablo Picasso a dăruit universului artei culorilor materializate pe pânză un înţeles al existenţei, o altfel de formă de reprezentare a obiectelor şi a omului. A cutezat să exprime ceea ce simţea, manifestându-se extrovertit prin pictură, sculptură, poezie şi teatru, scriind piesa superrealistă Dorinţa prinsă de coadă, în anul 1941. Artistul s-a dăruit artei pentru că arta i-a oferit eliberarea interiorului, a creat ca un înzestrat emoţii şi le-a imaginat în linii şi culori, după cum mintea lui le vedea şi simţea, aducându-le din înalt spre privirile telurice unde viaţa lui avea deja un sens.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PICASSO ŞI INTIMITATEA LUMII PUDICE / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 431, Anul II, 06 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!