Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Pianul şcolii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pianul şcolii... 
  
Devenise prietenul meu imaginar în nopţi de nesomn, când îmi proiectam trebuşoarele de peste zi ale neînsemnatei mele vieţi de „ţâcă”, nebăgat în seamă de cei mari ai casei - senzaţie pe care o mai port şi cine ştie când mă va părăsi, poate niciodată ! Pe tavanul alb, spoit parcă şi cu reflexele în penumbră ale lămpii de gaz de pe policioară îşi făcea apariţia el, „un ginerică în alb şi negru”, cu veşmântul unui pinguin de la Polul Sud migrat din pricini neştiute pe aceste plaiuri. Sau, poate, ca o rândunică din stolul de pe sârma de telegraf cu fracu-i tăiat în clin de aripe.  
  
„Arătarea” cu manşete albe răsfrânte, guler scrobit şi cravată-mpletită-n două limbi de aramă ce ieşeau pe la poale îşi regăsea conturul palpabil în pianul din spatele cortinei de pe scena sălii de spectacole, de la etajul dintre cele două pavilioane ale şcolii – triumfător şi sfielnic, devotat şi încăpăţânat, curajos dar şi îndărătnic în a-mi ţine de urât şi care, vai, pentru atât de puţin era „băgat în seamă” în zorii fiecărei zile de şcoală.  
  
Mă ajuta să mă dumiresc la cele din jurul meu el, un „necuvântător” în felul lui, care aştepta doar mâini pricepute pentru a-i mângâia clapele şi a-i smulge din „măruntaie” huiete neştiute din necuprinsul zorilor dintâi, sălbatec de vulcanici şi asuzitori la „zămislirea de lumi ” la care nădăjduiam nu doar visez ci şi să fiu martor !. Larma siderală şi tainică a nemărginirii celeste - venită din eter de cine ştie cât timp şi pe ce unde - îmi cotropea simţurile, eram „miezuit” de curcubeie de culori şi sunete astrale ajunse la oameni ca un dar de nepreţuit al Dumnezeului ceresc... 
  
Aveam drept complici la această „iuţeală de vedenie”, ne-nţeleasă şi nevinovată, femeile de servici ale şcolii, pe ţaţa Lina Duruianului, surorile Tinca şi Ileana Telului şi, pentru a nu mă pârâ alor mei sau dascălilor, le promisesem ajutor cât puteam în munca lor de o necesară şi onorabilă umilinţă : căram lemne şi cărbuni din magazie în clase şi cancelarie (iarna), ştergeam praful, aliniam băncile pe rânduri şi simetric catedra faţă de acestea, udam florile, ştergeam tabla după ce udam buretele sau cârpa, lustruiam ramele şi potriveam tablourile de pe pereţi ale „tovarăşilor” care ne conduceau şi ne dădeau pâinea zilnică „... şi ne-o dă şi mâine!” – ne învăţau unii dascăli să spunem mereu în gând, dar şi cu voce tare dacă ne „vine vreo inspecţie”...  
  
Mă sculam tiptil de lângă ai mei cu noaptea-n cap, cu două ore până la începerea orelor, făceam repede „siesta” părţii care-mi revenea din „repartizarea” sarcinilor pentru a mi se îngădui „să ating în voie” instrumentul pe care-l însufleţeam, la „întâmplare, în vălmăşag de sunete şi-ntr-un crescendo de speriat” cu vlaga „pusă la păstrat” pe distanţa noapte-zi, adică de la o dimineaţă la cealaltă şi doar pe câteva zeci de metri cât aveam până la şcoală - având grijă să-l ating cât să nu-i fac vreun rău sau să-l dezarticulez, doamne fereşte ! 
  
Îmi impusesem, pentru a nu deranja şi „afecta” mobilierul – despre care voi afla o jumătate de secol mai târziu (când studiam arhiva şcolii în vederea scrierii monografiei acesteia) că era „prins” într-un simplu număr de inventar ce trebuia să fie demult dat la „casare” – un adevărat ceremonial al atingerii clapelor, al cercetării „ciocănelelor” şi „barelor şi cutiei de rezonanţă”, eram precum Coşereaţă, sanitarul satului, ce ne lua la puricat cămeşile odată la două-trei săptămâni, ne „pudra” cu prafuri DDT şi ne aplica apostila „despăducheat pentru şcoală !”...  
  
Lecţia unei zbateri de aripă frântă a fost o vrajă de neuitat, pe care doar pământul o va tremura într-o reconstituire târzie şi ultimă: după învălmăşeala de sunete stridente şi haotice, un sunet inteligibil, consonant şi melodios a fost „interpretat” de un liliac rănit, epuizat de zbor în rotire şi căzut din podul şcolii exact pe clapele pianului mişcându-le prelung...  
  
Un ţipăt de sfârşit cât un sunet curat şi armonios, înţeles ca un apel la trezire şi iluminare duioasă şi profundă a unui suflet răvăşit de necunoscut şi nelămurit la aproape tot ce se petrecea lângă el...  
  
Lucrurile mici şi uitate de lângă noi în copilărie, în şcoală sau aiurea cărora nu le dăm importanţa cuvenită la timpul şi locul lor capătă, odată cu trecerea anilor, valoare de reper şi sentiment peren, tolerant şi de înţelepciune de mult aşteptată, binevenită. 
  
P.S. Printr-un „transfer de proprietate” (când el trebuia să iasă de mult la...pensie!) în custodia altui împătimit al „muzicilor de (t)ropot şi întâmplător cu vreun sens melodic” la care au cântat mai toţi afonii, pianul a folosit ca instrument de „exerciţiu şi probă de talent” pentru câteva zeci de mici melomani de la o instituţie şcolară din Rucăr care-l „ascundea” (!) într-un cotlon (şi) acum câţiva ani. Cine ştie pe câţi copii a mai făcut fericit !? Până a dat ...în primire (instituţia şi nu instrumentul) ! De haram şi de tras învăţăminte - pentru oameni, despre lucruri...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pianul şcolii / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 354, Anul I, 20 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!