Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Petru şi Roza, povestire de Ion Dorel Enache-Andreiaşi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Acum, când în sfârşit am ajuns la odihna aşteptarii şi nemaiavând nimic de făcut, prin cap îmi trec o sumedenie de amintiri din viaţa petrecută, unele plăcute, altele dimpotrivă, după cum se arată ziua: când era mohorâtă şi ploioasă, gândurile erau pe masură, când era luminoasă şi optimistă, la fel.Un barometru sufletesc. Iată, azi când m-am trezit, soarele îşi trimetea prin fereastră razele-i binefăcătoare, încălzindu-mi oasele şi sufletul. M-am trezit zâmbind, spre surprinderea soţiei, care mă întreba contrariată: 
  
-Ai visat frumos, bag-samă... 
  
-De ce neaparat? Mi-am amintit ceva de demult, ce uitasem şi încă mă mai amuză şi acum,cind mi-am amintit. 
  
Soţia a vrut sa spună ceva despre o persoana care nu râde de ce vede ci de ce îşi aduce aminte şi abţinându-se mă întrebă: 
  
-Şi care-i motivul amuzamentului? 
  
-Nea Petre. 
  
-Care Petre!? 
  
-Al ţatţ Rozi. 
  
-De cine vorbeşti, măi,omule? 
  
-Ei,asta-i,de cine;de ţaţa Roza Bidilică! 
  
-Şi ce-ai găsit de râs? 
  
-Stai să-ţi povestesc o năstruşnicie a lor,de acu'patruzeci de ani. 
  
Nea Petre si ţaţa Roza, erau doi mosneguţi, care nu şi-au schimbat nicicum tradiţiile, şi îşi duceau mai departe viaţa, aşa cum au apucat-o de pe vremea părinţilor, tratând cu indiferenţă înnoirile sociale. Mă arefer la nea Petre, şi miner şi tăran.Spun asta pentru ca în zona aceea era o mare exploatare de lignit, unde marea majoritate a bărbaţilor îsi desfăşurau activitatea în zona aceea, iar dupa ieşirea din şut re(de)veneau la îndeletnicirea ce le-au dat-o dumnezeu;cea de ţăran. Amintesc asta din cauza că nea Petre facea notă discordantă printre ortaci.Se prezenta la şut primul, intra în vestiar, îşi dădea jos cioarecii, cămaşa lungă dupa ce a desbracinat-o de chimir, apoi imbraca tacticos salopetele negre de cărbune, mai trăgea o duşcă din clondirul cu rachiu, de care nu se despărţea niciodata, dar fara a abuza,doar asa, să-si facă curaj, băga sticla în traistră, o încuia în vestiar şi se prezenta la lămpărie, de unde îşi lua în primire lampa de miner apoi se posta în faţa ''coliviei'' sa vină şi ceilalţi ortaci şi ăa coboare în adâncul pamintului.Asta nu ca era mai conştient la prezentă, doar că era singurul care nu venea de acasă îmbrăcat în hainele de lucru şi nici în altfel de haine mai lejere care nu percepea ceremonialul îmbrăcatului şi dezbrăcatului. Mai avea o hiba nea Petre : nu prea auzea sau nu auzea''destul'', cica hiba o avea din război când i-a bubuit o bombă în urechi, de fapt i-a zis şi colonelul, ''Băi Petre te-ai facut fudul de urechi dar ai scapat, mă!''. Hiba nu-l deranja prea mult pe nea Petre, era fericit de tăcerea cel înconjura pentru că-i dădea po- 
  
sibilitatea să vorbească numai cu el, cu el se sfatuia,cu el se certa, cu el se împăca, deci trăia în lumea lui numai cu el. Il mai avantaja încă un lucru, şi baba lui, ţaţa Roza suferea de aceeasi fudulie. Imi amintesc că ieri, duminecă, când coborau în sat la biserică, tare ferchezuiţi ca orice tăran care-şi respectă obârşia în nelipsitele costume populare, el cu :cioareci, cu, camaşa lăsată peste ei, împodobită cu râuri de motive naţionale, încinsă la mijloc de un chimir lat din piele groasă, ţintuit în capse de aramă, cu vesta neagră fără mâneci, confecţionată din dimie ţesută în război, cu pălărioară ciobanească, cu boruri scurte, iar ea cu fota înflorată încinsă cu bete, peste ia ce-si lăsa ciupagul să se vadă de sub poalele fotii cu barişul legat pe cap, chirofoşi afar'din cale, discutând între ei aşa de uşor că se auzea dincolo de deal. 
  
-Hai, îmi zici? mă trezi din visare soţia. 
  
-Mda, am zis continuând să zâmbesc amintirii.Da...eram într-o vacanţă de studii la Poienari la bunici, şi fiind sărbătoare şi nemaiavând ce să fac prin curte am iesit la poartă la bancă, sperând sa treacă cineva de vârsta mea cu care sa mai schimb o vorbă. Am auzit vorba, dar a trebuit sa mai astept un timp până când au apărut, după colţ, nea Petre şi ţaţa Roza conversându-se în stlul lor.Apropindu-se de mine m-am ridicat in picioare şi mă pregăteam să-mi pun la solicitare maximă plamânii pentru a le da bineţe, dar nea Petre cum m-a vazut mi-a luat vorba din gură, zicându-mi: 
  
-Iacă-tă, când ai venit măi băiete, pe la noi de ce n-ai trecut? şi până să-iraspund,continuă: 
  
-Să treci dăsară pe la noi sa mai dojenim, scoatem o ţuică, o veni şi văru-to Iancu până atunci, să mai..... 
  
-Dorele, maică, interveni ţaţa Roza în discuţie, întrerupându-l pe nea Petre, ca si când n-ar fi auzit nimic,  
  
- Aşa e cum a zis Petre,da mă, toată lumea striga ''Trăiasca Petre şi cu Roza, trăiască Petre si cu Roza''!. Am ramas blocat,nu mai stiam ce să zic, ce să fac, să le cer explicatii, ar fi însemnat ca ei sa nu mai ajungă la biserică iar eu sa-mi iau seara ceva de răguşeală. 
  
-Bine, bre ţată Rozo, mergeti la biserică şi trec diseara pe la voi şi îmi zici atunci tot, am strigat eu de cred că m-au auzit şi ăia din Oncesti. 
  
-Vin-o maică, vin-o, da ştii că a murit Casuleaţa de la puţ? a avut boleşniţă maică, trei saptamâni a zăcut sireaca,da acu sa odină, c-a muncit destul. 
  
-Du-te, bre ţaţă Rozo, că întărzii la biserică si să supără popa Titi pe tale... 
  
-Am plecat, mamă, am plecat, hai, bre Petre sâ nu întârziem, şi după ce au făcut 
  
- câţiva paşi,, nea Petre întoarse capul şi-mi aruncă:Să vii dăsară mă băiete, să vii,auzi? Mă uitam după ei, cu duioşie, doua păpuşi stricate de timp, precum în poezia lui Minulescu, două relicve reale, ducând cu ei tradiţia ţăranului român, poate ultima sclipire a unor timpuri ce va să apună în modernismul actual.Cum priveam in urma lor, nu am băgat de seamă că bunicul meu venise la poartă. S-a aşezat greoi pe banca şi m-a intrebat: 
  
-Ce zicea Roza,băiete, i-am auzit gura din graijd. Ce vroia? 
  
-Ce sa zică, m-a invitat diseară pe la ei, să-mi spunaă de o lume care i-au aclamat cu nu ştiu ce ocazie. Bunicul zâmbi pe sub mustăţi, şi mă aţnti cu o privire săgalnică: 
  
-D-apăi, ţi-oi spune eu. Ce să fie, ia, de unu mai s-a dus la oraş la unchi-to Ionel Jinga, să reguleze nişte afaceri cu o arendă şi, cum stăteau ei în gradină pe uliţa mare trece ăia de la manifestaţie sş strigă ''tTrăiască Petru Groza!'' şi cum Petre şi Roza erau cam fuduli de urechi, i-au zis lui unchi-to: „Auzi, Ionele,ce strigă ăia, trăiască Petre şi cu Roza, şi tu ţii dă preţ la arendă, păi bine e? 
  
Am pufnit în râs de întâmplare, dar bunicul a continuat: 
  
-Râzi tu, râzi, dar intimplarea i-a ajutat, pentru ca-l stii pe Ionel cit de cârpănos e şi ţine la preţ, dar această intimplare l-a inveselit într-atât încât s-a plecat la preţul pe care l-a oferit Petre. E bună pe undeva şi fuduleala de urechi, mai cu seamă în 
  
afaceri. Soţia mea izbucni într-un râs zgomotos, adaugând : 
  
-Îmi imaginez numai faptul ca ţaţa Roza nu-şi mai încăpea în piele, dar nici in ie, daca a dat de ştire la tot satul de această onoare de care a avut parte la oraş, de altfel 
  
certificată şi de acceptiunea lui unchiul la tocmeala lui nea Petre. 
  
-Hai, fii serioasă!. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Petru şi Roza, povestire de Ion Dorel Enache-Andreiaşi / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 211, Anul I, 30 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!