Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Sorin Andreica         Publicat în: Ediţia nr. 234 din 22 august 2011        Toate Articolele Autorului

Petiţie către vremurile odioase VI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fragment 
  
6.Armata 
  
Armata pentru mine era una dintre cele mai grele etape ale vieţii. În prima zi când am ajuns la cazarmă ne-au dus la tuns şi daţi cu un praf al cărui rost nu-l ştiam. Când mă tundea frizerul m-a cuprins "o tristeţe iremediabilă "- vorba lui Topârceanu - care mă însoţit aproape tot timpul, tuns la zero mă simţeam foarte, foarte supărat, ca un deţinut. În primele zile eram mai mult pe la sanitari pentru o deviaţie de sept care trebuia cauterizată. În perioadă (în primele luni de armată) făceam o instrucţie epuizantă iar pentru mine era ceva mai mult parcă eram predestinat să fiu batjocora "căprarului comandant "în Şorogari pe variantă (loc de instrucţie) unde curgea Calcaina, o apă murdară de sudoarea instrucţiilor fără rost şi care năvălea lin de parcă ar fi stat pe loc. 
  
Fiind toamnă sufla un vânt rece de-ţi îngheţau oasele iar un căprar cu nume de erou de roman mă "simpatiza". Când eram pe câmpul de instrucţie mă lua separat şi bătându-se cu palma aproape tot timpul peste picior lângă fesă îmi zicea "pas aici "si mă alerga la un copac izolat căruia îi spunea "copacul lui Crăciun "batjocorindu-mă în aşa hal că trebuia să fac ceva pentru ca să scap. De atâta batjocoră începusem să-mi zgârii un oscior proeminent din nas pentru ca să-i arăt că-mi curge sânge şi să nu mă mai oropsească atâta să pot să stau deoparte să mi se oprească şi să mă lase-n pace. Pentru mine instrucţia era foarte, foarte grea. Tot în această perioadă m-au dat afară de la UTC pe motiv că mi-am pierdut carnetul, ce m-au mai criticat făcându-mă de ocară în faţa tuturor iar eu pluteam în ruşine şi-n frică de ce oare o să mi se mai întâmple (erau foarte versaţi în astfel de taine). Uite aşa am ajuns să fac armată fără să fiu al partidului, scriam pe o poză pe care am trimis-o din armata "multe salutări dintr-un lăcaş al exigenţei determinat de reguli = care nu mă vor schimba destul de mult = "... 
  
-pentru ca în poză să arăt de parcă am înghiţit o mătură- 
  
În această perioadă ne-au dus să facem trageri într-un poligon din altă localitate, din târgul ieşilor am trecut în Botoşani şi ca să ajungem la poligon din Hârlău până la Copălău trebuia să trecem prin comuna Flămânzi, oraş acuma, pe care am străbătut-o cu autobuzul foarte greu crezând că nu se mai termină, atâta de mare şi de lungă era comuna de te cuprindea o stare ca atunci când te grăbeşti la o întâlnire şi autobuzul mergea de parcă sta pe loc. Trecând pe acolo mi-am adus aminte ce-a păţit Didina pe ogor în romanul Răscoala scris de marele romancier Liviu Rebreanu. Ajuns la poligon nu m-au lăsat să trag nu ştiu din ce vari motive, ce prostie să faci sute de km şi să nu te lase să tragi, apoi ajung să stau trântit lângă un gard de oboseală şi nesomn iar afară era un frig de-ţi clănţăneau dinţii, numai o minune a făcut să nu mă imbolnăvesc ...  
  
Fiind la şcoala de gradaţi am avut parte de o instrucţie căprărească - iar eu am avut parte de o pregătire în plus -, şcoală pe care nu am reuşit să o termin pentru că ne-au trimis la lotul sportiv al grănicerilor deoarece eram legitimat la o echipă de fotbal juniori din divizia C, echipă de fotbal la care nu am stat prea mult pentru că eram moale. 
  
La lotul sportiv am ajuns să joc volei cu toate că legitimaţia era la fotbal iar voleiul era sportul pe care-l făcusem doar în liceu. Nu zic eu la nimeni nimic şi rămân la lot, nici nu ştiam măcar pe ce lume sunt. Fiind la lot aveam ordin să ne deplasăm la Rădăuţi în cantonament pentru ca să ne pună să alergăm pe un hipodrom cu bocancii într-o zăpadă de o jumătate de metru. Într-o zi ce păţesc, vreau să mă duc să iau nişte lapte de la magazinul din apropiere, nu ştiu cine m-a prostit, când să ies mă ia cel de la poartă ducându-mă la comandant spunând că vreau să fug din unitate, ce minciună şi ce nedreptate iar comandantul mă scoate în faţa sportivilor arătându-mă cu degetul pentru ca să mă dea exemplu trimiţându-mă la arest. În faţa tuturor sportivilor din lot mă cuprinde un plâns din tot sufletul pentru că eram neîndreptăţit, câtă ruşine am îndurat de nu pot exprima-n cuvinte. La arest n-am ajuns pentru că mă durea gâtul şi pentru că aveam amigdalele mărite, eram răcit. Reuşesc să scap dar ruşinea a rămas iar după această nedreptate nu am mai ieşit nicăieri. După pregătirea de la Rădăuţi Bucovina ne-am întors iar la Iaşi...de la Bucureşti... 
  
...Dar am scăpat şi de data asta. Ajung la Sighet şi nu mi-a mai pomenit nimeni nimic parcă cel care răspundea de noi la lotul sportiv uitase că nu mă lăsase decât cu o jumătate de gură la Baia-Mare să joc volei cu o echipă din oraşul meu la care jucasem înainte la liceu. Nu ştiu cum se face pentru că un zvon spunea că sânt băiatul primarului, era doar o asemănare de nume, şi aşa am scăpat ca să nu fiu pedepsit pentru că m-am dus să joc cu echipa care m-a rugat neavând jucători. Ştiu asta pentru că mai târziu cel care răspundea de lot la cererea făcută să rămân la Sighet să fiu mai aproape de casă îmi zice că de ce nu i-am spus că sânt băiatul primarului - tac eu şi nu zic la nimeni nimic, că poate mă lasă mai aproape de casă - da ce să vezi, nu numai că nu m-a lăsat dar ma trimis unde a înţărcat mutul iapa, prin Moldova într-un cătun uitat de toţi şi de toate, departe de lume şi de viaţă. 
  
La punctul de grăniceri unde m-au trimis comandant era unul mutat disciplinar. Era de al meu. Ajung să mă împrietenesc cu el şi o ţineam tot într-un chef, mergeam cu şareta prin satele învecinate pe la nunţi şi întreceri de volei, chefuiam de toţi întrebau că cine suntem. Eu eram vizitiul şi galopam cu calul cântând de ziceam că pentru noi îi sfârşitul lumii, dar îi dădeam zahar cubic şi mă mai împăcam cu el. Ce să vă zic, mă înţelegeam foarte bine cu comandantul punctului şi cred că acesta era motivul pentru că mă pune la magazia de alimente. Aici sunt cuminte şi nu fac nici o boacănă, mai călăream eu calul dar nu-mi plăcea decât când galopam la vale... 
  
...Eram catalogat ca limbut - zicea cineva cu atâta ură de îi venea să te bage-n pământ - "îţi rup gura de..."când eram pe cal călare. Cred că mi se mai trage şi de când i-am zis cultul personalităţii odiosului ca orbul găinii când eram în liceu... 
  
...Într-o zi când făceam pază pe frontiera cu toate că eram la magazie să vedeţi ce păţesc, mă întâlnesc cu o fată faină, blondă cu un trup vânjos cu care mă opresc la o vorbă, vorbim noi ce vorbim şi ne dăm întâlnire pe a doua zi. Fiind învoit mă pregătesc să ne întâlnim, mă dichisesc, mă aranjez şi mă duc în satul în care locuia. Când ajung la locul în care ne-am înţeles stau şi o aştept puţin iar apoi o văd cum iasă pe poartă şi aruncă un lighean de apă pe mine. 
  
Noroc că nu era nimeni prin apropiere să mă vadă, rămân perplex şi o iau cu coada între picioare spre punct, ajuns la punct şi trăgând o minciună mă duc să mă schimb. Mai târziu aflasem că era bolnavă, cum de nu mi-am putut da seama, s-au m-a minţit acea persoană, că are păsărici la cap, în fine nu m-am mai întâlnit cu ea şi m-am lecuit să încerc să ies la rendez voux cu fete de pe acolo. După câteva săptămâni fiind în pază mă întâlnesc cu o şatră de ţigani pe malul prutului, mal unde-mi plăcea mie să stau tot timpul şi ce să vezi, numai ce mă opreşte un ţigan, de era bulibaşa sau nu pentru că nu aveam de unde să ştiu, şi-mi spune că dacă vreau să-mi ghicească o ţigancă bătrână-n palmă. Începe ea să încerce să-mi ghicească numele şi spune la nume dar pe al meu nu-l nimereşte, numai ce văd că ţiganul se enervează de scoate fum pe nas şi pe urechi apoi o trimite pe ţigancă de acolo iar eu îmi văd de drum. Pe când mă îndepărtam numai ce aud ţipete de femeie bătrână, ce îţi este şi cu ţiganii, încurcate sunt căile domnului. 
  
Aveam şi un secretar de partid care mai târziu am aflat că tot umbla cu strâmbe pe la comandantul de companie despre mine şi comandantul punctului ca aşa, că am făcut, că nu ştiu ce, măcar de spunea ce era adevărat dar numai şi numai minciuni, nedreptatea era la ea acasă ( telefonul de la partid funcţiona ). Înainte cu 6 luni de a mă elibera, luni ce nu erau sigure că se tot zvonea că se prelungeşte armata la 1 an şi 6 luni sau că se micşorează la un an, sânt chemat la comandantul de companie care îmi dă o veste de mă năuceşte. Mai târziu aflu că cei care erau mai aproape de liberare (lăsare la vatră), adică cei încorporaţi înaintea mea cu 6 luni erau trimişi pe la Cooperativele Agricole de Producţie la munci patriotice. Leatul (ciclu) încorporat înaintea mea, se zvonea, că era ultimul care mai mergea la munci agricole şi le lipsea unul la număr (cam asta făcea mai mult armata pe atunci). 
  
Leatul meu nu mai era dus din nu ştiu ce motive iar cei plecaţi la munci patriotice au avut parte de un pifan (cei cu un leat mai mic ca ei) adică pe mine. Nu ştiu cum se face că după vorbele spuse de secretarul de partid la care comandantul de companie a aplecat urechea şi având o obligaţie sau nu mai ştiu ce mă expediază în locul celui lipsă la munci patriotice (secretar de care eram acuzat pe nedrept mai târziu că am vrut să-l bat şi despre care aflu tot mai târziu că a stat în spatele propunerii de a am trimite) 
  
Ajung eu mai târziu acolo la C.A.P. şi văd că suntem cazaţi în nişte grajduri de vite ce erau văruite în alb, cu paturi de lemn şi cu saltele de armată fiind cam câte o sută în acele aşa zise dormitoare. 
  
Simţeam un parfum de sudoare şi de picioare de îţi venea să ieşi afară să dormi sub lumina lunii. Cu toate că era vară iar geamurile mici de grajduri fiind deschise larg nu puteau face faţa danfului (mirosului) cu care ajungeai din cauza epuizării să te obişnuieşti. 
  
Începe munca la tăiat de porumb şi ce mai tăiam eu, dar numai câte unul în rând, lăsând să cadă pe umăr câte-o tulpină până se adunau mai multe de chinul era mai mare decât munca. Trebuia să stau ore-n şir aplecat şi să tai cu secera fiecare tulpină ajungând să fiu epuizat deoarece înlocuiam maşinile de cules şi tăiat porumb. 
  
Nu mai ştiam ce să fac să scap de la munci patriotice şi încep să mă prefac că mă doare o măsea. 
  
Cu foarte mare greu mă trimite la infirmerie în Botoşani unde mă internează trimiţându-mă prin oraş pe la radiografii, nu prea ştiam de capul meu ce şi cum dar aveam puţină infecţie iar durerea încă nu începuse. 
  
Reuşesc să stau în infirmerie şi să nu onorez muncile patriotice aproape până la sfârşit când mă întorc la companie. La infirmeria batalionului unde eram cazat, să zic aşa, mă împrietenesc cu un sanitar care (zilele astea am aflat)era pocăit adventist şi cu care m-am înţeles foarte bine, era tot un nedorit de teapa mea (zic aşa pentru ca cultul adventist era scos în afara legii )aşa că era de al meu. Nu m-a putut ajuta aşa că m-am prefăcut în continuare că trebuie să fac rezecţie la dinţi din cauza infecţiei reuşind să stau acolo fără să mă trimită nicăieri pentru ca apoi să ajung iar la punctul de grăniceri. Comandantul era schimbat, era mai rece cu mine dar încet, încet timpul trece şi ajung la liberare. Bucuroşi că s-a terminat armata ne trimite la companie pentru ca de acolo să luăm autobuzul până la tren, era un frig şi o chiciură iar un vânt sufla cu o putere de-ţi biciuia faţă până ţi-o învineţea. 
  
Ajunşi acolo îl văd pe comandantul de companie că se uită lung la mine şi că mă cheamă la el trimiţându-mă la tuns ( aşa de mult ţineam ca părul să-mi fie mai mare, să fiu şi eu frumos, să mă placă fetele). "Un ...(comandant) nervos şi foarte slab la constituţie în zadar vrea să..."(vorba lui Topârceanu) mă batjocurească. Încep să încerc să-l păcălesc ducându-mă la frizer şi spunându-i să-mi ia puţin, foarte puţin din păr ceea ce şi face pentru ca apoi să mă duc la un lighean cu apă să-l ud şi să-l apăs tare, tare să nu se vadă că nu l-am tuns. Mă învârt eu pe acolo pentru ca apoi să ne scoat-n faţă zicându-ne vrute şi nevrute, nu l-am băgat în seamă deoarece supărarea mă domina (aveam o durere în suflet pentru că mă simţeam batjocurit, nu pot să acuz dar telefonul de la partid funcţiona). Spaima că mă trimite din nou la tuns era foarte mare şi fiind ultimele minute de oropseală cu el vroiam să rămân cu păr pe cap. Reuşesc să scap păcălindu-l, s-au luându-se cu alte treburi când ne-au scos în faţă a uitat de mine. 
  
Tata trimis de mama mă aştepta într-o localitate nod de cale ferată pentru ca să nu mă îmbăt şi să nu cad sub tren deoarece se mai îmbătau de bucurie cei care se lăsau la vatră. Plecăm din acea văgăună uitată de timp şi de toate iar pe drum ce păţim, trebuia să trecem un deal destul de abrupt iar chiciura şi vântul tăios a format o pojghiţa de gheaţă de nu mai putea urca autobuzul. Ne dăm noi jos şi începem a împinge la autobuzul liberării noastre iar după mult frig şi oboseală reuşim iar eu am ajuns cu bine la tata după ce am mai schimbat un tren. Fiind în accelerat mă uit după secretarul de partid şi îi arunc o privire de se piteşte mai bine în compartimentul lui călduţ (credea că vreau să-l bat, dar nu mi-am murdărit mâinile cu aleşii partidului) iar eu am rămas pe coridor până ce am schimbat trenul spre casă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Petiţie către vremurile odioase VI / Sorin Andreica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 234, Anul I, 22 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Sorin Andreica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sorin Andreica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!