Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Sorin Andreica         Publicat în: Ediţia nr. 916 din 04 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

Petiţie către vremurile odioase 10
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

PROSTIT DE DOI VECINI  

 

Cea mai mare spaimă -sperietură- am tras-o în momentul când prostit de doi vecini am mers la pescuit iar eu fiind din altă localitate nu cunoşteam locurile sau oamenii de pe acolo. Mergem noi ce mergem pe lângă un izvor la deal şi tot aruncăm undiţele după păstrăvi, dar cum aveam multă răbdare să stăm n-am prins nimic. Când ne-am întors spre casă numai ce-mi spune unul dintre cei doi fraţi că putem prinde peşti mai în jos pe lângă izvor într-un bazin cu mulţi peşti, nu realizăm eu pe atunci că-i un bazin cu păstrăvi al unui doctor, şi uite aşa mă iau după ei ajungând la bazin, ajunşi acolo n-a durat nici 4 minute că am şi prins 4 peşti mărişori cam de 200 de grame. După ce l-am prins pe ultimul nu trec nici câteva secunde că aud gălăgie văzând un om ca o ia la fugă către noi făcând un scandal de parcă ziceai că se răstoarnă muntele la poalele căruia eram, ce să mă fac, ce să mă fac, la început nu ştiam ce se întâmplă dar văzând că ceilalţi doi o iau la fugă o iau şi eu după ei, n-a apuc să ajung prea departe pentru că numai ce mă prinde acel om şi mă duce-n casă luându-mă la întrebări, eu habar nu aveam că-i crescătorie de păstrăvi -nu realizăm eu ce mi se întâmplă-. Omul începe a mă întreba că a cui sunt ,,da de a căruia eşti dumneata” iar după ce-i răspund îmi trage două nuiele peste palme pe care mă pusese să le întind de scap puţin lipsa mică pe mine, apoi îmi ia peştii şi mă lasă să plec iar eu cu frică că mă bate bunicul numai ce o iau la deal la un văr de al meu. În drum spre vărul meu m-am întâlnit cu cei doi vecini lângă râul care curgea pe lângă drumul meu spre casa bunicilor, să vadă ce mi-au făcut şi să nu zic la nimeni nimic că ce am păţit -să nu fiu bătut şi cu peştii luaţi- dar mi-au dat doi peşti mici. Vărul meu avea o armă de vânătoare ascunsă într-un beci pe care şi-o confecţionase şi cu care ne jucam noi pe dealuri şi la care i-am aruncat peştii în fântână. Ajuns la el îi arăt cei doi peşti pe care mi dăduse, dar nu-i povestesc nici un cuvânt de prosteala care mi-au tras-o cei doi vecini, prostiţi si ei de cineva la rândul lor să fure peşti din bazinul doctorului. Aruncăm noi peştii în fântână să-i lăsăm să crească pentru ca mai târziu să-i scoatem să-i mâncăm. Zis şi făcut, cu toată frica să nu fi aflat bunicul de păţania mea o iau spre casă, ajuns acolo vedeam că habar nu aveau, mă pun eu să mănânc o turtă de mălai cu lapte de te lingeai pe bot de bună ce era şi mă culc în pătuţul meu, care îmi era tare drag, fără să scot un cuvânt. În acel pătuţ a mai crescut un văr de al meu, atâta era de straşnic şi de bine făcut de a rezistat ani de-a rândul iar bunicii îl ţineau sub un pat mai mare.A doua zi numai ce o cheamă pe bunica la Miliţie acuzând-o că nepotul era la acel bazin, la acel om şi a luat 4 peşti pentru ca apoi să mă acuze de furt -eu aveam vreo 10 ani-.De acasă până la miliţia din centru comunei mâncai o pâine iar tot acel drum precum şi de la momentul când era chemată să se prezinte până ce a ajuns a tras o spaimă pentru că nu ştia care-i motivul. Până la urmă o pune miliţianul pe bunica să plătească o amendă de 200 de lei -pe atunci erau destul de mulţi- şi o lasă să plece acasă după ce îi spune multe, banii ca banii dar ruşinea bunicii mele era mai presus de tot şi de toate. Se întoarce ea acasă şi nu zice la nimeni nimic iar apoi mă trimite a doua zi acasă la părinţi în oraş, bunicul nu era acasă fiind pe undeva pe ceva dealuri pentru că de era acolo şi-i spunea o luăm bine de tot. Ceilalţi doi am auzit că o păţiseră şi ei, dar ce nu mai ştiu iar mai târziu când eram mare îmi zicea bunica,  

-bine, bine dar măcar puteai să aduci peştii acasă să-i mâncăm dacă tot am plătit amendă.  

Supăraţi bunicii de pozna pe care am făcut-o nu m-au spus părinţilor care locuiesc şi acuma într-un oraş vecin cu comună bunicilor mei- dar nici nu m-au mai primit degrabă la ei.Ajuns acasă nu stăteam la locul meu eram tot cu mintea la joacă şi la copiii care se strângeau pe malurile celor două ape care străjuiau oraşul. Dimineaţa stăteam eu ce stăteam pe acasă şi dus eram fără să cer voie şi veneam doar seara, nemâncat, speriat şi îmi era o frică de nu aveam curajul să intru-n casă ci doar mă urcam pe fundaţie sub geam să văd cine-i prin bucătărie şi care-i atmosfera, o iau sau nu. Aveam şi am o mamă aşa de severă de mă altoia cu cureaua de jucam ţonţoroiul prin toată casa pentru ca să mă cuminţească, da vezi să nu. A doua zi -când era liberă- cu ochii pe mine să nu ies nicăieri îşi făcea de treabă prin bucătărie iar eu spunându-i că mă duc la toaletă o întindeam la joacă, o luăm la fel ca şi-n ziua care trecuse pentru că mai dragă îmi era joacă decât mama cu severitatea ei, că unde am dispărut. O luăm prin zăvoaie cu copiii făcându-ne coifuri, săbii şi arcuri alergând de huiau -răsunau- toate malurile de mulţi şi gălăgioşi ce eram, ne plăcea, iar pe mine mă mai cotonogea câte unul mai mare, dar eram obişnuit, de mâncare uitam toată ziua iar seara uitam din nou de frică curelei. Ajuns acasă nu ştiam cum să mă mai fofilesc să nu o iau din nou, ascultam tot pe la fereastră până prindeam momentul să intru să nu fie nervoşi pentru că atunci o luăm şi mai rău.Având o mamă foarte severă îmi spune că pe când va fi ea la serviciu a doua zi să spăl vasele, cam vreo 10-13 farfuri şi vre-o două oale, pe care cred eu acum că anume le-a strâns pentru ca să mă pună la treabă să nu mă duc nicăieri, să nu mai apuc calea zăvoiului de pe lângă apă la scăldat si la duelat cu săbile făcute din nuiele şi cu coifurile făcute de copii din tablă, coifuri la care mă uitam cu jind, având două bucăţi de tablă care acopereau urechile, o prelungire pe ceafă şi care sclipeau de mândreţea tablei din care erau iar mie nu vroiau să-mi dea unul din nu stiu ce vari motive necăjindu-mă. Câte unul mai mare din ceată începea să mă bată sau să mă batjocorească, alungându-mă dar eram si începeam să mă obisnuiesc iar a doua zi eram prezent din nou jucându-mă cu ei fără coif şi ocolindu-i pe cei care ma batjocoreau.Mă grăbesc eu a doua zi şi mă apuc de dimineaţă la spălat vase, le strâng si le duc afară pe trotuar unde am pregătit fundul de făcut tăiţei pe un scaun mai înalt să nu stau aplecat, scaun căruia îi ziceam ,, mutul ,, -un scaun vechi si ponosit, spoliat de vopsea şi cu multe crăpături-, iar în casă mai aveam un alt scaun căruia îi ziceam ,,domnul,, care era frumos, îmbrăcat tot în stofă moale de sus până jos şi pe care mie îmi plăcea tare mult să stau, azi a mai rămas domnul pentru că mutul s-a distrus. Aduc eu farfuriile şi oalele punându-le pe fund pentru ca mai apoi să aduc apă într-un lighean, mă apuc eu de spalat vase şi spăl şi spăl iar după ce am terminat de spălat vreau să iau ligheanul să mă duc să schimb apa, cum ligheanul era pe marginea fundului şi vasele spălate pe cealaltă când ridic numai ce mi se duc toate farfuriile de se fac ţăndări pe trotuar iar pe mine cuprinzându-mă o frică teribilă pentru că stiam că o luam din nou. Când a venit mama seara eu eram cu plapuma trasă peste cap si le sforăiam cum punteam mai tare să creadă ca dorm, n-am scos un cuvânt, nu stiu de ce dar a doua zi nu mi-a spus nimeni nimic dar nici nu m-au mai pus să spăl vase, cred eu acum că s-au gândit că am facut-o intenţionat. Pe la 14-15 ani numai ce mă întâlnesc eu cu câţiva de teapa mea şi hai la joacă, mă iau după ei şi fără să-mi spună ce au de gând să facă numai ce-i văd că se apucă să schimbe culorile la un semafor de linie de cale ferată, eu nu mă apropiasem, stăteam mai la depărtare aşteptându-i, deodată îi văd ce fac dar nu realizez pe moment ce urmări poate avea şi să ne acuze de sabotaj . Cantonul fiind aproape iar cantonierul om cu picioarele lungi una două a ajuns la semnal, când l-am văzut că se apropie numai ce o iau la sănătoasa de nu mă mai uit înapoi de frică să nu-l văd în spatele meu pentru ca apoi ajuns acasă să nu zic eu la nimeni nimic iar după câteva zile uit. Şi iar am scăpat. De ceilalţi nu am mai aflat nimic şi nici nu m-am mai întâlnit cu ei. Intr-o seară cer eu bicicleta unui vecin şi numai ce încep a prinde viteză pe străzile din oraş, la o intersecţie nu mi-a prins bine frâna, din instinct am sărit de pe ea şi am încercat să opresc cu picioarele, n-am reuşit decît aproape la cîţiva milimetri de partea laterală din spate a unei maşini care venea în intersecţie. Soferul a tras o frână bruscă, s-a dat jos din maşină şi vine la mine enervat să mă prindă, eu am luat-o repejor m-am urcat pe bicicletă şi cu frica-n oase am vrut să fug. Merg eu ce merg şi numai ce mă opreste un miliţian şi mă duce la postul de poliţie, ajuns acolo ma întrebă mai multe după care mă trimite acasă. Uite aşa am ajuns pentru prima dată la miliţie, părinţii nu mi-au spus nimic, dar bănuiam eu că stiau şi cred că mă astepta să o iau din nou. Nu stiu cum s-a terminat episodul pentru că n-am îndrăznit să o întreb pe mama. Fiind o fire bolnăvicioasă, ca şi un pui de avicola –scuzaţi expresia – eram mai tot timpul răcit cu gîtul roşu şi câte şi mai câte, nu aveam voie multe, îngheţată, sucuri reci sau tot ce era rece. Medicul le-a recomandat părinţilor mei să mă trimită în tabere la mare iar într-o vară mă trimit la Năvodari, era frumos dar foarte multă mizerie, într-o seară la discotecă aşa ruşine m-a mâncat deoarece doi elevi mai mari care se aflau şi ei în tabără numai ce nu încep a râde de mine, nu stiu ce se întâmpla deoarece aveam buzele roşii tot timpul. Rîdeau de mine şi ziceau că mi le-am dat cu ruj, nu vă daţi seama cât de revoltat eram, mă simţeam batjocorit şi mă apuca o ruşine de nu o pot descrie-n cuvinte. Eram mai mult singur. Tare mult îmi plăcea să-mi stea părul frumos să mă placă fetele, dar numai nu stătea cum vroiam eu şi mă tot uitam, mi-l tot aranjam să-mi stea bine dar numai nu vroia, ce mai râdeau de mine când mergeam la joacă şi ce mă mai întristam deoarece arătam de parcă m-ar fi lins vaca şi eram aşa de urât încât fugeau fetele de mine parcă aşi fi avut lepră. Fiind în clasa cincea trebuia să merg la orele de matematică, eu eram botă şi tufă de veneţia deoarece am trecut de la secţia germană la secţia română şi nu mergeam pentru că îmi era frică, înfuriat un profesor de la scoală care îmi preda matematica se înfurie pe mine şi mă duce la director spunând că fug de la ore si că mint. Numai ce-l văd pe director că scoate din dulap o foarfecă şi începe a-mi face o cărare pe mijlocul capului pentru a fi de ruşinea scolii, cred e acuma. Plângând ies de la director şi o iau repejor spre clasă, aveam oră de desen cu o profesoară blândă care, când ma văzut m-a compătimit şi le zicea colegilor,  

-uite cum l-a… -nu mai reţin cuvântul-  

Supărat din cale afară, aveam o stare de apăsare a sufletului, că nu pot reda în cuvinte. Părinţii n-au zis nimic, cum să se pună rău cu cineva din scoală, şi aşa au continuat cu batjocora mea.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Petiţie către vremurile odioase 10 / Sorin Andreica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 916, Anul III, 04 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Sorin Andreica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sorin Andreica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!