Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Zaharia Bonte         Publicat în: Ediţia nr. 108 din 18 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

Pelerinaj în Ţara Sfântă - Cu gândul la Bethleem
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În fapt noi nu ne-am despărţit de Bethleem, ci ni l-am apropiat mai mult de suflet. Nu ne-am născut în el, ci ne-am născut din Cel ce S-a născut în el. şi cum purtăm în noi copilăria şi locul naşterii şi zâmbetul mamei şi primele raze de soare ce ne-au zâmbit, tot aşa ne întoarcem mereu; şi nu doar cu fiecare Praznic, ci la fiecare răsărit, la fiecare adiere, la fiecare mângâiere, ori zenit. Ne întoacem spre locul unde a răsărit Neprihănirea, unde a fost proclamată Pacea şi unde s-a săvârşit cea dintâi închinare Pruncului Slăvit. 
  
„Conduşi de stea spre ieslea Lui săracă
şi noi ca magii adânc ne smerim
Vrem darul nostru Pruncului să placă
Întreaga viaţă Lui i-o dăruim !”
 
  
În Biserica Naşterii Mântuitorului am putut vedea cum restauratorii au căutat cu grijă şi au păstrat în formă originală Steaua Bethleemului aşa cum a fost ea zugrăvită în primul lăcaş de închinare ce a fost înălţat pe locul unde magii şi păstorii s-au închinat, unde îngerii au cântat. 
  
Unele lucruri şi stări sunt amintiri pe care le iubim, dar altele sunt trăiri de care nu ne mai despărţim. Suntem acum în preajma Praznicului Naşterii Mântuitorului şi fiecare colind, fiecare unduire şi aplecare şi închinare ne duce cu gândul spre Cartea descoperirilor lui Dumnezeu: Revelaţia-Apocalipsa cap 5 v 2-8, dar şi Isaia 6. 8 ş.a. „În sulul cărţii este scris despre Mine, iată că vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. 
  
Veţi spune poate că „trebuie să fii visător ca să vezi slava împăratului în scutecele lui”; şi sigur aşa este când ne raportăm la oameni şi măsura gândurilor şi faptelor lor. Dar la Betleem ni s-a arătat Slava Lui Dumnezeu, acolo S-a pogorât iubirea cerească, cea care învinge ura lui Irod şi toate patimile vechi sau noi şi toată deşertăciunea cea lumească grămădită în noi o face pulbere şi în locul ei ne-mbracă în lumină, ne copleşeşte cu iubire.  
  
La Bethleem Cerul s-a unit cu Pământul, îngerii au cântat mesajul păcii, văzduhul s-a luminat, păstorii s-au bucurat, magii I s-au închinat. 
  
O Bethleeme, cetate înfrăţită cu cerul, în tine şi îngerii ar fi dorit să locuiască, dar tu nu ai rămas şi locul copilăriei Pruncului Sfânt ! Până în ziua de astăzi lumina ta nu străluceşte pentru că tu ai nevoie de Cel care este Lumina Lumii şi Sarea Pământului şi Izvorul Înţelepciunii şi pilda vieţuirii. Iubirea divină pogorâtă în tine a fost alungată în Egipt, a fost trimisă în munţi... (Ev. după Matei cap 2 v 13-23) 
  
Vom păstra în inimi strălucirea Ei, vom porni pe urmele Lui cu îngerii, ne vom închina ca magii, Îl vom adora ca Maria, Îl vom vesti ca păstorii. 
  
Glorie veşnică Celui născut în Bethleem şi culcat în ieslea săracă pentru ca toţi obidiţii lumii, toţi cei care n-au parte de lumea aceasta cu bogăţiile şi strălucirea ei şi cu ştiinţa ei şi cu deşertăciunile ei... să aibă parte de cer, crezând în El şi călcând pe urmele Lui, urmând pilda Lui. 
  
Am uitat să vă spun că Bethleemul are mai bine de o sută de mii de locuitori; cam cât urbea mea natală... Casele lui albe, dealurile golaşe, puţinătatea vegetaţiei, oamenii tăcuţi sub căldura toridă, contrastează puternic cu iernile noastre viforoase, cu larma pruncilor pe uliţi, cu veselia colindătorilor. Stelele lui sunt în cinci colţuri ca şi pe stindardul comuniştilor, ca pe flamurile islamiştilor. 
  
De altfel am aflat că în tradiţia creştină abia prin secolul al VI-lea a fost adoptată Steaua lui David, simbol profanat peste un secol şi jumătate de nazişti şi interzis astăzi în şcoli şi locuri publice, pentru neîndoiosul şi hidosul motiv că omul sfârşitului de veac şi de istorie nu se mai vrea înfrăţit cu cerul, nu mai caută faţa lui Dumnezeu, nu vrea să asculte de poruncile Lui, nu acceptă ceea ce ni s-a oferit din Israel, din Bethleem... tocmai în ţările care ar fi trebuit să-l preţuiască. După ce a cotropit şi desfigurat Pământul, el, ’omul modern’, crede că va cuceri Universul, când, de fapt, este prizonierul nimicniciei şi vremelniciei şi înstrăinării şi urii lui. 
  
Prăpădul făcut de recentul incendiu de pe Muntele Carmel, ravagiile pe care acum le face iarna în Europa şi în America... sunt semne apocaliptice, dar cine vrea să le privească, să le înţeleagă ? 
  
Întoarcerea la Betleem, acceptarea voii lui Dumnezeu în viaţa omului modern s-a împachetat în simboluri seci şi reci, ori datini mai vechi şi mai de pântec : bradul de Crăciun, steluţele multicolore, moşii de porţelan, de vată, de pluş, de ciocolată, săniuţa, renii, iepuraşii, nucile, colacii, sarmalele, cozonacii, surprize sub pomul de iarnă...  
  
Aţi văzut desigur cum s-au împodobit pieţele publice ale marilor oraşe europene, aţi sesizat cât de multicolore şi sclipitoare-atrăgătoare sunt luminiţele ghirlandelor din preajma marilor centre comerciale, cât de încărcate sunt magazinele cu cadouri de crăciun!!! Pe măsura inversă pe cât de pustiite rămân Bisericile... 
  
Până şi colinzile, tezaurul sfânt ce ne-a mai rămas, se vreau măsluite de unii şi alţii. Un recent Concert festiv de Crăciun la care au participat capetele încoronate ale „Ţărilor de Jos” a pierdut din repertoriu cele mai vibrante melodii care de-a lungul secolelor au vestit Naşterea Mântuitorului. Amintirea anilor trecuţi îmi spune că ar fi cea mai mare pierdere de sfârşit de an pentru tine, iubite cititor, să nu fii în Casa Sfântă în zilele Praznicului, să nu cânţi odele **Mielului. Nu a celui care se naşte în gerul iernii şi se sacrifică pentru mâncat în toiul primăverii, ci a Celui care a venit să ia păcatul omenirii, după cum este scris în Sulul Cărţii. (Isaia 53 în primul rând) 
  
Să nu credem că dumnezeirea stă ascunsă în strălucirea aurului şi argintului. Să nu ne înşelăm crezând că Mesajul Cerului se reflectă în agitaţia stârnită de noile promoţii de crăciun, în decorurile şi artificiile pe care municipalităţile le expun cu generozitate. Cel mult vom constata că iscusinţa companiilor publicitare şi strălucirea afişată de marile centre comerciale întrec cu mult negustorii arabi şi bazarurile orientale. Există o paralelă între artă şi religie prin transfigurare, dar nu există vreo asemănare între tăiatul porcului, împodobitul bradului... târgul Crăciunului - Marché de Noel – ’răpirea din serai’ şi Taina Miresei lui Hristos, adică Biserica Lui cea luptătoare, cea biruitoare ! 
  
Pelerinajul ce, prin Harul Domnului, noi l-am făcut anul acesta la Bethleem, Ierusalim şi în locurtile sfinte ne dă curajul şi tăria - ne obligă chiar - să declamăm: Să nu ne înşelăm socotind că prăznuim Naşterea Mântuitorului garnisindu-ne hambarele, primenindu-ne locuinţele, tratându-ne boiereşte prietenii, îndestulându-ne pântecele cu cele mai alese delicatese... 
  
Împărăţia Cerurilor pe care o aşteptăm nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14.17)  
  
Toţi cei care aţi fost cu noi în pelerinaj doar în duhul şi inima voastră, ba şi cei care nu aţi fost... veniţi de Praznicul Naşterii Mântuitorului la Biserica Domnului să ne închinăm Salvatorului, veniţi la Elim să-I cântăm neasemuitele colinde, să ascultăm mesajul Cuvântului Lui. El este pâinea*** care se coboară din cer şi dă lumii viaţă. Brazii şi finicii primesc lumină şi căldură şi ploaie după Cuvântul Lui, noi primim viaţă şi mântuire din El; şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 
  
NOTE: 
  
* Betleem – Bethleem – Betleheem... înseamnă conform cu toate dictionarele „Cetatea Pâinii – Cetate roditoare”  
  
** In profeţia lui Isaia, precum şi în Evanghelii ne este prezentat ca Miel de jertfă, (Isaia 52. 14; 53. 1-12(7) în Ev după Ioan 1. 29-30, etc), dar în Apocalipsa ne este prezentat Căpetenie, Împărat şi Rege şi Leul din seminţia lui David, 
  
***Taină a tainelor sfinte, la Cina cea de taină Hristos ni se prezintă ca „Pâinea care se coboară din cer si care dă lumii viaţă...” 
  
Veniţi şi gustaţi ce bun este Domnul... 
  
2010, decembrie, 20, Zaharia B. 
  
Cu binecuvântarea unui grup de foşti pelerini înduioşaţi:- Dorin şi Violeta A & Dumitru şi Anamaria C & Nicu şi Lenuţa D & Dorel şi Malvina S & ştefan şi Emilia C & Adi şi Marcela A, & Ionică şi Mara U & Ionică si Anuta Cr & Viorel şi Violeta P & Vasile şi Irina Ţ & Trupa Tomşa & Mihai S & Daniel M & Aura B & Vasilica L... 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pelerinaj în Ţara Sfântă - Cu gândul la Bethleem / Zaharia Bonte : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 108, Anul I, 18 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Zaharia Bonte : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Zaharia Bonte
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!