Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Mihai Ştirbu         Publicat în: Ediţia nr. 356 din 22 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT - PROFESORUL ANDONE MIHAI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Motto: Dacă te duci măcar odată în Ţara Sfântă, te ,,molipseşti’’ de dragostea pentru Iisus Hristos, sentiment pe care nu ţi-l mai scoate nimeni din suflet.  

 

 

PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT - PROFESORUL ANDONE MIHAI  

Gânduri şi impresii de călătorie, exprimate de profesorul Mihai Andone din Roman, după pelerinajul în Ţara Sfântă.  

 

Sunt oameni care într-adevăr n-au trăit degeaba, fiindcă lasă în urmă nu doar nişte copii realizaţi. Printre ei este şi d-l. profesor Andone Mihai din Roman. Profesor, scriitor, fost consilier municipal, preşedinte al unei formaţiuni care viza organizarea teritorială a ţinutului Roman, domnul Andone este un om modest, mândru de originile sale – dovadă, în ultima perioadă îşi semnează cărţile: Mihai Andone Delahomiceni, tocmai pentru că n-a uitat de unde a plecat. Copilăria i-a fost umbrită de lipsa tatălui, căzut la datorie aproape de Călăraşii Basarabiei, dar i-a fost luminată de credinţă, datorită mamei. Poate preţuirea fără margini pentru părinţi, poate norocul, poate credinţa, l-au ajutat în acest an prin două împliniri: un pelerinaj, şi regăsirea tatălui. De fapt nu sunt doar două, sunt mai multe, pe care le va dezvălui mai jos.  

,,O scurtă introducere: în acest an 2011, Dumnezeu mi-a hărăzit câteva lucruri foarte frumoase pentru mine, dar dincolo de ele, două lucruri frumoase şi două excepţional de frumoase. Cele două frumoase pot să le marchez prin faptul că-n acest an am reuşit să public două cărţi, prima ,,Omule trezeşte-te înainte de a fi prea târziu” şi a doua, a cărei lansare va fi curând, ,,Predicile Sfântului Ion Gură de Aur în haine ri(t)mate”. Ambele au o tentă religioasă, iar ultima este a treisprezecea mea carte.  

În categoria lucrurilor excepţionale plasez călătoria în Basarabia, la Călăraşi, localitate în apropierea căreia se află Cimitirul Eroilor Români, în care-şi doarme somnul de veci tatăl meu, mort în al doilea război mondial, la 8 iulie 1941. Momentul m-a încărcat din punct de vedere patriotic cu puternice impresii, care se vor constitui în subiectul unei cărţi, cumulate desigur, cu multe altele. Sper ca-n câteva luni de zile, cartea să vadă lumina tiparului.  

De departe, cel mai important eveniment al acestui an, a fost pentru mine călătoria, pelerinajul în Ţara Sfântă, pentru că-mi doream să ajung în locurile prin care a călcat Mântuitorul Iisus Hristos, astfel reuşind să-mi depăşesc şi teama de călătoria cu avionul; înainte aşa-mi ziceam, de-o fi să mor, măcar să mor pe pământ...  

Vreau să dau culoare evenimentelor petrecute la pelerinajul în Ţara Sfântă. Mi-am depăşit teama, m-am simţit bine şi la dus şi la întors. Eu, nefiind preot, n-o să vorbesc despre dogma religioasă, voi atinge nişte chestiuni de suprafaţă şi nişte impresii din această călătorie. Recunosc, sunt profund credincios, şi cred că dacă prin absurd n-aş fi (deşi eu nu cred în absurd), după ce am văzut acele locuri, după ce am văzut smerenia preoţilor din Ierusalim şi a atâtor oameni, ce aş avea de pierdut dacă totuşi aş crede în această forţă Dumnezeiască? Nu este decit de câştigat, te invaţă Evanghelia sau cărţile religioase să faci rău? Nu, când spunem iubeşte-l pe Dumnezeu, iubeşte-ţi aproapele, şi nu-i vorba doar de rude, este vorba de toţi cei cu care vii in contact. Când îi iubeşti pe cei din jur, inima îţi este parcă mai caldă, pe când atunci când priveşti cu ură, îţi faci duşmani. Şi este bine uneori să ne rugăm şi pentru duşmanii noştri, care nu înţeleg ce înseamnă credinţa. Credinţa este singura şansă a existenţei, de asta trăim pe pământ, pentru a ne pregăti trecerea pe lumea cealalată, care este veşnică. Suntem trecători. Nu cred că există om perfect fericit, unii sunt sănătoşi fizic, dar nu sunt sănătoşi la cap. Alţii sunt foarte raţionali, dar au defecte fizice. Practic, fericirea totală nu există decît dincolo, după judecata de apoi, când vom ajunge in Raiul ceresc, promis nouă de Hristhos.  

Aşa cum mahomedanii sau musulmanii îşi propun ca măcar odată în viaţă să ajungă la Mecca, locul lor sfânt, şi creştinii ortodocşi, catolici sau protestanţii, ar trebui să aibă drept obiectiv principal în viaţă, ajungerea la Ierusalim. Cine ajunge în Ţara Sfântă se întoarce atât de încărcat creştineşte, încât indiferent de obstacole sau piedici, nu se mai desparte de Hristos niciodată. Acolo, efectiv, îl simţi pe Hristos că este în preajma ta tot timpul. Parcă vezi cu ochii minţii oraşul, transpunându-te în timpul evenimentele petrecute cu aproape 2000 de ani inainte. În Ierusalim, căci despre el trebuie vorbit mai mult, se întâlnesc trei dintre cele mai importante religii ale lumii: religia iudeo-creştină - religia evreilor, religia creştinilor şi religia musulmanilor. Fiecare are câte un obiectiv important acolo. La ,,Zidul plângerii”, sosesc evrei din toată lumea, să se închine. Pentru musulmani, acesta este al treilea oraş ca importanţă după Mecca şi Medina, care sunt în Arabia Saudită.  

Pentru creştini, Ierusalimul fiind leagat de viaţa Mântuitorului, de patimi, de răstignire, de invierea şi inălţarea la cer, este sfânt. Prea puţini cunosc această percepţie creştină. Iisus Hristos a coborât din cer şi s-a născut pe pământ, rupând istoria în două. Tot ce a fost înaintea lui se numeşte ,,Înainte de Hristos’’ sau ,,Înaintea erei noastre’’, şi tot ce a fost după aceea, se numeşte ,,Eracreştină’’ sau ,,Era noastră’’.  

Numărând anii înaintea coborârii Lui pe pămânat, în 5508 au apărut Adam şi Eva, primii oameni. Evreii au început numărătoarea anilor de atunci, anul 5508 coincizând cu coborârea Mântuitorului. Dar, cea mai mare parte a omenirii începe numărătoarea de la coborârea Mântuitorului pe pământ, de la care au trecut 2011 ani. Creştinii spun înainte sau după Hristos, dar raportarea este la acelaşi eveniment. Unii nu cred în ,,înainte sau după Hristos’’, dar istoria se raportează la acest moment nodal în existenţa omenirii: tot ce a fost înainte de Hristos este prins în Vechiul Testament, tot ce a apărut după, este prins în Noul Testament, cele două ,,Testamente’’ alcătuind Biblia, sau ,,Sfânta Scriptură”.  

Câteva repere geografice şi istorice: Israelul este o ţară cu toate casele din piatră, iar dunele de nisip înlănţuite, parcă nu se mai terminau. Între dune am văzut beduinii, oameni care cresc capre, oi, măgari şi cămile, ducând o viaţă austeră dar găsindu-şi resursele necesare existenţei. Magazinele şi tarabele de acolo, erau înlănţuite pe aproape un kilometru, pe o parte şi pe cealaltă a străzilor. Îţi lua ochii multitudinea mărfurilor, dar trebuie să te şi tocmeşti, negustorii dorindu-şi maximul de câştig. În Israel există mari diferenţe de nivel, Ierusalimul este la vreo 800 de metri deasupra nivelului mării, iar Marea Moartă la 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Referitor la Marea Moartă, pentru cei care nu ştiu, se numeşte aşa pentru că procentul de salinizare este foarte ridicat, acolo neputând trăi nicio plantă, nici un peşte, nicio vieţuitoare. Dar interesant este că pe fundul mării este un mâl tămăduitor, în special pentru bolile pielii. Şi, după cum se ştie, din cauza densităţii mari a sării în apă, corpul pluteşte.  

Treceam prin zone înverzite, atât de frumoase, acolo fiind un sistem de irigaţii cum nu cred să mai fie undeva prin lume. Impresionante covoarele de flori, a căror culoare roşie este predominantă. Fiecare bucăţică de pământ este valorificată acolo. Măslinii erau imenşi, la fel palmierii, portocalii şi lămâii, ale căror fructe probabil ajung şi pe la noi.  

Mulţi confundă Ţara Sfântă cu actualul stat Israel, dar există multe biserici şi-n afara graniţelor Israelui. Nu există o altă ţară în lume în care densitatea lăcaşurilor de cult să fie atât de mare, ca în statul Israel. Această ţară este o fâşie în partea de răsărit a Mării Mediterane în Asia, învecinându-se la nord cu Liban şi Siria, spre răsărit cu Iordania, spre sud Egiptul. Evreii se aprovizionează cu apă din Marea Galileii, sau prin desalinizare din Marea Moartă, din Marea Mediterană, din Marea Roşie si din apele subterane. O ultimă sursă de apă este apa de ploaie, pentru că acolo fiind doar două anotimpuri, vremea ploioasă poate dura şase luni. Lacul Galileii sau LaculTiberiadei, situat în nordul Israelului, este cea mai importantă sursă de apă potabilă. Dar aici a mers Mântuitorul pe apă, iar când apostolul Pavel era să se înece, i-a strigat Mântuitorului să-l salveze. Am făcut şi o croazieră cu o corabie pe care era arborat drapelul României, pentru atmosferă organizatorii asigurând spre surpriza noastră, şi un fundal muzical cu imnul nostru naţional. Impresionant moment, unii au lăcrimat, simţindu-se chiar români.  

Istoria lor este foarte zbuciumată. Triburile evreilor, după ce au scăpat de robia egipteană, au rătăcit vreo 40 de ani prin deşerturi, prin peninsula Sinai, conduşi de proorocul lor Moise pe care-l venerează şi acum, pentru că face parte din Vechiul Testament.  

Au plecat spre Ţara Făgăduinţei, în locul în care sunt acum, după lupte cu alte triburi. Şi înainte şi după Hristos, au avut mult de suferit. În timpul regelui Solomon s-a construit un templu distrus apoi de arabi, şi de perşi. Un alt conducător al lor – Irod, a refăcut templul. Romanii care voiau să-i supună pe evrei, au construit un imperiu în jurul Mării Mediterane, incluzându-i şi pe ei.Dar evreii sunt un popor de oameni practici. Văzând că atâţia oameni îl urmează pe Hristos, atraşi de minunile şi vindecarile lui, l-au considerat drept conducator al lor împotriva romanilor. Dar Mântuitorul nu voia război, venise să aducă pacea pe pământ, fiind impăratul lor, dar nu împăratul pământesc. De aceea s-au întâmplat grozăviile care au culminat cu răstignirea. La câţiva ani după Înălţarea la Cer, evreii s-au revoltat din nou. Împăratul roman Titus, în anul 70 după Hristhos a distrus complet Ierusalimul, evreii pribegind după aceea prin toată lumea, aproape 2000 de ani. Până la sfârşitul primului război mondial, acel teritoriu fusese al Imperiului Otoman. Apoi, teritoriul numit Palestina a intrat sub dominaţie britanică, o parte dintre evrei revenind pe pământul strămoşilor. În timpul celui de al doilea război mondial, Hitler, prin holocaustul care a îngrozit lumea, a omorat şase milioane de evrei. Când a fost posibil, dorindu-şi înfiinţarea unui stat al lor, o variantă posibilă era pe o parte şi cealaltă a Prutului, în Moldova. Altă variantă era stabilirea undeva prin Argentina, sau în Africa. Au reuşit să determine Organizaţia Naţiunilor Unite ca în anul 1947 să creeze în locul din care plecaseră înaintaşii lor în urmă cu aproape 2000 de ani, două state: Palestina şi Israel. Palestina era locuită de arabi, care în timp ocupaseră acele teritorii, şi se opuneau cu îndârjire colonizării evreilor. Conducătorii israelieni fiind în bune releţii cu americanii, s-au stabilit acolo, provocând apoi multe conflicte armate. Susţinuţi de S.U.A. şi-au extins teritoriile. Chiar şi acum există aşezări evreieşti în teritoriile controlate de arabi.  

Dacă ne luăm după Biblie, acolo va începe războiul final, război în timpul căuia caii vor înnota în sângele oamenilor, ajuns până la gleznele lor. Templul pomenit mai sus nu s-a mai refăcut, a rămas doar un zid din el, Zidul Plângerii,care este cel mai important obiectiv religios al evreilor. În crăpăturile lui, pun bileţele cu rugăciuni adresate lui Dumnezeu, în care ei cred. Nu cred în Iisus Hristos, dar în Dumnezeu Tatăl, da. Biblia spune că nu l-au recunoscut pe Mesia pe care l-au ucis, ca trimis al lui Dumnezeu, şi încă îl aşteaptă. Credinţa lor i-a convins că cel care va veni va fi Anti-Christ, singura scăpare fiind să se creştineze. De exemplu scriitorul Steinhardt, era evreu şi s-a creştinat, devenind un mare propăvăduitor al creştinismului. Creştinarea lor ar fi salvarea lor, şi a noastră. Mulţi se întreabă de ce a apărut Vechiul Testament, cu tot ce ţine de el, în Israel. Evreii erau poporul ales de Dumnezeu. Chiar dacă se pune crima monstruoasă de atunci pe seama romanilor, ei ceruseră sa fie omorât, evreii de atunci. Dar acum cine sunt aleşii lui Dumnezeu? Creştinii, cei care cred în Iisus Hristos. Probabil cu timpul, cât mai multe popoare, chiar din cele care nu sunt creştine, vor trece la creştinism. Când Biblia va fi biruitoare pe aproape întregul glob pământesc, atunci va fi sfârşitul lumii.  

Consider Ierusalimul capitala lumii, sub aspect religios. Impresionant numărul oamenilor de acolo, al grupurilor masive de vizitatori. Aşteptând să intrăm în biserici şi mănăstiri, vedeam oameni de toate etniile, de pe toate continentele. Erau din Asia, indieni, coreeni, japonezi, din America, din Brazilia din Argentina, Columbia, din toată Europa, din Africa. Şi erau oameni albi, negri, mulatri. Parcă toţi se închinau aceleiaşi forţe uriaşe. Dacă aş fi făcut o pictură i-aş fi reprezentat pe toţi cu mâinile înălţate spre cer, de acolo aşteptând salvarea.  

Toate capelele, bisericile, mănăstirile, sunt construite pe grote ale creştinilor, pe nişte gropi în pământ, făcute în anii persecuţiei religioase. După Iisus Hristos, vreme de vreo 300 de ani, creştinii au fost perscutaţi, ucişi, arşi de vii, aruncaţi fiarelor sălbatice, numai să nu creadă în Iisus Hristos. Cu toate astea, ei şi-au întărit credinţa. Peste grote s-au construit capele, biserici, mănăstiri. Când cobori în grote, ai senzaţia călătoriei în timp, în acele vremuri de persecuţie religioasă. Dacă acei oameni erau dispuşi să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, dacă toţi apostolii pe care i-a avut - cu excepţia unuia singur - au murit ca nişte martiri, deducem că erau convinşi de existenţa lui, şi pentru că-l văzuseră după ce a înviat. Aşa cum spune apostolul Pavel, ,,dacă n-ar fi înviat Iisus Hristos, zadarnică ar fi fost credinţa noastră’’. Mântuitorul a înviat mai mulţi oameni, printre care şi pe Lazăr.  

Trebuie să-i amintesc pe cei care ne coordonau în timpul pelerinajului, în primul rând preotul Mihăiţă Popovici, cel care a organizat deplasarea, apoi Cristian Văcaru – un preot catolic din Sabăoani care ne-a fost şi ghid, care de nouă ani este la Ierusalim. Este un om cu o cultură enciclopedică impresionantă, cunoaşte locurile ca pe Tatăl Nostru, vorbeşte despre fiecare obiectiv cu pricepere, despre fiecare icoană, despre fiecare tablou.  

A fost asigurată o securitate deosebită, începând chiar din Bucureşti. Prin Ierusalim, pentru a se evita incidentele, sunt patrule din care fac parte şi fete, pentru asigurea liniştii. M-au impresionat gardurile lungi, care parcă nu se mai terminau, înalte de 2-3 metri. Le făcuseră evreii, pentru a se apăra de comunităţile arabe cu care nu voiau să intre în contact. Paradoxal, gardurile fuseseră construite chiar de arabi, care nu ştiau de cine trebuiau protejaţi evreii.  

Absolut toate evenimentele biblice, cele despre care se vorbeşte în Noul dar şi-n Vechiul Testament, au un corespondent local acolo, o biserică, ceva care aminteşte evenimentele. Papa Paul al II-lea spunea că Ierusalimul şi Ţara Sfântă în general, constituie a cincea evanghelie, pentru că pe lângă cele patru, scrise de cei patru evanghelişti, aceasta ar fi o evanghelie în plus.  

Impresionată Biserica SfântuluiMormânt, locul în care este mormântul şi locul în care a fost răstignit, îngropat şi apoi a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Te cutremuri când ajungi acolo. Mai există placa pe care a fost aşezat după ce a fost coborât de pe cruce, apoi îmbălsămat şi pregătit pentru înmormântare, Mântuitorul Isuis Hristos. Toată lumea acolo se închina, se ruga, toţi cădeau în genunchi, nu te poţi exprima altfel când ştii că în acel loc a pătimit atât de mult Mântuitorul. Locul răstignirii, se ştie, este Golgota.  

Altă biserică impresionată este cea cu mormântul Maicii Domnului, în Ghetsimani, unde este şi o icoană făcătoare de minuni. Este şi o biserică cu casa Mariei. La subsol este şi IzvorulMaicii Domnului, cu apă tămăduitoare, izvor care există şi acum, după atâta vreme, fără a-şi fi pierdut harul.  

M-a cutremurat grota Mântuitorului IisusHristos, în care fusese coborât în ultima noapte, înainte de a fi răstignit. Printr-un spaţiu foarte îngust, după ce l-au legat la suţiori, l-au coborât în acel spaţiu strâmt, la adâncime foarte mare, pentru a avea certitudinea că nu va ieşi de acolo. Şi acum te zguduie, efectiv, nedreptatea uriaşă făcută de oameni Dumnezeului lor. De fapt, neoameni îi poţi numi pe cei de atunci, care făptuiseră grozăvia.  

Biserica din Bethleem, loculîn care s-a născut Iisus Hristos, celelalte biserici închinate Mântuitorului, Maicii Domnului, apostolilor, celorlalţi sfinţi – fiecare cu specificul ei, n-au lipsit din lista obiectivelor de vizitat. Deasemeneni, Capeala Inălţării la Cer, foarte importantă prin ce aminteşte, apoi biserica românească din Ierihon de care nu ştiam, m-a mişcat, fiindcă acolo este tare greu să obţii chiar doar un metru pătrat, care costă enorm de mult. Acel petic de pământ fusese obţinut prin intermediul lui Yaseer Arafat, conducătorul palestinienilor care era în bune relaţii cu Ceauşescu, despre care ştim că a stricat multe biserici în România, dar acolo a reuşit să obţină un teren pentru o capelă românească. Chiar dacă patriarhul Ierusalimului, nici acum nu este de acord cu înstrăinarea pământului, n-a avut ce face, fiind pus în faţa faptului împlinit. În acea biserică sunt picturi frumoase, în care apare fostul patriarh român al vremii, Teoctist.  

Via Dolorosa, Drumul Crucii, m-a cutremurat. Este drumul pe care, după ce a fost judecat şi condamnat la moarte de către Pilat, Iisus Hristos a fost obligat să-l parcurgă până la Golgota sau Dealul Căpăţânii, cu acea cruce grea în spate. Şi noi am parcurs acea distanţă de mai mult de un kilometru, purtând simbolic în spate crucea (câte patru), pe străzi întortocheate, cu cele 14 opriri, fiecare având semnificaţia ei. În trei locuri, Mântuitorul se prăbuşise sub greutatea crucii dar a fost ajutat să se ridice. Într-un loc se întâlnise cu mama sa, cu Maica Domnului, într-alt loc cu Veronica. Se ştie din cărţile sfinte că acea Veronica i-a şters faţa cu năframa sa, chipul Mântuitorului rămânând imprimat pe ea. Năframa se găseşte şi acum la Vatican, păstrată pentru posteritate.  

Se ştie din Biblie că la un moment dat, Mântuitorul le-a spus apostolilor să-şi spele unii altora picioarele, dar în urma reacţiei acestora, le-a spălat picioarele El însuşi. Pildă că trebuie să te ispăşeşti de păcate, să fii umil, să nu fii mândru, dacă însuşi Mântuitorul s-a coborât până la acest gest. Vă daţi seama ce emoţii am avut chiar acolo, unde se petrecuseră faptele. În Iordan, cel mai cunoscut râu din lume prin tot ceea ce se leagă de Sfânta Evanghelie, s-a făcut o reconfirmare a botezului nostru. De asemeni, a fost şi reînnoirea şi binecuvântarea căsătoriilor, atât nouă, celor care eram cu soţiile, cât şi celor care erau singuri în acea călătorie, acasă fiind însă aşteptaţi de perechi.  

Pe Muntele Tabor, a avut loc Schimbarea la Faţă. Pentru noi, în postura de turişti, era impresionant urcuşul pe serpentine, până la bisericile de acolo.  

Muntele Măslinilor este poate, unul despre cei mai importanţi munţi, la 90 metri desupra Ierusalimului. Aici a călătorit în Dumnica Mare Iisus pe un măgar, aici a deplâns soarta Ierusalimului, şi a spus ce soartă groaznică îl aşteaptă pentru păcatele sale, aici a agonizat în Gradina Ghetsimanicânda fost arestat şi dus la judecată, de aici s-a înălţat la cer (există şi o piatră pe care, se presupune conform tradiţiei, se vede urma piciorului Mântuitorului, rămasă de când s-a înălţat spre cer).  

În Capela Carmelită, sau Biserica Pater Noster (Tatăl Nostru), Iisus Hristos i-a învăţat pe credincioşi rugăciunea pe care noi o numim ,,Tatăl nostru”.  

După cum spuneam, dacă din Basarabia m-am întors încărcat cu sentimentul patriotic, aici m-am încărcat cu sentimentul religios. Cred că dacă un ateu se duce acolo, la întoarcere cu siguranţă se întoarce creştin. Sunt acolo realităţi care-ţi confirmă că există Iisus Hristos, şi că tot ce a făcut el este în centrul universului. Lui trebuie să ne închinăm, şi să avem incredere că va avea grijă de noi. Pentru mine există Iisus Hristos, indiferent de ce spun alţii. Cei rătăciţi, care sunt sau se cred vremelnic atotputernici, să ştie că omul este exact ca un fir de nisip în Oceanul Pacific. Atât este de mic şi de neajutorat. Îmi amintesc, la un spital de boli cronice din Bucureşti, medicii au observat că - firesc - mor cei care cred, şi cei care nu cred. Credincioşii plecau pe lumea cealaltă liniştiţi, iar ceilalţi erau speriaţi, nu voiau să moară. Dar nu mai depinde de om, omul este ca o jucărie în faţa lui Dumnezeu.  

În Betleheem S-a născut Hristhos, acolo a născut Fecioara Maria.  

În grupul nostru de români eram cam jumătate ortodocşi, jumătate catolici. Nu s-a cunoscut asta, nimeni n-a făcut nicio diferenţiere, a fost o armonie totală, pentru că în fond, aceluiaşi Hristos ne închinăm toţi. Erau şi câţiva tineri în grup, care fotografiau totul, deşi educaţia religioasă nu s-a făcut aşa cum trebuia nici înainte de 1989, dar nici după, fiindcă unii doar formalizează educaţia religioasă. Chiar unii dintre profesorii acestei discipline ar trebui să aibă o responsabilitate mai mare, să găsească mijloace prin care să-i atragă pe elevi spre religie. Cred că asta-i misiunea lor cea mai importantă, nu doar să descrie evenimentele petrecute, ci să pătrundă în sufletul lor, să-i emoţioneze, încât să-şi completeze educaţia religioasă. Un rol foarte important il au şi părinţii copiilor, dar cum mulţi dintre părinţi sunt născuţi în perioada în care religia era ,,arestată’’, nu au cum să dea şi altora ce nu prea ştiu ei înşişi. De aceea, la nicio forma de educaţie religioasă ei n-ar trebui să lipsească.  

În altă ordine de idei, nici un efort nu este prea mare pentru a ajunge în acele locuri. Dacă te duci măcar odată în Ţara Sfântă, te ,,molipseşti’’ de dragostea pentru Iisus Hristos, sentiment pe care nu ţi-l mai scoate nimeni din suflet.  

Un asemnea pelerinaj este într-adevăr obositor, dar reconfortant. Acolo, parcă dai toată răutatea din tine, pentru că într-o doză mai mare sau mai mică, fiecare avem măcar un dram de răutate în noi. Acolo simţi că-ţi purifici corpul de toate păcatele, pentru că până la urmă, sufletul este cel mai important. Corpul este trecător pe când sufletul este veşnic. Şi dacă îl îmbogăţim cu flacăra Mântuitorului Iisus, Hristos este bine pentru noi.’’  

 

A consemnat Mihai Ştirbu  

Referinţă Bibliografică:
PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT - PROFESORUL ANDONE MIHAI / Mihai Ştirbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 356, Anul I, 22 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Ştirbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Ştirbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!