Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   



Patricia Lidia în dialog cu poeta Anne Marie Bejliu(1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Anne, locuieşti în „Micul Paris” al românilor, un oraş plin de istorie şi cultură. S-o luăm deci cu începutul: unde ai copilărit ?  


Salut cu lumină şi prietenie cititorii revistei şi nu în ultimul rând, pe tine, Patricia.
Copilăria, adolescenţa şi maturitatea mi le-am trăit, şi o trăiesc în Bucureşti, foarte aproape de cei ce mi-au dăruit această viaţă, părinţii mei.  

 

Îţi mai aduci aminte unde şi cine ţi-a pus în mână prima dată creionul ? Ce amintiri sunt legate de anii din şcoala primară ? ... din liceu ? şi, de ce nu, şi din studenţie?  


Exact, exact nu ştiu, dar cred că mama a fost „vinovată” de acest act sublim.
Şcoala primară pentru mine a început într-un mod destul de şocant pentru că, deşi mi-am dorit mult să ajung ca fraţii mei, să port uniforma, să-mi fac ghiozdanul, să fiu şi eu plină de importanţă dimineaţa, deşi somnoroasă cât încape, când mă amestecam printre ceilalţi copii din cartier care porneau rânduri-rânduri către şcoală, având o fire destul de timidă, de sălbatică aş putea spune în ce priveşte orice regulament, orice lucru impus, în prima zi de şcoală, stând în bancă şi plictisindu-mă de atâta stat locului, m-am apucat să-mi admir ciorapii albi ajuraţi şi să număr găurelele din împletitura lor. Lucrul acesta cerea ca tot trupul meu să se înghesuie sub bancă şi să mă facă invizibilă învăţătoarei care ne explica atent, curgător, ce ne aşteaptă mai departe. Am fost certată şi dată afară din clasă. Am plecat acasă plângând, fără să mai aştept să vină bunica să mă ia. Acasă m-a aşteptat altă urechere. Până la urmă, m-am ascuns sub masa din camera mea, până când bunica m-a chemat la masă. S-a stins conflictul. Probabil că maturii au înţeles de ce am făcut ce am făcut. Eu nu i-am înţeles. A trecut.  

O altă amintire din şcoala primară s-a petrecut la finele clasei a treia, începutul clasei a patra când, având ca temă să povestesc despre ceea ce am făcut şi m-a impresionat în vacanţă, am povestit într-o seară pe caietul de teme despre una din călătoriile mele împreună cu tata, mama, sora mea, pe muntele Ceahlău. Relatam pe scurt o imagine care m-a impresionat extrem de mult şi anume, faptul că cerul devenise o imensă suprafaţă roşietică pe care se contura o herghelie de armăsari-nori. Atunci, cu toţii am rămas înmărmuriţi de privelişte şi nici unul dintre noi nu mai respira, nu mai clipea. În seara aceea, eram în sufrageria casei la masa de scris. În spatele meu, mama şi sora mea discutau de zor despre problemele lor. Eu scriam şi scriam, şi scriam... Când am terminat, cu o timiditate copilărească am rugat-o pe mama să citească ce am aşternut eu pe filele caietului de teme. A citit. A rămas puţin cu gura căscată şi i s-au umezit ochii. Mă aşteptam cumva să mă critice, dar în loc de aceasta m-a luat în braţe, mi-a sărutat fruntea şi mi-a spus pentru prima dată de când învăţasem să scriu că e mândră de mine, că nu credea că pot scrie atât de viu, atât de frumos. O mândrie mare, mare m-a cuprins atunci. Era prima laudă venită din partea fiinţei celei mai importante din viaţa mea: Mama, o fiinţă care ştie să cuprindă toată frumuseţea şi căldura universului în zâmbetul său dar care niciodată nu alinta sau lăuda fără un motiv. A fost pentru mine o victorie de suflet.  

Liceul a fost însă un calvar. Mă regăseam doar atunci când mă aflam acasă, în faţa mesei de scris, făcându-mi temele la limba şi literatura română. Am dat prima dată la secţiunea de chimie. Intrasem a treia, deşi în şcoală, după notele luate, am fost un elev mediocru până în clasele a şaptea şi a opta. Materiile mele preferate erau limba română - febleţea mea, matematica - pasiunea mea, chimia - o atracţie ciudată pentru un copil ca mine, visător, aiurit. Curiozitatea pentru această materie ciudată m-a determinat să învăţ mult. Aveam şi o profesoară foarte bună dar mai ales exigentă. Îmi era frică de domnia sa, dar îi mulţumesc pentru severitatea de atunci. Am învăţat chimia la sânge, cum se spune, şi mai departe tot ce am învăţat s-a împletit armonios cu ceea ce a urmat în viaţa mea. La limba română aveam o profesoară deosebită. Am făcut foarte multă critică literară prin temele pe care ni le dădea şi prin tot ceea ce se discuta în clasă. Orele cu doamna profesoară Cristea erau pentru mine uimitoare şi m-au stimulat mai departe şi mi-au dat încredere în propriile mele încercări de a scrie. Îmi plăcea foarte mult poezia, dar mă fascina proza. Iubeam lectura, trăiam intens imaginile, acţiunea textelor. Râdeam şi plângeam alături personaje. Aveam un jurnal al meu de adolescentă, în care-mi aşterneam gândurile, versurile timide care curgeau atunci şi mai ales, scriam textele - poezii sau citate din proză care mă impresionau.  

Facultatea a fost una tehnică. Prieteniile, petrecerile obişnuite, emoţiile examenelor, totul a curs practic ca la toată lumea. Nu am regretat sfârşitul facultăţii pentru că la finele ei m-am căsătorit şi deja intrasem în viaţa de familie. O viaţă dificilă prin problemele ce au urmat.  

 

Te rog să-mi spui mie şi cititorilor noştri, când şi în ce împrejurări ai debutat?  


Am început să public prima dată pe internet pe siteul poezii.biz. De acolo am fost selectată la un moment dat de doamna Rodica E. Lupu, la propunerea unei prietene autoare, membru tot al acelui site, pentru o antologie de poezie care s-a numit în final „Spiralele Vieţii”. În acea antologie am debutat prima oară într-o carte tipărită, în anul 2006. Anul 2006 a fost un an cumplit pentru mine pentru că pe 9 februarie 2006 a murit al doilea băiat al meu, Teodor-Ioan. Eram prăbuşită aproape complet, nu mai găseam nici un rost de a mai trăi dar susţinerea părinţilor şi prietenilor apropiaţi şi nu în ultimul rând, scrisul m-au determinat şi m-au impulsionat să continui. În scris m-am regăsit total. După cum a spus bunica mea dinspre tată, Omama (Lucreţia Zaitz) când eram doar un copil: „Ani, scrie, ai har, scrisul te va salva la un moment dat în viaţă.”  

După lansarea antologiei „Spiralele Vieţii” ce a avut loc la Timişoara, am plecat către Bucureşti cu un tren, în aceeaşi cuşetă cu dna. Rodica E. Lupu, directoare a editurii Anamarol. Făcând ordine în bagaj, am scos la un moment dat dosarul în care aveam toate textele mele scrise în ultima vreme. Doamna Rodica a văzut dosarul şi mi l-a cerut. După două sau trei luni de zile, m-a căutat sau am sunat-o eu pentru ceva anume şi mi-a spus, mai în glumă mai în serios, că trebuia să-i dau şi un pachet de şerveţele de unică folosinţă. Eu nu ştiam ce să fac în clipa aceea, ce să răspund. Râzând mi-a spus că a plâns mult citindu-mi textele, poeziile.  

Într-adevăr, erau poezii dedicate copiilor mei. Exprimam dorul imens de ei, iubirea mea pentru ei şi disperarea singurătăţii mele de mamă şi femeie neîmplinită.  

Mi-a propus să alcătuim primul meu volum de autor, „Undeva Fericirea”. A fost lansat prima dată la Bucureşti, sub egida Anamarol, pe 2 decembrie 2006.  

 

Care au fost apoi revistele care ţi-au publicat versurile ?  


Nu au fost multe reviste care mi-au publicat versurile. Am publicat şi public singură pe siteuri literare sau mai puţin literare. Nu am fost un autor care să vrea să se impună, să iasă în faţă. Dimpotrivă. Am preferat să cresc încet, dar mai sigur, acceptând mai ales comentariile critice constructive, indiferent că veneau de la oameni profesional pregătiţi pe linia filologiei sau de la oameni pasionaţi doar, de literatură, de poezie în cazul acesta. Practic nu pot da nume de reviste care să-mi fi publicat versurile. Recenzii, da.  

 

Ce te-a determinat să te apleci asupra poeziei? A fost greu, a fost uşor când ai luat această decizie ?  


E o întrebare grea, dar voi răspunde. Scriu de la şapte ani. Nu am publicat niciodată până când, în 2005, după doi ani de la moartea primului meu băiat, Andrei-Cristian, nemaiputând îndura singurătatea, am căutat pe internet comunicarea cu alte suflete aflate oarecum în aceeaşi situaţie ca mine. Încercam în acele clipe să-mi explic cumva, să clarific nişte vise-mesaje din partea băiatului meu cel mare şi am intrat, după cum am spus, pe site-ul poezii.biz.  

Surpriza mea, deşi eram conştientă că nu am o tehnică anume a versificării, a fost primirea pozitivă a gândurilor mele dureroase, aşternute în acele texte. M-am bucurat şi am continuat să scriu.  

Mi-a fost frică la început să scriu în public pentru că şi în real, de câte ori încercam să vărs din prea plinul durerii din acele clipe, cei din jurul meu, din dorinţa de a mă proteja sau pur şi simplu din dezinteres, mă reduceau la tăcere. Mi se spunea că este lipsit de demnitate a exprima durerea în public şi pot spune că şi în virtual m-am lovit de acelaşi lucru dar au existat oameni care m-au susţinut. Atunci am continuat.  

Nevoia de eliberare, nevoia de comunicare, nevoia de dialog în versuri ca şi când aş dialoga în real, m-au făcut să mă aplec şi mai mult asupra Poeziei. Îmi era mai uşor să mă exprim în versuri decât în oricare altă formă a scrisului.
Un alt fapt extrem de important în ceea ce priveşte rămânerea mea în graniţele uimitoarei lumi a Poeziei, au fost cuvintele bunicii mele.  

Întotdeauna e greu şi consider că este un act de curaj să publici ideile, trăirile tale, să fii tu însuţi în tot ceea ce aşterni în versuri sau proză. Este un moment extrem de dificil, plin de teama unor răni care vin sigur din partea celorlalţi. Nu scapi niciodată de răutatea umană. Dar important este zvâcnetul cuvântului: Vreau! Şi al celor ce urmează: Pot! Nu am de ce să mă tem!  

 

Ce înseamnă pentru tine poezia, acea stare care creşte şi descreşte, ca o flacără vie, de când adevăratul Poet vede „lumina” zilei - şi până apune?  


Poezia este o respiraţie de o clipă a spiritului, spre Înalt. Poezia pentru mine este Viaţa. Şi de aici pot spune că este ceea ce sunt, ce respir, ce caut permanent a înţelege.  

 

am ridicat vălul timpului,
după ce spinii încercărilor şi-au înfipt adânc vârfurile în geometria inimii,
reconturând pădurea durerilor asumate în fragmente de mişcare.
în arcul de sensuri mi-am împlântat stiletul gândului,
remodelându-mi rostirea.
pasăre a vibraţiilor albe, Poezia m-a învăluit
şi atunci,
am lăsat fluidul formelor trăirilor mele să încropească altarul auriu al bucuriei: Scrisul
întrupate în cuvinte, metaforele s-au ascuns în versuri-
un cuib simplu al vieţii căutate pe cărările aspre ale cuvintelor nerostite,
ale necuvintelor fără sensuri colorate de litere,
un alfabet al cerului interior,
uneori imposibil de pictat sau cântat
în şirurile muzicale ale Poeziei…
dar...  


Poezia mi-e Casă.
o Casă a gândurilor,
a undelor primite Dar în care,
îmi revărs trupul trăirilor
fără teama de a fi sac al oaselor înnegrite de furia neputinţei.
mă bucur simplu,
în centrul muzicii fără sunet al sufletului,
doar vibraţie,
reconstruind luminile secundelor trăite sau nu,
în braţele uimitoarei şi blândei prietene a gândului,
Poezia.  


----------------------------------------  


Cristalul Fiinţei  

 

Te-am gustat,
Poezie!
ai curs licoare
dintr-un ciob de gând
când cruci se ridicau
în hrubele case
ale trupurilor mici
ale sufletelor
prea pure
să respire
aerul viciat
al acestui
Acum  

Te inspir,
Poezie!
în expiraţia durerii
brută – pas
a trezirii în Glas
în deplină Iubire  

Te expir,
Poezie!
ca pe-un bol curat,
plin
de cristalul ideilor
prinse în dalta
simţurilor
legănând
timpanele dorinţelor
până la adormire  

Te Iubesc,
Poezie!
până în miezul flămând
al Fericirii
când sufletul
într-o caldă vibraţie
simte deplin
Libertatea  

 

Spune-ne ceva despre activitatea ta publicistică, despre volumele publicate. Poartă-ne puţin prin ceea ce a determinat apariţia acestor volume.  


Debut:
Antologia Spiralele Vieţii, editura Anamarol, Bucureşti, 2006
Volume de autor:
- Undeva Fericirea, editura Anamarol, Bucureşti, 2006,
- Cerul ascuns în noi, editura Anamarol,Bucureşti, 2007
- Firava Dansatoare, editura Anamarol, Bucureşti, 2008
- Undeva, pe un ţărm,... editura Eurograph, Cluj, 2009
- Gânduri, rânduri, editura Eurograph,Cluj, 2011
Antologii:
- Spiralele Vieţii, editura Anamarol, Bucureşti, 2006
- Freamăt de Timp – Freamăt libertin, editura 3D, Drobeta Turnu Sevberin, 2007
- Şansele Poeziei, antologie trilingvă (română, engleză, franceză), editura Anamarol 2008
- Ţărmuri Sfinte Româneşti, autor: Florin Grigoriu, editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2008
- Lanţul Prieteniei – Antologie de versuri, realizată de Tudor Gh. Calotescu, editura Contrafort, 2011
Cenacluri:
- Orfeon
- Cenaclul de seară  

 

Volumul “Undeva Fericirea” este volumul dedicat băieţilor mei. Am simţit că este firesc să fac acest gest. L-am împlinit. Speranţa că totuşi, undeva, fericirea ne aşteaptă cu braţele deschise, dorul de băieţi, un amalgam de trăiri şi gesturi ce nu le mai puteam oferi copiilor mei, m-au determinat să aştern în acest volum toate cele câte le-am scris atunci.  

Volumul “Cerul ascuns în noi” sunt paşii mei într-o lume a meditaţiei asupra elementelor principale ale vieţii: Iubirea, Credinţa, sub toate formele ce le îmbracă acestea în toată evoluţia sufletească şi spirituală a oricărei fiinţe.  

Volumul “Firava Dansatoare” s-a născut dintr-un gest simplu: aprinderea unei lumânări şi studierea dansului flăcării ei. Viaţa cu toate elementele ei: foc, apă, pământ, aer, lemn, metal, este cuprinsă în acest volum sub forma propriilor mele percepţii, analize, meditaţii.  

Volumul “Undeva, pe un ţărm” este practic căutarea acelui ţărm al frumuseţii interioare în care Iubirea, Credinţa, Armonia, pot fi împlinite prin propria voinţă, prin propria muncă de autocunoaştere şi cunoaştere interioară şi exterioară a valorilor uitate şi neuitate, a Darului de Viu primit de la Dumnezeu.  

Volumul “Gânduri, rânduri” este practic o plachetă ce cuprinde 22 de poeme în principal dialoguri cu Părintele-Dumnezeu şi cu sine.  

Doamna Liliana N. Hanganu spunea despre acest volum că „Bijuteriile lirice nu au nevoie de cuprins”.
Da, aşa este. Pentru lansarea acestui volum, dumneaei a scris următoarele rânduri cu gânduri:  


„Bijuteriile lirice nu au nevoie de cuprins - sau dacă îmi permiteţi, sunt de necuprins. Cele câteva „gânduri ~ rânduri” de aici sunt doar puncte de reper, doar emoţii personale, aduse la suprafaţă.  

Mai simplu ar fi ca dumneavoastră înşivă să purcedeţi în această călăorie iniţiatică de a vă cunoaşte interiorul, prin descoperirea sau redescoperirea, dacă o ştiţi deja pe Anne-Marie Bejliu, autotarea plachetei de versuri „Gânduri, rânduri...”  

 

În cele ce urmează aş vrea să mă refer la un singur aspect, care mi se pare a fi marcant, atât pentru poemele de faţă, cât şi pentru opera de până acum a poetei Anne Marie Bejliu. Şi anume, la viziunea profund ecumenică pe care o veţi întâlni în momentul în care spiritul şi sufletul dumneavoastră vor pătrunde versurile şi semnificaţia lor; o viziune poetică de ştergere a graniţelor dintre religii. Scopul? Căutarea şi (re)găsirea cu talent şi abnegaţie a divinului din om, a credinţei primordiale, nefragmentate.  

Astfel, între „un joc al mărului de aur...”, primul poem, şi „Tăcută clipă a rugii creşte”, din final, din simpli martori exteriori, devenim cu toţii parte intrinsecă dintr-un proces alchimic de unificare a Eului pământean cu Dumnezeu.
De la (citez) „bulzul dăruit acum/sulfetului meu” [un joc al mărului de aur...,p.9] la „azima caldă/din boabele grâului nenăscut” (p.7) şi „o azimă în pumn/am prins” [A tropot - cerb, p.22] avem de-a face cu transfigurarea hranei noastre cea de toate zilele, simbolizată aici de bulzul din porumb măcinat, în hrana spirituală,azima, fiind pâinea nedospită utilizată de creştinii catolici în ritualul împărtăşaniei – (noi,) creştinii ortodocşi folosind pâinea dospită, azimă ce aminteşte şi de ritualul din ajunul Paştelui Iudaic, prin care comemorau eliberarea din Egipt.  

Avem aici de-a face cu dorinţa lăuntrică a poetei de a se regăsi „ab ovo” (de la ou), cum spuneau latinii, adică de la origine. Sau, cum dureros de simplu spune Anne Marie Bejliu: „starea mi-e/ de-a fi un unu/ dintr-un doi/ neterminat...” [Îl cunosc pe „nu”, p.15].  

Abia şoptind către Tatăl Nostru Ceresc, pe care poeta îl numeşte atât de blând Părinte, ruga ei se înalţă astfel: „Părinte,/ versu-mi se destramă.../din roua dimineţii,/ în privire, s-a înălţat uimirea-/adâncă-n fire, cătând iar Cerul.../prin ceaţa trupului privire...” (p.31) – în primul dintre cele trei poeme intitulate „Părinte” – trimitere directă la tainica unicitate a Sfintei Treimi. În finalul celui de-al treilea poem, ruga pare a fi împlinită sau măcar înţeleasă condiţia de a fi om: „Lumină din lumină/ cerul timpului tău, nisipul/ din care perla bucuriei de a fi Om/ se va naşte, / va străluci Soarelui/ cerul din adâncul inimii tale// aşteaptă.// ascultă.// uimeşte clipa.// taci.// iartă.//  

Durerile nu strigă, suferinţele nu rănesc. Doar se metamorfozează în căutarea atât de profund feminină spre Înalt: „când în mine/ creştea floarea,/ce unea sulfetu-mi dulce, / de femeie/albă-n şoapte/ cu acel bărbat.../tot mire.../ sau.../ mai bine zis,/ din mine...// caut umbra. [Îl cunosc pe „nu”, p.17].  

Închei aici gândurile mele rânduite pentru dumneavoastră de tare departe, cu o ultimă remarcă, aceea a folosirii verbelor impersonale, transformate poetic în verbe-acţiuni personale: „[tu]ningi” (p.10), „cum te-ntâmpli,/ şi cum mă-ntâmplu” (p.27).  

Vă doresc să căutaţi umbra şi să găsiţi Lumina. Poate că Anne Marie Bejliu a reuşit. Cine ştie?”  

 

Spune-ne câteva cuvinte despre ceea ce te-a determinat să scrii ultimul tău volum, „Gânduri, rânduri”, apărut la editura EuroGraph anul acesta.  

 

Aveam multe texte la care nu ştiam ce titlu să pun. Le-am spus mai întâi „Gânduri”, le puneam pe post de titlu trei steluţe... La un moment dat m-am gândit că ar fi bine să le adun într-un volum. Bun şi făcut. Tot în acea perioadă, pe siteul pe care sunt şi în prezent mai activă, Rogrup, domnul Viorel C. Pavelescu a realizat prima Antologie digitală a siteului şi m-a întrebat dacă doresc să-mi realizeze şi mie un volum digital. M-am pus pe treabă. Proiectul de volum exista, începusem să lucrez la el deja, cu gândul la tipărire. Numisem volumul „Rânduri, gânduri”, dar parcă nu mergea, nu curgea firesc... Până ajungi la rând trebuie să ai un gând, să cânţi o vreme cu el în suflet, abia apoi să-l aşterni rând... Grăbită de împrejurări, am adunat 22 din poemele ce-mi erau şi-mi sunt cele mai dragi din acea perioadă. Poemele sunt majoritatea dialoguri cu Dumnezeu. Cu Dumnezeul religiei ortodoxe, aflat undeva, Sus, dar mai ales cu Dumnezeul din inima mea, din cerul ascuns în fiinţa mea. Poate că voi fi cumva atenţionată pentru că îndrăznesc să amestec Credinţa „sălbaticului” în căutarea propriei identităţi şi religia, dogma în care mă manifest ca şi fiinţă socială. Nimic de zis. Toţi avem dreptate în felul nostru dar să nu uităm nici o clipă că toţi, absolut toţi suntem liberi.  

 

De ce tocmai acest titlu?  

...........................................  

(continuă)  

http://boema.inforapart.ro/reviste/Boema033.pdf  

 
Referinţă Bibliografică:
Patricia Lidia în dialog cu poeta Anne Marie Bejliu(1) / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 394, Anul II, 29 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!