Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   



Pastorul Nelu Urs munceste din placere si se bucura de viata in paradisul din Hickory, Carolina de Nord
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Interviu realizat în martie 2009  

Nelu Urs a fost pastorul bisericii baptiste Speranta, din Dej, iar din 7 ianuarie 2007, a primit oferta de a sluji in aceeasi calitate, in comunitatea din Hickory, statul Carolina de Nord. S-a nascut in 1974, in orasul Bistrita si este casatorit din septembrie 2001, cu Adina, de profesie socio-pedagog, a carei pasiune a fost si a ramas aceea de a lucra pentru copii si pentru categoriile defavorizate social. Impreuna au doua fetite – Sara, 6, si Joanna Grace, 3, precum si doi baieti gemeni - John Mark si David Jeremiah – care tocmai au implinit cinci luni. Pentru fii si fiicele sale, Nelu Urs isi doreste sa fie mantuiti si Ii incredinteaza intotdeauna in mana Celui Atotputernic.In Romania, la Arad, Urs si-a lasat mama si un frate, Valentin, mezinul familiei. Cand vorbeste de copilarie, nimic nu il face sa se simta mai bine decat amintirea primei biciclete, un Pegas alb, primita in dar de la tatal lui, pe cand avea doar sapte ani.  


- In ce an ati ajuns in State? In ce orase/state ati mai locuit pana in prezent si in ce perioada? Unde locuiti acum si de cand? Pastrati legatura cu Romania?  

 

- Din martie 2004, cand am pus piciorul pe pamant american si pana in prezent, am locuit numai in in Hickory, NC. In ciuda distantei si a culturii diferite de aici, in adancul sufletului meu, ma simt inca foarte atasat de Romania si de poporul nostru, chiar daca legatura cu tara se rezuma la a parcurge zilnic stirile si a comunica cu familia si cu alti cativa prieteni si frati cu care colaborez.  

 

- Cum ati devenit pastor? Cand si unde v-ati facut studiile? Ce perspective vi s-au deschis la absolvire? Care a fost prima biserica pe care ati pastorit-o? Cum si cand ati ajuns sa pastoriti comunitatea din Hickory, NC?  

 

- Chemarea de a-L sluji pe Dumnezeu am simtit-o inca din 1990, cand m-am intors la El, dar abia in 1995 am luat calea pastoratiei, ca student la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti. Mama si pastorul meu, fr. Petru Farc, m-au ajutat sa-mi gasesc locul in lucrare si m-au calauzit cu blandete si dragoste pe urmele Domnului Isus Christos.  

 

Dupa absolvire, in 1999, am slujit ca lucrator cu tineretul si misionar la biserica baptista Emanuel, in zona cercului misionar din zona Somesului, pentru ca doar cateva luni mai tarziu sa devin pastor, alaturi de fr. Ioan Manzat, la Speranta, o comunitate nou infiintata, din orasul Dej.  

 

La Hickory am ajuns prin calauzire divina. Am aflat de existenta acestei urbe in 2002, prin intermediul postului de radio Micul Samaritean, iar in 2004 am castigat la loteria vizelor si ne-am stabilit aici.  

 

- Prin ce se caracterizeaza biserica din Hickory?  

 

- Simt o adevarata pasiune si placere sa vorbesc despre biserica din Hickory, care se remarca prin dragostea fata de frati si fata de semeni, in general, concretizata in ospitalitate si deschidere, prin spiritul de familie si de sacrificiu, prin dinamism si un elan spiritual unic, mai ales ca media de varsta a membrilor nostri este sub patruzeci de ani.  

 

- Cati membri are biserica pastorita de dvs.?Vi se pare ca recesiunea isi spune cuvantul si in cazul lor? Ce resurse spirituale este biserica in masura sa le ofere celor afectati de nesiguranta si greutatile vietii? Cum raspunde biserica si din punct de vedere material, atunci cand vine vorba de someri si saracie?  

 

dscn0373- Majoritatea celor saptezeci si noua de membri ai bisericii noastre lucreaza in constructii si cu toate ca au fost afectati de recesiune, intrucatsomajul a crescut de trei ori in ultimul an, nimeni nu a ramas fara serviciu, fara painea cea de toate zilele, asa ca avem nenumarate motive sa Ii multumim Domnului pentru purtarea Lui de grija.Ca orice alta biserica evanghelica, ne preocupa ajutorarea celor in nevoie, in special a fratilor in credinta, si dispunem in acest sens, de un buget pe care l-am folosit pentru a rezolva solicitarile venite din interiorul si din afara comunitatatii unde locuim.  

 

- Aveti tineri in comunitate? Cum se descurca, atunci cand se pune problema de a intelege si a vorbi in limba romana? Se impun deci, serviciile divine atat in romana, cat si in engleza? La capitolul introducerea limbii engleze in biserica stati bine? Ce programe de tineret aveti in derulare (tabere, scoli biblice de vacanta, etc.) ? Ce faceti pentru copiii din comunitate?  

 

- Asa cum am mai spus, suntem o biserica “tanara” si foarte flexibila, care a organizat si programe in limba engleza, cu vorbitori locali si uneori, cu frati americani. Deocamdata, nu cred ca se impune introducerea unui serviciu divin numai in engleza, deoarece tinerii nostri au un nivel acceptabil de intelegere a limbii romane, chiar daca aceasta a devenit pentru ei “the second language”.  

 

ursNu trebuie ignorate nici clasele de scoala duminicala pentru copii si tineri, orchestra si corul. Ar mai fi de adaugat ca am achizitionat si un van al bisericii, intrumente si alte lucruri necesare bunului mers al acestor activitati. In plus, desfasuram anual, timp de aproape o saptamana, Scoala biblica de vacanta, unde am realizat diferite proiecte pentru comunitate, ajutand la Soup Kitchen si cantand la Nursing Homes. Aceasta este dublata de cel putin o tabara si de intruniri de tineret zonale puse la punct in colaborare cu celelalte biserici evanghelice din NC. De asemenea, Asociatia Tineretului si Asociatia Baptista din SUA si Canada realizeaza o serie de evenimente majore dedicate acestui segment de varsta.  

 

Sub genericul "Making Disciples at Home Who Will Go and Make Disciples of All Nations", in perioada 18-20 aprilie 2009, va avea loc la Hickory, Conferinta de Misiune a tineretului de pe Coasta de Est, unde vorbitori romani si americani vor sustine o serie de seminarii, urmate de o lucrare concreta de misiune in acest oras.  

 

- Cine sunt “descultii” din Biserica Romana Baptista din Hickory? In ce proiecte misionare e implicata biserica pe care o slujiti? Care este istoria corului AGAPE? Cine poate face parte din acest cor?  

 

- “Descultii” sunt un grup de frati entuziasti, veniti aici din Arad, care iubesc partasia prin muzica, rugaciune si marturie – vestita printr-un program neregizat, “descult”, ce s-a transformat intr-o miscare de trezire a tuturor romanilor credinciosi - “A Romanian Homecoming”.  

 

Momentan, suntem implicati in proiecte specifice din Romania, cum ar fi cel al bisericii baptiste din Sighisoara - “Painea” sau in misiunea pentru romanii din Ucraina, realizata in colaborare cu Misiunea Neemia. Pe plan local, sustinem un grup de credinciosi romani din orasul Greensboro, NC.  

 

Impreuna cu bisericile crestine din NC, organizam anual, la Charlotte, un picnic al romanilor si un concert de Craciun. Nu mai departe de anul trecut de exemplu, ne-am bucurat de o participare deosebita la aceste evenimente.  

 

Corul barbatesc “AGAPE” (http://romanianbaptist.com/corul-agape), din care poate sa faca parte orice credincios evanghelic, s-a nascut in inima si in mintea fratelui Iacob Brincovan, in vara lui 2007. Armonizarea relatiilor dintre generatii, consolidarea legaturilor fratesti intre bisericile asociatiei si redarea valorii cantarilor „vechi” din repertoriul crestin romanesc reprezinta cele trei obiective majore ale fratilor baptisti si penticostali din America si chiar din Canada, membri ai “AGAPE”.  

 

- Mai faceti si altceva pe langa pastoratie si daca da, in ce domeniu? Va ajuta in munca de pastor faptul ca zi de zi veniti in contact direct cu problemele curente ale omului obisnuit? A fost vreodata nevoie de pastorul Nelu Urs pe parcursul unei zile de munca la acest al doilea job? E de bine sau nu faptul ca mai aveti inca o ocupatie, de data aceasta, una laica? Sunt avantaje in aceasta formula sau dezavantaje, ori si una si alta?  

 

- Pe langa pastoratie, lucrez si la o companie de distributie din Hickory - Consolidation Services. Cred ca este foarte important ca un pastor din diaspora sa inteleaga tendintele si pulsul societatii, pentru ca de multe ori, datorita faptului ca ne inchidem in turnul de fildes al comunitatii romanesti, acumulam pareri gresite sau nu avem o idee clara cu privire la problemele carora trebuie sa le faca fata membrii nostri. Fiind implicat direct in preocuparile curente ale omului obisnuit, am devenit mai sensibil la nevoile celor din biserica si in acelasi timp, mai convingator in transmiterea mesajelor biblice.  

 

De multe ori, general manager-ul companiei imi cere sa ma rog pentru afacerea noastra, si de fiecare data cand organizam o masa comuna, la care participa tot personalul, conducerea imi propune sa cer binecuvantarea lui Dumnezeu asupra bucatelor. Un caz deosebit a fost cel al unei colege din Honduras, credincioasa penticostala, bolnava de cancer, pentru care am mijlocit impreuna cu biserica.  

 

Exista desigur, si un dezavantaj, lipsa de timp, dar cu aceasta problema ne confruntam cu totii. Profit si de aceasta ocazie si le multumesc board-ului bisericii noastre si fratilor, pentru intelegerea si sprijinul acordate.  

 

- Am dori sa ne punctati pe scurt, istoria baptistilor romani din Hickory. Cand este mentionata pentru prima data prezenta lor pe aceste meleaguri? Cum au evoluat de-a lungul timpului, romanii baptisti din NC si in special, cei din Hickory? Cum se implica biserica pe care o pastoriti in viata societatii? Ce a fost de invatat de la bisericile americane, avand in vedere ca va aflati in centrul bisericilor evanghelice?  

 

- Prezenta baptistilor romani in Hickory este atestata incepand cu a doua jumatate a anilor 80, insa oficial, biserica a fost infiintata in iunie 1988, la Mountain View Baptist Church, cu sprijinul lui Marion Powell, pastorul de atunci. De altfel, cele sapte familii care au luat prin credinta hotararea de a crea o comunitate, au fost binecuvantate sa vada rodul muncii sufletului lor. Inaintea mea, biserica a mai avut inca trei pastori, iar in 1999, intrucat tot mai multi romani se mutasera aici, a fost dedicat actualul locas de inchinare. Pentru alte detalii, va recomand sa accesati http://romanianbaptist.com/istoria-unei-biserici.  

 

Biserica noastra organizeaza in fiecare an, concerte de Paste si de Craciun, cu un auditoriu format in principal, din membrii comunitatii americane, care se disting prin pragmatism in credinta si seriozitate in slujire. De asemenea, din punct de vedere social, am incercat sa raspundem solicitarilor primite si sa oferim ajutor, in limita posibilitatilor. In paralel, am cultivat si am dezvoltat relatii cu bisericile americane unde am mers cu corul.  

 

- La ce distanta se afla Hickory fata de capitala? Prin ce se remarca orasul in care locuiti in prezent, in comparatie cu capitala, Charlotte? Ce calitate are mobila fabricata in zona? Poate fi considerata fabrica de mobila de aici, un simbol al orasului? Este un oras frumos, Hickory?  

 

- Hickory se afla la aproximativ 180 de mile de capitala statului – Raleigh, cetatea doctoranzilor si a intelectualilor. Situat la aproape 60 de mile de Hickory, Charlotte este orasul cel mai mare si mai cunoscut din NC - “The Queen City”, important centru bancar al Statelor Unite.  

 

Bineinteles ca pentru cei care doresc sa isi faca o cariera, zonele urbane mari ofera mai multe oportunitati, insa Hickory se remarca prin acel cadru prielnic familiei si prin confortul asigurat de distantele reduse.  

 

Mobila de Hickory este cea mai buna... si nu foarte ieftina, insa din pacate, marile companii de aici au facut disponibilizari serioase, mai ales de cand a inceput perioada de recesiune.  

 

Pentru mine, Hickory ramane unul dintre cele mai atractive orase din America si un al doilea camin, a carui adevarata frumusete este conferita de prezenta masiva a lacasurilor de inchinare.  

 

- Daca ar fi sa faceti o comparatie intre NC si alte state, ce anume vi se pare ca ar avea de oferit acest stat, in plus? Presupunand ca ar trebui sa alegeti intre mai multe orase din NC, inclusiv capitala, Charlotte, pentru ce anume ati opta? De ce? Cum ati descrie in cateva cuvinte, NC?  

 

- In primul rand, am intalnit aici o clima placuta, cu ierni blande, si un relief variat, in care se disting muntii Apalasi si plaja de la oceanul Atlantic. Cred ca Romania si NC seamana si va marturisesc ca nu o data m-am simtit in acest loc ca si acasa, in tara noastra mult iubita.  

 

As opta pentru Hickory, si din cauza ca in afara de biserica de aici, mai exista una doar in Charlotte, iar eu nu sunt un admirator al oraselor mari. Cred ca NC este un paradis, un loc prielnic pentru a-ti creste copiii spre slava lui Dumnezeu. Nu trebuie ignorat nici faptul ca in acest stat, viata este cu peste 16% mai ieftina fata de media pe tara.  

 

- Sa discutam putin si despre populatia orasului. Exista in Hickory o religie majoritara? Cum i-ati caracteriza pe locuitori, avand in vedere religia pe care o practica? In ce masura se poate afirma ca mediul din Hickory este unul crestin? Americanii din Hickory sunt mai buni, mai prietenosi decat cei din alte zone?  

 

- Conform datelor statistice, aproximativ 52% din cei peste patruzeci de mii de locuitori din Hickory sunt protestanti, cu precadere membri ai Southern Baptist Churches. Cred ca oamenii de aici au mai multa frica de Dumnezeu si de aceea, promoveaza pastrarea valorilor crestine in familie si in societate. Nu pot sa afirm ca mediul din Hickory este unul complet crestin, dar le este favorabil crestinilor. Probabil ca ati auzit de celebra ospitalitate sudista si sa stiti ca am avut ocazia sa cunosc aici oameni foarte legati de Romania, care slujesc dezinteresat si cu mari sacrificii.  

 

- In ce masura se reflecta in viata de zi cu zi faptul ca majoritatea populatiei este evanghelica? Din punctul de vedere al unui pastor, cum este ca societatea sa fie capabila sa ofere suport si sustinere morala unui semen aflat in nevoie? Cum sunt, prin contrast, cei din Hickory, care evolueaza intr-un mediu crestin, in comparatie cu cetatenii dintr-un mediu laic sau necrestin din America?  

 

- Nu este usor sa va raspund la aceasta intrebare, avand in vedere complexitatea ei, insa cred ca in Hickory traiesti sentimentul de pace specific unui orasel sudist, in care majoritatea populatiei merge duminica, la biserica. In plus, oamenii au incredere unii in altii, iar locuitorii acestei urbe sunt de obicei, entuziasmati atunci cand aud ca suntem romani.  

 

- Sunteti de parere ca americanii sau rezidentii din SUA ar avea ceva de invatat de la locuitorii din Hickory? Ce rol are biserica in propagarea acestor valori? Se reflecta etica si standardele societatii si in viata enoriasilor romani?  

 

- De trei ani suntem implicati in activitatile multinationale din orasul Hickory si ne bucuram de o libertate mai mare de a vorbi despre credinta noastra decat in alte state din America. Asa cum am mai afirmat, ne luptam cu succes pentru apararea si promovarea valorilor si principiilor crestine in societate si consider ca bisericii ii revine un rol decisiv in mobilizarea membrilor si in transmiterea acestora in societate. In privinta romanilor de aici, ei nu au parte doar de predici, ci pot sa si interactioneze cu fratii din comunitatea americana.  

 

- Ati vizitat vreodata, AZ? Ce stiti despre acest stat ? Cum se vede AZ din Hickory, NC ? Ce ati dori sa le transmiteti fratilor in Hristos din Tara Marelui Canion? Exista un site pe care cei interesati de biserica pe care o pastoriti, fie ca sunt din AZ, fie din orice alta parte a lumii, sa il poata accesa?  

 

- Am avut fericita ocazie de a vizita Phoenix, Sedona si Marele Canion, in ianuarie 2008. De altfel, Marele Canion si cactusii desertului sunt primul lucru care imi vine in minte atunci cand ma gandesc la AZ.  

 

Pana nu demult, acest stat a fost un paradis imobiliar si un loc al emigratiei masive, o minune a abilitatii daruite de Dumnezeu omului, de a-si schimba locul in care traieste.  

 

Fratilor din AZ vreau sa le transmit o calduroasa imbratisare, dar si toata dragostea si incurajarea noastra si ii provoc ca in aceste vremuri tulburi, sa ramana pe TEMELIA care este Domnul Isus Christos si sa-si duca pana la capat mantuirea, fara sa se compromita si fara sa-si piarda credinta. Ne rugam ca El sa ne ajute in marturia pe care o avem de dat, ca sa fim lumini in intuneric.  

 

Suntem bucurosi sa primim pe oricine doreste sa ne viziteze pe www.romanianbaptist.com, unde pot fi vizionate live, in fiecare duminica, serviciile noastre divine.  

 

Octavian. Curpas  

Phoenix, Arizona  

martie 2009  

I  

Referinţă Bibliografică:
Pastorul Nelu Urs munceste din placere si se bucura de viata in paradisul din Hickory, Carolina de Nord / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 265, Anul I, 22 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!