Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Pastorul Keith şi indienii Navajos (III)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
N-a mai fost cazul să continuăm atunci, aşa că anul de graţie 2010 care m-a adus din nou printre ei, m-a făcut să redeschid discuţia, de data asta “uneltitorul” şi “vioara întâi” fiind subsemnatul, tema chiar dacă continuată în aceeaşi formulă “protocolară”, priveşte pe Navajo, într-o cu totul altă postură şi alte împrejurări istorice, mai vechi decât vârsta celui ce relatează şi care scot în evidenţă tăria de caracter, calităţile unei seminţii care vin din adâncuri de istorie şi legendă, arhetipale şi care nu se va sfârşi decât odată cu lumea ...  
  
Noutatea subiectului l-a făcut “ascultător” – şi la propriu şi la figurat – ştia ceva, auzise ceva, n-avea nici o îndoială că ar fi procedat altfel decât au făcut-o, pentru ca tot ceea ce am să adaug mai jos completează tabloul caracterial şi temnperamental al “poporului” Navajo. Iar eu, ştiind din vară că am să revin pe aceste locuri de basm ale Californiei de la capătul lumii ... mi-am pregătit din vreme subiectul, o dimensiune a existenţei lor tribale care a dovedit Americii onoarea care li s-a cuvenit, poate prea târziu şi care le-a fost acordată de guvernanţii de la Washington D.C. – după ani de zile amânată şi rezervată, dacă mai era cazul!  
  
Informaţiile sau ştirile despre rolul Navajo - într-un segment important al luptei americanilor împotriva aliaţilor Axei Berlin-Roma-Tokio mi-au parvenit întâmplător, sursă pare să fi fost un film de război la TV despre atacul de a Pearl Harbour, Midway sau alt arhipelag sau insulă din Pacific, confruntarea pe viaţă şi pe moarte cu japonezii, rolul serviciilor de informaţii angajate pe teatrul operaţiunilor din Extemul Orient şi Oceanul Pacific de a susţine “tranşeele” de pe uscat, aer sau apă de pe “frontul nevăzut sau din umbră”.  
  
Când a venit vorba de “securizarea” informaţiilor de natură exclusiv militară şi nu numai, un rând mi-a atras atenţia: codul secret Navajo, am căscat ochii, mi-am notat şi a urmat căutarea de surse, literatură de specialitate, documente cu referire directă la “isprava” simpatiilor mele amerindiene, poate şi ca să am un motiv “serios şi consistent” într-o probabilă reluare, chiar pe “contre”, a unui subiect comun cu un partener care-mi demonstrase tot ce trebuia în “stăpânirea” temei în discuţie, în timp ce interlocutorul ocupase “marginea” şi părea să n-o mai cedeze până la ieşirea în out, ori până la epuizarea exhaustivă a “extremei” de a încerca şi ea “terenul” cu mintea ...  
  
Aveam la “bord” – în partea de deasupra celor “două orificii” oarecum simetrice ale feţei, una dispusă pe orizontală, cealaltă pe verticală, cea din urmă perpendiculară pe prima - gura şi nasul, specific asta ca să nu se creadă altceva – trebuie să recunosc, o bibliografie întinsă despre serviciile de spionaj, contraspionaj, fapte, date, intervenţii riscante şi salutare, personaje celebre din domeniu, punctul de pornire al acestei pasiuni fusese probabil “vânarea” şi doborârea unui avion de spionaj american la începutul anilor 60 ai secolului trecut, parcă “U2” prin '62, care intrase în spaţiul aerian al URSS cu prilejul unei parade militare în Piaţa Roşie de 1 Mai “muncitoresc”, o provocare nemaiîntâlnită a “imperialismului” yankeu la adresa securităţii “bastionului păcii” la începutul “trăzboiului rece”, cu pilotul american Powers care s-a paraşutat şi a fost făcut prizonier de ruşi, după care a urmat un schimb cu celebrul agent prosovietic Killby, despre Mata Hari, despre Sorge în Japonia, cât despre spionul neamţ Phiper - care a acţionat travestit ca pădurar şi lucrător la pădure cu câţiva ani înaintea intrării noastre în Primul Război, în chiar satul naşterii mele de la poalele Păpuşii şi Pietrei Craiului, în partea acestora de miază-zi, şi care mi-o fi cunoscut şi bunicii dinspre mamă pe care eu nu i-am mai “apucat” în viaţă, n-am avut habar decât mult mai târziu ...  
  
Mă interesase mai puţin crptografia, ştiinţa şi tehnicile codificării informaţiilor, un domeniu prea specializat, doar în măsura în care se intersecta cu rebusistica şi enigmistica, dar nici aici atât de zelos încât să-mi “pierd timpul” pentru a mi-l adăuga ca patimă “nebună şi furibundă”, doar cât să explice fenomenele şi evenimentele pentru a le “chenariza” sintetic şi a le explica cazuistica, corelaţiile, devenirile şi urmările pentru tot ce influenţează în bine sau în rău viaţa noastră, a popoarelor şi statelor lumii de azi. 
  
Ceea ce am afirmat mai sus, a fost exordiul adus la cunoştinţă lui şi prezentat aici în acest mod colocvial, la argumentul revenirii la un subiect drag nouă amândurora, dintr-o întâmplare pur şi simplu, sau poate destinul, cine să mai ştie, oricum interesant şi care chiar dacă face notă discordantă cu titlul cărţii, merita să fie adusă întrucâtva în atenţia cetitorului, pentru câteva minute de care şi-a lipit ochii şi poate şi mintea cu ceva folos, prea mărit şi îngăduitor stăpân al umilului şi modestului obiect ce-l ţii în clipa de faţă în mână ...  
  
“Sunt curios ce-o să adaugi, zice cu oarecare reţinere Keith, povestea lor este oricum una tristă şi poate îşi găseşte locul în intenţia de a-i aduce în atenţia câtorva cititori români. Nu că n-aş fi sperat ca autorităţile americane să se fi aplecat mai mult asupra contribuţiei Navaho la tezaurul culturii amerindiene, însă gratularea atitudinii lor eroice în al doilea război mondial venea ca ceva firesc, legitim. Nu partajăm şi contabilizăm meritul pe minorităţi, etnii, apartenenţe de orice altă natură, ar fi ridicol şi rizibil, impacientabil, acestea pot fi eventual preocupări de statistică de dragul de a fişa piese la dosar, de a le închide, clasifica şi aşeza în rafturi de arhivă, în rest ...  
  
“Din nefericire pentru americani, pentru cei de pe câmpurile de bătălie din Pacific, “războiul” informaţiilor putea fi decisiv iar comunicarea prin intermediul unei corespondenţe sigure, cu un cod care să îşi merite numele ca atare si să fie eficient întârzia, mulţi tineri japonezi înrolaţi în armata imperială niponă studiaseră şi absolviseră în America, la colegii şi universităţi, cunoşteau limba engleză în amănunt. În aceste condiţii, informaţiile valoroase riscau să ajungă la cei care nu trebuia, iar tatonările specialiştilor erau febrile şi nu putea să se termine printr-un fiasco, cu urmări dintre cele mai grave pentru desfăşurarea în continuare a ostilităţilor şi în derfinitiv pentru viaţa oamenilor, vizaţi mai mult sau mai puţin legată direct de aceste nereuşite.  
  
Multe din informaţiile de până acum şi care vizau strategii şi tactici ale armatei americane cădeau în mâinile inamicului. Întâmplarea şi norocul “vin” de multe ori şi în întâmpinarea celor care suţin o cauză dreaptă, de soarta cărora depinde şi un destin mai general, vine de unde nu te aştepţi. În acest sens, un american trecut binişor de prima tinereţe, bolnav şi neîncorporabil nici măcar la rezervişti, de loc din Los Angeles şi care trăindu-şi copilăria printre membrii tribului Navajo, se oferă voluntar dorind să dea o mână de ajutor “cauzei”, ştiind că ar putea fi de ajutor acesteia nu doar din tranşeele unde se măcelăreau combatanţii ci şi din poziţii aşa zis secundare, auxiliare, a început încă din anul 1942 să creeze un sistem de cifrare, inspirându-se din cunoştinţele dobândite pe vremea când se juca pe toate coclaurile prietenilor lui Navajo.  
  
Fiu al unui misionar important, crescuse în rezervaţiile Navajo din Arizona ... La acest moment al peroraţiilor mele Keith devine atent, parcă se încordează dintr-o dată, se uită la doamna lui şi la Darrell, dă oarecare semn de nerăbdare şi se supune în cele din urmă consensului tăcerii celorlalţi de faţă, redistribuindu-şi atenţia de la care abdicase pentru o clipă ...  
  
“ ... şi cunoştea multe despre limba şi cultura tribului Navajo, îl aveam notat pe o hârtie pe care o “cocoloşisem” straşnic în mână şi încercam uşor, pe neobservate, s-o netezesc ca să pot citi ca lumea, pe numele său Philip Johnston. 
  
“Am auzit de pastorul Johnston când am ajuns în Monument Valley, era cunoscut, fusese pastor într-o altă confrerie creştină, servise nu departe de locurile “mele”, calendarul bisericii protestante îl reţine ca pe un om devotat cauzei creştine, duhovniceşti! 
  
“Ei, fiul lui, inginer de meserie, era în perioada de care vorbim unul din puţinii oameni care vorbea fluent limba acestora, drept care a fost folosit ca interpret în discuţiile dintre cei din tribul Navajo şi funcţionarii guvernamentali din capitala federală, sosiţi aici tocmai pentru studierea variantei propuse de inginer, de folosire a limbii tribului respectiv în criptarea informaţiilor către comandamentul militar american din regiunea Pacificului. A devenit repede traducător al Casei Albe pentru reprezentanţii “poporului” Navajo, care cereau preşedintelui Roosevelt drepturi pentru comunitatea lor. 
  
Dându-şi seama cât de complexă este limba acestora, Johnston s-a gândit că ea ar putea servi drept cod practic imposibil de “spart” pentru alte personae, care nu-şi trăiseră copilăria împreună cu oamenii din acest trib şi nici măcar nu coexistaseră o perioadă mai lungă de timp cu aceştia. A fost nevoie să convingă un ofiţer de transmisiuni din serviciul marinei din San Diego, de impenetrabilitatea oricărei decodificări, s-a prezentat ulterior cu doi indieni Navajo să facă “demonstraţia pe viu”, în faţa ofiţerilor superiori din cadrul acestei arme. Cei doi Navajo au dat pilda unei “măiestrii” şi unor calităţi fără cusur care au făcut ca experimentu să demonstreze pilduitor presimţirea “genială” al lui Jonston Jr.  
  
Cei doi au fost izolaţi, unuia i s-au dat şase mesaje tipice în limba engleză pentru a le transmite celuilalt tălmăcite în limba Navajo, prin radio. Destinatarul Navajo a transmis mesajele înapoi în engleză, le-a notat şi le-a înmânat ofiţerilor asistenţi la experiment, care le-au comparat cu originalele. Jocul “şuşotelii” în Navajo s-a dovedit imbatabil. Lucrurile nu erau însă rezolvate, problema care se ridica de-acum încolo era recrutarea unor indieni dintr-un trib cu grad mare de alfabetizare. Se înţelege că a fost ales Navajo, pentru că era singurul trib din Statele Unite care nu a fost infestat cu studenţi germani în ţară în ultimii douăzeci de ani.  
  
De altfel, dialectul tribului Navajo era complet neinteligibil pentru toate celelalte triburi amerindiene şi pentru toţi ceilalţi oameni, cu excepţia a 28 de americani care le-au studiat stăruitor, organizat şi în amănunt. Acest dialect este echivalentul unui cod secret pentru inamic şi e perfect adaptat unei comunicări rapide şi sigure. N-ar mai fi cazul unor amănunte, mi-a picat mie “fisa” să încerc atenţia asistenţei, însă vorbele mele aveau “ciulite” receptoarele, chiar dacă unora nu le prea plăcea “lungirea” din cale afară a discuţiei. De fapt a monologului, îmi venise rândul “revanşei”, nu ?! 
  
“S-a alcătuit un dicţionar de carte a codurilor, format în total din 274 de cuvinte. A fost de asemenea inventat un alfabet fonetic cifrat – pentru ortografierea cuvintelor dificile. Pentru cei din tribul Navajo, memorarea era un lucru banal, cultura lor necunoscând scrisul, aşa încât se obişnuiseră să memoreze poveştile populare şi istoriile familiilor gentilice. Cum se zice că ar fi afirmat unul din cursanţi, în Navajo totul se află în memorie, cântece, rugăciuni, oraţii, plânsete, râsete sau invocaţii ritualice, absolut totul. Aşa am fost crescuţi, a conchis “individul”. Mai citeam că specialiştii au numit limba Navajo o “succesiune stranie de sunete guturale şi nazale, de ţi se împleticeşte limba în gură, nici măcar nu putem s-o transcriem, darămite s-o descifrăm!”. Pentru a-ţi da seama de complexitatea “sintetizatoare” a sunetului limbii Navajo trebuie spus, că un singur verb poate echivala cu o propoziţie întreagă ...  
  
La impenetrabilitatea codului conceput în acest “laborator” original şi efectiv, iniţiat pe bază de voluntariat nesperat a contribuit şi faptul că limba vorbită de ei nu aparţine familiei indo-europene, asiatice, semito-hamite ci trunchiului de limbi na-dene, care nu se înrudeşte cu nici o altă familie de limbi cunoscute. Din izvorul din care mi-am extras informaţiile despre “codul de criptare Navajo” al armatei americane, am mai reţinut că au existat în total un număr extrem de restâns de cunoscători şi vorbitori ai “grilei” Navajo, până în 500 de oameni.  
  
Deşi curajul şi abnegaţia luptătorilor Navajo era unanim recunoscută în mediile militare, rolul special jucat de aceştia în securitatea şi secretul informaţiei a fost considerabil, dacă nu determinant. Târziu, după război, în 1968, secretul codului Navajo a fost deconspirat şi dat publicităţii, iar mult mai târziu, cam prin 1982, mulţi dintre “tăinuitori” şi “agenţi” au fost decoraţi, înălţăţi în grad, recompensaţi. A fost decretată o zi specială, solemnă, pe 14 august a vorbitorilor de cod Navajo, tot ca o dovadă a preţuirii acestei comunităţi tribale la aportul general de război al cauzei aliate antifasciste.  
  
O apreciere care să vină însă din partea celei mai înalte autorităţi a “duşmanului” tradiţional, de la inamicul din arhipelag însuşi - şeful contraspionajului japonez, se constituie într-o “recompensă uriaşă şi pe viu” ale unor merite niciodată contestate, o sublimare a acestui aport incontestabil al “armei nevăzute” de pe frontul sângeros dintre malurile orientale şi occidentale ale Oceanului Pacific: “deşi “spărsesem” codul Forţelor Armate Americane, n-am reuşit nici măcar să ne apropiem de codul Navajo! Quod erat demonstrandum!” ...  
  
L-am întrebat l-a finalul discuţiei noastre pe această temă, dacă mai ştie ceva despre locurile cărora le-a slujit cu prezenţa şi cu spiritul propria vieţuire şi trăire moral-civică, într-un timp totuşi nu atât de prielnic. Tot ce ştie e că aveau un spital care se pare că s-a desfiinţat, lumea în cea mai mare parte s-a mutat la oraş, comunitatea dintre canioane are biserica în picioare şi se pare că şi şcoala, pentru cei câţiva elevi care mai sunt ...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pastorul Keith şi indienii Navajos (III) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 179, Anul I, 28 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!