Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici, Raleigh - North Carolina         Publicat în: Ediţia nr. 3 din 03 ianuarie 2011

Parvenitism
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Un tânăr mi-a mărturisit că a votat de două ori, că s-a dus cu credinţa că votul său va însemna ceva, însumându-se la voturile celor care doresc schimbarea ţării în bine, dar s-a convins foarte curând după aceea că s-a înşelat, că de fapt votul său precum şi al celorlalţi tineri nu a ajutat la nimic bun, fiindcă cei aleşi i-au dezamăgit total, că ei tinerii nu vor putea schimba viitorul acestei ţări din cauza celor care şi-au plănuit, pregătit şi realizat ajungerea în posturi de conducere, izbutind să-şi asigure lor şi numai lor bunăstarea, Romania de astăzi rămânând condusă, pe toate treptele, de încrengături mafiote, de parveniţi, de impostori care se manifestă pe faţă prin ignorarea şi sfidarea poporului. „Asta e democraţie? se întreba tânărul. De astăzi înainte nu mă mai interesează nimic! Fa-că ce vor!” 

Ar trebui să ne doară această blazare a tinerilor! 

Dorinţa de parvenire – este o racilă veche şi universală, pe care nu au trecut-o cu vederea scriitorii vremurilor, fiindcă literatura este cea care se ocupă de sufletele oamenilor. Balzacianismul, de exemplu, a caracterizat „o epocă în care individul burghez, rapace şi însetat de avere a vrut să parvină cu o exuberantă explozie de energie, violenţă şi individualism.” Aşa au apărut în literatură romane cu intrigi tenebroase, uneori chiar ridicole, conflicte violente, pasiuni dezlănţuite toate în jurul zeului epocii – banul. 

„Comedia umană”, ciclul de romane, nuvele şi eseuri care mai poate fi intitulat şi „Iluziile pierdute” ale lui Balzac, constituie o frescă a societăţii franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea, urmărind destrămarea visurilor, a idealurilor oamenilor, în societatea abjectă în care se trăia. Într-una dintre cărţile sale afirma: „Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut”. 

Să ne amintim şi de romanul „Moş Goriot”, în care tânărul Rastignac şi bătrânul Goriot trăiau într-o lume dominată de bani, iar cele două fiice profitau de Moş Goriot, în dorinţa lor de parvenire. Acesta orbit de dragostea paternă, supunea totul dorinţelor fiicelor, crezând că astfel ele îşi vor găsi fericirea. Dăruirea de sine a tatălui nu a găsit nici un ecou în sufletul pângărit al fetelor. Tânărul Rastignac, al cărui suflet mai păstra reminiscenţe ale umanismului, a fost martorul evenimentelor triste şi părtaş al dramei. O lume în care demnitatea umană este distrusă de dorinţa de parvenire! Nu este similară timpului în care trăim? 

În romanul „Ghepardul” scris ca un poem de către Giuseppe Tomasi di Lampedusa şi în filmul turnat după roman, cu actorii în rolurile principale - Burt Lancaster şi Claudia Cardinali, a fost dezvăluită atmosfera socio-politică italiană de la mijlocul secolului al XIX-lea. Prinţul Salina aranjează căsătoria nepotului său Tancredi cu fiica unui bogat negustor - Angela, pentru a-şi putea menţine statutul social şi stilul de viaţă. Compromisul este străin zilelor noastre? 

De asemenea în romanul „Drumul spre înalta societate” a scriitorului englez John Braine, după care s-a turnat filmul avându-i protagonişti pe actorii Simone Signoret şi Laurence Harvez, film care a primit un premiu Oscar pentru profunda introspecţie psihologică, Joe Lampton, un tânăr de origine socială modestă, are ambiţia de a-şi depăşi condiţia socială prin pătrunderea în lumea businessului şi succesului. Pentru realizarea acestui vis, îşi propune să o seducă pe fiica celui mai bogat industriaş din localitate. Dar lucrurile iau o întorsură neaşteptată căci inima-i vorbeşte, se îndrăgosteşte de o altă femeie, provenită din acelaşi mediu social modest. E sfâşiat de dilema: să renunţe la dragoste sau la visul de mărire? Decizia pe care o ia, cea a visului de mărire, nu-i va aduce fericirea aşteptată… Întreb, îndeosebi femeile: Nu este actuală tema, personajul? 

Succesul răsunător al romanului „Drumul spre înalta societate” a determinat apariţia unei mult dorite continuări: „Viaţa în înalta societate”. După zece ani agitaţi lângă o femeie pe care nu o iubeşte, un fiu pe care îl neglijează şi o fiică pe care o adoră, personajul are o revelaţie: îşi dă seama că familia este bunul cel mai de preţ, iar aventurile trecătoare sunt doar amăgiri ale fericirii. Este o carte captivantă despre dragoste şi răzbunare, despre aşteptări înşelate şi valori regăsite. Nu se vor regăsi mulţi în acest personaj? Şi nu va fi prea târziu pentru fericire? 

Dorinţa de parvenire nu a fost ocolită nici în literatura noastră. Nicolae Filimon în romanul „Ciocoii vechi şi noi” face un „portret” al ciocoiul din Bucureştiul aflat la finele epocii feudale şi de avânt al burgheziei. Ninu Păturică cel venit „cu picioarele goale băgate în nişte iminei de saftian” are o înfăţişare deplorabilă, dar tânărul este stăpânit de o forţă şi un orgoliu puternic de a se înălţa cât mai sus, prin orice mijloace, adică de a parveni. Ajunge posesorul câtorva moşii din sudul Buzăului, al viilor din Valea Călugărească. Devine sameş al hatmaniei, mare stolnic, se căsătoreşte cu chera Duduca; îşi renegă chiar şi părintele. Nu are trăsăturile omului zilelor noastre? 

Parvenitism! Dorinţa de a parveni a redevenit un ideal al celor ce conduc destinele unui număr mai mic şi până la cel al milioanelor de oameni. Stând şi analizând, această dorinţă de parvenire se naşte în sufletele unor oameni imorali, invidioşi şi egoişti care folosesc o gamă întreagă de mijloace precum minciuna, lăcomia, linguşirea, furtul, batjocura, cinismul, viclenia, compromisul, înşelătoria şi uneori chiar violenţa. Retrăim, se pare, o viaţă balzaciană, caragialească, dar mult mai crudă fiindcă este pe deplin conştientă, oamenii dornici de parvenire sunt diabolici, minţile lor sunt instruite în acest scop. 

Retrăim, da, un timp asemănător celui de pe vremea marelui nostru dramaturg Ion Luca Caragiale. Şi deoarece cred că românul nu poate trăi fără a-l preţui pe Caragiale, amintesc Comediile sale care au fost inspirate din viaţa burgheziei române din a doua jumătate a sec. XIX-lea. A analizat şi redat cu extraordinaru-i talent formele parvenitismului, considerându-l ca trăsătură tipologică a omului. A dezvăluit ambiţia şi orgoliul unei lumi care ajunge într-un moment favorabil afirmării grosolane, o lume în care legile divine sunt ignorate, evlavia se mimează, sentimentul religios nu mai pătrunde în cutele adânci ale fiinţei. Specificul parvenirii este ilustrat într-un mod particular prin oameni, situaţii şi limbaj caracteristice societăţii burgheze româneşti, la începutul afirmării ei. Caragiale s-a ocupat de diferitele niveluri sociale, de la micul înavuţit al mahalalei, la marea burghezie de provincie. 

Să ne amintim de „O Noapte furtunoasă” în care jupân Dumitrache „mirosind” asemeni unui animal că a venit vremea sa, fără să cunoască calea onorabilă prin care şi-ar putea modifica statutul social, citind doar ziarele locale, neînţelegând nimic din acestea, deduce totuşi că el este un exponent al poporului suveran şi trebuie să iasă în faţă. Se crede un cetăţean zelos care participă la viaţa politică a ţării, dar e un analfabet; se crede un soţ care ţine la onoarea sa de familist dar este înşelat în propria casă de omul său de încredere (astăzi de un prieten sau şoferul soţiei!?). Principala sa trăsătură de caracter fiind vanitatea, dorinţa de a ajunge undeva în ierarhia care nu era, cum s-ar spune, „de nasul lui!” Nu este actual acest personaj cu „onoarea sa de familist”? 

Sau „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” în care satirizează beţia de cuvinte şi incapacitatea oamenilor de a gândi profund, superficialitatea lor, admiraţia soţiei sale care-i cultivă egoismul şi incultura: „Ei, bobocule, apoi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva!” Explicaţiile împărtăşite de Leonida soţiei sale Efimiţa, privitoare la ipohondrie: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă.” Nu este actual acest personaj văzut de noi deseori la televiziune? Micul funcţionar la pensie, în egoismul său, doreşte republică doar pentru a avea pensie. Nu găsim similitudini, „de par egzamplu”? 

Sau „O scrisoare pierdută”- comedie de moravuri politice în care parvenitismul este cel al eroilor marii burghezii provinciale; instinctele de parvenire sunt mai puternice, iar vanitatea se manifestă în forme mai agresive în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Deznodământul are nota sa comică, noul candidat Dandanache dovedindu-se a fi mai ticălos decât Caţavencu, ajungând pe lista de candidaţi printr-un şantaj folosind o scrisoare de amor, pe care a găsit-o întâmplător. Nu înapoiază scrisoarea pentru că ,,mai trebuie ş-altădată" (viclenia omului!). Caţavencu, nemaiavând obiectul şantajului, scrisoarea, devine umil şi conduce festivitatea organizată în cinstea rivalului său politic Agamemnon Dandanache. După alegeri, atmosfera este veselă, cu toate că votarea fusese ,,o mascaradă". Nae Caţavencu este mulţumit de ,,binefacerile unui sistem constituţional! ", iar Pristanda îi cântă în strună: ,,curat constituţional!". Dandanache: „În sănătatea alegătorilor... cari au probat patriotism şi mi-au acordat... asta... cum să zic de!... zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică... cum am ziţe... în sfârşit să trăiască!” Iar Caţavencu: „În sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache!” Şi şoptindu-i încet lui Tipătescu: „Să mă ierţi şi să mă iubeşti!” Apoi expansiv: „Pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… mai mult, sau mai puţin oneşti!“… Şi muzica cântă pentru a sărbători flagranta încălcare a constituţiei privind corectitudinea alegerilor pentru Camera Deputaţilor. Recunoaştem întrucâtva fariseismul practicat în zilele noastre? 

Dar să transcriu şi primele rânduri din schiţa „Cam târziu”: Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români aşa de târziu?... despre politică, fără-ndoială.[…] Amintindu-si de vremurile tinereţii lor:— Ei! frumoase vremuri! exclamă unul.— Ei, aş! răspunde amicul Costică.— Nu mai apucăm noi aşa vremuri! zice altul.— Parol? întreabă Costică.— S-a dus! suspină al treilea... Am trei copii, Costică.— C-eşt’ copil!?
[…] Până să se golească cele din urmă halbe, un supliment de anchetă nu strică. Cât de important va fi acest supliment, se va vedea îndată. Prietenii ţin să afle pentru care afacere „foarte serioasă" a venit în Capitală munteanul lor. Nu le trebuie multă stăruinţă, ca să obţină satisfacţie curiozitatea lor. Costică a venit aci cu o petiţiune iscălită de mai multe zecimi de cultivatori de prune: trebuie s-o dea mâine unui deputat, s-o prezinte la Cameră, ca să oprească votarea impozitului pe grad. — Bine, Costică, acuma vii?... ai venit cam târziu!— Ei, aş!— S-a votat legea!— Parol?— Camerele s-a-nchis de sâmbăta trecută!— ...'Ş' copil!? 

George Călinescu a folosit formula balzaciană a faptelor comune creând o frescă a vieţii burgheze bucureştene de la începutul secolului XX-lea. Romanul „Enigma Otiliei” apărut în 1938, este reprezentativ întru aceasta, personajele sunt tipuri realist balzaciene, lipsite de moralitate, „vidate de conţinut sufletesc asemeni eroilor lui Caragiale care trăiesc doar prin cuvânt”. Este redată societatea degradată sub puterea mistificatoare a banului, întreaga acţiune a romanului construindu-se în jurul averii lui moş Costache. Precum Balzac, şi Călinescu a arătat că banii şi averea pot avea puteri distrugătoare asupra eticii unei societăţi. Otilia ajunge de nerecunoscut… Nu sunt astăzi degradate relaţiile familiale din cauza banului, a averii? Câte procese nu sunt din cauza oamenilor hrăpăreţi, care doresc să mai dobândească mai mult şi mai mult, pe căi necinstite? 

Şi am ajuns, iată, la vremurile noastre, la societatea polarizată în care trăim. O minoritate arogantă, snoabă, dornică de parvenire şi o majoritate lipsită de drepturi care luptă pentru supravieţuire, tentată fiind de compromis. Minoritatea este formată din indivizi care au şi atins bunăstarea (lăudabilă dacă este făcută prin muncă şi inteligenţă!), dar unii continuă să manifeste lăcomia pierzând reperele umane, creştine. Pentru aceşti oameni legea „nu este bătută în cuie”, ea există doar pentru „prostime”. Majoritatea, după cum am spus, o formează cei care duc o luptă acerbă pentru existenţă, care se lovesc de lipsuri, îngrădiri şi suportă aroganţa, cinismul celor înavuţiţi pe nedrept. Oamenii în schimb au dobândit un egalitarism în exprimare, au abandonat „limba de lemn” folosită în comunism şi folosesc una care seamănă „a lătrat de câine” după cum bine spunea cineva, lipsită de tonalităţi duioase, de respect. Unele formule de politeţe au dispărut, se comunică folosind cuvintele (atât în comunicarea verbală cât şi în cea scrisă): băi, măi, tu ăla… Pare mai apropiat, mai intim, mai prietenesc?! Uneori completat cu o înjurătură… Oricum cuvântul „dracul”, de multe ori însoţit de „mama lui” este foarte des folosit în fraze. Un om cu principii este luat în râs, este considerat rigid: „Eşti depăşit, frate!” Sau sinceritatea, naivitatea - vorba lui Caragiale: „C-eşt’ copil?” 

Şi mă-ntreb: Suntem departe de lumea lui Caragiale sau o retrăim? Mai abitir! 

Se practică, în plus, în vremurile noastre, o etalare exagerată a sexualităţii, machiajul exagerat, făcut pe parcursul întregii zile ascunde adevăratul chip al femeii, dar este şi o irosire de timp care ar putea fi folosit în alte scopuri, decolteurile sunt cât se poate de adânci, sânii cât mai umflaţi (siliconaţi!) şi scoşi cât mai afară din îmbrăcăminte, adică cât mai goi. Şi expunerea se face în orice loc public! Oare ţinuta nu trebuie adecvată locului? Ruşinea? Mai roşeşte vreo adolescentă sau adolescent? În jurul nostru avem muzica asurzitoare, manele în loc de muzică populară românească, sau clasică; kitsch-ul este prezent în toate. Degeaba am scăpat de comunism (dacă am scăpat!?) căci viaţa spirituală continuă să fie ţinută în lanţuri; ea nu este simţită, ci mai mult mimată, să dea bine la festivităţi!!! Unicul ţel este obţinerea banului şi cu el mărirea, prin orice mijloc. Chiar evlavia se exprimă în cât mai mult beton turnat în capele ornate cu tot felul de fantezii spurcate. Dacă nu ai bani astăzi, nu ai nici posibilităţi, nici drepturi, nu eşti respectat, nici sănătatea nu-ţi este îngrijită, nici măcar compătimit nu poţi fi, demnitatea persoanei umane nu mai contează, ea nu mai reprezintă un reper moral. „O viaţă avem!” „Viitorul e un portativ gol.” „Să mâncăm şi să bem, prezentul contează, căci mâine vom muri.” „După mine, potopul!” Se uită că bucuriile materiale sunt efemere. Uitate ne sunt bucuriile spirituale! Nu! Viitorul nu poate fi un portativ gol! Pe el sunt scrise note pe care le vom putea descifra cândva… Viitorul este şi al nostru, şi al copiilor noştri, şi al copiilor - copiilor noştri! Adică al Ţării noastre. Al planetei noastre! 

Oare comportamentul vicios nu se repercutează asupra viitorului nostru? Unde vrem să ajungem cu acest mod de viaţă? Iisus Hristos ne-a spus, şi nu trebuie să uităm:“Eu sunt Învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11, 25-26 ) "Teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău." (Eclesiastul 12:13-14) 

Oamenii de valoare nu mai au curajul să iasă în faţă fiindcă sunt întâmpinaţi cu „pietre”, în numele unei proaste înţelegeri a democraţiei. Scrie cineva: „Creşterea parvenitismului, a numărului de parveniţi e direct proporţională cu corupţia şi invers proporţională cu meritocraţia”. Trist, dar adevărat! 

Da! Lumea nu a deschis încă bine ochii. Vinovăţia ştim exact cui aparţine? Poate o analiză corectă a deficienţelor societăţii în care trăim nu ar strica, pentru a vedea că nu mergem pe drumul bun, cel arătat nouă şi a încerca remedii pentru salvare, până nu e prea târziu! 

Închei cu versurile: O lume nouă visez, un nou anotimp,/ Renască iubirea din orice pe pământ./ Binele şi forţa împletească-se ca două fire;/ Din cerul fără margini cadă imensa fericire!/ Cel slab să-nfrunte a ceasului tărie,/ Cel tare, cu judecata să rupă a lanţului inel/ Şi viaţa noastră va arata altfel!/ Plugul conştiinţei ară inimile-n adâncime,/ Spre demnitate, înţelepciune, iubire, libertate! 

  

  

  


  

Referinţă Bibliografică:
Parvenitism / Vavila Popovici, Raleigh - North Carolina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3, Anul I, 03 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici, Raleigh - North Carolina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici, Raleigh - North Carolina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!