Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Partea a VIII-a PARIUL BLESTEMAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Urmează Partea a VIII-a  

 

- Nu-i aşa că după „boală”... urmează o lungă perioadă de convalescenţă?... şi, nemaiaşteptând ca el să ia din nou iniţiativa, se urcă deasupra boierului de-l transpiră mai abitir ca la un meci de golf, de-i potoli „focul” din inimioară, dar şi ea simţi pentru prima dată că trăieşte cu adevărat o dragoste împlinită.  

Anii petrecuţi lângă Naie, ţăran înstărit, care-i asigurase un trai modest, nu-i adusese mari mulţumiri sufleteşti. Nu ştia dacă l-a iubit sau îl iubeşte, dar îşi făcea datoria ca nevastă şi ca mamă. Poate de când o născuse pe Lucreţia i se păruse că ar gusta din mărul vieţii o perioadă de timp, dar şi această  

scânteie se stinse în momentul când fetiţa a fost luată de o soră de-a ei şi trimisă la şcoală în cartierul Craioviţa. Didina avea ambiţia ca măcar odrasla ei să înveţe şi să ajungă cineva, dacă ea nu a avut noroc. „Ce folos cu frumuseţea dacă nu am avut cap? Doamne, nici nu-mplinisem şaisprezece ani şi am fugit de acasă cu un ofiţer din Caracal. Nemernicul!... nu-mi spusese că e însurat, şi după acest „mariaj” nereuşit am suflat şi în iaurt, nu am vrut să mă mai dau nimănui. Să mă ierte Dumnezeu, tontul meu, Năică, n-are nicio vină că-i slab de minte, dar pentru că are suflet bun şi ţine la mine, n-am vrut să-l înşel şi să fiu de rîsul satului. Păi, cu cine să mă cuplez?!... Toţi sunt săraci lipiţi pământului şi nişte nespălaţi, că mă ia groaza când ajung în cârciumă la Floreasca: mi-e scârbă de cât sunt de libidinoşi, neisprăviţii dracului! Mulţumesc cerului că, în sfârşit, mi-a dat pe acest om să mă iubească...” Pandelică, care stătea cu faţa în sus, aşezat pe braţul ei, sforia încet, iar când a deschis ochii şi o văzu pe Didina care-l privea extaziată, îl cuprinse un aşa dor şi, luând-o în braţe, îi zise zâmbind fericit.  

- Nebunatico, ai dreptate, şi-i sărută sânul obraznic. O gâdilă la „burtiţă” şi buric, râse îndelung, adăugând: îmi trebuiesc mai multe zile să stau în convalescenţă.  

- Da?!... Crezi că sunt o doctoriţă bună?  

- Dacă-mi dai o guriţă, doctoriţă-veveriţă, te iau în cabinetul meu ca asistentă. Orice avocat are nevoie să fie doftoricit, şi-i aplică un sărut ca la cinema, lăsând-o fără respiraţie.  

- Mai încet că-ţi sufoci veveriţa-doctoriţa, şi se smulse de lângă el. Să-ţi spun cinstit, îmi pare rău că ai pierdut atât amar de bănet...  

- Un fleac. Pentru tine aş fi dat orcât.  

- Chiar merit!...  

- Meriţi, fată dragă, meriţi să-ţi ofer chiar viaţa mea de-acum înainte.  

- Ei lasă, să nu exagerăm: eu am o fetiţă, sunt căsătorită, iar mata, conaşule, eşti om cărtit şi bogat; doar n-o să te încurci cu o sărăntoacă lipită pământului cum sunt eu? ...Şi de coniţa cum o să scapi?„Doamne, ce e cu mine?... Mă gândesc s-o lase pe coniţa!... Nu sunt sănătoasă”.  

- Nu se ştie, timpul le rezolvă pe toate.  

- ...Aşa o fi dacă zic dumneata.  

- Nu numai că zic, dar tinereţea şi frumuseţea ta îţi dublează valoarea...  

- Fie-mi îngăduit, dacă spui că valorez dublu, să triplăm şi noi„tratamentul” şi, cuprinzându-l în braţe, s-a cufundat în cel mai profund moment de amor dezlănţuit între două inimi iubitoare.  

 

* * *  

Naie, care luase cinci mii de lei de la „bolnavul” Pandelică, după ce-o lăsă pe „cotoroanţa naibii” acasă, băgă mâna în sân şi, când simţi dogoarea hîrtiilor foşnitoare în vîrful degetelor, îl cuprinse o senzaţie de „mândrie” că-i şi el cineva pe lumea asta... îl făcu să ridice capul „sus”, înbărbătându-se singur: „O să treacă şi asta că n-a nins ca să degere, a nins de-a picat carnea ...” Mai de bucuria sumei primite, ori de necazul ce căzuse pe capul lui, căci nu-şi putea lua gândul de la Didina: „Vai de ea, cum o să-l facă bine pe conaşu?...” dar, la un moment, parcă-i şoptea cineva în ureche, se pomeni rostind, cu voce tare, ideia care nu-i da pace:  

- Să fiu al dracului, nu-i lucru curat la mijloc!... dracul şi-a vârât coarnele. A fost pus de vrăjitoare, n-ar mai răbdau-o pământul! Până la urmă înţelesese blegul că fost păcălit; măcar atât îl mai ducea mintea, dar înfurindu-se a dat bice caiilor şi direcţia glonţ „LA CIOARA CHIOARĂ”. Aici s-a cinstit când cu unul, când cu altul până şi-a pierdut capul în aburii băuturii şi a-nceput să povestească în „şoaptă” (aşa credea el), unui „amic” , lăudându-se cum a împuşcat el banii, o adevărată avere... pe o nimica toată.  

- ...Auzi vericule, numai să-i înmoaie Didinica sulica lu’ conu Pan-de-li-ca... ha-ha-ha!... ca să i se des-um-fle capul. Ascultă la mine: jur că se vedea prin pantalon destul de mare, i se um-fla-se... ce mai, cât un măr, nenicule... ha-ha-ha! Boieru... săracu’ , a dat de dracu!... l-a-nţepat găr-gă-une-le drept în su-lă... când făcea de treaba mică în spatele şurii mari, ha-ha-ha!...  

- Bine că nu-i intră-n gură, se auzi un glas din spatele mesei lui Naie, urmat de hohote de râs.  

- Mă Năică, tu eşti nebun sau ai dat în mintea copiilor? Spune, omule, mai clar ca să te înţeleg! Să înnebunesc şi să mă ia dracu' dacă am mai auzit una ca asta în viaţa mea, îi ţipă în ureche Costache Dinuleţ, iar cei de lângă ei ciuliră urechile ca să audă mai bine ce-ndrugă fraierul, care le da să bea de pomană.  

S-a sculat buimac de băutură, salonul i se învârtea prin faţa ochilor, iar pe cei care îi auzea cum râdeau şi-i zărea ca prin ceaţă cum se răsturnaseră cu mese cu tot şi se balansau ca-ntr-un carusel imens. Şi-a pus mâna la tâmple, şi-a frecat ochii ca să-şi revină cât de puţin din starea în care se găsea şi, într-un moment de furie, a măturat tot ce era pe masă spărgând câteva pahare şi şi oala plină cu vin, care tocmai o aşezase „nepotul”, un băieţel de prăvălie care lucra de dimineaţă, că erau muşterii mai puţini, dar nu s-ar fi putut descurca în locul Didinei, care trebuia să vină de la cinci după amiază. A plătit consumaţia şi paguba făcută lui Madam Mami, şi s-a trezit pe loc. Costache Dinuţ, cel care îi era şi vecin şi ţinea la el ca la un frate mai mic, l-a însoţit când a ieşit din cârciumă, spunându-i.  

- Naie, o să mergi pe picioare, cabrioleta ţi-a fost luată de finul administratorului, iar pe boier Pandele vine să-l ia într-o căruţă mai mare, spunea că o să-i aştearnă peste fân nişte pături că-i „bolnav...” jigodia dracului, şi-i vai de capul lui. Costache, om isteţ la minte, îşi dăduse seama că Naie fusese atras într-o cursă păcătoasă de Cobrescu Ilie şi conaşu Pandelică, aşa că-i mai dădu un ultim sfat: ai grijă ce faci, omul la necaz dă cu capul sub el, şi zău că n-ar fi bine să te prăpădeşti de tânăr. Zurbagii din uşa crâşmii strigau veseli: „Las-o dracu de căruţă şi alergă la chivuţă!” Nu le-a răspuns şi nici capul nu l-a întors ca să-i vadă pe „amicii” de pahar care ieşiseră în curtea cârciumii, curioşi nevoie mare ca să-l vadă pe „tontul” ce-o să facă acum când îşi dăduse seama că fusese un mare bou să asculte de Buşica şi să primească banii blestemaţi ai boierului Pandele, un aventurier pus pe chefuri deocheate. Nu ştia cum a ajunsese în apropierea casei: o tăiase de-a dreptul peste haturi, intrase prin igişuri de mărăcini, mai să-şi scoată ochii, iar la zgârieturile de pe mâini şi picioare nu le simţea usturimea, dar când şi-a privit dosul palmelor, din care se scurgeau picături de sânge, s-a oprit în faţa porţii, a răsuflat adânc sperând să-şi revină, findcă-şi simţea inima cum bate aşa de tare în capul pieptului, şi se temea să nu cadă jos; oboseala îl epuizase. Gelozia pusese stăpânire pe el şi un gând sinucigaş i-a tulburat mintea: voia să se spânzure, dar avu noroc cu Ion Bâzdoagă, care nu ştia nimic de tărăşania lui Naie, cu „boala” boierului, şi-i strigă de peste gard, în timp ce deschidea poarta de al curte. Se îndreptă spre fântână ca să aducă o găleată cu apă.  

- După cine alergai prin fundul grădinii mele, Naie?!...  

- ...După nimeni, Ioane, şi-l privi înmărmurit, zicându-şi în minte: „Doamne, ce eram să fac!...” Păi... vream să ajung mai repede acasă.  

- Atunci nu-i bine de tine, Naie!... De ce n-ai venit pe drum? Ce s-a întâmplat cu tine?  

- ...Ştiu eu?!... Bâzdoagă se apropie de el şi, văzându-l galben ca floarea de dovlecel, îl luă la rost.  

- Ascultă la mine, numai un om nebun o ia prin noroiul din mlaştină lacului, în loc să meargă pe cărare uscată... Doamne, în ce hal arăţi!... Mă omule, vrei să cazi în drum şi să plesneşti ca Dumitru lui Tatu, că vezi frate: era mare nenorocire dacă nevastă-sa îl înşela cu Ilie Bobolete din curmătura Peşteniţii. El se duse, fie-i ţărâna uşoară!... iar pe Floirica o doare-n catrinţă: fluieră şi cântă pe uliţă.  

- Păi... cam aşa păţii şi eu.  

- Ia vino şi stai aici pe bancă, şi spune-mi cum se-ntâmplă, că doar ţi-s prieten de când ne ştim. S-a aşezat pe banca din faţa porţii lui Ion Bâzdoagă care a scos o găleată de apă rece şi i-a dat să bea.  

- Ia şi răcoreşte-te puţin, Năică, şi zimi-mi despre necazul ce se abătu peste casa ta. Thi!... tocmai Didina să-ţi facă una ca asta?... femeie măritată cu fată mare... la şcoală? Nu-mi vine să cred că Didina şi-a pierdut capul!... Te ascult.  

-- De dimineaţă, boierul Pandele mă vizită..., poate-l văzuşi şi tu?  

- Nu, nu-l văzui că fusei la tăiat de coceni pe lună plină, tocmai în dealul Bungetului, da ce făcu? Năică îi povesti de-a fir a păr tot ce se întâmplase cu boierul, Buşica, dar nu o învinui pe „amărâta” de Didina.  

- O ştii destul de bine pe Didina... sărăcuţa n-a vrut, dar o duse de nas cotoroanţa de Buşica. O sperie, baborniţa, că-i zicea afurisita: „Didinico, s-ar putea ca boierul să plesnescă din înţepătura gărgăunelui dacă nu-l ajuţi să i se îmoaie ştromeleagul". A dracului de vrăjitoare!... că prostu’ de mine o crezui şi făcui aşa cum îţi povestii, de ajunsăi de pomină în sat. Ion Bâzdoagă îl bătu prieteneşte cu palmele pe genunchi şi râzând cu gura până la urechi de nătărău, îi zise.  

- Pentru o gaură desfundată... vrei să ajungi în groapă, găgăuţă?  

- Vreu să opresc păcatul, Ioane!  

- Regulatul şi bătaia nu se mai dau înapoi, băiatule!... aşa că ori îl încaleci şi tu pe conaşu' Pandelică, ori îi tragi o bătaie soră cu moartea; dar cum nici nu poţi să-l înţepi pe la spate, că de bătut... nici vorbă, cred că-ţi rămâne s-o arzi şi tu pe coana Corina.  

- Vai de viaţa mea, cum să fac aşa ceva!?... Pe coniţa? Doamne fereşte!...  

- Mă Năică, dacă n-aş fi copilărit cu tine, te-aş crede prost de-a binelea..., dar cum bag de seamă că mai ai cap pe umeri şi porţi pălărie, în care făcu pipi conu' Pandelică, ca să speli păcatul, faci şi tu altul...  

- Ce!?...  

O aranjezi pe madam Corina de faţă cu dumnealui, ca să vadă şi tâlharul cum se simte când îi arde altul cuibarul. Să se-nveţe minte şi să nu-şi mai bată joc de onoarea ta, că te-a-mpins în pragul disperării.  

- Hă-hă-hă!!!... îl apucă un râs de tâmpit, că nu se mai putea opri şi, printre sughiţuri, blegul abia reuşi să spună cu satisfacţie: Ioane, să fiu al dracului dacă nu merită să i-o fac, dar cum?  

- Mergi degrabă şi ia-l ca din oală, că o să-l găseşti cu Didina în pat; s-a dedulcit catârul, şi nici prin cap nu-i trece că te-ntorci aşa repede de la cârciumă. În minte îi suna glasul Didinei care-l asigura că nu-l înşeală: „Năică, mă jur, mă jur!... niciun un pic nu dau din cur.” Se linişti ca din senin, spunându-şi blegul în sinea sa: „Didinica mea-i deşteaptă, o să-l fraierească şi poate-l ciuguleşte şi de ceva bănuţi”.  

- Ioane, Ioane... ce deştept eşti! Ce mă făceam dacă nu te-ntâlneam?... şi-i trecu pe şira spinării un fior de spaimă, aducându-şi aminte că voia să se spânzure.  

- Naie, sper că nu cheltuişi toţi banii cu haimanalele în cârciumă, că-i ştiu cât de lacomi sunt, iar acum râd de tine, nemernicii...  

- Nu, Ioane.  

- Poţi să-mi arăţi câţi bani ţi-au mai rămas?  

- Uite aici, şi scoate batista din care se văd bancnotele făcute chită, pe care le numără cu voce tare: o mie, două... patru mii, patru mii cinci sute, şase sute... patru mii opt sute zece lei!... şi faţa îi radia de fericire că de data asta nu pirduse banii ”munciţi” cu „amar” de soţioara Didinica. Ioane, sunt exact patru mii şi opt sute zece lei! Îi flutură pentru câteva momente şi-i puse cu grijă în batistă, apoi îi îndesă în buzunarul pantalonilor bufanţi.  

- E bine că nu-i pierduşi în crâşmă... Măcar te aleseşi cu ceva parale-n pungă "după câtă muncă făcu Didinica" şi-l apucă un râs instantaneu.  

- Păi... le plătii javrelor, să le ia dracu'!... că băură până nu mai putură, plus că mai spărsei nişte pahare, o cană mare, un ulcior care era agăţat de perete... Ioane, mă cunoşti, eu nu fac scandal niciodată, dar de data asta îmi veniră pandaliile şi mă răzbunai... pe nişte biete pahare, care nu-mi făcuseră nimic; numai capul meu care-mi vâjia de băutură m-a îndemnat să fac lucru necugetat. Nu mai pot da ochii cu Mami Floreasca, îmi plezneşte obrazul de ruşine cât de porc am fost...  

- Las-o pe coana Floreasca, o să te ierte că-i femeie înţelegătoare... câte n-a văzut la viaţa ei în cârciumă, şi le-a pus la spate. N-o vezi că încă e roşie-n obraji ca un măr şi sănătoasă tun? ...E-he, le-a trecut în registrul "nesărate-uitate". Dacă le punea la inimă, ajungea o sfrijită... cum sunt sfinţii zugrăviţi în biserică.  

- Vezi că nu-mi bătui joc de bani?  

- Bravo! Ai grijă de ei că-ţi prind bine: bani albi pentru zile negre.  

- Aşa am să fac, Ioane.  

- ...Acum, ascultă cu atenţie ce-ţi spun. Am rugămintea la tine să nu uiţi o boabă din sfatul ce ţi-l dau.  

- Te-ascult, sunt numai ochi şi urechi. Dă-i drumul...  

- Când îi prinzi în fapt, îi spui boieraşului iubăreţ că cei cinci mii de lei sunt costul tratamentului pe care i l-a făcut Didina ca să i se desumfle măciulia sulii, ai înţeles?  

- Ce dracu, mai încape îndoială!...  

- ...Iar pentru că nu şi-a ţinut promisiunea, să înmoaie decât capul sulii, şi a regulat-o în voie bună, îl mai costă o nimica toată: zece mii de lei, iar ca să scape cu viaţă..., am să-i dau puşca mea de vânătoare să-l bagi în sperieţi... „blegul mă pote băga la beleledacă spune că arma a avut-o de la mine; la un adică... în faţa judecătorului nu recunosc, arunc vina pe el că mi-a luat-o din magazie fără să ştiu” îi mai ceri aşa, un mizilic pentru punga lui, douăzeci de mii, şi mi-l iei la ochi pe nemernic. Nu-l scapi până nu vezi că ţi-a pus banii jos, după aceea poate să plece sănătos.  

- Păi de unde are la el atâţia bani?...  

- Mi-a spus maioru' Buşoiu că a partiat cu Pandele că-o pârleşte pe Didina de faţă cu tine. (Cum Buşoiu îi botezase un copil lui Ion Bâzdoagă, fiindu-i cumetru, iar secretul într-o comună nu se poate păzi, cum nu poţi păzi o turmă de iepuri din pădure, la ora când discutau ei, probabil că puţini mai erau care nu aflaseră că-i regulase boierul pe Didina... de faţă cu el şi aştepta să-şi încaseze pariul făcut în cârciumă seara trecută).  

- Nenorocitul! Nemernicul!... merită să-l omor ca pe un câine.  

- Hai să luăm arma de vânătoare şi aranjeză-l pe conaşu Pandelică... şi să nu-mi spui mie Bâzdoagă dacă n-o să fii în câştig. Vezi că arma are două ţevi. Am să o încarc imediat cum o luăm, dar să  

 

Referinţă Bibliografică:
Partea a VIII-a PARIUL BLESTEMAT / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 769, Anul III, 07 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!