Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Partea a VII-a PARIUL BLESTEMAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Urmează Partea a VII-a  

 

o oală cu catran încins peste care a pus boabe de tămâie şi l-a gonit pe ucigă-l toaca. S-a mai auzit că "maioru" muşca de ureche câte-un ied (în miez de noapte) care behăia de făceau pe ei în pantaloni cei care veneau să le descânte "vrăjitoarea" Buşica, căci toate coţcăriile ce vi le spun le făcea numai şi numai să câştige bani de pe urma fraierilor).  

- Vai şi amar de zilişoarele mele, boieraşul mamii ăl frumos şi deştept... şi se plecă până la pământ în faţa lui Pandele, care o vedea ca prin ceaţă din cauza paharelor turnate pe gât, că abia reuşi să dea din cap asemenea unui copil ce aştepta pe taica popa să-l grijească, îi răspunse cu veselie în glas.  

- Mă bucur că venişi, mătuşica Buşica.  

- Sfinte, mare şi puternic!... numai Tu mă ţinuşi să nu plec de-acasă, că dacă nu mă găsea codana asta de Didina... cine ştie ce mare nenorocire se putea întâmpla cu mătăluţă. Conaşule, conaşule!... swe vede că Dumnezeu are grijă de matale, şi scoase un oftat din rărunchi, de jurai că, aşa cum zice cotoroanţa, Pandelică nu ar apuca ziua de mâine, numai că „trubadurul” nostru zâmbea în sinea lui. „A dracului mai e băbuţa, că-ncep s-o cred şi eu ce spune, când ştiu prea bine că minte de-nghaţă apele” şi, ca să nu care cumva să-i observe vreunul zâmbetul din colţul gurii, îşi scoase batista din buzunarul hainei, se tamponă, icnind de „durere”, pe frunte şi pe faţa plină de broboanele, care-i ieşeau datorită vinişorului de fragă aleasă, fiind scos de razele unui soare de tomnă caldă... cum nu mai fusese de mult prin locurile astea.  

- Bine c-ai venit, măicuţă Buşica... Ce zici, scap?  

- Doamne!... ce vorbă e asta? Dacă-ncăpuşi pe mâna mea, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, pupa-i-aş tălpile, o să te lecuieşti, dar eu zic să intrăm în casă, conaşule, că nu-i frumos ca să te vadă lumea cu pantalonii în vine şi, fără a schiţa vreun surâs, bătrânica urcă treptele scării de la tindă, în timp ce Didina dechidea uşa de la ogeac să intre cu boier Pandelică. Grăbeşte, boierule, că nu-i timp de pierdut!... îl luă din scurt Buşica. Pandelică se trezi din mahmureală ca prin farmec, că doar nu era prima dată când bea de-i trosneau măselele. Avea practică îndelungată, fiindcă şi băutura are tainele ei: dacă nu te ţii de ea, te arată lumea cu mâna şi-ţi zice că eşti beţiv, dar atunci când eşti client permanent în cârciumă, toţi te consideră băiat de gaşcă: „om care ţine la băutură”, „trosnitor” cu diplomă ştampilată de crâşmăriţă. Nici nu se închise uşa bine în urma boierului, că bătrâna îi strigă ca să fie auzită de Naie şi Didina.  

- Ia uite la el!... Dă-ţi jos pantalonii, conaşule, ce mai aştepţi? Hai boierule, că nu ţi-o fi ruşine de o babă ca mine... pe care a iertat-o demult bunul Dumnezeu, că nu-mi adre să mai fac păcate lumeşti... şi pufni în râs, apoi tuşi înfundat, îl prinse de amândouă mâinile şi i le sărută. Să ţi se-măplinească dorinţa, conaşule!... Hai odată, ce!... stăm la tocmeală?... şi a rânjit zgripţuroaica, stăpână pe dibăcia ei în a fraierii credulii, arătându-şi dantura asemănătoare ca a unei roţi dinţate... care-şi rupsese „boabele” când prinsese în angrenaj vreun fier ruginit, aruncat de un gură cască.  

- Mă jenez, măicuţă...  

- Vaită-te... îi şopti smolita vrăjitoare.  

- Aoleo, aoleooo!... mă prăpădesc, dar nu mai rezist... şi „pungaşu-conaşu” îşi puse palma la gură să nu care cumva să i se audă râsul pe care şi-l curmă cu un sugiţ urmat de un strănut bine venit, semn că şi la „băutori” au o limită în a mai consuma sângele Domnului.  

- Trebuie să suferi. Nici un cuvânt, conaşule!... Copii în faţa mamei lor nu trebuie să aibă ruşine, iar eu... după câte-mi aduc aminte, nu te făcui bine când îţi mâncase ficaţii o fată de peste Olteţu, care te deochiase că-ţi dădeai ochii peste cap şi nimeni nu ştia ce să-ţi facă? Didina şi N aie stăteau lipiţi cu urechile de scândurile de brad fasonat ale uşii, ca să audă ce-i spune baba Buşica, dar urmă o linişte prelungită, că nu mai auziră niciun cuvinţel. Cotoroanţa îi luase mâna în a ei şi-l strângea de degetul mare, făcându-i semn să tacă. Gata, ata e, acum nu trebuie decât să te doftoriceşti cum ţi-am spus, altfel... conaşule, poţi da mâna cu sfântiu Petru. Cât timp a trecut de când au intrat înuntru, până au văzut că se se mişcă în sus clanţa uşii, lui Năică şi Didina li s-a părut o veşnicie, şi s-au retras înspământaţi să audă ce tratament i-a prescris doftoroaia conaşului ca să-l scape cu viaţă, iar ei să nu-şi piardă bruma de agoniseală. Între timp bietul om, Năică, blegul de el, îi spusese Didinei că boierul voia să dea foc stogului de fân... şi rămâneau pe drumuri şi de râsul satului. Cînd i-au văzut că au ieşit în tindă, Naie s-a repezit cu ochii holbaţi către Buşica şi a-ntrebat-o cu sufletul la gură.  

- Scapă?  

- Să ne rugăm Domnului, iar mie să-mi daţi Duminica un colac, şi să vă aduceţi aminte de mine că v-am scăpat dintr-o mare belea.  

- Îţi dăm ţaţă Buşica, moartă să te vezi mata, dar aşa catarigă cum te ţii... mare minune de nu ne-ngropi şi pe noi, îi zise Didina.  

- Să-ţi audă vorba Cel de sus, fetică dragă!...  

- O să trieşti măicuţă, nu te văita dumneata, o încurajă Pandelică. „ia uite la baborniţă, vrea să ne treacă pe la cap cu ciobul de tămâie!... Ce o să-i spună Didinei?!... nu pot să-mi dau seama. E tare-a dracului de şireată, dar dacă mă ajută să-mi cadă la pat fetica... n-am s-o uit aşa curând”.  

- Ce trebuie să facem?  

- Naie, te ştiu de când erai cu puţulica-n ţărână, dar aş vrea să mă asculţi şi să nu cârteşti, altfel o să fie de rău, şi-l ameninţă autoritar cu degetul arătător, pe care i-l înfipse în piept: o poţi păţi pe cea mai bună, băiatule!... Legea e oarbă şi nu iartă. Pricepi?... şi-i puse degetul pe bărbie.  

- Bine, bine... pricep dacă-mi spui: ce trebuie ca să fac eu? Spune odată, mătuşe Buşica, şi nu mă mai perpeli pe jar.  

- Ca să-i treacă repede umflătura, are nevoie să-şi ţină ştromeleagul într-o păsărică foarte caldă.  

- Păi cucoana nu e cu dânsul?... întrebă prostăvanul care-i vâjia capul de băutură, iar ochii aproape că i se închideau, că nici n-o mai vedea bine pe „mătuşa” Buşica.  

- Din fericire nu!... dar te avertizez că ar fi destul de riscant să plecea acum, şi parcă l-ar fi himnotizat vrăjitoarea pe Năică gogomanul satului, a dat din cap fără a deschide gura, semn că a înţeles, iar conul Pandelică s-a îndoit de la mijloc şi a scos un ah!... prelung, semn că„boala” i s-a agravat. Priveşte-l! Eu nu garantez pentru conaşu ca să plece la drum. Până ajunge la Bucureşti... şi s-a dus către Naie şi i-a şoptit la ureche: „S-ar putea să moară pe drum”. L-a prins de haină cu mâna ei noduroasă şi uscată ca a Sfintei Vinerea, l-a zgâlţâit de câteva ori şi, ridicând tonul, a zis: Cine o să poarte vina, eu sau tu?...  

- Ai milă de mine, Dumnezeule!... Maică Buşica, zi-mi ce-i de făcut. Ce-i de făcut în cazul ăsta?  

- Năică, mă cunoşti, iar eu te ştiu ca pe-un cal breaz, de-aia nu vreau să mai lungesc vorba şi îţi spun ca la un creştin care nu o să vrei să vezi un biet om că moare sub ochii tăi...  

- Te asult, te ascult, mătuşică...  

- Imi place că mă asculţi.  

- Sigur că nu vreu să moară conaşu’ sub ochii mei.  

- Atunci, spune-i Didinei să intre în odaie, să se dezbrace şi să-l aştepte întinsă în pat.  

- Ce necaz pe capul meu!... Se prinse de păr ca femeiile şi-l podidiră lacrimile. Didina care fusese instruită de cotoroanţă, în timp ce veneau pe drum, abia aştepta ca „boielul cel frumos” (pe care pusese ochii, de la prima vedere, în restaurantul Minerva din Craiova, câd era o fetişcană de şaptesprezece ani) ca s-o mulţumească... plătindu-i o sumă la care nici nu visase, zece mii de lei, se prefăcuse în permanenţă că-i distrusă de „boala” conaşului (şi asculta cu sufletul la gură ce-i spune baba când erau în casă), acum se retrăsese „distrusă” la capătul pridvorului şi „ofta” făcându-şi gânduri dacă tontul ei o să fie de acord cu „tratamentul” de urgenţă prescris conaşului Pandele de Buşica. Adică... să se culce cu femeia mea? Cu Didinica!... şi fără să vrea îl pufni un rîs scurt că se ruşină pe loc de atitudinea lui faţă de boier şi de mama Buşica. Nu, nu se poate!... alt leac nu ai găsit?!...  

- Mă prostule!... cum să se culce cu femeia ta? Mă!... da bleg mai eşti. Nu auzişi ce-ţi spusăi?  

- Auzi...  

- ...Îi îmoaie capul la... băţ, ca să-i treacă focul şi veninul de la pârdalnicu’ de gărgăune. Cum crezi tu, Năie, că dumnealui îi arde de dragoste când îl ustură la ficaţi? Ce dracului, te credeam mai isteţ?!...  

- Dacă spui mata că ăsta-i leacul, facă-se voia Domnului... şi îşi plecă frunte în palme, apoi se rezimă cu spatele de marginea pridvorului şi privea tâmp spre Didinica lui, mişcându-şi buzele spasmodic, fără să articuleze vreun cuvânt. Didina era numai ochi şi urechi, iar pe faţă-i apăruse o culoare rozalie de piersică rumenă iar ochii îi deveniră fascinant de strălucitori şi, ca să-l consoleze pe nătărăul de bărbatu-său care căzuse într-o stare de blegoasă, i se adresă cu o voce caldă, în timp ce-i puse mîna pe ceafă.  

- Aşa-i că ai încredere în mine, Năică? Îşi lipi buzele de urechea lui, şoptindu-i să-l asigure că o să fie cuminte. Îţi jur că nu dau din cur! Ce dracu, doar ţin la tine. Trebuie s-o fac şi p-asta până trece năpasta, că n-o fi foc!... numai să se facă conaşu bine. Naie o privea cu mintea dusă-n altă parte: supărarea îi accentuase starea de beţie, că nu schiţa niciun gest, când Pandelică i se adresă pe un ton aproape protocolar.  

- Dragul meu, departe de mine să profit de nevastă-ta, dar nu te gândeşti şi la viaţa mea!?... Pot să mor din clipă-n clipă.  

- Mă gândesc... cum să nu mă gândesc? E adevărat că un zăpăcit de gărgăune te-a înţepat în capul puţii, dar pune-te, conaşule, în locul meu!... dumneata ce ai gândi?  

- Uite ce gândesc şi nu o să-ţi pară rău... Poftim cinci mii de lei să te cinsteşti cu prietenii şi să-ţi cumperi ce vrei de restul.  

- O, aşa sumă eu nu câştig într-un an de zile!... Cum să-ţi mulţumesc boierule? Lasă-mă, conaşule să ating mâna binefăcătoare a matale, şi-i luă mâna boierului Pandele cu degetele lui bătucite de muncă şi înegrite de la decojitul nucilor, o apropie slugarnic în dreptul inimii, apoi i-o sărută de câteva ori, spunându-i cu lacrimi în ochi (căci nu-i om atins de tăria băuturii să nu plângă ca la comandă, mai rar să vezi): să te faci bine, boierule!  

- Iau-o pe mama Buşica în căruţă şi du-o acasă, Naie... şi-l bate părinteşte pe umerii care se încovoiaseră de atâta „recunoştinţă” în faţa „filantropului” adus de pronia cerească. A... uitasem. După ce-ţi omeneşti prietenii în crâşmă la Madam Mami, nu uita să treci pe la administrator şi să-i spui ca să vină să mă ia; aruncând o privire, cu subînţeles, Buşicăi, mai adăugă: mi-a interzis ca după „tratament”... să nu fac niciun efort, nici măcar să merg până la poartă, că s-ar putea să am leşinuri.  

- Îi spun, cum să uit, boierule?!... şi iar îi pupă ambele mâini. Capul îi vâjia şi când îşi îndesă şapca mai bine şi, ca să-l vadă conaşu Pandele că-i om înţelegător... cu inimă bună de „creştin”, îi zise confidenţial, făcându-i cu ochiul: nu mai sta, boierule, că se poate umfla şi mai tare.  

- Duceţi-vă sănătoşi!... iar Didina îl sfătui ca o „mamă” iubitoare.  

- Ai grijă, Năică, nu cumva să te-mbeţi şi să pierzii banii...  

- Bine, bine... îi răspunse Naie care deja era lângă căruţă. Cotoroanţa de Buşica râdea pe înfundate în timp ce-i făcea cu ochiul lui Pandele.  

- Doamne, eram să uit, uita-m-ar relele!... Pentru priceperea şi străduinţa matale (fiind convins că Didina nu ştie absolut nimic din ce se întâmplă), măicuţă Buşica, ia şi dumneata tot cinci mii de lei, că-i meriţi şi să te ţină Dumnezeu...  

- Sărut mâna boieru’ mamii... frumos şi darnic. Să te vadă Dumnezeu şi să nu te mai speli de cât bine o să-ţi dea pentru faptele tale şi, cu un mers destul de sprinţar, la vârsta ei, băbuţa se duse spre căruţă, adăugănd: să vă faceţi bine, conaşule. Didina, Didina... ai grijă, maică de copilaşul meu drag. Mâna în care ţinea bancnota de cinci mii de lei îi transpirase. Căldură banilor îi producea o bucurie nespusă. Se opri din mers, scoase din buzunar o batistă înflorată, în care puse banii, o împături şi o băgă în buzunar, iar cu cealaltă mână controlă să se asigure dacă banii sunt în siguranţă, apoi îl rugă pe Naie s-o ajute ca să urce în căruţă. Naie, după ce închise porţile, a dat bice caiilor şi în câteva minute s-au făcut nevăzuţi. Imediat ce au făcut stânga, la prima cotitură a drumului (care se-ndrepta spre Dealul Viilor), Buşica l-a rugat s-o lase la „palatul” ei din Strâmba şi după aceea se poate duce la cârciumă să petreacă. Aşa îşi alinta bătrâna căsuţa ei „palatul meu” , o clădire înaltă, construită din bârne de stejar şi acoperită cu şiţă, care arăta destul de frumoasă, fiind recunosacută de departe după pridvorul plin de muşcate multuicolore, tot timpul anului. Doftoroaia, care nu muncise niciodată la câmp, iubea florile ca pe ochii din cap şi făcuse aceeaşi pasiune pentru grădiniţa din faţa casei, ca şi pentru ghicit, lecuit, dezlegat fermece... la mulţi creduli din comună şi satele învecinate.  

Cei doi, Pandele şi Didina (care făcea pe minorosiţa şi se ruşinase... vai-vai!) au intrat în odaia cu sobă (dormitorul unde totul fusese aranjat de dumneai înainte ca Buşica să-l sfătuiască pe conaşu – prima încăpere unde era ogeacul: cuptorul de copt pâine, vatra şi coşul în interiorul căruia atârna lanţul în care se agăţa ceaunul de făcut mămăligă) să-i aplice tratamentul lui „Gogu nervosu” prescris de Buşica.  

- Draga mea, fetiţă scumpă, de când aştept această clipă!... Cred că mă înţelegi cât te iubesc şi a întins un braţ spre ea. Fii bună şi înţelege-mă. Nu o să-ţi pară rău că-mi dai buzele tale dulci, şi i-a oferit două bancnote de câte cinci mii. Te rog să primeşti... pentru început, o mică atenţie din partea mea.  

- Conaşule, nu e bine să aruncaţi cu banii!... dar când i-a simţit că-i are în palmă, a zâmbit mulţumită peste măsură şi i-a permis să o pupe pe obraz, apoi s-a urcar pe un scăunel şi i-a ascuns în spatele oglinzii.  

- Ce vede oglinda cu faţa, nu pot să zărescă ochii indiscreţi în spatele ei, ha-ha-ha!  

- Asta cam aşa e, banul nu trebuie ţinut la vederea tuturor.  

- Dar frumuseţea ta o văd atâţia... Crede-mă că sunt gelos pe ei, draga mea Aida!  

- Dacă zici mata... „Ai da?... ce grăbit mai e conaşu!” eu nu pot să nu fiu de acord, şi a scos un râs scurt ca ciripitul unei cinteze când aduce în cioculeţ gâze pentru puişorii ei.  

Pandelică s-a aşezat pe marginea patului şi o urmărea precum leul care a pus ochii pe gazela sprinţară de lângă izvorul „fericirii”, şi aşteaptă clipa ca să pună labele pe ea şi s-o devoreze. „Zvăpăiata mă scoate din minţi, nu alta”.  

Didina care avea în ea sânge clocotitor şi nu mai putea rezista senzaţiei de-a se dărui conaşului, s-a aruncat la pieptul lui şi, sărutându-l ca o nebună, l-a cuprins în braţe... strivindu-şi sânii fierbinţi în mâinile „trubadurului” excitat la maxim şi, oferidu-i o partidă îndrăcită de sex prelungit, la sfârşitul căreia i s-a adresă fericită.  

- Boierule, tare-al dracului de deştept mai eşti!... că-mi vine să nu-ţi mai dau drumul şi să te „tratez” zi şi noapte. Cum de-ţi trecu prin cap cu-nţepătura şi umflătura?!...  

- Ce nu face omul când îşi doreşte o femeie ca tine...  

 

Referinţă Bibliografică:
Partea a VII-a PARIUL BLESTEMAT / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 769, Anul III, 07 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!