Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Partea a IX-a PARIUL BLESTEMAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Urmează Partea a IX-a  

 

 

nu cumva să tregi în el... că ocna te mănâncă... "Ia dă-l dracului de  

ameţit că ăsta-mi poate face pocinogul; aşa că mai bine o încarc cu două cartuşe oarbe". Năică, chiar dacă ai dreptate, legea este de partea celor avuţi.  

- Nu-l împuşc, Ioane, îl sperii... dă-l dracului că vreau să-l văd cum face pe el de frică, ha-ha-ha!...  

- Bravo! O să te descurci de minune..., la care Năică, privindu-l ca un viţel la poarta nouă, îl întrebă tam-nesam.  

- Şi pe coana Corina... când o aranjez?... şi găgăuţă îşi frecă palmele de turul pantaloniilor, aşteaptând cu gura căscată să audă ce-l învaţă prietenul şi vecinul lui, Ion Bâzdoagă, zis "descurcăreţul" satului. Bâzdoagă a-ncărcat arma cu două cartuşe oarbe şi i-a dat lui Năică o cană de vin să pea, ca să prindă curaj, fiindcă-l ştia mămăligă bleagă.  

- După ce-i iei banii, te dai om bun şi-i zici: „Conaşule Pandelică, am uita să-ţi spui că mătuşica Buşica a zis să mai rămâi câteva zile până te pui pe picioare. Eu plec până la Craiova pentru o săptămână că am nişte treburi urgente”. Între timp o aducem la faţa locului pe coana Corina de la Bucureşti, că ştiu unde locuieşte: pe Calea Griviţei... lângă Gara de Nord. Mergem împreună s-o aducem. Ai să vezi că madam... nu-ţi face griji că o iau eu cum ştiu: îi fac apropouri pe departe ca să-nţeleagă unde bat şaua, şi, fiind jignită, o să se lase ciocănită de tine, he-he-he! O să creadă că se răzbună pe domnu’ boierică Pandelică... Mie-mi spui ce sunt înstare femeiile?  

- Şi dacă n-o să vrea?...  

- Mai stăm de vorbă, că eu mi le cunosc, nenicule: au în cap mii de ideii, dar nu-i bine să ne grăbim cu presupusul.  

- Unde învăţaşi atâtea, Ioane, că mă minunez de cât eşti de deştept?  

- Şcoala vieţii, Năică... pietrile Bucureştiului tocite de picioruşele mele.  

- De, avusăşi noroc cu neica Dumitru că te-a dat să-nveţi carte, pe când eu... rămăsei la coarneel plugului.  

- Năică, ţi-e clar ce ai de făcut?  

- Ca lumina zilei; dar dacă vine administratorul Cobrescu Ilie să-l ia pe boier, pe cine mai găseşte coana Corina?  

- Am eu grijă să-i spun „ordinul” boierului ca să amâne transportul dumnealui la conacul moşii, mai ales că tu eşti plecat la Craiova, iar coscarul ăsta bătrân, care nu ştie cum să-l mai mintă pe conaşu' Pandelică; nu vezi că-l fură în ziua mare, fără ruşine?... nu se va grăbi ca să vină şi să-l ia din „cuibuşorul” plăcerilor.  

- Şi Didinica mea ce-o să spună când m-o auzi că plec pentru o săptămână la Craiova, o să reziste, săraca?  

- Năică, dacă mă scoţi din sărite, jur că te altoiesc! De Didina îşi arde acum sau să-l jumuleşti pe gâscan de bani? Cum a auzit cuvântul bani, Năică a prins culoare în obraji şi, alături de Ion Bâzdoagă, îşi făcea curaj ca iepurele în faţa ursului care se lăuda: "Ochi mari ca ai lui n-o să aibă Moş Martin niciodată!" dar simţea cum îi bâţâiau picioarele de emoţie, numai la gândul că el, un pricăjit de ţăran, o să-l ameninţe cu moartea pe boier Pandelică.  

Când erau în dreptul geamului şi Năică şi-a aruncat ochii în odaie ca să vadă ce fac (porumbeii), îl apucă damblalele. Didina era deasupra boierului, care-i prinsese sânii în mâini, şi din când în câd o apleca şi-i săruta cu nesaţ, iar zvăpăiata striga de nu se poate: „Uite-aşa, mânca-ţi-aş gura, să se ducă umflătura!”. Pe Năică-l luă cu tanspiraţie şi, în loc s-o deteste, îşi zicea în gând cu regret: „ Cum se mişcă mititica!... Nebunica îşi arată burtica?! Ia ute ce ştie să facă!... Când o fi învăţat?” Imediat i se puse o pânză de păianjen peste ochi, şi se revoltă în sinea sa: „...Cu mine făceai pe sfânta, lu' conaşu-i arăţi burta?... fir-ai a dracului de tută... am să-ţi trag eu o bătută, destrăbălată-mpuţită!” şi, nemairăbdând să ia parte la un aşa "spectacol" oribil, strigă din rărunchi:  

- Stai!... şi din cur să nu mai dai.(Dialogurile, care sunt în povestire, le-am auzit de la Ion Bâzdoagă şi mai mulţi şolticari din sat, care făceau haz câd se întâlneau la un păhărel de vin în cârciumioara Floreascăi: "Năică-al lu' Budică, mare-n cap şi mitea mică”).  

- Ce ţipi ca un nebun, Năică?!... Tu laşi gărgăunii-n fân, iar eu mă căznesc din cur... să-l repar pe ăl român.  

- De ce ţip?!... că te fâţâi din buric: capul sulii-a depăşit, nu s-a oprit cum am stabilit.  

- Mă omule, nu te necăji!... a trebuit să trag umflătura; nici nu ştii că a fugit spre mijloc. În loc să te bucuri că-l vindecai pe boier, te vaiţi ca o muiere în durerile facerii?... Naie avea în cap două pietre care se loveau cu un zgomot asurzitor, iar o voce-i spunea în bătaie de joc: "Umflătură... umflătură..., da se mişică, -a dracu-n sulă?" Până la urmă, ce vină port eu!... nu tu mi-ai spus ca e bine să scăpăm de necazul ce-a căzut pe noi? A sărit în mijocul casei, şi-a tras un capot pe ea, şi-a aranjat părul parcă nu se întâmplase nimic, apoi l-a rugat pe conaşu' să se scoale. "Ridicaţi-vă, boier dumneavoastră că prostu stă la fereastră, se uită-n camera noastră".  

Atât i-a trebuit lui Bâzdoagă, care-şi trăsese în jurul feţii un fular, ca să nu fie recunoscut, că l-a înghiontit pe Năică, zicându-i:  

- Puşca, Năică! Bagă-i în frică. Năică ţinea puşca în mână ca pe o coadă de mătură, iar mâna dreaptă, care trebuia să ţină tocul armei lipit de umăr, i se bâţâia ca la un paralitic. Ce faci, Năică? Foc! Cum dracului a făcut tontul, fiind speriat de moarte că trebuie să-l „împuşte” pe boier, a băgat degetele sub garda încărcătorului şi, agăţând de „cocoşul” primului percutor, l-a tras imediat şi pe cel de al doilea, că tunăturile au fost aşa de puternice încât geamurile de la fereastră s-au făcut zob, iar amorezii s-au aruncat pe duşumea cu frica morţii în suflet... crezând că atât le-a fost să trăiască. Mai din tunătură, mai din ură... Năică prinse curaj şi-i spuse boierului Pandele, care stătea în genunchi cu mâinile deasupra capului, că a sosit timpul socotelilor.  

- Nu mă împuşca, Năică!... abia se auzi un glşas piţigăiat al conaşului Pandelică.  

- ...Să ne socotim, boierule: pentru umflătură, tratamentul pe care ţi l-a făcut Didina, ai plătit cinstit... cinci mii de lei, iar pentru trasul gâlmei până la cotorul sulii... te mai costă zece mii, altfel... şi a băgat ţeava puştii pe fereastră şi, îndreptând-o spre (criminal), adăgă cu îngâmfare: te fac să dai mâna cu sfântu' Petru! Pandele tremura ca varga, iar Didina plângea de-i rupea inima lui Năică blegul, care lăsă arma să-i cadă pe tocul ferestrei şi-i privea aproape cu milă.  

- Dă-mi haina, Didina, că ăsta ne omoară pe-amândoi... Scoate de grabă portmoneul din buzunarul hainei, şi cu degetele tremurânde ia două hârtii de cinci mii şi i le întinde „puşcaşului” nătăfleţ, care i-a luat bucuros. Aducându-şi aminte că mai are ceva să-i spună conaşului, fiindcă tot primea ghionturi pe sub coaste de la Bâzdoagă, prinse cu străşnicie arma, care acum era un simplu băţ, nu mai avea în ea „gloanţe” şi îl somă.  

- Mi-e milă de dumneata, dar te-aş ciurui... şi se prefăcu prostul că duce mâna la „cocoş” ca să tragă, când Didinica ţipă ca din gură de şarpe.  

- Năică, nu-l omorî că intri la ocnă, neorocitule!...  

- Atunci te omor pe tine, căţea spurcată!...  

- Lasă-mi zilele, omule, că doar eşti creştin... se rugă cu lacrimi în ochi conaşul Pandelică.  

- Şi acum... (în timp ce-şi retrăgea arma) coane Pandelică, să nu zici că sunt om fără inimă, poţi să fii liniştit că ai scăpat cu viaţă... Dacă vrei să rămâi patru cinci zile... ca să te „pui pe picioare” (se-toarce către Ion şi-i face cu ochiul), nu te alung. Mătuşa Buşica mi-a spus ca să te las în pace... că ai nevoie şi mătăluţă de odihnă după „boală”, că eu... şi aşa plec pentru o săptămână la Craiova. Te anunţ că am nişte afaceri foarte urgente... care nu suportă amânare, "de unde dracului îmi vin în cap cuvintele astea!?..." şi nu-mi permit să mai pierd timpul.  

- Bine mă Naie, erai să mă omori de două ori pe ziua de azi: înţepătura gărgăunelui şi să mă împuşti ca pe un câine?  

- He-he!... nu încheiarăm socotelile, boierule! De-abea acum trebuie să te pregăteşti sufleteşte, că-ţi iau zilele dacă nu plăteşti pentru viaţa mata... douăzeci de mii de lei; că doar nu ţii la nişte amărâţi de bani care nu-ţi vor fi de folosinţă când ai să stai în groapă..., ce ziceţi?  

- De unde atâţia bani!?...  

- Din pungă, conaşule! Boierul Pandele, cuprins de spaimă la vederea armei pe care Năică o îndreptase spre el, a scos banii din portmoneu şi i-a zis cu vocea plângăreaţă.  

- Ia-i şi lasă-mi viaţa, omule... Du-te cu Dumnezeu!...  

Naie luă banii şi, întorcându-se spre complice, dădu bucuros din cap, vezi Doamne că l-a potcovit pe conaşu' bine de tot, apoi a coborât scara de la tindă din doi paşi, urmat de Ion Bâzdoagă, pe care nu-l văzuse Pandelică şi nici Didina. Au ieşit din curte în grabă, trântind poarta în urmă, ca un avertisment trimis lui Pandelică"Ne mai vedem noi, jigodia dracului!". Lui Năică parcă i se luase o pânză de pe ochi şi zise scrâşnind printre dinţi.  

- ...Rămâi tu cu dracu!  

- O să vadă pe dracu, Năică, boieroaica nu-l iartă.  

Pandelică revenindu-şi din spaimă, mintea îi lucra febril: „Prostul... a luat banii, dar ce-o fi având de gând să facă?”, în timp ce Didinica, apropiindu-se de el, îl împinse cu degetele în dreptul inimii şi-i aruncă o privire şiretă, ca să-l întrebe cu zâmbetul pe buze.  

- O băgaşi pe-o mânecă, boierule? Cum te văd, nu te simţi în apele matale!?...  

- Vai de capul nostru, trecurăm pe lângă moarte, Didinico!... Da' ia spune-mi, de la cine luă puşca, imbecilul? Putea să ne omoare pe amândoi.  

Nu-mi trece prin minte... „Te pomeneşti că-i fură puşaca lui Ion Bâzdoagă!?” de la cine-o luă, idiotul!...  

-Idiot periculos, că o vorbă spune: nu subestima prostul că nu ştii la ce-l poate duce mintea. Ia uită-te, poate-l cunoşti pe cel care-l însoţeşte? Stau la poartă!... Ce-o mai pune la cale, bezmeticul?  

- Habar nu am cine e, văd că ţi-a înfăşurat faţa cu un fular, iar după haine... n-am cum să-mi dau seama cine poate fi. După o mică pauză revine: ascultă la mine, Năică e o curcă bearcă: de când îl cunosc eu n-a tăiat măcar un pui de găină , aşa că nu-i trecea lui prin scăfârlie să ne-mpuşte, a vrut să ne sperie, dar fac o mie de ideii: unde se poate duce el la Craiova? Nu l-o pune dracul să se ducă să-i spună soră-mi Ancuţa? Doamne, de n-ar afla copila mea, Leonora, ce mamă decăzută are!...  

- Didina, draga mea fetiţă, nu te-ngrijora degeaba; ori ce s-ar întâmpla, chiar dacă punem răul înainte şi să zicem că Naie te-ar lăsa, atâta timp cât mă ai pe mine, o să-ţi fie cald şi bine.  

- Păi mătăluţă ai soţie, boierule...  

- O, prostuţă mică, de ce-ţi faci atâtea probleme?... Eu o să fiu în permanenţă lângă tine. Nu-ţi vine să crezi că te iubesc, ori dacă sunt mai în vârstă ca tine... ai să mă dai uitării, Didiniţă-ştrengăriţă?  

- Ce vorbe sunt astea, conaşule!... M-ai auzit pe mine zicând aşa ceva? Să mă ferească Dumnezeu să am asemenea gânduri! şi se închină cu evlavie.  

- Ei, mă tem şi eu, fiindcă nu vreau să te pierd. În momentul când o prindea în braţe s-o sărute, aruncându-şi ochii pe fereastră l-a văzut pe Năie şi "complicele" cum au cotit pe ulicioră, spre dreapta, în direcţia Văleni. Totuşi, cine să fi fost complicele care l-a însoţit? Drept să-ţi spun, nu-l văd în stare să-l fi dus dovlecul pe Naie să mă jupoie de bani ca un tâlhar.  

- O fi fost vreun haiduc, boierul meu frumos!... şi uitâd de ce păţise cu ceva timp înainte, îi sări în braţe, sărutându-l cu foc, grăbindu-se ca să-i desfacă haina la piept.  

- O, dulce floare-nmiresmată, ştiu că mă vrei să fiu al tău, dar nu-i prudent acum, poate să apară cu cine ştie câţi săteni, iar eu nu vreau să mă expun la asemenea spectacol. Nici nu terminase bine să-i spună temerile lui, că auzi cabrioleta cum îi păcăneau bucelele: toc-poc, toc-pac-pac, toc-poc-toc!... (în care meşterul rotar fixase o limbă de oţel care, atunci când lovea un opritor de pe şină, scotea sunete sacadate, asemănătoare unor copite de cai ce calcă rimic pe drumul pietruit), şi după circa un minut zări pe capra pe administratorul Cobrescu Ilie care şfichiuia caii cu biciuşca. Didina, grăbeşte-te şi ia-ţi câteva lucruri, că plecăm imediat de-aici.  

- Unde mă duci, conaşule? Spune fetiţei tale dulci, unde vrei s-o duci?... şi-i prinse mâna, i-o duse la pieptul ei care ardea ca perele expuse în plin soare de Iulie, i-o sărută şi, privindu-l cu ochii ei seducători, adăugă: veri să te lecuiesc de „boală”?  

- Deja am planul făcut: ne ascundem de ochii lumii la conacul meu din Poienari; nu te-nvoi Năică o săptămână ca să mă tratezi cât sunt în convalescenţă?... ha, ha, ha!... Didina, care se prinsese între timp că numai nenea Bâzdoagă îl învăţase pe Năică să-l jumulească de bănişori pe „gâscanu’ amorez”, îi şopti ceva în ureche şi-i prinse lobul între dinţişorii ei, perle de China, şi sărind prin casă ca o fetişcană de liceu, începu să-şi ia hainele necesare pentru o vacanţă binemeritată... după efortul pe care-l depusese ca să-i astâmpere "durerea” trubadurului tomnatic.  

Şi acum să-l lăsăm pe conaşul Pandelică ca să-şi petreacă zilele de „convalescenţă” în braţele Didinei şi să vedem pe unde-l poartă piciarele pe zăbăucul nostru, Năică cel cu minte mică.  

......................................................................................Ion Bâzdoacă îl duse pe Năică în calea Griviţei la cucoana Corina Bărbulecu, iar prostănacul începu să plângă în faţa ei ca un copil neajutorat şi prnite sughiţuri îi povesti tot ce-i făcuse conaşul, soţia lui: "Didinica mea, „femeie de casă” care nu călcase niciodată strâmb... până-i apăru în viaţă domnu' Pandele..., că o îmbrobodi, sărăcuţa, vai de ea, şi a căzut în păcat fără să aibă vină, coană Corină!..."  

Dfistinsa doamnă Corina Bărbulescu îl ascultă cu atenţie şi, cum era o femeie sensibilă, cunoscătoare a fiilor pământului care munceau din zori de zi până-n miez de noapte, ca să poată să-şi asigure o coajă de mălai, căci duceau o viaţă mizeră, de fiinţe obidite... care trăgeau în jug pe moşiile boierilor: fenomen social pe care-l înţelesese mult mai bine de când se întorsese de la studii, unde luase contact cu somităţile franceze (socialiştii „radicali” – foştii ei colegi de la Universitatea de la Sorbona), în acest moment realiză pe loc marea tragedie prin care treceau aceşti omeni, ale căror fiice şi soţii erau batjocorite de netrebnicii „aventurieri” ce nu-şi mai găseau astâmpăr decât în vatra satului, cu ţărăncuţe neatinse de patima dezmăţului; ca să-l liniştească îi spuse consolându-l.  

- Dumnezeu nu doarme, omule, aşa... că fiecare va fi răsplătit după faptele sale. Fiindcă ai venit la mine şi mi-ai spus necazul tău, te rog să ai răbdare că am eu grijă de "cocoşul neastâmpărat"... Zâmbetul larg, dovedind bunătate şi înţelegere din partea ei, l-a făcut pe Năică să-i admire minunaţii dinţi de aur strălucitor, care-i dădeau un farmec de madonă... desprinsă din tablourile lui Rafael.  

- Ce pot eu să zic?... Am încredere în judecata şi dreptatea pe care sunt sigur că o s-o faceţi... Bâzdoagă asculta ca un motan şmecher, dar se prefăcea că nu-l interesează ce se vorbeşte. Se apucase să deguste nişte fursecuri pe care el stropea din când în câd cu câte un păhărel de  

Referinţă Bibliografică:
Partea a IX-a PARIUL BLESTEMAT / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 769, Anul III, 07 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!