Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 961 din 18 august 2013        Toate Articolele Autorului

Partea a IV/a ULTIMA SPOVEDANIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

PARTEA a IV-a  

 

- Trebuie să afli din gura mea că au venit şi m-au cerut în căsătorie câţiva bărbaţi care erau văduvi, aveau copii de crescut, dar mi-am jurat că trebuie să-ţi păstrez numele, să nu ţi-l terfelesc, să fiu cinstită. Înţelegi?A simţit cum mâna Lenei îl apucase de umăr şi-l zgâlţâia, un obicei al ei pe care-l avea atunci când voia să te convingă că cele ce-ţi spune ea sunt lucruri adevărate. Andrei s-a retras şi a-ncercat să-i îndepărteze mâna.  

- Asta numeşti tu cinste? Eu veneam să te văd, fiindcă ardea sufletu-n mine de dor. Te iubeam ca pe măicuţa mea care m-a părăsit când aveam doi ani. Of... Leana, Dumnezeu nu s-a gândit la mine că o să fiu urgisit de mic. Am rămas în grija lui neica Mitru, să-i fie ţărâna uşoară, că mâine îi e ziua. A simţit cum i se umezesc genele. Bietul tata Nicolae se prăpădise la Mărăşeşti, iar eu nu mai aveam părinţi cărora să le zic mamă şi tată; dar tu nu ştii, nenorocito, cum mi-am trăit anii copilăriei, nici n-ai încerecat vreodată să afli.  

- De ce m-ar mai interesa cum ai dus-o când erai mic?!...  

- Sigur că nu-ţi păsa, fiindcă te hăndrăleai cu pădurarul Costică de la Veleşti, şi nici habar nu aveai de mine care făcusem peste patruzeci de kilometri pe jos, prin vânt şi burniţă, numai să te văd; doar ştii bine că oraşul Craiova nu este peste deal? Mă gândeam că poate-i ultima dată când ne mai vedem, iar tu-ţi făceai de cap, erai fericită lângă amant, nu?  

- Omule, nici până acum nu vrei să înţelegi că fiecare dintre noi este supus greşelii? Iar tu care-ai găsit cuibul cald şi te-ai simţit bine în munculiţa mea, ţi-a plăcut, nu? Unde ţi-a fost demnitatea? De ce nu m-ai alungat? Plecam cu necazurile mele unde-mi vedeau ochii, iar tu rămâneai în casă şi-ţi refăceai viaţa. De ce n-ai avut curajul, poţi să-mi spui? Zi-mi! La ce ţineai mai mult? La onoarea ta de bărbat, că ai fost înşelat de o soţie necredincioasă care, într-o rătăcire a unei tinereţi năvalnice, a uitat de îndatoririle ce le avea faţă de cel căruia îi jurase credinţă pe biblie, că-l va iubi şi cinsti până la moarte, sau erai lihnit de foame şi nimeni nu se uita la tine, nici ca la un amărât de păduche. Fii cinstit măcar cu tine şi recunoaşte, nu ai dat dovadă de laşitate? Ai tăcut şi ţi-a convenit că aveai mâncare şi băutură, trai bun, femeie la pat, nu?... iar proasta te te slujea, numai să-ţi facă pe plac. În câteva luni de zile ai redevenit din nou om ca toată lumea, de-aia-ţi amintesc: e bine să nu uiţi, Andrei. Te sălbăticisei de tot, aveai o figură de om speriat şi descurajat, că-ţi plângeam de milă când te priveam. Cât ai stat la ruşi în prizionerat... îţi pierise pofta de-a mai trăi, este adevărat? Când ai venit în ţară, erai mai mult mort... decât viu.  

- ...Dacă ţi-ai dat seama de starea mea sufletească pe care o aveam atunci, de ce-mi reproşezi, Leana, tocmai acum?  

- Fiindcă atunci, când erai strâns cu uşa, ai uitat de conştiinţa de care-mi tot aminteşti şi acum... că-ţi roadea orgoliul de oltean , iar ca să nu te faci de  

râsul satului, nu ţi-a convenit să le arăţi că ţi-am fost necinstită, fiindcă ţi-era frică de moarte ca nu cumva să răsuflu vreun cuvânt la miliţie. Ce poţi să-mi răspunzi, Andrei? Şi din nou l-a mişcat energic o mână nevăzută, care i s-a înfipt în piept ca un cârlig dureros. De ce taci, bestie! Răspunde! Ţi-a pierit glasul?...  

- ...Leană, sunt multe pe care ar trebui să le afli, dar cui ar mai folosi?  

- Atunci fă bine şi mergi la părintele Ilie Rădulescu şi spovedeşte-te, păcătosule!Pentru o fracţiune de secundă i-a apărut în faţa ochilor Leana, care era îmbrăcată în rochia albă de mireasă, iar în spatele ei ardea o singură lumânare de cununie, care se stinse cu un sfârâit dureros, iar o umbră a acoperit faţa Lenei.  

- Tu-mi spui dacă sunt păcătos!?... şi a vrut s-o prindă de mână. Din acel moment n-a mai auzit glasul Leanei, dar s-a hotărât: „Cum se face ziuă, merg la preot şi mă spovedesc. Îi voi mărturisi totul: crima pe care am comis-o, laşitatea mea de-a trăi în păcat şi fără demnitate...”  

O lumină molatecă i s-a aprins în faţa ochilor, iar Costică pădurarul, pe care-l omorâse cu baioneta de la armă, l-a văzut în vatra acoperită de un fum înecăcios, cum se ridică din genunchi şi întinde o mână tremurândă spre el, iar cu cealaltă îşi apăsa rana de la piept din care ţâşnea un şuvoi de sânge. Costică a căscat gura, fără a scoate un sunet, dar ochii holbaţi cereau îndurare. Andrei voia să-l ajute ca să se ridice în picioare. I se făcuse milă de el. Costică nu-i mai era duşmanul de moarte care-i batjocorise onoarea. „Ce se întâmplă cu mine!... nu pot să-mi mişc mâinile, iar el moare în faţa mea?”  

Lumina devenise atât de intensă, pur şi simplu îl orbea, că abia a zărit corlata de deasupra capului cum se învârtea cu viteza unui vârtej de vânt, care ridică frunzele într-un fuior înfricoşător ce se pierdea peste crestele copacilor cuprinşi de tristeţa unei toamne potrivnice.  

* * *  

Când a deschis ochii, l-a văzut pe ţârcovnicul Predoiu Traian lângă patul de la sobă, cel îngust, de lângă fereastră. Corpul îi era învelit cu o pătură de lână, ponosită. Tremura ca varga, cuprins de frisoane. Popa Rădulescu Ilie se ruga pentru izbăvirea păcatelor lui, şi îmuind o crenguţă de busuioc în aghiasma din găletuşă, i-a stropit faţa, şi a-chiat cu vocea stinsă.  

- Iartă-l Doamne, şi dă-i dezlegarea Ta!...  

Andrei abia a reuşit să deschidă gura ca să-i spună preotului, cu ultimile pâlpâiri ale sufletului, care ieşeau din trupul ce arsese de viu în vatra unde tăciunii răgăliilor de salcâm nu se stinseseră de tot, când el se aşezase pe scăunel să-şi dezmorţească mâinile îngheţate.  

- Eu l-am o-mo...rât... pe... Co.....,şi a rămas cu ochii deschişi ca o bufniţă prevestitoare de nenorociri.  

- Să-l ierte Dumnezeu!... a mai îngânat preotul. Dinule, să te-ngrijeşti tu de toate cele trebuitoare îmormântării... A fost un om bun şi respectat de toţi oamenii care l-au cunoscut. Eşti cumva rudă cu Andrei?  

- Nu, părinte.  

- Cum de nu l-ai găsit mai devreme?!... Poate scăpa.  

- Ştiţi, taică părinte, eu am venit de la Zăicoi să îngrijesc de moş Lache, fratele mamei şi, cum eram vecin cu nea Andrei, îi aduceam din când în când câte-o cană de lapte, că văcuţa lui rămăsese stearpă... Azi dimineaţă, parcă a fost un făcut: m-am luat cu treaba şi am venit mai târziu să-i dau o bucată de brânză cu un codru de mălai cald, pe care-l scosese Leanţa mea din ţest, cu ceva timp înainte. Când am strigat la el: „Nea Anghele! Nea Anghele!!!...” nu mi-a răspuns. M-am luat de gânduri: „Ce i s-o fi-ntâmplat?” Pe el nu-l apuca niciodată răsăritul soarelui în pat, se scula cu noaptea-n cap. Am sărit poarta şi, când am ajuns în pridvor, mi-a mirosit a lână arsă. N-am mai stat pe gânduri, şi am spart uşa. Era întins pe vatră, şi gemea de ţi se rupea inima.  

- Ce nenorocire căzu pe capul lui!... parcă-i un blestem pe casa asta? Spuse ţârcovnicul Predoiu Ilie, şi se închină de câteva ori.  

- Cum de n-a luat foc întreaga casă? Se întrebă părintele, care-şi scotea patrafirul.  

- A avut pantaloni şi haină din dimie... Lâna, sfinţia ta, nu se aprinde aşa uşor. Hainele au ars mocnit. Dacă ar fi fost îmbrăcat cu alte haine: de cânepă, in sau bumbac, până acum... întreaga casă era scrum. Dinu s-a apropiat de mort, l-a privit cu o curiozitate de copil, dacă cumva Andrei îl mai poate vedea, apoi i-a tras pleoapele peste globii ochilor, adăugând: Asta i-a fost ultima spovedanie, părinte.  

- Probabil, pe front când era faţă-n faţă cu duşmanul, fiind nevoit să-şi salveze viaţa, a-mpuşcat vreun om, nu-i aşa părinte?... a intervenit ţârcovnicul în discuţie.  

- Numai Dumnezeu poate şti adevărul, fiule.  

 

E p i l o g  

 

Cele povestite de mine sunt mărturia depusă de prea cucernica măicuţă Sevastia, de la mănăstirea Tismana, care îmbătrânise şi ea tot în post şi rugăciuni. Şi-n sculare şi-n culcare implora pe Domnul Iisus Hristos ca s-o izbăvească pe Leana, surioara ei mai mare, de păcatul tăinuirii unei crime oribile pe care o înfăptuise Andrei, soţul ei. În luna decembrie, anul în care Andrei se stinsese din viaţă, Maica stareţă Evdochia, pe care o ajunsese bătrâneţea, şi se gândea că venise timpul ca să lase o-nlocuitaoare credincioasă şi cu dragoste pentru lăcaşul sfânt, a chemat-o într-o seară la ea pe maica Sevastia, care atinsese şi ea venerabila vârstă de şaptezeci şi cinci de ani. Ştiind-o că-i cea mai apreciată şi respectată dintre slujitoarele Domnului, a hotărât să-i vorbească de la suflet la suflet.  

- Draga mea surioară, măicuţă Sevastia, înainte de-a lua o hotărâre pentru bunul mers al mănăstirii, aş vrea să-mi spui, fie-mi iertat că am ascultat cum te rugai pentru Leana şi Andrei, ce păcat au făcut robii lui Dumnezeu? Cine sunt ei? De când ai călcat pragul sfântului lăcaş, ceri îndurarea şi iertare Mântuitorului pentru cei doi...  

- Prea fericită maică stareţă, Lenuţa a fost surioara mea, iar Andrei, soţul ei.  

- Spune, draga mea. Te ascult.  

- Înainte de-a trece la cele veşnice, biata mea surioară... Lenuţa, care se îmbolnăvise de plămâni, m-a chemat la ea înainte de-a primi împărtăşania preotului şi mi-a spus cum a tăinuit o crimă oribilă, pe care a comis-o soţul ei, Andrei: ”Sevastiţa, surioară, surioară!... numai tu poţi să te rogi pentru mine în faţa Domnului ca să-mi ierte păcatul...”  

Măicuţa Sevastia i-a spus venerabilei stareţe cum l-a omorât Andrei pe Costică pădurarul, şi anii de chin petrecuţi de Leana, care se temea şi de umbra ei, ca să nu se dea de gol, ducând cu ea în mormânt tăinuirea unei crime oribile.  

- I-a mărturisit preotului păcatul, maică Sevastia?  

- Nu prea, venerabilă şi preacinstită maică stareţă.  

- De ce?!...  

- Preotul, să-l ierte cel sfânt, era de-al comuniştilor, şi nu a avut încredere în el.  

- Să înţeleg, măicuţă Sevastia, că sora ta a plecat fără să-şi mărturisească păcatul?  

- Cam aşa...  

- N-a avut curajul să-i spună preotului ce păcat ducea pe lumea cealaltă? Şi... de unde avea ea cunoştinţă despre preot că-i un turnător?!...  

- S-a confesat mie, maică stareţă. Mi-a spus cu glas de moarte, fiindcă îi eram soră, iar eu slujieam la mănăstire: „Sevastiţa, numai tu poţi să mă salvezi pe mine şi pe Andrei din ghiarele diavolului. Te rog să nu-l uiţi nici pe vărul nostru Costică...” şi s-a stins ca o frunză ce se desprinde din pomul blestemat al vieţii pământene.  

- Aşa!... iar tu, dacă-nţeleg bine, măicuţă dragă, te-ai angajat în faţa muribundei că ai să te rogi Mântuitorului... să fie iertat un criminal?  

- Prea cuvioasă maică stareţă, din fericire... şi Andrei s-a stins în mod groaznic: a ars de viu, primindu-şi răsplata din partea Domnului care nu doarme, a mai adăugat cucernica măicuţă Sevastia printre lacrimi.  

- Da, da... Dumnezeu nu bate cu palma, loveşte cu parul, draga mea, pe vinovaţi.  

- ...În sfârşit, s-a făcut dreptate pentru un suflet de om.  

- Cel care varsă sângele semenului său, niciodată nu scapă de pedeapsa Celui de Sus, s-a închinat cu multă evlavie, apoi s-a ridicat fără să-i mai adreseze niciun cuvânt cu privire la încredinţarea destinelor sfintei mânăstiri, considerând-o făptaşe la tăinuirea unui păcat de neiertat. Măicuţa Sevastia i-a sărutat mâna şi a-ngenunchiat, aşteptând să-i dea binecuvântarea, fiind mulţumită că se descărcase de-o grea povară. Maica stareţă Evdochia i-a atins în treacăt fruntea şi câteva fire de păr care-i ieşiseră de sub banda albă, apoi a plecat grăbită să asculte liturghia, căci toaca chema prin sunetele ei la reculegere şi pocăinţă. A doua zi maica Sevastia a părăsit pentru totdeauna mânăstirea. A fost chemată de organele de procuratură, şi pusă sub acuzare de tăinuire a criminalului Andrei şi a soţiei sale Leana, din acea clipă nu a mai văzut lumina zilei. În dosarul de urmărire penală al măicuţei Sevastia, un scrib destoinic a trecut cu lux de amănunte toate răspunsurile pe care le-a dat organelor de anchetă, bineînţeles, cu vădită tendinţă de-a o găsi vinovată.  

Cât a stat în puşcăria de la Ploieşti, unde şi-a dat obştescul sfârşit, măicuţa Sevastia a scris (într-un caiet ale cărei scoarţe înegrite de vreme se scorojiseră şi se rupseseră la colţuri) povestea lui Andrei şi a Lenuţei, şi multe învăţăminte cu privire la îndreptarea nelegiuiţilor pe drumul cel bun, cât şi despre iertarea păcatelor... pe care le fac oamenii într-o viaţă trecătoare pe acest pământ.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Partea a IV/a ULTIMA SPOVEDANIE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 961, Anul III, 18 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!