Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

PARTAJUL (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen privea cu milă grupul de trei. „Oare ce o fi în capul lor? Vor s-o câştige cu grija asta ieftină! Niciodată nu a făcut mama diferenţă între copiii ei. Ne-a crescut la fel pe toţi... De ce oare cred că le dă lor mai puţin? Au toţi terenuri. Au toţi case şi salarii... Trec toţi prin criza asta fără prea mari probleme chiar dacă ar ţine ea şi cinci ani. Nu-i înţeleg... De fapt, nici nu trebuie să mă deranjeze poziţia lor. Mama ştie ce să facă şi numai ea hotărăşte. Au venit cu toţii, de parcă ar avea şi ginerii sau nurorile drept la moştenire! Ei, Doamne iartă-mă! Poate că nu au ştiut care este procedura...”. 
  
Bătrâna doamnă lăsase capul pe umăr după ce se făcuse incredibil de mică în scaun. Era chircită toată şi pălăria îi acoperea faţa. Mai că nu se vedea de sub ea. Strângea geanta cu o mână la piept şi, cu ochii închişi, părea că doarme. Aparent, nu era atentă la ce se întâmpla în jurul ei. Nici nu a auzit când a intrat pe rol dosarul lor. Dar şi-a auzit numele când grefierul de şedinţă făcea prezenţa părţilor citate. A mişcat uşor capul şi a spus suficient de tare ca să fie auzită în sală: 
  
- Eu sunt, maică. Sunt aici, ce s-a întâmplat? 
  
Toate privirile s-au întors spre ea şi nu puţine au fost persoanele care i-au zâmbit ori au râs uşor, exprimându-şi simpatia şi respectul în aceeaşi măsură. 
  
Din materialul prezentat cu voce clară, sigură şi plăcută, de fata ascunsă-n robă se înţelegea că este vorba, concret, de o reclamaţie referitoare la rezultatul succesiunii şi ieşirea din indiviziune. Soţul doamnei Eleonora Dumitrache decedase cu un an în urmă. Masa succesorală a fost rezolvată la vreo şapte luni după înmormântare, dar la nici două luni, Costică, susţinut de Vasile şi Ecaterina, a reclamat că succesiunea propriu zisă s-a efectuat prin fraudarea legii. 
  
Erau prezenţi în sală toţi copiii. Patru fete şi trei băieţi. Întreaga avere evidenţiată în acte era considerabilă: două case a câte patru camere, fiecare cu terenul aferent, la care se adăugau curţile şi grădinile pe suprafeţe aproape egale de câte un pogon fiecare, plus 14 hectare de teren agricol situate în comuna... din judeţul Ilfov. Toate amănuntele au fost evidenţiate şi avocatul reclamantului, atunci când a avut dreptul de a se exprima, conform procedurilor legale, a cerut împărţirea în cote părţi egale, pentru toţi moştenitorii, a tuturor bunurilor ce aparţinuseră defunctului, inclusiv a casei în care locuia bătrâna doamnă cu una din fiice şi cu cei doi copii ai acesteia. Atâta doar că el omitea, cu rea credinţă, faptul că soţia defunctului moştenea de la sine jumătate din bunuri şi era proprietară cu drepturi depline a unuia din imobilele situate în capitală, susţinând că, oricum, la vârsta ei nu putea să-şi exercite în deplinătate drepturile legale de folosinţă. 
  
Avocatul angajat de Eugen, pentru apărarea drepturilor mamei şi a celorlalţi moştenitori pârâţi, a fost mult mai calm şi ordonat în expunerea situaţiei de drept şi de fapt. El a dovedit prin acte legal întocmite că partajul succesoral nu era lovit de vicii de formă, consimţământ ori de altă natură. De asemenea, deşi femeia afirmase că lasă moştenire copiilor şi casa ei, primită de la o mătuşă, avocatul a prezentat actul de donaţie al acestei mătuşi, act legal întocmit pe numele Dumitrache Eleonora... 
  
Aproape în permanenţă, cât se vorbea despre împărţeală şi cote părţi, doamna Eleonora îşi răsucea parcă şi mai mult capul rezemat de umăr şi exclama înfundat, atrăgând privirile celor din apropiere. Nu se înţelegea prea mult. Frânturi de cuvinte de genul „mda, să crezi tu” sau „aha, ce ştiţi voi” şi „Doamne, cum strică lăcomia sufletu' omului”! 
  
Preşedintele completului de judecată nu a luat în seamă aceste manifestări, mai ales că nu înţelegea cuvintele ei rostite, evident, pentru sine. A fost nevoit să intervină de două ori pentru a asigura liniştea deteriorată de manifestarea ilară a celor din apropierea femeii. În ambele situaţii, doamna Eleonora tăcea mâlc, dând impresia că a adormit, iar Florica flutura o vechitură de evantai din pene de păun pe lângă nasul acesteia, şoptindu-i: 
  
- Nu mai vorbi, mamă, neîntrebată! Nu este voie. Ne poate întrerupe acţiunea şi ne cheamă altădată. 
  
- Da' ce, am zis io ceva, fată? răspundea femeia cu voce ştearsă din care se putea desprinde şi o anumită nuanţă de umor. 
  
A fost nevoie de intervenţia judecătorului pentru a limpezi lucrurile. El i-a lăsat pe toţi să vorbească, să-şi expună pretenţiile, mai mult din curiozitatea ce i-o trezise manifestarea acestora în sală, pe timpul rezolvării acţiunii anterioare, chiar dacă unele momente ale derulării acţiunii în sine ocoleau tipicurile procedurale. El a avut grijă să rezolve, mai întâi, ieşirea din indiviziune, arătând tuturor că aceasta intervine obligatoriu în urma decesului şi toţi copiii şi soţia defunctului sunt moştenitori cu vocaţie succesorală. A fost atât de explicit în tot demersul său, încât nimeni nu a mai avut nelămuriri ori nemulţumiri. La momentul tranzacţiei între părţi, i-a dat cuvântul bătrânei doamne. Şi cum aceasta nu a început să vorbească imediat, judecătorul a ridicat vocea şi a întrebat-o: 
  
- Mă auziţi doamnă? Ce aveţi de spus în legătură cu... 
  
- Mai încet, domnule, că nu sunt surdă! Te aud. Ce, am zis eu că n-aud? l-a întrerupt doamna Eleonora spre hazul întregii săli. 
  
- Mă scuzaţi, am crezut că... 
  
- Că dorm, nu? Uite că nu dorm, maică! Am auzit tot, l-a întrerupt din nou, oarecum iritată, după care a început să vorbească cu voce egală, fără emoţii. 
  
Îşi ridicase puţin capul şi faţa brăzdată de riduri adânci i-a impresionat pe cei care nu o văzuseră până atunci. Judecătorul o privea şi el surprins, admirându-i demnitatea, logica şi claritatea vorbirii. „Extraordinar de lucidă e, domnule, la peste 90 de ani ai ei! Şi ce femeie cu bun simţ... Mai rar aşa ceva în zilele noastre. Păcat că nu i-au moştenit aceste calităţi toţi copiii!” 
  
Copiii, adunaţi în imediata ei apropiere, o priveau de parcă atunci o descoperiseră cu adevărat. În liniştea acea adâncă ce stăpânea întreaga adunare, femeia a făcut câteva precizări cu privire la locul şi starea bunurilor care făceau obiectul tranzacţiei între părţi. Apoi, foarte degajată, a clarificat ceea ce părea că a fost cauza prezenţei în instanţă a moştenitorilor în cauză: 
  
- Eu am renunţat la partea mea de moştenire. Renunţ în favoarea copiilor. În mod egal, maică... Să scrieţi asta acolo, în hârtii, dom'le judecător! Am hotărât să rămână Florica, fata cea mică, stăpână în casa în care stau şi eu. Că ea singură mă îngrijeşte până la moarte. Nu vine fiu'meu cel mare, nemulţumitu' să-mi dea de mâncare... În rest, totul la toţi, în mod egal... Şi nimeni să nu treacă peste hotărârea mea, că Dumnezeu veghează! a subliniat doamna Eleonora, ridicând tonul cu sforţări evidente, după care a revenit la poziţia anterioară respirând greu, sacadat şi adânc. 
  
Copiii au fost impresionaţi. S-au declarat mulţumiţi de împărţeala făcută şi de raţiunea care a generat-o. Au semnat grăbiţi şi bucuroşi toate hârtiile în cauză, fără să se uite la ele, după care s-au retras către uşă. Doamna Eleonora rămăsese singură, pe scaun, cu hârtiile tremurându-i în mâna răzimată pe picioare. Interpretând această situaţie într-un anumit fel, judecătorul s-a adresat bătrânei doamne cu mult respect: 
  
- Trebuie să semnaţi... ştiţi carte, doamnă? 
  
- Păi, io n-am carte, dom'le! Eu am avut pământ. Că altfel, nu mai rămânea bărbatu' meu, Dumnzeu să-l ierte, în armată până la pensie... Am avut dotă, că aşa era pe vremuri, maică, a explicat ea mândră, ridicându-şi bărbia mai mult decât reuşise până în acel moment. 
  
La această precizare, jandarmul care-i oferise scaunul, pătruns de respect şi simpatie faţă de ea, s-a repezit să aducă tuşiera de pe masa de lucru a domnişoarei grefier, care rămăsese blocată de spectacolul la care asistase în tăcere. Foarte vioi, s-a întors din doi paşi lângă bătrâna doamnă, i-a prins repede degetul să-l apese cu forţă pe buretele îmbibat în tuş şi apoi pe fiecare hârtie în parte. După una sau două „semnături”, obosită şi nemulţumită, doamna Eleonora l-a oprit, vorbindu-i: 
  
- Ho, de! Mai uşor maică! Mă omori de tot, ce ai? 
  
Ruşinat, acesta şi-a cerut scuze. Toată faţa i-a roşit pe sub broboanele de sudoare apărute parcă din senin. Bătrâna doamnă a răsuflat uşurată că s-a terminat totul şi a rămas chircită pe scaun, cu capul lăsat să tremure pe umărul stâng. Copiii ei şi însoţitorii lor au părăsit sala, manifestându-şi gălăgios bucuria. 
  
Instanţa de judecată şi-a urmat cursul. S-a anunţat următorul dosar şi s-au strigat părţile. Când s-a declarat procedura îndeplinită, judecătorul a rămas uimit să vadă bătrâna pe scaunul său, singură, în mijlocul sălii. S-a uitat la grefierul de şedinţă, întrebător. Fata a ridicat din umeri, la fel de contrariată ca şi el. Uşor iritat de situaţia creată, preşedintele instanţei s-a adresat jandarmilor prezenţi în sală: 
  
- Mergeţi, domnilor, să aduceţi copiii să-şi ia mama de aici! Au uitat de dumneaei ca de o sticlă cu apă. Se poate una ca asta? 
  
- ... Se poate, maică! a răspuns biata femeie sub privirile tăcute ale întregii asistenţe. Acu au ce şi-au dorit... La ce le mai trebuie şi o mamă bătrână pe capu' lor? 
  
Au revenit cei doi jandarmi care ieşiseră şi, imediat după ei, Florica şi Eugen. Au cerut scuze judecătorului şi au înşfăcat-o ruşinaţi pe femeie. Au scos-o mai mult pe braţe, încercând să se justifice că au uitat-o în sală. 
  
Ajunşi în stradă, şi-au luat rămas bun unii de la alţii. Din vârful buzelor şi doar câteva strângeri de mâini. Au lipsit cu desăvârşire îmbrăţişările şi sărutările de la întâlnire, în urmă cu doar o oră-două. 
  
Grupul din provincie s-a urcat în două maşini parcate în apropiere, la umbra unor copaci. Cei din Bucureşti au rămas la marginea drumului să întrebe trecătorii unde este staţia microbuzelor spre capitală. Florica a hotărât să oprească un taxi, spre marea mulţumire a mamei, care se ruga în gând pentru înţelegere între copii şi fericirea lor... 
  
- SFÂRŞIT -  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PARTAJUL (3) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 209, Anul I, 28 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!