Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

PARTAJUL (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Partea a doua. 
  
- O sprijin eu pe mama, că nu văd unde sunt mototolii ăia de bărbaţi... A, uite-i jos, aşteaptă... Luaţi-o voi pe mama de pe scări, că aveţi putere, măi! i-a îndemnat ea semeţindu-se către ei. 
  
Cei doi, bărbaţii celor două surori, eleganţi în cămăşile lor cu mânecă scurtă şi pantaloni de vară deschişi la culoare şi bine călcaţi, au zâmbit binevoitori şi s-au apropiat de uşa maşinii ce rămăsese larg deschisă. Au întins braţele şi au preluat femeia cu o grijă exagerată ce n-a scăpat atenţiei celorlalţi. La fel de grijulii au făcut primii paşi împreună, susţinând-o de subţiori în timp ce ea îşi strângea la piept geanta şi bastonul. 
  
- Staţi, mă! Staţi oleacă să-mi trag sufletul, i-a oprit femeia respirând greu. E mult de mers până la notar? De ce nu ne-am dus tot la ăla care ne-a făcut actele de succesiune? a întrebat după ce s-au oprit şi a avut răgaz să-şi potrivească pălăria ca să poată vedea pe unde merge. 
  
- Ha, ha! Nu mergem la notar, mamă soacră, a răspuns unul din ei râzând cu poftă. Mergem la judecătorie, că aşa au vrut cumnaţii ceilalţi ...  
  
- Nu e vorba că aşa au vrut ei, a intervenit Eugen, scrutându-i dojenitor cu privirea. La judecătorie se rezolvă problema succesiunii, mamă. A glumit el, nu-l băga în seamă! Acolo vei spune judecătorului cum vrei matale. Noi nu te influenţăm cu nimica, aşa să ştii matale, că ...  
  
- Aha, da! Îl ştiu glumeţ de când l-am cunoscut ... Bănuiam eu că voi nu sunteţi hrăpăreţi, maică. Vă cunosc bine pe toţi, că eu v-am făcut. M-a ajutat Maica Fecioară să vă fac sănătoşi pe toţi ... Ăilalţi s-au cam depărtat, dar ... n-au inimă rea, maică. Aţi fost toţi buni ... De, fiecare în felu' lui, că nu sunt doi oameni la fel ... Aşa a vrut Dumnezeu şi s-a făcut voia lui, i-a lămurit biata femeie pe toţi, respirând tot mai greu, în timp ce căuta să privească în ochii fiecăruia în parte ca pentru a le citi gândurile. 
  
Obosită, şi-a plecat din nou capul răsucindu-l spre umărul stâng şi a respirat adânc, de câteva ori, până a reintrat în ritmul său normal. 
  
Nimeni nu a întrerupt-o. Au privit-o cu atenţie, încercând să-i înţeleagă vorbele, să le pătrundă sensul. Fiecare a interpretat în felul său şi a socotit că nu are ce comenta. Şi-au ferit privirile şi au păstrat momente îndelungate de tăcere, oarecum ruşinaţi de unele gânduri ascunse şi de momentele în care şi ei au avut pretenţii mai mari ori nu au fost suficient de atenţi cu mama lor în anumite situaţii, până ce femeia i-a îndemnat să meargă. Au sprijinit-o din nou, ajutând-o să se deplaseze încet, în ritmul paşilor ei şovăitori şi mici, până în apropierea clădirii Judecătoriei. S-au oprit pentru a se linişti şi odihni înainte de a intra. Nu a fost cu putinţă însă, pentru că erau aşteptaţi şi de îndată au fost înconjuraţi cu exclamaţii de salut, îmbrăţişări şi multe vorbe bune de un mic grup de bărbaţi şi femei. Erau celelalte două fiice ale doamnei Eleonora Dumitrache: Ecaterina şi Evdochia împreună cu soţii lor şi ceilalţi doi fii, Vasile şi Costică. 
  
- Ei, hai că nu suntem la circ! V-a apucat dragu' de mine, ce să zic, soro! A exclamat doamna Eleonora obosită de manifestările nebănuite şi neaşteptate ale copiilor ce veniseră cu soţiile şi soţii lor. Hai să intrăm că ne-apucă noaptea aici, i-a îndemnat ea aranjându-şi pălăria cu mâna ce-i tremura mai rău ca de obicei. 
  
- De ce să ne grăbim? Ne vine rândul abia pe la 12, 00 ... E mult de aşteptat, a intervenit fiul cel mare, Costică. S-a uitat doctoru' pe listă, a lămurit el observând că cei sosiţi din capitală îl privesc nedumeriţi. 
  
- Oricum, nu putem sta în stradă, sub soare. Mama e obosită deja. Nu se simte bine, i-a prevenit Florica, cu adevărat neliniştită de starea bătrânei. Nu putem fi primiţi mai repede? 
  
- Nu cred, a zis Vasile morocănos, privind într-o parte. Au programul afişat pe uşă. 
  
- Nu se poate vorbi cu judecătorul să ne primească? Dacă ar merge unul din noi să-l roage... Eu ştiu, unul mai dichisit, cu şcoală mai multă, ca să ştie să-i vorbească, a intervenit şi Evdochia, ce a mai tăcută din întreaga adunare familială. 
  
- Da, maică! Să meargă ginere-miu, ăsta de-i doctor... sau tu, Elisabeto, că eşti şi tu profesoară... ce ziceţi? i-a întrebat bătrâna doamnă după ce i-a ascultat răbdătoare înghesuindu-şi şi mai mult capul pe umărul stâng. 
  
- Să mergem, a hotărât Costică. Pe hol sunt nişte bănci. Să-i facem mamei loc să stea... şi să intre careva să-l roage pe judecător... 
  
Se întreceau care mai de care s-o ajute pe bătrână. Au aşezat-o pe o bancă după ce nişte oameni mai tineri au văzut-o şi s-au ridicat. Era lume multă pe acolo. Unii intrau şi alţii ieşeau, antrenând mişcarea aerului îmbâcsit de mirosul greu ce scăpa la fiecare folosire a uşii singurului grup sanitar situat în clădirea judecătoriei. 
  
Câţiva jandarmi, cu bonetele prinse sub centură pe lângă tocul pistolului, se zgâiau la ei întrebându-se de ce sunt atât de mulţi în jurul unei bătrâne. Tot aşa contrariată i-a privit şi o fată îmbrăcată în robă de grefier care ducea în braţe un teanc de dosare. Nedumerirea ei a fost lămurită de Evdochia. S-a ţinut după ea până la uşa înaltă, oferindu-se să i-o deschidă şi i-a şoptit repede în ce situaţie se găseau. Fata a privit înapoi şi ochii i s-au oprit plini de compătimirea pe trupul firav al doamnei Eleonora. 
  
- Nu este permis să-l întrerupeţi pe domnul judecător, a răspuns ea în şoaptă, dar am să-l rog... Îi voi explica eu ... Dumnealui este destul de înţelegător. Cum se numeşte doamna care are dosarul pe rol? Trebuie să-i spun grefierului de şedinţă, ştiţi... 
  
După ce a repetat numele şi numărul dosarului, fata a intrat în sala de şedinţă, rugând-o pe Evdochia să aştepte. Aceasta a rămas pe loc după ce i-a făcut loc fetei să intre şi a închis uşa cu grijă. Le-a făcut semn de acolo celorlalţi să aştepte. Abia când s-a strigat următorul dosar a ieşit şi fata ce purta dosarele cu destulă greutate. 
  
- A fost de acord, dar după finalizarea dosarului strigat acum. Intraţi repede odată cu cei citaţi! Şi nu uitaţi, să păstraţi liniştea acolo... 
  
La semnul aproape disperat al Evdochiei, ceilalţi au luat pe braţe biata femeie şi au adus-o în sală. S-a făcut linişte. Toată asistenţa a amuţit la vederea acelui grup de oameni care o purtau pe femeia ce-şi ţinea disperată pălăria pe cap cu amândouă mâinile, în timp ce geanta ei neagră se clătina pe sub bărbie, agăţată de un braţ. Femeile încercau să-i aranjeze ţinuta, că era ori nu era nevoie, iar bărbaţii se înghesuiau să o sprijine. Nu mai erau locuri libere. Judecătorul privea nelămurit spectacolul pe deasupra ochelarilor, în timp ce grefierul de şedinţă, o fată tânără care nu-şi arăta de sub roba-i uriaşă decât capul, după o privire scurtă, cercetătoare şi autoritară, a ridicat un dosar la nivelul capului, cât să nu fie observată de public, după care a izbucnit în râs, dându-şi osteneala să nu fie auzită. L-a privit pe judecător şi, după ce şi el şi-a ascuns faţa după câteva hârtii, i-a şoptit numărul dosarului. Au mai schimbat câteva priviri şi câteva cuvinte în şoaptă, după care, mai sobru şi impunător decât era şi aşa în roba sa neagră ce cădea elegant pe trupu-i uriaş, de la înălţimea fotoliului fixat pe piedestal, judecătorul s-a adresat sălii: 
  
- Avem acolo o bătrână bolnavă, nu se vede? Oferiţi-i un scaun, vă rog! 
  
Nu s-a deranjat nimeni. Majoritatea oamenilor stăteau pe bănci. Un jandarm din cei patru aflaţi în sală, cel mai solid dintre ei, cu burta căzută mult peste centură şi cu ceafa groasă plină de năduşeală, s-a ridicat cu vioiciune de pe scaunul pe care era aşezat şi l-a adus doamnei, rugând-o să se aşeze. 
  
- Mulţumesc, maică, să trăieşti! a şoptit doamna Eleonora, cu voce ştearsă, blândă, întinzând cu greu mâna în care ţinea bastonul spre scaun. Uf, grea e bătrâneţea asta, Doamne, a mai murmurat ea în timp ce câteva perechi de mâini s-au întins pentru a o ajuta să se aşeze. 
  
Şedinţa instanţei a fost reluată după toate tipicurile procedurale. Preşedintele completului de judecată era cât se poate de atent şi, în acelaşi timp, operativ. Cu toată tensiunea cauzată de unele controverse pe probleme de procedură ori a intervenţiilor unor avocaţi cu tupeu, judecătorul îşi făcea timp să privească din când în când spre femeia de pe scaunul aşezat în mijlocul sălii. „Oare va avea putere să reziste până la final? E bolnavă rău, săraca, dar e şi în vârstă... Cred că moartea soţului şi treaba asta cu succesiunea au cam doborât-o. Oare s-a împăcat cu toţi copiii? Le-a dat tot, în afară de partea ei... Era unul care a reclamat ceva... cred că despre casa bătrânească e vorba. Hm! Să mă uit pe rezumatul făcut de grefier. Nu mai ţin minte cum a pus problema. Da, cred că de acolo pleacă treaba. Nu ştie că jumătate aparţine soţiei văduve. Şi nu am de gând să-i iau ei vreun drept. Legea e lege şi e de partea bietei femei. Să hotărască ea. Nu o voi influenţa cu nimic”. 
  
Ecaterina cu Elisabeta au scos la iveală o sticlă cu apă plată şi pahare de plastic. Una ţinea paharul şi cealaltă turna apă din sticlă cu gesturi elegante, pline de importanţă. Costică a întins imediat mâna la primul pahar şi l-a oferit neîndemânatic mamei sale, aproape lovind-o peste mâna în care batista nu mai avea formă. 
  
- Ia mamă! Nu e prea rece, dar poate că ai şi matale nevoie... 
  
- Apă? Bogdaproste maică! Mi s-a cam uscat gâtul ăsta, că e tare cald şi aci... Doar o înghiţitură. Să nu-mi vină sete mai rău pe urmă, a şoptit ea recunoscătoare. 
  
Costică nu a reuşit să-i ţină paharul la gură. Capul femeii era într-o poziţie prea incomodă pentru el. Nu era obişnuit cu gesturi de acest fel. S-au repezit cele două femei, aproape în acelaşi timp. Eleonora îi sprijinea capul şi Ecaterina ţinea paharul la gura bătrânei, lăsând să curgă două-trei înghiţituri, puţin câte puţin. Erau mai atente să tragă cu coada ochiului, să vadă dacă lumea observă gestul lor mărinimos. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PARTAJUL (2) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 209, Anul I, 28 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!