Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 481 din 25 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

PARIS – ARCUL DE TRIUMF, PIAŢA „STELEI CU 12 RAZE” ŞI AMINTIREA GENERALULUI CHARLES DE GAULLE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De fiecare dată când am ocazia să călătoresc în străinătate, am obiceiul de a viziona programele de televiziune naţionale, inclusiv cele de ştiri, cu scopul de a surprinde specificul locului. Bineînţeles, acest lucru presupune o relativă cunoaştere a limbii vorbite în ţara respectivă şi o familiarizare cu problemele caracteristice regiunii în cauză, ceea ce presupune o minimă pregătire prealabilă. De aceea, înainte de a pleca în direcţia respectivă obişnuiesc să mă „blindez” cu informaţii legate de istoria şi obiceiurile zonei în care îmi voi petrece mai multe sau mai puţine zile de expunere la o cultură „străină”, lucru fascinant şi obositor, deopotrivă.  
 
Astfel, am avut ocazia de a mă afla în Paris în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale în care candidaţii diferitelor partide aveau ocazia de a-şi expune „oferta” politică şi de a discuta „faţă în faţă” în cadrul emisiunilor de televiziune dedicate acestui eveniment. Mă aşteptam la ceva în genul discuţiilor în contradictoriu de la noi sau eventual la „show-ul” american, însă, în mod surprinzător, dezbaterile erau civilizate, fără elemente teatrale şi serioase cu privire la subiectele puse în discuţie. Chiar dacă uneori discursul electoral devenea uşor bombastic, totuşi se putea observa faptul că „temele” erau riguros pregătite înainte de a se intra în platoul de emisie şi de a începe lupta argumentelor şi contraargumentelor.  
 
Acest lucru m-a determinat să reflectez mai atent la specificul politicii franceze interne şi internaţionale, fapt care involuntar m-a condus la amintirea „creatorului” celei de-a Cincea Republici în cursul anului 1958, mai precis a generalului Charles de Gaulle. Deşi acest sistem de guvernare, cu atribuţii extinse acordate preşedintelui republicii, a fost amplu criticat peste hotare, totuşi, a permis ieşirea din criza războiului din Algeria şi lansarea Franţei ca putere mondială independentă, devenind un actor important internaţional şi permiţând lansarea proiectului „Uniunii Europene”.  
 
În ceea ce mă priveşte, sunt un profund admirator al Generalului, care a reuşit să relanseze Franţa ca mare putere, oprind căderea aparent iremediabilă produsă de înfrângerea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de ascensiunea puterilor din afara Europei, mai precis a Statelor Unite ale Americii şi a Rusiei. De multe ori, citind şi recitind documente cu privire la viaţa sa, am trăit un sentiment de apreciere sinceră a unui om care niciodată nu s-a lăsat descurajat, indiferent cât de neprielnice ar fi fost împrejurările. Motivat de un profund patriotism şi de viziunea unei Franţe puternice, demne de trecutul său regal, Charles de Gaulle a reuşit să concentreze energiile dispersate ale naţiunii şi să redea strălucirea pe care acest spaţiu cultural unic îl merită. Tocmai de aceea, în mod personal, mi-aş dori ca persoanele care ajung să ocupe scaunul prezidenţial de la Palatul Elysee, să fie animate de aceeaşi viziune şi să demonstreze o pasiune similară cu a marelui General în promovarea spaţiului politic şi cultural francez.  
 
Dar înainte de a vorbi mai multe despre Charles de Gaulle, mă voi întoarce „la pas de promenadă” pe bulevardele Parisului, acest oraş fascinant, pentru a merge în piaţa care poartă numele acestui mare erou al naţiunii. Mai precis, avansând pe Boulevard des Batignolles, urmat de Boulevard de Courcelles, trecând pe lângă Parcul Monceau, un fel de Parc Cişmigiu în stil parizian, şi făcând „stânga” pe Avenue de Wagram am ajuns în cunoscuta Piaţă Charles de Gaulle – Etoile. De fapt, cred că nu mai există ceva similar pe mapamond din punctul de vedere al construcţiei urbanistice. Practic, din această piaţă pleacă făcând unghiuri relativ egale douăsprezece mari bulevarde către toate direcţiile din interiorul oraşului Paris. Din această cauză, această piaţă a ajuns să poarte denumirea de „Etoile”, adică de stea, având douăsprezece raze, cu nume care amintesc de evenimente sau personalităţi marcante din istoria Franţei moderne.  
 
Creatorul acestei pieţe a fost Georges-Eugène Haussmann, cunoscut şi ca baronul Haussmann, o personalitate puternică şi un bun planificator de arhitectură urbană, însărcinat de către Napoleon al III-lea să iniţieze un amplu proiect de modernizare a Parisului începând cu anul 1860. De fapt, ceea ce noi admirăm astăzi în Paris reflectă în mare măsură viziunea pe care acest om plin de talent şi rafinament a avut-o cu privire la aspectul pe care urma să îl aibă una dintre cele mai mari metropole ale lumii la început de epocă modernă. Dar despre ceea ce a realizat baronul Haussman voi reveni cu o altă ocazie, fiindcă de data aceasta mă voi mărgini să admir Piaţa Etoile şi să mă „învârt” în jurul centrului ei, care găzduieşte cel mai cunoscut monument al Franţei, mai precis Arcul de Triumf.  
 
Dorinţa de a avea un arc de triumf pe sub care să defileze cu onoare trupele franceze biruitoare a avut-o nimeni altul decât Napoleon Bonaparte, care a comandat realizarea sa încă din cursul anului 1806, la scurt timp după victoria de la Austelitz asupra trupelor austriece. Însă durata execuţiei a fost mai lungă decât s-a estimat iniţial, finalizarea lucrărilor realizându-se în anul 1836, în timpul domniei regelui Ludovic-Filip, rămăşiţele iniţiatorului proiectului, adică ale lui Napoleon Bonaparte, trecând pe sub arcada Arcului pe un ultim drum înainte de a fi depuse la Domul Invalizilor.  
 
Ideea de a avea un arc de triumf în Paris i-a fost inspirată lui Napoleon Bonaparte de tradiţia cezarilor romani de a ridica astfel de construcţii cu ocazia finalizării cu succes a diferitelor campanii militare. De exemplu, Arcul lui Titus din Roma a fost utilizat ca model pentru cel care avea să fie realizat în capitala Franţei, scopul fiind de a servi ca monument de aducere aminte, precum şi pentru defilarea trupelor învingătoare cu mult fast şi sub privirile admiratoare ale mulţimii. Tocmai de aceea, Arcul de Triumf din Paris a fost dedicat în principal victoriilor din timpul războaielor napoleoniene şi ale Revoluţiei Franceze. Şi astfel, stând sub arcada imensă a Arcului de Triumf, am putut descifra o mulţime de locuri de bătălie unde trupele franceze au repurtat biruinţe răsunătoare, precum şi numele generalilor care l-au servit pe „împărat” de-a lungul campaniilor sale din Europa sau din Egipt.  
 
Înălţimea de 50 de metri a acestui monument oferă o imagine impresionantă indiferent de unghiul din care priveşti, fiind de două ori mai mare decât cel din Bucureşti în această privinţă, putând să fie admirat de-a lungul întregului bulevard Champs-Elysees. De mai multe ori, privind din dreptul porţii de acces în Grădina Tuileries, îmi închipuiam cât de frumos trebuie să fi fost când trupele franceze au defilat dinspre Arcul de Triumf ori de câte ori au fost învingătoare în diferitele conflagraţii la care au luat parte. Din nefericire, nu doar francezii au defilat prin dreptul acestui monument, ci şi adversarii lor istorici, mai precis trupele germane din timpul primului cancelar de „fier”, Otto von Bismarck, adică în anul 1871 după înfrângerea Franţei, sau cele ale celui de-al doilea cancelar tot de „fier”, Adolf Hitler, în anul de tristă amintire 1940.  
 
Cu toate acestea, Arcul de Triumf străluceşte prin amintirea victoriei din Primul Război Mondial gravată prin inscripţii comemorative, dar mai ales prin Mormântul Soldatului Necunoscut, unde se află depuse rămăşiţele unui soldat francez anonim mort pentru apărarea patriei în decursul acestei mari conflagraţii. De fapt, o dată cu plasarea acestui mormânt s-a interzis în mod simbolic defilarea pe sub Arc, această regulă fiind respectată de către toţi cei care au defilat prin acest loc după anul 1919, când a fost acesta realizat. Pe mormânt este aprinsă o flacără continuă menită să nu se stingă niciodată, ca o amintire veşnică a sacrificiului oferit pentru supravieţuirea Franţei de către nenumăraţii eroi „anonimi”. Privind acest monument, nu am putut să îmi stăpânesc lacrimile gândindu-mă la toţi acei eroi necunoscuţi care şi-au dat viaţa pentru ca Mica Românie să devină România Mare, în linii mari cea pe care o avem în momentul de faţă, în decursul aprigelor lupte din Transilvania, Muntenia şi Moldova în timpul Primului Război Mondial.  
 
Dar ultima mare defilare istorică a fost realizată de către trupele franceze după eliberarea Parisului în cursul anului 1944, sub comanda directă a generalului Charles de Gaulle, care a dorit ca acest gest simbolic să marcheze renaşterea naţiunii franceze după ocupaţia germană de tristă amintire. Deşi criticate de către aliaţii anglo-americani pentru acest lucru, Parisul nefiind în întregime curăţat de trupele inamice, ba chiar aflat încă sub focurile de armă ale miliţiilor paramilitare ale colaboraţioniştilor, trupele Franţei Libere, conduse de către generalul Charles de Gaulle au trecut prin dreptul Arcului de Triumf pe Champs-Elysees până la Piaţa Concorde, asemenea unui fluviu ce nu poate fi oprit de nimic şi nimeni. Îmi pare rău că nu am avut cum să fiu martor la acel eveniment istoric din 26 august 1944, dar prin fotografiile de epocă şi prin exerciţiul imaginaţiei am căutat să retrăiesc ceva din măreţia acelor clipe.  
 
De fapt, geniul lui Charles de Gaulle a fost acela de a avea curajul conferit de viziunea unui destin cu totul deosebit acordat naţiunii franceze, inclusiv acela de a renaşte din propria sa cenuşă şi de a merge înainte în ciuda vitregiei condiţiilor istorice. Această dârzenie „celtică” l-a făcut respectat chiar de către adversarii săi, nu puţini la număr, care din diferite raţiuni sau din lipsă de viziune nu l-au putut accepta sau înţelege. Spre deosebire de generalul Francisco Franco din Spania, Charles de Gaulle nu a instaurat o dictatură, cum poate mulţi s-ar fi aşteptat, ci a crezut într-o construcţie democratică autentică a Franţei şi a Europei. Din acest punct de vedere, el a fost o excepţie de la regula generalilor care ajung dictatori, aşa cum s-a întâmplat în multe alte locuri din lume.  
 
Pentru a avea o minimă înţelegere a perioadei sale, este nevoie să citeşti mai multe informaţii despre viaţa sa, care a început în oraşul Lille, din Flandra franceză, în anul 1890, plasat într-o regiune caracterizată de interferenţa culturilor franceză, flamandă şi germană, din partea de nord-est a Franţei. Influenţa educaţiei din familie a fost importantă pentru cariera sa ulterioară, aceasta urmând o linie naţionalist-progresistă, tatăl fiind descendent al unei linii aristocratice din Normandia şi Burgundia. Astfel, simţul nobleţei şi onoarei a devenit o caracteristică definitorie a personalităţii sale, împreună cu dorinţa intensă de renaştere a Franţei, recent înfrântă în cursul anului 1870. Acest lucru s-a împletit şi cu o bună cunoaştere a istoriei Franţei, a momentelor de apogeu atinse de-a lungul nenumăratelor veacuri pornind din perioada celtică.  
 
Alegerea carierei militare a fost continuarea logică a intenţiei sale de a contribui la redobândirea demnităţii naţionale de către o Franţă înfrântă şi tratată cu superioritate de către marile puteri ale vremii. Era o perioadă tulbure din timpul celei de-a Treia Republici Franceze, când disensiunea, neîncrederea şi promovarea non-valorii erau la ordinea zilei. Trăind în acea perioadă istorică dificilă, Charles de Gaulle s-a decis ca dacă va avea ocazia, să schimbe chipul Franţei, pentru a-i reda demnitatea sa de odinioară. Ca militar, nu a fost un soldat „docil”, ci dimpotrivă, a criticat plin de curaj regimul dezumanizant, demodat şi lipsit de eficienţă al instruirii recruţilor. Cu toate acestea, s-a distins prin comportament, inteligenţă, caracter şi însuşirea artei militare.  
 
A participat la Primul Război Mondial, având curajul să ia atitudine împotriva strategiei învechite adoptate de către comandamentul militar francez, fapt care a condus la pierderi umane inutile şi la prelungirea ostilităţilor pe un termen foarte lung, dus chiar dincolo de limita suportabilităţii. A fost rănit de mai multe ori, iar în final luat prizonier, dovedind un eroism exemplar pe câmpul de luptă. După război, a insistat asupra modernizării armatei franceze prin introducerea tancurilor şi a vehiculelor blindate, precum şi prin schimbarea tacticilor de luptă, având în vedere iminenţa începerii unui nou conflict cu Germania.  
 
Neînţeles, chiar marginalizat, a fost totuşi chemat să ocupe o poziţie importantă în armata franceză, fiind avansat ca general de brigadă în timpul bătăliei pentru Franţa împotriva invaziei armatei germane din cursul anului 1940. Fiind adeptul continuării luptei şi al necapitulării, a fost forţat să se retragă în Anglia, de unde a continuat să organizeze forţele Franţei Libere şi să transmită prin intermediul emisiunilor radio ale BBC-ului mesaje de încurajare către cei rămaşi în ţară.  
 
Implicat activ în operaţiunile militare din nordul Africii şi din sudul Franţei, va participa şi la marea debarcare din Normandia din vara anului 1944, pentru ca ulterior să organizeze eliberarea Parisului şi a întregii Franţe de sub ocupaţia germană. Astfel, trupele Franţei Libere aveau să participe activ alături de aliaţii anglo-american în înfrângerea Germaniei naziste. Între anii 1944-1946 a ocupat funcţia de prim-ministru în cea de-a Patra Republică, însă după aceea s-a retras brusc din politică din cauza neînţelegerilor politice, fiind rechemat în anul 1958 să preia conducerea ţării, inaugurându-se astfel cea de-a Cincea Republică cu o formă de guvernare ce a adus un prestigiu incontestabil Franţei la nivel internaţional. S-a retras din politică în cursul anului 1969 şi a trecut în nefiinţă în 1970, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 80 de ani.  
 
De ce am făcut această trecere în revistă a vieţii lui Charles de Gaulle? De ce am acordat un spaţiu atât de larg personalităţii sale? Răspunsul este relativ simplu, fiindcă plimbându-mă în jurul Arcului de Triumf am înţeles că adevărata grandoare revine nu atât celor care iniţiază războaie de cucerire trans-continentale, aşa cum a fost Napoleon, ci eroului anonim, cum este cel înmormântat sub arcada renumitului Arc, precum şi „anonimului” născut în Lille, care a urmărit de-a lungul întregii sale vieţi nobilul scop de a reda demnitatea şi onoarea pierdute pentru una dintre cele mai nobile naţiuni de pe pământ.  
 
De aceea, pentru mine Arcul de Triumf reprezintă în final victoria renaşterii în ciuda condiţiilor vitrege ale istoriei, triumful sacrificiului anonim şi gloria unei vieţi închinate realizării operei de refacere din temelii a chipului colectivităţii din care faci parte. Iar imaginea trupelor franceze defilând în acea zi de august din 1940 este cea mai triumfătoare ilustraţie a ceea ce înseamnă hotărârea, curajul şi sacrificiul. Aceasta este de fapt amintirea cea mai importantă pe care o port în urma vizitării Arcului de Triumf şi a Pieţei Charles de Gaulle – Etoile.  
 
Lăsând aceste gânduri în urmă, m-am întors, tot pe jos, pe drumul pe care îl făcusem către Piaţa Etoile, având în suflet sentimentul că mă aflu într-un fel de sanctuar viu, în care impresiile diferitelor epoci continuă să se proiecteze cu putere pentru cine este dispus să le primească şi să le descifreze. Deschizând din nou televizorul şi urmărind canalele de ştiri nu am mai fost mirat să constat că trecutul reprezintă deschizătorul de drum al prezentului către orizontul viitorului. Există însă o condiţie, şi anume să existe persoane care să fi întrezărit prin inspiraţie şi viziune chipul a ceea ce va fi sau a ceea ce ar trebui să fie. Numai atunci destinul poate să îşi găsească împlinirea, sau sensul, punându-şi definitiv o amprentă distinctă în „lutul” istoriei.  
 
Octavian Lupu  
 
Bucureşti  
 
25.04.2012  
 
Referinţă Bibliografică:
PARIS – ARCUL DE TRIUMF, PIAŢA „STELEI CU 12 RAZE” ŞI AMINTIREA GENERALULUI CHARLES DE GAULLE / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 481, Anul II, 25 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!