Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN - CAP 11
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
11 
  
PATIMA ANCESTRALĂ 
  
Drumul spre mal era ca o beţie, o vrajă, un miracol, şerpuia miraculos printre case şi grădini, strecurîndu-se pe sub umbrele grase ale prunilor, pietrele mi se rostogoleau sub tălpi, mergeam desculţ, îmi simţeam muşchii coapselor încordaţi de efort, Thomas povestea ceva şi Licurişca rîdea în hohote, dar nu eram atent la ei, nici măcar nu îmi păsa de prezenţa lor, se luaseră după mine, amuzaţi, spunîndu-mi că voiau să înţeleagă şi ei ce era cu voluptatea asta a mea de a mă căţăra pe dealuri în fiecare zi, chiar şi pe ploaie, ce era cu nebunia asta, de unde aveam eu vocaţia de căţărător pe dealuri, de excursionist în pieisajul patriei, de cutreierător de păduri?! 
  
Păşeam hotărît, ca într-un fel de întrecere cu mine însumi, iar Licurişca mă persifla: ţine ritmul, că o să ajungi ultimul! 
  
Eşti cel mai mare idiot, mă provoca Thomas; mi-e şi ruşine că sînt prieten cu tine. Bine că nu ne vede nimeni. Bună ziua, nene. Cum mai e viaţa, ai? Un moşneag stătea rezemat în coate pe gărduţ şi ne privea curios. Apăi, cum să fie? Uite aşa, potrivită.  
  
Vezi, idiotule, ţipa Thomas. Viaţa omului trebuie să fie potrivită la gust, nici prea dulce, nici prea sărată, nici prea caldă, da' nici prea rece.  
  
Sigur! îl aproba Licurişca. Spune-i, Thomas, tot ce ai de spus şi hai să ne întoarcem.  
  
Ba nu! striga Thomas, de răsuna valea de sub noi; nu ne întoarcem şi nu ne oprim. Dacă nu mai poţi, te iau în spate. Ascultă, idiotule. Eu îţi înţeleg setea de perfecţiune, algoritmul gîndirii, imaginaţia profană dintre raţional şi absurd. Cunoşti viziunea creaţionistă a Sfîntului Augustin? Speculaţii: real, transcendent, homo sapiens, sacerdot, magie, plăcere, raţionalism, sinergie, metaforă, misticism, credinţă, adevăr şi moarte. Ce-ai înţeles? Că omul, deşi este fiinţă gînditoare, se zbate între raţiune şi moarte. Dar nu poţi să mori în fiecare zi. Marii gînditori ai umanităţii au greşit în profunzimea iluzorie a sistemelor. Ştii cum pendulează omul? Aici ai dreptate, acuma te înţeleg! Între vale şi deal. Urcă dealul ca să aibă de unde coborî. Sau, mai emfatic zis: întîi urcă, apoi coboară. Mai trist este invers: să cobori ca să ai unde urca din nou. 
  
Eu priveam cu nesaţ casele, rufele puse la uscat pe o sîrmă între doi pomi, copiii care se jucau cu pietricelele de pe drum, femeile ce se duceau să întoarcă fînul, bărbaţii care îmi dădeau bineţe cu un fel de blîndeţe şi cu bucuria că s-au întîlnit şi ei cu cineva, care i-a băgat în seamă, care le-a răspuns la salut, bună ziua, bună să-ţi fie inima, cuvinte plinde de căldură umană, atît de rară, totuşi, meditam la mine însumi, urcam, tot mai sus, Dumnezau a zis: Fiat lux!, să fie lumină, la început a fost cuvîntul, zicea Ioan, şi cuvîntul a fost lucrarea lui Dumnezeu, ce tot întoarce Thomas cuvintele cu lopata?!, o fată ieşise dintr-o curte, am privit-o curios, era minionă, pletoasă, subţire, plăpîndă, dar avea picioare frumoase, cu genunchii rotunzi, cu muşchii pe coapse bine reliefaţi, de dansatoare, păstoriţa din Amarylis, Anna Pavlovna, fata mi-a zîmbit, parcă mulţumindu-mi pentru privirile mele admirative, care o şlefuiau, nu mă uit niciodată după femei cu priviri animalice, pofticioase, numai după alea cărora eu le zic “penale” mă extaziez, îmi vine să zburd, să sar pe ele, să mă tîrăsc în genunchi după cururile lor, sigur că totul e disproporţionat şi mă prostesc, e ca şi cum m-ar înnebuni o copie în ipsos după Canova, “Amour et Pshyche”!, de exemplu, statuetă cumpărată de la bîlci cu două-trei hîrtii colorate, echivalentul a două pachete de Kent sau al unei cutii cu Dero.  
  
Cînd am ajuns pe culme, m-am întors şi am privit valea, acoperişurile caselor, şoseaua şerpuind printre livezi, stîlpii de telegraf, firul de apă care se strecura printre dealurile împădurite. Ce frumos! Ce minune! Dar miracolul abia acuma urma să mi se desfăşoare în faţa ochilor. Îi aşteptam însă pe cei doi prieteni ai mei, care urcau anevoie, gîfîind. Cînd au ajuns lîngă mine, au încremenit. Un platou imens ni se desfăşura la picioare, încercuit de spinările dealurilor, ce păreau nişte bivoli rumegîndu-şi liniştiţi timpul dintotdeauna. O lumină ireală, verde-albăstrie, o încremenire fastuasă a umbrelor, un cer în a cărui profunzime mă pierdeam cu suflet cu tot şi un calm absolut, fără nici o nuanţă, fără nici un vîrtej, reverberaţie sau foşnet.  
  
Priviţi, le-am zis, aici s-a odihnit Dumnezeu într-a opta zi. 
  
Eu, a zis Thomas, dacă aş fi fost Dumnezeu şi aş fi dat de locul ăsta, m-aş fi odihnit chiar din prima zi şi nu m-aş mai fi ostenit să fac cerurile ... Putem să ne aşezăm pe locul ăsta sfiinţit? Putem să ne dorim să murim aici? Şi acuma, a zis un personaj, mă duc să mai mor puţin. Ştii ce îmi revelează mie această icoană? Dumnezeirea! Nevoia de Dumnezeu este o bucurie, nu o spaimă. Binele şi frumosul exclud tristeţea metafizică. Dumnezeu nu putea să creeze şi răul, ar fi fost un nonsens ... Răul l-au creat oamenii, cu spaimele lor ...  
  
M-am aşezat pe iarbă şi am respirat adînc. Îmi era sete. Pofta şi plăcerea, închipuirea şi uimirea, spaţiul şi spiritul, simbolismul, modernismul şi civilizaţia: cuvinte, pur şi simplu, care îşi pierduseră, brusc, înclinările, înţelesurile, simbolurile şi sensurile, devenind iluzorii. 
  
Licurişca mi-a zis că fantazez. S-a aşezat lîngă mine, m-a sărutat pe obraz, s-a descălţat şi a rîs, spunîndu-i lui Thomas: 
  
Să ştii că mă îndrăgostesc de prietenul tău! 
  
Şi Thomas mi-a făcut cu ochiul: N-am eu norocul să scap de crăcoasa asta. Da' să ştii, fraiere, că nu e bună la pat. Idealul ei de iubire este să te ţină în braţe, să se încolăcească pe tine şi să radieze de fericire. Licurişca este ca peisajul ăsta, este ca o pictură de Ingres sau ca o Tanagra de Gerome. Gîndul materializat în frumuseţe. 
  
Uite o furnică! a ţipat, extaziată, Licurişca; cum a ajuns ea aici, cum a urcat dealul?! Şi, auzi, mă! s-a răsucit ea spre mine; ştii ce mi-aş dori înclipa asta? Nu ştii, că n-ai de unde. Nici el nu ştie. Să fiu eu firul ăsta de iarbă, cerul ăsta şi furnica asta ...  
  
Thomas se descălţase şi se plimba desculţ prin iarba mătăsoasă. Nu e o metaforă. Asta era senzaţia.  
  
În fiecare zi vin aici, le-am spus, ca să mă împac cu Dumnezeu. 
  
Ca să te împaci cu tine însuţi, cu Dumnezeu nu te poţi certa. 
  
Nu te poţi certa, dar se poate supăra el pe tine, i-am răspuns.  
  
Gata cu discuţiile astea lirice, a zis Thomas; treceţi la epică, admiraţi fluturii, dormiţi şi visaţi cai albaştri, iubiţi-vă în iarbă, ştii tabloul lui Signorelli, “L'Éducation de Pan”? Pan stă pe un jilţ, gol cum l-a făcut mă-sa; un tînăr efeb, în picioare, tot gol, cu spatele la noi, cu piciorul stîng flexat din genunchi, îi cîntă o melodie la fluier, doi bătrîni stau sprijiniţi în toiege, iar în plin plan, în partea stîngă, este o fată nudă, cu sexul bine reliefat şi cu sînii ca două mere, care priveşte sfioasă spre un bărbat întins la picioarele ei. Mai sînt o mie de amănunte, pe care n-am cum să ţi le redau, pictura nu se poate povesti, la fel cum nu se poate povesti muzica, sau nu se pot descrie baletul, Elizabeth Arden sau Phillip-Moris. 
  
Baţi cîmpii, a suspinat Licurişca şi s-a culcat în iarbă, lîngă mine, cu mîinile sub cap, închizînd ochii. Vreau să visez fericirea, mi-a şoptit ea. Să ştii că în curînd o să cunoşti o fată şi o s-o iubeşti şi o să fii fericit ... sau poate că acest lucru s-a şi întîmplat deja ... O să aveţi voi o perioadă de zbucium sufletesc, aşa îi ziceţi, nu?, dar o să treceţi peste ea, cine nu face greşeli în viaţă?! şi a adormit; îi auzeam respiraţia; era ca mierea, furnica i se urcase pe gene, prietenoasă. 
  
Thomas stătea în genunchi şi aduna floricele albe, albastre, mov ... pe care le împletea într-o coroniţă.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN - CAP 11 / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 348, Anul I, 14 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!