Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 55-56
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
55 
  
NOPŢI TRISTE 
  
Uneori nu mă lua somnul pînă noaptea tîrziu şi ieşeam afară şi mă aşezam pe treptele de la intrare şi, rezemat într-un cot, mă uitam la stele minute în şir, impresionat de strălucirea lor vie şi misterioasă, încercînd, cu privirile pierdute în acea imensitate, să-mi pun ordine în gîndurile ce îmi zburau de la o poveste la alta, de la un amănunt insignifiant la o idee pe care o şi uitam în secunda următoare, cîinele, Max, se aşeza la picioarele mele şi îşi punea botul pe ele, cuminte şi credincios, şi pentru ce, mă întrebam eu, pentru mîncarea pe care o primea zilnic?! Dar el nu ne păzea de vulpi şi de eventualii hoţi, despre care se zicea că spărseseră casa unui bucureştean şi îi furaseră televizorul color şi frigiderul cu toate rezervele de mîncare din el?! Asta n-ar fi fost nimic, dar altceva mi se părea îngrozitor: oamenii începuseră să-şi fure găinile unii altora, după un altgoritm nenorocit: O gîscă pentru patru pui de găină, o curcă pentru doua găini şi un cocoş. Mai ales cocoşii erau la mare căutare şi, după cum observasem, nu numai ăia care făceau cucurigu după găini. În rest, populaţia îmbătrînea şi din cînd în cînd mă invita pe la el cîte un moş doborît de pustietatea din sufletul lui şi îmi arăta mîndru grădina şi livada, grajdul vacii şi viţelul, oile şi găinile şi curcile şi căruţa, pentru că nu mai avea cal, el era bătrîn, cine să-l mai înhame?! Beciul doldora de mere, butoiul cu vin catifelat, care te aromea cu tainele lui coapte pe îndelete timp de o iarnă întreagă şi o primăvară întîrziată, coşurile cu nuci stăteau triste într-un colţ, cine să mai facă şi cozonaci?! Iarbă cîtă vedeai cu ochii, magazia cu scînduri şi coşuri şi lăzi de mălai şi sape şi lopeţi şi coase şi săpăligi şi plug şi grapă ... şi cîte şi mai cîte alte lucruri adunate într-o viaţă de om harnic ... Şi marea suferinţă, care îi tulbura şi puţina bucurie pe care o mai avea în suflet, era că nu ştia cui să-i lase el toate acareturile alea, adunate o viaţă întreagă, şi avea senzaţia că şi viaţa lui şi munca aceea neîntreruptă se spulbereau în neant şi se întreba ce blestem apăsa nu pe el, ci pe noi toţi, de ne risipeam în halul acela, ca frunzele măturate de vîntul toamnei?! 
  
Şi eu ce-aş fi putut să-i răspund? Că stau nopţile şi mă uit disperat la stele? Şi asta pînă cînd? Pînă la sfîrşitul lumii? Sfîrşitul lumii vine pentru fiecare, atunci cînd i se sfîrşeşte viaţa. Sigur că te superi cînd vezi că pe munca ta şi pe ideile tale şi pe sufletul tău calcă cu bocancii acei monştri pe care i-ai crescut cu multă dragoste, dar ura lor patologică este ca o migrenă, de care îţi e greu să scapi mult timp, pentru că nu ştii ce ţi-a provocat-o! Bătrînii nu înţeleg ce li se întîmplă. Unul are un băiat însurat cu o aia care nu i-a suportat pe ei, pe bătrîni, niciodată, şi a bătut din pantofior şi a ţipat isterică: Eu, dobitocule, nu m-am măritat ca să dau iarbă la vacă şi nici tărîţe la porci! Eu m-am născut la oraş şi aici îmi pute! Dacă nu-ţi place, stai cu mă-ta, că eu îmi iau lumea în cap, proşti ca tine mai găsesc eu! Şi duşi au fost. Acuma locuiesc în două camere la bloc, cu doi copii şi cu o soacră cicălitoare. Băiatul s-a stafidit, dar are doi copii ...  
  
Şi mă întrebam, privind stelele, de ce nu şi-ar fi călcat şi băiatul moşului pe suflet, cum ar fi făcut nevestica lui cea iubită, care îl ameninţase că îl părăseşte, dacă nu o să-i facă pe plac, şi s-o dea şi el dracului pe matracucă, cu plozii ei cu tot cu care îl şantajase ea pe el? Ce slăbiciune este în sufletul bărbaţilor, de-i face să înghită orice, numai să nu trăiască cu gîndul că şi-au nenorocit copiii?! 
  
La asta mă gîndisem şi eu, cu ani în urmă, că nu are rost să-mi las copiii fără familie, pentru că mămicica lor iubită dădea cu funduleţul ... dar asta era o poveste veche pentru mine, dar trebuia să ajung la o concluzie, şi anume că bărbatul este mai familist decît femeia!  
  
Thomas şi Licurişca. Apăreau din senin, cînd nu mă aşteptam, şi mă priveau cu tristeţe. 
  
Voi, scriitorii, zicea Thomas, sînteţi ca o soluţie de lipit perfectă. Cizma de cauciuc nu se mai rupe niciodată în locul în care a fost cîrpită, dar tot intră apa în ea, prin alte găuri, şi de aici poţi trage concluzia că nu mai poţi face nimic cu o ciuboată peticită toată viaţa. Talentul este ca petecul, el crează o porţiune prin care nu mai intră apa, dar barca este ca strecurătoarea şi pescarul se duce la fund cu satisfacţia că barca a luat apă prin alte spărturi. Dacă scrii bine un roman, asta nu înseamnă că ai soluţii pentru toate problemele vieţii ... Viaţa trăită din plin, complexă, este un amestec de veri toride şi ierni infernale, de inundaţii şi perioade de secetă prelungită, urci şi cobori, cînd eşti călare, cînd pe jos ... şi exemplele lui de fapte, senzaţii şi trăiri autentice curgeau cu nemiluita, numai că el era un extremist din vocaţie, nu înţelegea calea de mijloc şi acest lucru i-l reproşa Licurişca, însă dreptate avea şi pînă la urmă văicăreala moşului şi spaimele mele ne erau folositoare ca apa de ploaie.  
  
Cu toate astea, falsa dramă a unei vieţi trăită inutil nu aveai cum să i-o scoţi moşului din suflet şi nu puteai să-i explici că îşi avusese şi el porţia lui de muncă şi de fericire şi de speranţe şi, dacă visurile i se spulberaseră, erau doar visuri, pînă la urmă, căţeaua are dreptate, este mamă bună, îşi alăptează puii pînă cînd se ţin pe picioarele lor şi apoi îi abandonează, le dă şansa să-şi trăiască şi ei viaţa, cum o fi ea, bună sau rea, numai noi, oamenii, ne cramponăm unii de alţii, generaţie după generaţie şi poate de aceea ne trezim cu sufletele rănite atunci cînd realitatea nu se mai suprapune peste idealurile noastre. 
  
Dar de ce să nu vă schimbaţi filosofia de viaţă, pentru că, din această înţelegere greşită a faptelor, nu a visurilor, care sînt fantasme subiective, porneşte totul, zicea Thomas; pe mine tata m-a făcut băiat mare şi, cînd m-am întors din armată, m-a luat de gît şi m-a aruncat în camera de la stradă, pe care o izolase de restul casei şi mi-a zis că din clipa aia ori îmi iau destinul în mînă, ori mă duc dracului, aşa că am stat o noapte întreagă pe un buştean în curte şi m-am uitat ca prostul la stele şi, ce să vezi, deodată s-a luminat de ziuă şi stelele au dispărut şi atunci mi-am dat seama că visasem la cai verzi pe pereţi cu ochii deschişi, noaptea e făcută pentru somn şi visuri, iar ziua pentru acea înfruntare a realităţii, care te zdrobeşte dacă nu eşti flexibil şi dai orbeşte cu capul în ziduri. Vezi, nu m-a dat totuşi pe stradă, dar m-a aruncat în valuri. Dai din mîini, bine, nu, te duci la fund, hrană pentru peşti ... Şi atunci m-am hotărît, mi-am luat cîteva zdrenţe într-un sac şi am tăiat-o în lumea largă, oprindu-mă într-un port de la Dunăre, în care am încărcat saci de porumb cu cîrca vreo trei luni, pînă cînd m-a întrebat un nostrom dacă nu vreau să mă îmbarc, pentru că mă observase, tăceam şi munceam şi nici măcar nu mă socoteam un oropsit al soartei, ci un bărbat fericit pentru că îmi cîştigam singur pîinea şi tata avusese dreptate. Cinci ani am colindat mările, pînă cînd am ajuns pe un ţărm însorit, unde am cunoscut o fată cu o cabrioletă rămasă în pană, pe care am condus-o acasă şi bătrînul ei m-a angajat mai întîi la grajduri, apoi vizitiu şi, în cele din urmă, m-a întrebat: “Mă, tăcutule – pentru că nu vorbeam cu nimeni, dacă nu eram întrebat – n-ai vrea să te însori?” Şi uite aşa am luat-o de nevastă pe fata lui, sau poate că ea m-a luat pe mine de bărbat, şi am triplat averea bătrînului, am construit grajduri noi şi am crescut vite şi, într-o zi, bătrînul m-a chemat la el şi m-a pus să iscălesc o hîrtie. Peste doi ani, după moartea lui, am moştenit totul, am avut cinci fete, doamne iartă-mă!, una mai rea de muscă decît cealaltă, pe care cu chiu cu vai le-am aşezat la casele lor şi, într-o zi, m-am trezit mort! Asta este toată povestea vieţii mele. Am avut necazuri? Cu duiumul! Am avut bucurii? Ştiam să mă bucur de ceea ce cuceream eu, cu braţele şi cu mintea mea. Prin porturile lumii am iubit o mulţime de mulatre frumoase, iar cu nevasta mea am dus o viaţă dulce şi lipsită de încordări, pentru că ea era cu prietenele ei şi cu copiii şi cu petrecerile la iarbă verde, iar eu cu caii, pe care îi iubeam ca pe ochii din cap, pentru că de la ei ne venea belşugul zilei, şi mie şi familiei mele şi slugilor, pe care le biciuiam fără milă, dacă nu înţelegeau acest adevăr simplu, şi îi aruncam pe cîmp să moară dracului, ca să nu mai facă umbră pămîntului degeaba ...  
  
Uimit, am întrebat-o pe Licurişca: Şi tu? 
  
Eu am fost ... cum să-ţi spun?! regină, într-un fel, şi am mai dansat şi prin baruri, apoi am avut o şcoală de dans în Boston şi într-o zi ...  
  
Eram impresionat de poveştile lor, cu toate că Licurişca doar îşi schiţase viaţa, o rezumase la cele cîteva repere de la care ar fi putut dezvolta oricînd scenarii ample. Acum înţelegeam de ce ne fascinează aventurile piraţilor, pentru că ei trec prin situaţii imposibile, prin care noi nu trecem niciodată, şi nevoia de evadare din propria noastră piele, ca să zic aşa, din cotidian şi din conjunctura în care ne tragem sufletele, este mai puternică decît raţiunea ce ne face să nu circulăm noaptea pe o stradă întunecoasă, pentru că ne putem imagina cu uşurinţă că ne ameninţă tot felul de pericole. 
  
Şi voi doi cum v-aţi cunoscut?! 
  
Întrebarea mea era firească, pentru că mai întîi apăruse Thomas şi într-o zi sosise “de undeva” şi frumoasa lui prietenă – cum m-a lămurit el, dar atunci n-am înţeles ce voia să spună. 
  
Fusesem şi eu martor la “întîlnirea” lor, îmi zicea Thomas, zîmbind amuzat de curiozitatea mea care nu avea subiect; parcă îmi povestise, îmi reproşa el, că ei doi nu trebuiau să se “cunoască”, pentru că se ştiau dintotdeauna şi nu exista nici cel mai firav gînd pe care să nu şi-l împărtăşească unul altuia, de parcă ar fi fost o singură fiinţă ... aşa, ca umanitatea, mi-a zis el, dar voi nu percepeţi acest adevăr, că sînteţi cu toţii o singură conştiinţă şi cel puţin un vis ar trebui să vă unească, dar ce eroare s-o fi produs în cromozomii voştri, nimeni nu ştie, de vă credeţi individualităţi unice şi irepetabile ...  
  
Şi ce?! i-am ripostat eu, nu este adevărat? Chiar şi gemenii născuţi dintr-un singur ovul nu sînt identici, fiecare are un fel al lui de a fi inconfundabil, în cele din urmă ...  
  
Dar Thomas vorbea despre conştiinţa colectivă a oamenilor. Nu-mi plăcea subiectul, aşa că m-am reîntors la Licurişca. Ai fost regină sau nu ai fost? 
  
Thomas a început să rîdă.  
  
56 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 55-56 / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 549, Anul II, 02 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!